Lecții de japoneză

Nihon, Nippon – Japonia
Limba japoneză a fost o limbă izolată față de restul limbilor, în ultima perioadă a fost inclusă însă în rândul limbilor altaice alături de: turcă,  mongoleză, coreană (ultima fiind considerată încă drept limbă izolată) etc.
Denumirea de limbă “altaică” se datorează prezenței lanțului muntos Altai. Aceste limbi au în comun mai multe caracteristici, dezbaterea este însă asupra originii acestora.
Caracteristici ale limbii japoneze:
1. exista 4 alfabete:        
rōmaji – scrierea cu caractere latine;  cel mai rar întrebuințat, folosit mai degrabă ca  ajutor   pentru persoanele care vor să învețe limba japoneză – în procesul de romanizare, adică transcrierea cu caractere latine a limbii japoneze; cel mai cunoscut și utilizat sistem este sistemul Hepburn.
hiragana – caractere exclusiv japoneze, în număr de 46 și care reprezintă doar o parte din fonemele limbii japoneze; aceste caractere reprezintă silabe – limba japoneză are silabar și nu alfabet; semnele hiragana sunt folosite pentru cuvintele de origine japoneză.
katakana – caractere exclusiv japoneze, tot în număr de 46 dar deosebite prin stilul geometric al scrierii lor și mai ales pentru întrebuințarea lor – katakana apare ca urmare al deselor împrumuturi lexicale din alte limbi și este folosit în scrierea tuturor termenilor de origine străină.
kanji – cel mai vast și complex sistem de scriere japonez, împrumutat de la chinezi cu multe secole în urmă; motivația apariției acestui tip de scriere se datorează prezenței numeroase a cuvintelor scrise și pronunțate la fel din limba japoneză.

2.verbul se pune întotdeauna la sfârșitul propoziției (asemenea celorlalte limbi altaice):
                      S O V (Subiect + Obiect + Verb)
3.substantivul nu are gen și număr;
4.nu există articol;
5.prezența particulelor – constituie o dificultate a limbii japoneze, de regulă nu au corespondent în alte limbi, fiind traduse mai degrabă cu ajutorul contextului;
6. sunetul “l” nu există în limba japoneză, adesea însă silabele care conțin “r” par a fi pronunțate “l”, mai ales datorită caracterului ușor graseiat ( pronunție cu limba rotită) al acestei litere;
7.nu există nici literele ” q ” și ” x “;
8.este o limbă pro-drop – subiectul poate fi omis adesea, ceea ce dă și o notă de confuzie mai ales studenților străini;
9.există doar două timpuri verbale: prezent – trecut;
10.adjectivele, asemenea verbelor, se conjugă;
11.adjectivul se plasează înaintea substantivului;
12.nu există pronumele relative;
13.o altă particularitate a limbii japoneze constă în prezența nivelelor onorifice -  japoneza are diferite standarde de respect;
14. semnele de punctuație diferă față de ale noastre, semnul întrebării ” ? ” nu este folosit, ca marcă a întrebării avem particula ” ka “, nici semnul exclamării ” ! ” nu este prea prezent în scrierea japoneză, însă în perioada actuală apar mai des;
15.japoneza se scrie pe verticală de la dreapta la stânga și nu există spații între cuvinte  – ca o notă de modernitate în momentul de față tot mai des este întrebuințată și scrierea pe orizontală de la stânga la dreapta.



Rōmaji

1.transcrierea cu caractere latine a limbii japoneze ~ romanizarea ~ ;
2.conține 22 de litere;
3.este foarte rar întrebuințat de vorbitorii nativi, excepție făcând abrevieri de genul : JICA ( Japan International Corporation Agency) etc;
4.cel mai cunoscut sistem rōmaji este sistemul Hepburn;
5.este folosit de către toți cei care vor să învețe limba japoneză pentru însușirea pronunției.
Sistemul Hepburn și regulile de pronunție:
cha -  ”cea” din ”ceas“                                            
chi  -  ”ci” din ”cine“                                                
cho -  ”cio” din “ciorbă”                                              
ge   -  ”ghe” din ”ghetou“                              
gi   -  ”ghi” din ”ghirlandă“                        
gya -  ”ghia” din ”ghiaur“                      
gyo -  ”ghio” din “ghiont“                      
gyu -  ”ghiu” din ”ghiulea“                          
ja    -  ”dja“  din “geacă“                          
ji    -  ”dji“  din “gigant“                        
jo   -  ”djo”  din ”gioarsă“  
ju    -  ”dju” din ”giumbușluc”
ke   -  ”ke” din ”chemare“
ki    -  ”ki“  din  ”chilipir''
kya -  ”kja” din ”chiar“
kyo -  ”kjo” din ”chioșc“
kyu -  ”kju” din ”chiul“
sha -  ”șa “ din ”șarpe“
shi  -  ”și” din ”șirag“
sho -  ”șo“ din ”șotron“
shu -  ”șu“ din ”șurub“
tsu  -  ”țu” din ”țuguiat“
wa  -  ”wa” din ”suav“
ya – ”ja” din ”iarăși“
yu  – ”ju” din ”iulie“
yo  – ”jo” din ”iod“

Hiragana
Hiragana și katakana sunt cunoscute și sub denumirea de kana.
Hiragana -> cuvinte de origine japoneză (wago) sau chineză (kango), *dacă nu sunt scrise în ideograme; terminații flexionare; particule.
Hiragana este un silabar, nu un alfabet.
Limba japoneză se caracterizează prin:
1. armonie vocalică (repetarea aceleiași vocale în cadrul unui cuvânt) – otoko(bărbat);
2. silaba deschisă - akai (roșu), taberu (a mânca);
3. nu există grupuri de mai multe consoane, excepție făcând-o consoanele duble ( kk, ss, tt, pp) și consoana /n/ singura din întreg silabarul.

Katakana -> prezintă aceleași particularități ca hiragana, dar semnele se scriu diferit și este folosită pentru cuvintele împrumutate din alte limbi (engleză, franceză, germană etc), altele decât chineza.

***Este important să memorăm ordinea corectă de scriere a semnelor kana.***
***Ca o regulă generală, semnele se trasează de la stânga la dreapta și de sus în jos.***

Foarte bune detalii ale limbii japoneze. Le-ai scris din cunostintele tale sau le-ai luat de undeva?

Cateva comentarii:

Quote :

6. sunetul “l” nu există în limba japoneză, adesea însă silabele care conțin “r” par a fi pronunțate “l”, mai ales datorită caracterului ușor graseiat ( pronunție cu limba rotită) al acestei litere;

Asta cu R si L e pentru ca japonezii nu fac distinctia. Ei nu au R-ul nostru, dar ii spunem R pentru ca e mai aproape de R decat de L. Totusi, nu e nici R, nici L, ci e ceva intre cele doua.

Quote :

8.este o limbă pro-drop – subiectul poate fi omis adesea, ceea ce dă și o notă de confuzie mai ales studenților străini;

Cu siguranta! Nu au gen si numar, pronumele nu le folosesc, eu ca student strain ce sa inteleg? :]] Chiar ma baga in ceata uneori. Dar ei deduc din context, ei stiu intre ei cum sta treaba.

Quote :

10.adjectivele, asemenea verbelor, se conjugă;

Asta mi se pare chiar interesant pentru ca asta e chiar imposibil de tradus in romana sau engleza sau o limba unde verbul e singurul care se conjuga. Este vorba doar despre adjectivele terminate in "i" totusi.

Quote :

14. semnele de punctuație diferă față de ale noastre, semnul întrebării ” ? ” nu este folosit, ca marcă a întrebării avem particula ” ka “, nici semnul exclamării ” ! ” nu este prea prezent în scrierea japoneză, însă în perioada actuală apar mai des;

Da, au tot felul de metode prin care sa exprime ori o intrebare, ori o exclamatie. La noi e simplu, noi avem "?" si "!" si cam atat. La ei particulele astea care se pun la final sunt numeroase si exprima diferite nuante.

Quote :

15.japoneza se scrie pe verticală de la dreapta la stânga și nu există spații între cuvinte – ca o notă de modernitate în momentul de față tot mai des este întrebuințată și scrierea pe orizontală de la stânga la dreapta.

Nu prea au nevoie de spatii ca folosesc si kanji si hiragana si dupa ce te obisnuiesti putin cu limba, iti cam dai seama cum merge treaba si e usor de citit fara spatii. Dar mi se intampla sa citesc uneori anapoda si ma uit chioras la cuvantul ala ca suna atat de dubios, dar de fapt doar am combinat doua cuvinte. :]]

Quote :

Katakana -> prezintă aceleași particularități ca hiragana, dar semnele se scriu diferit și este folosită pentru cuvintele împrumutate din alte limbi (engleză, franceză, germană etc), altele decât chineza.

Si pentru a accentua anumite cuvinte. De exemplu, intr-o manga cand cineva tipa sau pe semnele de pe strazi ca sa accentueze respectivul produs. Ca un fel de scris cu majuscule.

O parte din ele le-am scris din ce știam, adică unele lucruri chiar sunt destul de cunoscute, iar altele le-am luat din cărți si de pe site-uri de lingvistică (ex: ethnologue). Cu astfel de introduceri în japoneză am început și eu cu câțiva ani în urmă. Și dacă tot am început cu niște lucruri generale, acum să prezint și semnele hiragana.
 HIRAGANA

A, a:  sau

I, i: sau

U, u: sau

E, e: sau

O, o: sau


KA:sau

KI: sau


KU:sau

KE:sau

KO:sau

Foarte importanta ordinea scrierii liniilor, intr-adevar. La inceput poate nu ni se pare important, dar daca inveti ordinea corecta o sa-ti fie mai usor dupa si la kanji.

daca iei in ordine, scrierea nu mai pare asa de grea

Aisatsu – Salutări
Ohayō おはよう= Bună / Bună dimineața
Ohayō gozaimasu おはようございます= Bună dimineața (politicos)
Konnichiwa こんにちは = Bună ziua
Konbanwa こんばんは= Bună seara
Oyasumi おやすみ= Noapte bună ( informal)
Oyasumi nasai おやすみなさい = Noapte bună (politicos)
Sayōnara さようなら= La revedere
Arigatō ありがとう = Mulțumesc
Arigatō gozaimasu ありがとうございます= Mulțumesc (politicos)
Dō itashimashite どういたしまして = Cu plăcere
Dōmo どうも = Mulțumesc (are mai multe sensuri în funcție de context)
Dōmo arigatō どうもありがとう = Mulțumesc mult (politicos)
Dōmo arigatō gozaimasu どうもありがとうございます = Mulțumesc foarte mult (politicos)
Gomen ごめん = Scuze
Gomen nasai ごめんなさい = Scuze (politicos)
Suman すまん = Scuze
Sumimasen すみません = Scuze (foarte politicos)
Suimasen すいません= Scuze (foarte politicos)
Hai はい = Da (formal)
Ee ええ= Da (informal)
Un うん = Da (informal)
Iie いいえ = Nu
Hajimemashite はじめまして = Încântat de cunoștință (când faci cunoștință cu cineva pentru prima oară; hajimeru - はじめる = a începe)
Dōzo yoroshiku どうぞよろしく = Încântat de cunoștință (folosit când te prezinți)
Yoroshiku onegai shimasu よろしくおねがいします = Încântat de cunoștință (literal: “Te rog fi bun cu mine”)
Kochira koso こちらこそ = De asemenea (răspuns la “yoroshiku onegai shimasu”)
Yō koso ようこそ= Bun venit ( similar cu “welcome” englezesc)
Itadakimasu いただきます = Mulțumesc ( cuvânt intraductibil, de fapt, în limba română, japonezii îl folosesc când încep să mănânce, similar cu “Bon appétit” din franceză)
Gochisōsama deshita ごちそうさまでした = Sărut mâna pentru masă ( cuvânt intraductibil, de fapt, însă foarte similar cu expresia românească după ce am terminat de mâncat).
Itekimasu いてきます = Plec (literal “Plec dar/și revin”; folosit de persoana care pleacă de acasă)
Itterashai いってらしゃい = Ai grijă (răspuns la “itekimasu”, spus de cei care rămân acasă celui care iese din casă, similar cu englezescul “take care”)
Tadaima ただいま= Am venit (expresie folosită cu sensul “am ajuns ( bine) acasă”, este folosită de cel care se întoarce)
Okaerinasai おかえりなさい= Bine ai venit ( răspuns la “tadaima”, spusă, așadar, celui care se întoarce)
Ohisashiburi desu おひさしぶりです = A trecut ceva timp ( este folosit când te reîntâlnești cu o persoană pe care nu ai mai văzut-o demult)
Ojama-shimasu おじゃまします = Mă scuzați pentru deranj (se folosește când intri în casa altcuiva)
Dōzo どうぞ = Poftim
Ogenki desu ka おげんきですか= Ce mai faceți ( literal ” Sunteți bine?”)
Genki desu げんきです = Bine ( Sunt bine/ sănătos)
Mata ashita また あした = Pe mâine ( există și alte variante mai puțin formale: (ja)matta ne, ja ne, sore ja mata)
Eeto… ええと… = Păi, să vedem ( cuvânt cu diferite întrebuințări, în funcție de context poate fi o simplă interjecție menită să atragă atenția, poate însemna că interlocutorul cere un răgaz de gândire etc).

1.“gozaimasu” / “gozaimashita” când sunt folosite alături de cuvinte precum: ohayō și arigatō nu fac decât să amplifice nivelul de politețe, traducerea rămânând aceeași;
2.“ō“ reprezintă vocala dublă, cuvântul se pronunță lărgind litera ” o “;
3.“n” înainte de “b” și “p” se va pronunța “m”;
4. în vorbirea curentă japonezii nu vor pronunța “u” final: ex: gozaimasu” se citește “gozaimas”;
5. “gomen nasai/ gomenasai” și “sumimasen/ suimasen” – ambele sunt folosite pentru a-și cere scuze, însă “sumimasen/ suimasen” sunt variantele cele mai politicoase;
6. “hajimemashite” și ” yoroshiku”, nativii percep aceste două cuvinte drept diferite și le întrebuințează în contexte diferite. ”Dōzo yoroshiku” poate fi folosit și ca rugăminte/ favoare.
7. “o” din “ogenki” este marcă a politeții, “genki” nu este singurul cuvânt cu care se folosește.
*** La întrebarea ” Ogenki desu ka” veți răspunde fără “o” – politicos : “Genki desu”.

sa mai postezi

"Dozo yoroshiku onegaishimasu" sau fara "dozo" poate fi folosit si cand vrei sa ramai in relatii bune cu o persoana ca forma de la revedere. Poate fi folosit in mai multe situatii.

Iar la "ogenki desu ka" poti raspunde si cu "hai, okagesama de genki desu" care inseamna, practic, "da, datorita dvs. sunt bine", asa ca o forma de politete fata de superiori.

Alfabetul limbii japoneze -> Hiragana

SA:
SHI:
SU:
SE:
SO:
TA:
CHI:
TSU:
TE:
TO:
* Nu există grupurile/ sunetele “și”, “ți” și “tu”, ele fiind înlocuite (dacă se poate spune așa) prin “shi”, “chi” și “tsu”.*
Atenție!  Nu confundați următoarele semne:


Nu uitați! Dacă luăm romaji în considerare vom remarca un lucru, și anume că japoneza se citește în romaji aproximativ cum se scrie.
Un exemplu grăitor: chiiki – vom scrie semnele din hiragana “chi” “i” și “ki”
tooi* – vom scrie semnele din hiragana “to” “o ” și “i”, cu remarca – în limba japoneză dublarea vocalei “o” se face de regulă prin “u” (う), existând foarte puține cazuri în care se face prin “o” (お); un exemplu în acest sens ar fi scrierea în hiragana a cuvântului “mulțumesc”: ありがとう.

ce bine ca o sa-mi imbogatesc cultura generala

Gramatica

(I) Limba română este o limbă în care cuvintele nu prea au o motivație intrinsecă. Vom lua în acest sens un exemplu grăitor, provenit prin filiera franceză: tirbușon, preluat din fr. tire-bouchon, dacă în franceză motivația se traduce prin ” a trage ” (tire) “gura” (bouchon) în română acest termen nu are motivație.
Vocabularul acestei limbi, japoneza, este bazat pe motivație, pe relație, lucru pe care un student îl va remarca, cu precădere, odată intrat în scrierea kanji. Lucrul acesta nu se aplică, bineînțeles, tuturor cuvintelor, pentru că unele “bănuieli” în privința scrierii lor se dovedesc a rămâne doar “bănuieli” dar consider că această asociere se poate dovedi ajutatoare.
Iată motivația din limba japoneză:
-remarcați următoarele cuvinte: toshiue, toshishita*, tsukaikata, kutsushita, suiei. Acum vom demonta aceste cuvinte astfel:

[toshi 年 = an + ue 上= pe, deasupra ] -> toshiue年上= bătrân, vârstnic( motivația: ani deasupra)

[toshi 年 = an + shita 下 = jos, sub, dedesubt] -> toshishita 年下 = tânăr (motivația: ani dedesubt)

[tsukau, tsukai 使 = a folosi + kata 方 = direcție, manieră/ mod de ] -> tsukaikata 使い方= folosire/ întrebuințare (motivația: direcție/ mod de întrebuințare)

[kutsu 靴 = pantof(i) + shita 下 = jos, sub, dedesubt] -> kutsushita 靴下 = ciorapi (motivația: sub pantofi)
[oyogu 泳ぐ= a înota + mizu, sui 水 = apă] -> suiei 水泳 = înot ( motivația: a înota în apa)

-dar tsukue (bancă, pupitru) are propriul kanji 机

Remarcă: Cuvintele acestea fac parte din același câmp lexical, familie lexicală.

(II) Kore – Sore – Are

- fac parte din categoria deicticelor;
- corespund pronumelor demonstrative din limba română;

Kore -> apropiere de vorbitor

ex: Kore wa hon desu = Aceasta este o carte/ Acestea sunt cărți (* reamintesc absența genului și pluralului din limba japoneză)
Sore -> apropierea de interlocutor

ex: Sore wa hon desu = Aceea este o carte/ Acelea sunt cărți (obiectul este departe de mine dar aproape de celălalt participant la discuție)

Are -> depărtare de ambii participanți la conversație.

ex: Are wa hon desu. = Aceea este o carte/ Acelea sunt cărți ( obiectul este departe și de vorbitor și de interlocutor)

Atenție! Întrebi cu ” kore” răspunzi cu “sore”.
În caz că explicația nu a fost suficient de clară:


Desu:
- corespunde verbului “a fi” la prezent;
- este la fel la toate persoanele;
- forma negativă politicoasă: dewa arimasen, ja arimasen;
- forma negativă informală: dewa nai, ja nai.

Wa:
- se aude ca “wa” din hiragana, dar se scrie ca “ha” din hiragana: は și nu わ)
- nu are echivalent în limba română;
- este o particulă de tematizare, marchează tema enunțului (corespunde, de regulă, cu subiectul propoziției).

next please ca imi place ceea ce postezi

Alfabetul limbii japoneze -> Hiragana


Atenție! Nu confundați următoarele semne:

1. Scrierea particulei de tematizare “ wa ” (citită ca wa) este întotdeauna făcută prin ''ha''
2. Nu există ” hu “, fiind înlocuit de ” fu “
3. ”he” se citește/pronunță “e”, (decît dacă e particulă). Această silabă este întrebuințată nu numai în cuvinte ci și singură, întrebuințată singură este o particulă ce indică direcția.

chiar confundam si eu unele semne

O mica remarca: "he" nu se citeste/pronunta "e" decat daca e particula. In restul cuvintelor care contin aceasta silaba (si sunt multe), se citeste "he" ca in romana.
Exemplu: heiwa, taihei, henka, heru, heya, heta etc.
Deci sugerez sa editezi acolo la post ca sa fie corect si sa nu fie confuzii.

Am pus si ce ai spus tu, Hidamari, desi eu nu i-am prea auzit sa pronunte ''h''-ul decat rareori, de obicei, de cei care invata limba ca sa-i ajute sa clarifice la ce se refera, dar in vorbirea colocviala a japonezilor, eu nu l-am observat.

Nu stiu cum de nu i-ai auzit... :\ In cuvinte ca cele mai sus mentionate h-ul e pronuntat normal. Eu ii aud mereu pronuntandu-l, numai ca particula se pronunta "e".

si pronuntia nu e in functie de regiune?

Fiecare regiune are regionalismele ei, dar n-ai cum sa le stii pe toate. poate exista o regiune unde se pronunta "e" si nu "he", desi ma indoiesc pentru ca ar fi confuzia mult prea mare si n-ai putea sa te intelegi cu omul.
Desi in unele regiuni au propriile dialecte, oamenii stiu sa vorbeasca si japoneza standard, oricum, indiferent cat de diferita e de dialectul lor (iar la unele chiar nu intelegi nimic :]] ).