Castelul de nisip

Xiphion.

knight

❥ Army: : the GazettE

×Sex :

×Gold : 5667

×Silver : 36596

×Reputation : 8

❥×Enrolment Date : 2015-12-17

×Age : 26

×Location : Ketterdam

×Mood : Cutie marshmallow

Castelul de nisip Wed Dec 15, 2021 1:06 pm

>> Castelul de nisip << * ~~~ Capitolul I: Jacob ~~~ * Mă aflam în orașul în care am copilărit și eram în vizită la bunica. Stăteam pe scaunul dânsei, un scaun destul de vechi, asemănător cu tronul unui rege, lucrat dintr-un lemn lucios și închis la culoare. Pe spătar și locul în care ședeai avea un material ce părea sofisticat, croit cu modele florale foarte frumoase de culori calde - era unul dintre scaunele mele preferate, fiindcă era extrem de comod, iar bunica îl lăsa mereu în sufragerie sau în dormitor ori de câte ori o vizitam; sau poate că l-a lăsat acolo, în urmă cu ceva timp, cu gândul că voi veni într-o zi și voi sta alături de ea mai mult de zece minute. De când am hotărât să fac liceul în alt oraș, n-am mai dat pe acasă de mai bine de doi ani și jumătate, oarecum. Când am făcut-o, am fost doar în trecere, preferând să petrec nopțile pe la niște amici din oraș sau pe la diferite hoteluri și pensiuni. Desigur, acest lucru nu prea l-a deranjat pe tata. Nu e genul acela de părinte care să-și bată capul. Totuși, când vine vorba de bunica, e cu totul altă poveste... Scaunul acesta era mai bătrân decât străbunicul meu, spunea bunica, iar cum am tins de copil să-mi placă obiectele vechi, a continuat să spună că îmi va oferi atât cele două scaune, cât și masa din set atunci când îmi va veni mintea la cap și mă voi așeza la casa mea, cu soție și alea, alea… >> Dar bănuiesc că nu prea are rost să bat câmpii despre acest subiect și că ar trebui să intru cum trebuie în poveste. Vă avertizez că nu este o poveste amuzantă, după cum sugerează începutul acesteia, ci una ce, zic eu, are câte puțin din fiecare sentiment pe care îl purtăm în noi. Așadar, luați-vă șervețelele și fiți pregătiți să-mi auziți povestea. << --------------------------------------------- În stânga mea se afla patul dumneai, iar în acesta se așezase ea, privindu-mă lung, iar în față se afla fereastra și era puțin deschisă; vântul bătând ușor în perdea, aducând cu el un miros de început de primăvară în încăpere. Era luna martie. 8 martie, mai exact, cunoscută de întregul glob ca și Ziua Internațională a Femeii. Eram prezent acolo, în acea zi, pentru că îi adusesem bunicii un cadou și pentru că, după cum am dat de înțeles, nu o mai vizitasem de o căruță de timp. Dar ce m-a așteptat în locul meu preferat din copilărie nu era bunica mea vioaie, cu un zâmbet larg pe chip, ci bunica mea secată de puteri, ca și cum ar fi fost o floare pe jumătate ofilită. Avea cancer și era în penultima fază. --------------------------------------------- — Crezi în miracole, Jacob? m-a întrebat ea după o lungă tăcere cu un schimb de priviri triste. — Dacă te vei face bine, ca printr-o minune, bunico, atunci, da... i-am răspuns cu un zâmbet larg, dar forțat. Mă abțineam din tot sufletul să nu plâng. — Știi prea bine că nu e bine să te abții din plâns, mi-a șoptit aceasta, de parcă mă putea citi ca pe o carte deschisă. Și probabil că asta și făcuse. Eram nepotul ei, la urma urmelor, iar dacă cineva din întreaga lume mă cunoștea mai bine decât mine, aceea era cu siguranță ea. N-am spus nimic, dar nici n-am început să plâng. Totuși, devenise mai greu să o privesc în ochi, așa că mi-am mutat privirea către măsuța pe care pusese lalelele albe pe care i le dăruisem. Lalelele albe erau florile ce le iubise o viață întreagă. Și, de asemenea, florile cu care bunicul reușise să-i cucerească inima pentru totdeauna. --------------------------------------------- — Sunt sigură că ai mai auzit povestea asta, a spus înghițind ușor în sec, dar, în ziua în care te-ai născut, medicii nu erau convinși că o să trăiești, a adăugat mângâindu-mi mâna cu blândețe. Și-au cerut mii de scuze după ce ne-au dat această veste teribilă, însă, ca printr-o minune, nu te-ai născut mort, așa cum se așteptau dânșii. Totuși, mama ta nu a putut să supraviețuiască. Probabil că Dumnezeu n-a avut milă pentru amândoi și a pus-o să aleagă cine vrea să trăiască. În timp ce spunea acele cuvinte, ochii i se umpluseră de lacrimi, dar am putut observa cum încerca să nu le dea drumul, de parcă ar fi vrut să țină captivă o pasăre sălbatică într-o colivie mult prea mică pentru ea. — Poate că mama ta a fost steaua ta căzătoare, deoarece te-ai născut noaptea. Într-o noapte cu un cer plin de stele. Pentru o clipă, a încercat să-și ascundă lacrimile - care abia așteptau să i se prelingă pe obraji - cu un zâmbet la fel de forțat precum o pasăre care se chinuie să zboare și se preface că nu are aripa rănită, dar am strâns-o de mână și am adăugat: — Nu e bine să te abții din plâns, bunico. Lacrimile nu vor schimba lucrurile, însă nici nu le vor înrăuțăți și mai mult, după care am pufnit în plâns și, câteva secunde mai târziu, plângeam amândoi ca doi bebeluși care abia se născuseră. Mă simțeam totuși penibil că spusesem acele cuvinte, pentru că nu eram în măsură - eu, un puști de 19 ani - să-i dau lecții unei persoane cu mult mai în vârstă decât mine. — Aşteptăm cu toţii sfârşitul lumii, zise el. Fie că e o cometă sau altceva. Cu toţii avem propria noastră apocalipsă. Unii o duc cu ei. Alţii o evită. Majoritatea ne temem de ea, îi arătăm respect. Tu nu. Tu nu ai putut avea respect niciodată pentru nimic. Şi nu îţi e frică de mica ta apocalipsă.

Alyana

××VIP MEMBER.

❥ Army: : Muslim women

×Sex :

×Gold : 5714

×Silver : 15321

×Reputation : 3

❥×Enrolment Date : 2021-10-25

×Age : 29

×Location : Constanta

Re: Castelul de nisip Tue Jan 25, 2022 9:03 pm

Mi se pare o lucrare foarte reusita. Te sfatuiesc sa o continui, vei avea multi cititori. Lavender makes me feel free and fly to unpaved shores.

Midori

°°°Moderator°°°

❥ Army: : Port Mafia

×Sex :

×Gold : 7333

×Silver : 41851

×Reputation : 16

❥×Enrolment Date : 2014-12-16

×Age : 26

×Location : Romania

×Mood : Noooope.

Re: Castelul de nisip Wed Jan 26, 2022 6:19 pm

Si mie mi-a placut la nebunie primul capitol. Imi place cum scrii si abia astept urmatorul capitol..sper sa nu fie asa trist ca si primul cel putin mie mi s-a parut trist asa pentru ca mi-a amintit de bunica