O încercare literară...

Re: O încercare literară... Mon Mar 30, 2020 1:04 pm

te felicit pentru modul tău plăcut de scriere

O încercare literară... - Page 4 F6b717efbceeaca142fd5be5f380a929

Re: O încercare literară... Mon Mar 30, 2020 7:03 pm

25. Anna şi Sam, detectivi la Paris

După ce dormiră în noaptea aceea în Elveţia, cei doi tineri, însoţiţi de părinţii lor, se întoarseră acasă. Sam şi Anna îşi reluară munca la firma lui Charles şi Sam, aveau foarte mult de lucru şi multe contracte, dar lucrau foarte bine în echipă. Desfiinţaseră uşa dintre birourile lor şi aranjaseră marea încăpere altfel, pentru a fi aproape unul de altul şi a lucra mult mai bine şi eficient.
Într-o zi din luna lui gustar, Sam îi povesti Annei despre scrisoarea ce-o citise şi pe care tatăl său o descoperise.
─ Incredibil. Undeva, în uriaşul Paris, exiistă o Beth Wilshire, care este sora tatălui tău şi mătuşa ta !
─ Da, într-adevăr, incredibil. Mă frământă ideea de a porni într-o aventură în Paris, pentru a o găsi pe această Beth.
─ Ştii că s-ar putea să fie muncă inutilă ? Nu uita că au trecut atâţia ani şi că Beth poate s-a căsătorit şi şi-a schimbat numele de familie.
─ Ştiu, dar cel puţin am o adresă de unde pot să pornesc investigaţia.
─ Tatăl tău ştie ?
─ De ce ar trebui să ştie ?!
─ Sam, atunci îţi propun să facem amândoi pe detectivii în Paris.
─ Amândoi ?!
─ Da.
─ Dar...
─ N-o să pierd ocazia să văd Prisul şi să fac pe detectivul. În plus, mai avem un punct de pornire.
─ Care ?
─ Ai uitat că mi-ai povestit de Zaretta şi de sora ei ?
─ Nu, n-am uitat.
─ Poate mai găsim pe cineva acolo, în casa de unde ai plecat spre viaţa din America. Cred că vrei să ştii şi ce s-a întâmplat cu ele nu ? Doar şi ele sunt surorile tatălui tău !
─ Cum de ai ajuns să mă citeşti atât de bine ?
─ Secret !
El se apropie de ea şi o îmbrăţişă, oferindu-i un sărut tandru pe buze. Ce s-ar fi făcut el fără ea ? Realiză cât de mult o iubea şi se hotărî în secret să îşi facă tip într-o zi, în Paris, s-o ceară de soţie. Se desprinse din sărut, dar nu şi din îmbrăţişare, ţinând-o aşa câteva clipe. Când îi dădu drumul, Anna deja se apucă să pregătească plecarea lor spre Paris.
Sam vorbi cu tatăl său îndelung, împărtăşindu-i şi lui planul de a o cere pe Anna de soţie, lucru pe care tatăl său îl consimţise şi chiar îi dăduse binecuvântarea pentru asta. Nu-i spusese şi al doilea scop al plecării sale în Paris. Cei doi, în momentul în care terminaseră de făcut bagajele, de pus la punct şi ultimile detalii, vorbiră despre data la care plecau. Rezervările la avion şi hotel fuseseră făcute din timp.
Ziua plecării celor doi sosi şi aceştia se întâlniră la aeroportul din L.A. pentru a lua un avion spre Paris. Era una din cele trei curse care aveau destinaţia Paris, iar aceasta, ce pleca din L.A., făccea o escală la New York, pentru a mai lua şi alţi călători. Anna şi Sam se urcară în avion şi după câteva ore bune de zbor şi o escală se aflau la Paris, în Oraşul Luminilor. Se duseră direct la hotel, luându-şi camerele în primire.
Camerele aveau şi un balcon, cu privelişte la panorama oraşului. Când seara se lăsă, Anna ieşi pe balcon, privind oraşul ce începea să capete culoare de la becurile ce se aprindeau şi de la fel de fel de panouri publicitare. Piramida de sticlă aflată în faţa Muzeului Luvru era şi ea luminată, ca şi turnul Eiffel de altfel.
Înainte de a-şi începe munca de detectivi în Paris, cei doi, timp de mai multe zile vizitară câteva obiective situate în Paris. Astfel ei vizitaseră :
- Arc de Triomphe - monument din centrul Place de l'Étoile, comemorând victoriile Franţei şi onorând pe cei care au murit în luptă;
- Palais Garnier - sediul Operei din Paris;
- Catedrala Notre-Dame pe Ile de la Cité;
- Pantheonul din Paris - biserică şi mormânt al celor mai mari personalităţi ale Franţei;
- Luvrul - un muzeu enorm care găzduieşte foarte multe opere de artă, inclusiv pictura Mona Lisa şi statuia Venus din Milo;
- Champs-Élysées - faimoasă stradă din lume, un bulevard de obicei plin de turişti.
După ce vizitaseră aceste obiective, se puseră pe muncă. Cu ajutorul lui Sam, care îşi amintea încă drumul pe care fusese adus la aeroport de către Amelié, mătuşa lui şi una din cele trei surori ale tatălui său, ajunseră la casa din care plecasase. Păstra încă vie amintirea călătoriei lui în acea cutie. Trecuseră mulţi ani de-atunci. Avea doar 3 ani când venise în Paris, iar acum era un tânăr în vârstă de 33 de ani. În 30 de ani se puteau întâmpla multe lucruri. Pe când se pregătea să bată la uşă, îşi aminti ceva.
─ Anna ?
─ Da ?
─ Cum să bat eu la uşa asta, dacă nu ştiu nici măcar ce familie trebuie să caut ? Ştiu doar că am fost adus la Julien şi Amelié, dar care era numele lor de familie nu ştiu.
─ Las’ pe mine ! zise ea, bătând la uşă.
La uşa casei răspunse o doamnă la vreo 40 de ani.
─ Bună ziua, o salută Anna în franceză, luându-l prin surprindere pe Sam, care nu ştia că ea ştie limba asta. De fapt, nici măcar nu o întrebase dacă ştie limbi străine.
─ Bună ziua, răspunse aceasta amabilă.
─ Ne scuzaţi că vă deranjăm, dar eu şi prietenul meu căutăm o familie care a stat aici în această casă. Din păcate, prietenul meu ştie doar că pe dânsa o chema Amelié şi pe soţul ei Julian. Ne puteţi ajuta cumva ?
─ Depinde de situaţie. Prietenul dumneavoastră de ce îi caută pe cei doi ?
─ În urmă cu 30 de ani, am fost adus în casa aceasta într-o cutie. Veneam dintr-o...
─ Ţară musulmană. Ştiu povestea. Mama mi-a spus-o. Trebuie să fii Samuel Thompson.
─ Chiar el în persoană.
─ Intraţi, vă rog.
Cei doi intrară în casă, iar Sam recunoscu încăperile, căci erau neschimbate de-atunci.
─ Luaţi loc, îi pofti ea.
─ Mulţumim, ziseră ei.
─ Fiindcă au trecut atâţia ani, s-au întâmplat multe lucruri. Părinţii mei nu mai trăiesc. Nu are importaţă cum au murit. Când mama s-a întors din America, primul ei gând a fost s-o înştiinţeze pe Zaretta, sora ei că ai ajuns cu bine pe pământ liber. A reuşit cu greu s-o informeze pe Zaretta, dar a reuşit. Mai târziu, mama a primit vestea morţii surorii ei.
─ Cum ? Zaretta a murit ? întrebă Sam
─ Da. Când s-a întors la sultan, acesta a întrebat-o de tine. A amânat cât a putut de mult să-i dea veşti despre tine. Când a aflat că erai, în sfârşit, pe pământ liber, i-a spus sultanului că fugiseşi. Când a întrebat-o cine te-a ajutat să fugi, ea şi-a recunoscut vina şi sultanul a dat poruncă să fie omorâtă. Legea era lege şi trebuia respectată, aşa că ea s-a dus să-şi primească condamnarea.
─ Cum a murit ?
─ I s-a dat de ales între două metode : moartea prin tăierea capului sau prin otravă. A ales otrava şi a murit imediat.
─ Cumplit, zise Anna.
─ Da. Sultanul era recunoscut pentru pedepsele sale incredibil de crude în ceea ce priveşte trădătorii, iar ea asta devenise.
─ Doamne mare ! zise Sam.
─ Ai mai venit de ceva nu ?
─ Da. Acelaşi spirit de intuiţie ca Zaretta, zise Sam.
─ Păi mama mea era Amelié, sora Zarettei, ai uitat ?
─ Nu, n-am uitat. Da, aşa este. Am mai venit pentru o problemă.
Sam se apucă să-i povestească fiicei lui Amelié, pe care, în cele din urmă, aflase că o cheamă la fel ca pe mama ei, motivul prezenţei lui în Paris.
─ Staţi la hotel ?
─ Da.
─ Atunci, vă invit la mine acasă. Soţul meu este detectiv particular. V-ar putea ajuta. Stând la mine acasă, îi puteţi furniza informaţii ori de câte ori are nevoie de ele şi el poate să vă ţină la curent mai uşor. O să vorbesc eu cu el, când se întoarce din misiune şi o să-i explic totul. Va fi bucuros să vă cunoască.
─ Bine. La aşa ofertă nu refuzăm, zise Anna.
Cei doi merseră la hotel şi îşi făcură bagajele pentru a se muta. Pentru a le veni mai uşor, comandară un taxi şi ajunseră mai repede acasă la Amelié. Seara, când soţul ei veni de la muncă, ea-i prezentase musafirii şi stătură de vorbă cu toţii, Jerome fiind încântat să-i ajute în căutări. Aşa se sfârşi mica aventură de detectivi a celor doi.

26. Poveşti

Sam şi Anna se simţiră bine în casa lui Amelié, mai ales că lui Sam i se trezeau numeroase amintiri legate de acea casă. Într-o zi, soţul ei se întoarse cu veşti bune : o găsise pe Beth Wilshire. Cei doi, nerăbdători, a doua zi se duseră împreună cu soţul lui Amelié la casa în care locuia Beth. Odată ajunşi acolo, detectivl îi lăsă singuri, iar Sam trase aer în piept şi sună la uşă. După cinci minute de aşteptare, o doamnă în vârstă de vreo 40 şi ceva de ani le deschise uşa.
─ Bună ziua, salută Sam politicos.
─ Bună ziua, răspunse aceasta.
─ Mă numesc Samuel Thompson, iar ea este prietena mea, Anna-Carina Bradley Andersen Austen. Suntem amândoi în Franţa pentru că vroiam să găsim pe cineva. Povestea este destul de lungă şi am dori intrăm înăuntru, pentru că detectivul pe care l-am angajat ne-a spus că persoana căutată se află în această casă.
─ Bine, poftiţi înăuntru. Sunteţi simpatici şi-mi inspiraţi încredere.
─ Mulţumim, spuse Anna.
Cei doi au fost conduşi în sufrageria casei şi apoi invitaţi să ia loc.
─ Vă ascult.
─ Căutăm o persoană pe nume Beth Wilshire, spuse Sam.
─ De ce o căutaţi ?
─ Nu ştiu cum să spun pe scurt o poveste, dar iată cum stă treaba : tatăl meu a dat de o scrisoare printre lucrurile părinţilor lui decedaţi. Această scrisoare îi era adresată bunicului meu, pe care nu l-am cunoscut. Aceasta este scrisoarea cu pricina, în urma căreia eu am venit în Franţa să fac investigaţii.
Sam întinse scrisoarea acelei doamne, care o citi în linişte.
─ Înţeleg acum. Taceastă scrisoare îi este adresată lui James Thompson, iar tatăl tău este fiul lui James. Acum începe să se dezlege misterul.
─ Ce mister ?
─ O să aflaţi curând. Tu eşti nepotul lui James ?
─ Da. Pe tatăl meu îl cheamă Charles. Eu sunt adoptat.
─ Poftim ?
─ O altă poveste, la fel de lungă, replică Anna.
─ Am înţeles. Nu contează asta. Să revenim la ceea ce vă interesează. Aşteptaţi puţin, mă duc să iau ceva şi mă întorc.
Femeia care-i invitase înăuntru-i lăsă singuri pentru câteva clipe.
─ Ce femeie ciudată, îi zise Anna lui Sam.
─ Aşa este. Am impresia că ne aşteaptă multe surprize.
─ Da. Şi eu !
Gazda se întoarse cu ceva în mână ce părea o scrisoare.
─ Mă scuzaţi că aţi aşteptat atâta. Mă numesc Anette Wilshire. Acum, eu trebuie să vă spun o poveste. Beth Wilshire, cea pe care o căutaţi nu mai este printre noi. Din jurnalul ei, pe care l-am citit din scoarţă în scoarţă, am aflat multe lucruri. Jurnalul nu este important, căci conţine mai mult mărturii ale lui Beth, trăiri de-ale ei. Doar anumite părţi din el sunt mai imoprtante, iar despre acele părţi am să vă vorbesc eu. Sper doar să mă fac înţeleasă.
Aşa cum relatează scrisoarea adresată bunicului tău, Beatrice a avut într-adevăr o aventură. Îl cunoscuse pe James Thompson, într-un moment în care ea-şi făcea multe complexe. Ura faptul că părinţii ei erau nişte oameni aroganţi şi oportunişti. Îi ura că erau atât de mândrii şi de autoritari. L-a cunoscut pe viitorul ei soţ, Robert Wilshire, la o masă dată de familia ei. Părinţii i-au impus să se mărite cu Robert, care avea o situaţie materială extrem de bună şi putea să-i ofere mult lux. Mai mult părinţii ei îşi doreau luxul, căci erau nişte aventurieri amândoi, iar Beatrice îi încurca, dacă vă vine să credeţi una ca asta !
─ Credem orice, ziseră ei doi într-un glas.
─ Vroiau să-şi petreacă viaţa făcând croaziere, cheltuindu-şi banii pe nimicuri. Pentru asta, trebuiau să scape de fata lor, care le încurca planurile. Au fost autoritari cu Beatrice şi au silit-o practic să se mărite. Bea s-a măritat, doar pentru a scăpa de gura lor, dar şi de mediul din casa aceea. Nu-l iubea pe Robert, deşi a fost un bărbat prezentabil. El, în schimb, s-a îndrăgostit nebuneşte şi şi-a jurat că va face orice să n-o piardă pe Bea de lângă el. Ştia că ea nu-l iubea, că acceptase căsătoria de forţă majoră, aşa că a decis să nu aibă relaţii intime cu soţia lui, decât când şi acceasta consimte sau se îndrăgosteşte de el.
După căsătorie, bunica a plecat la casa lui Robert. Au dormit în dormitoare separate şi nu se întâlneau decât la mese sau când mergeau împreună la petreceri şi nu-şi prea vorbeau. Aflându-se într-o zi la plimbare a dat din neatenţie peste James. Şi-a cerut scuze şi atracţia reciprocă s-a înfiripat între ei. Îi era gândul numai la el şi Robert a început să presimtă ceva, dar a închis ochii, prefăcându-se că totul este normal.
Cei doi şi-au trimis corespondenţe şi s-au întâlnit în cele din urmă în Elveţia, unde au petrecut acele momente de neuitat. Robert s-a dus după ea în Elveţia, sugerându-i să vină cu el în Franţa. Ea a acceptat, dar nu a mai avut timp să-l anunţe pe James. În Paris, el s-a purtat incredibil de frumos şi tandru cu soţia lui. Ea a început să vadă şi alte laturi ale lui şi s-a îndrăgostit încetul cu încetul de el. I-a venit rău într-una din zile şi el a dus-o la spital. Vestea că ea aşteaptă un copil, ar fi trebuit să pice ca un trăsnet pentru Robert, căci era dovada clară a infidelităţii ei. Nu s-a întâmplat aşa. El a primit vestea sarcinii ei în mod firesc, deşi ea îl privea cu ochi mari, vinovaţi şi speriaţi de consecinţele ce urma să le suporte. A lăsat-o mască în momentul în care i-a dat bobocul de trandafir alb şi i-a spus că este foarte fericit că vor avea un copil.
Beatrice nu a mai avut nicio putere de-atunci. A aşteptat cu nelinişte venirea pe lume a copilului, mai ales că ştia că este al lui James. Era singurul lucru ce-i mai amintea de el. Cât timp a fost însărcinată, în Beatrice s-a dus o adevărată luptă, aşa cum se vede consemnat şi-n această scrisoare, adresată tot lui James, dar pe care n-a mai expediat-o. Am citit-o. Ştiu că n-am făcut biine, dar nu puteam să n-o citesc.
Anette le întinse scrisoarea, pe care cei doi o parcurseră în linişte. În ea se consemna :
„James,
După cum observi, am renunţat la apelativul «dragă». Am şi un motiv pentru care am făcut asta.
Mai întâi de toate, trebuie să-ţi mărturisesc ceva : după plecarea mea la Paris, împreună cu Robert, soţul meu, mă gândeam zi şi noapte la tine. Eram la Paris, iar el se purta cu mine, aşa cum rar mai vezi bărbaţi în zilele noastre. Mie nu-mi păsa de nimic : eram supărată că nu reuşisem să te anunţ de plecarea mea. Mi-era dor de tine, de buzele tale fine, care mă zăpăceau doar la o simplă atingere. Vroiam să mai simt în jurul mijlocului meu braţele tale ferme, ce mă strângeau ca într-o dulce închisoare. Îmi aminteam numai de nopţile noastre pline de pasiune şi de zilele în care stăteam de vorbă fără să ne pese de nimic.
Toate aceste dulci amintiri au durat până în ziua în care mi-a venit rău. Robert m-a dus la spital şi am aflat că sunt însărcinată. Ţi-am spus în cealaltă scrisoare – despre care nu ştiu dacă a ajuns sau nu la tine – acest lucru. Când el a declarat că este bucuros că-i dăruiesc un copil, mi-a fost clar că mă iubeşte mai mult decât orice pe lumea asta şi am început să am sentimente de vinovăţie faţă de el, de faptul că-l înşelasem. Ne-am întors acasă şi când eram în luna a doua de sarcină am vrut să-i mărturisesc infidelitatea mea. Am început o discuţie serioasă, ocolitoare, apoi am vrut să trec direct la subiectul care mă ardea pe mine. A refuzat să mă asculte.
M-a uimit din nou, când a spus că bănuia că eu i-am fost infidelă, dar că nu-i păsa. Peste nouă luni, a venit Beth a noastră pe lume. Era o bomboană de fată, iar la naştere nu au fost deloc complicaţii. El s-a dedicat total fetei mele şi cu timpul te-am uitat. Am început să-l iubesc pe soţul meu şi relaţia intimă dintre noi a venit ca ceva firesc. Mai târziu, l-am adus pe lume pe Richard şi trecutul meu a fost dat uitării.
Iartă-mă James. Am fost o fire slabă încă de la început, dar el m-a învăţat să fiu puternică. Îţi rămân recunoscătoare că tu ai fost primul bărbat din viaţa mea, cel care m-a învăţat că dragostea poate învinge orice obstacol.
Cu stimă şi consideraţie,
Beatrice Wilshire”
După lecturarea scrisorii, Sam o returnă Anettei, care îşi continuă povestea.
─ Beatrice nu a apucat să trimită scrisoarea, dar i-a lăsat în grijă lui Beth s-o trimită.
─ Şi Beth de ce n-a trimis-o ? întrebă Anna curioasă.
─ Pentru că nu a avut cum. Peste ani, când cei doi copii ai ei s-au maturizat, Bea le-a povestit amândouăra totul. Cei doi erau fraţi vitregi, dar nu se vedeau altfel decât fraţi buni. Rik l-a moştenit întru totul pe tatăl lui. S-a căsătorit înaintea surorii lui mai mari, lucru ce nu a deranjat-o câtuşi de puţin, pentru că nu s-a măritat niciodată, şi şi-a întemeiat o familie. Fericirea lor a fost umbrită, în momentul în care amândoi s-au dus la doctor pentru analize. Vroiau să facă un copil şi şi-au făcut analizele. Soţia lui Rik nu putea să aibă copii. Au fost foarte trişti amândoi, dar s-au resemnat. Pentru a nu contacta o sarcină care i-ar fi pus sănătatea în pericol, soţia lui a făcut o operaţie de extirpare a uterului.
Între timp, Beth a moştenit-o pe mama. La frumuseţe şi la spritul aventurier. Nu s-a căsătorit niciodată, dar a avut diverse realaţii pasagere. Una dintre ele a durat mai mult şi a rămas însărcinată. Nu a vrut să ştie părinţii ei despre asta şi a venit la fratele ei, povestindu-i cu lacrimi în ochi totul. Acesta i-a promis că nu le va spune nimic părinţilor lor şi a găzduit-o la el acasă. Aşa am venit eu pe lume, iar ea a murit la puţină vreme după ce m-a născut. Ca să se ţină în continuare de promisiunea făcută lui Beth, Richard a făcut toate formele de adopţie pentru mine şi am devenit oficial fata lui. Apoi, a inventat un accident pentru sora lui, când le-a povestit părinţilor că Beth murise. Actele de adopţie pentru mine au venit în aceeaşi zi cu înmormântarea mamei mele.
─ Asta-i tot ? zise uimit Sam.
─ Da. Aşa stau lucrurile. Deci sora tatălui tău nu mai trăieşte. În schimb, trăiesc eu, nepoata lui şi verişoara ta.
─ Doamne ! Am impresia că trăiesc un întreg roman live ! zise el.
─ Şi eu la fel, remarcă Anette. Tu cum ai ajuns să fii fiul lui Charles ?
Sam se apucă să-i spună partea lui de poveste.

O încercare literară... - Page 4 74fabe0ac2588f7f052170708b5136b8

Re: O încercare literară... Mon Mar 30, 2020 10:12 pm

felicitări pentru scriere!

Re: O încercare literară... Mon Mar 30, 2020 11:34 pm

27. Intrusa

După ce aflaseră tot ceea ce-i interesa, cei doi plecară din Franţa înapoi acasă, unde-şi reluară munca. Amândoi le povestiră părinţilor peripeţiile din Franţa. Pentru Charles, tatăl lui Sam, fusese un şoc când aflase toată povestea. Bineînţeles, Sam îl dojeni că nu i-a spus de moartea Zarettei, dar el îşi motivase alegerea spunându-i că nu vroise să-l întristeze, motiv pe care Sam îl acceptă.
Cei doi se întoarseră la firmă, unde-şi reluară lucrul. Amândoi realizară că datorită afacerilor mari pe care le făcea firma lor, le mai trebuiau oameni angajaţi şi dădură un nou anunţ de angajare. Cot la cot, cei doi participaseră activ la alegerea noilor angajaţi. Printre noii angajaţi, era o tânără înaltă, doctorand în economie. Avea 30 de ani şi era zveltă, avea un trup de fotomodel, era frumoasă, cu păr lung de culoarea spicelor de grâu şi ochi verzi. Se angajase ca secretară, dovedindu-se foarte eficientă în munca pe care o făcea.
Pe noua angajată o chema Alison Willson şi în câteva săptămâni avusese o accensiune fulminantă la firma lui Sam, devenind rapid partener de lucru al celor doi. Nu era şi partener la firmă, cum era Anna, dar se mulţumea şi cu acel statut, deoarece pusese ochii pe Sam. Anna, la cei 32 de ani devenise o floare, un diamant brut, necizelat, care odată prelucrat, se transforma într-o minunată bijuterie. Era mai scundă decât Sam doar cu nişte neînsemnaţi de centimetrii. Avea un păr semilung, dar bogat, ondulat, şaten şi pe care Anna şi-l îngrijea cu mare atenţie. Ochii ei erau albaştrii, un albastru tulburător, care se schimba odată cu trăirile ei emoţionale şi sufleteşti.
Numeroasele întâlniri de afaceri, contracte şi alte lucruri erau elemente ce păreau că îi îndepărtează pe cei doi. Sam o iubea pe Anna. Era conştient că alături de ea ar fi vrut să-şi petreacă restul vieţii lui. Atunci când îşi propunea să se reapropie de ea, să îndrăznească să-i facă propunerea de a petrece un nou concediu împreună, pentru ca să aibă răgazul s-o ceară de soţie, intervenea mereu ceva şi amâna acţiunea. Toate aceste amânări de acţiuni aveau să ducă la ceva mult mai periculos, la un şoc pe care avea să-l trăiască Sam, şoc ce avea să-l trezească la realitate şi să-l facă să întreprindă şi imposibilul pentru a o avea pe Anna alături de el.
Până atunci, însă contractele mari veneau ca pe bandă rulantă. Alison, care pusese ochii pe Sam, plănuise să facă orice ca să-l acapareze. Observase că acesta îi acordă Annei o atenţie specială şi cum nu era deloc proastă, realizase rapid că el era îndrăgostit de ea. Într-o zi, pe când era la biroul ei, iar Sam şi Anna erau plecaţi, fiecare în alt loc, pentru a definitiva două contracte, un telefon avea să fie motivul pentru Alison de a scăpa de prezenţa Annei. Auzind telefonul care suna încontinuu, Alison răspunse :
─ Bună ziua, aici firma The Thompson. Cu ce vă putem fi de folos ?
─ Bună ziua, auzi ea o voce feminină la capătul firului. Mă numesc Amal şi sunt avocata sultanului Said. Aş vrea să vorbesc cu cineva din firmă în vederea unei afaceri.
─ De unde sunaţi ?
─ Acum sunt în America, la Los Angeles. Am venit să intermediez afacerea. Dacă totul merge bine, se schimbă treaba.
─ Sultanul de unde este ?
─ Este conducătorul sultanatului Brunei din insula Kalimantan.
─ Am înţeles. Vă fac eu o programare pentru mâine la ora 9 la unul dintre managerii firmei. Este bine aşa ?
─ Este perfect.
─ Bine, o zi bună vă doresc.
Alison închise telefonul.
„Sultanatul Brunei din insula Kalimantan ? N-am mai auzit de el. Unde o fi oare ? O fi existând şi în realitate sau o fi doar o invenţie ?” se întreba ea.
Alison porni să facă investigaţii şi când avu toate informaţiile, îi luciră ochii.
„Da ! Cel mai îndepărtat colţ de pe glob. Bine, nu prea îndepărtat, dar ţi se poate întâmpla orice Anna, dacă te duci acolo. Nici n-o să-i spun lui Sam despre telefon ! Am să fac în aşa fel, încât să pleci în insula asta singură, pentru a încheia afacerea ! Îţi garantez asta ! Apoi, după ce o să pleci, voi face totul ca să-l atrag pe Sam de partea mea !” sfârşi ea gânditul cu voce tare. Râse într-un mod isteric, de om nebun şi norocul ei : Anna se întoarse mai înaintea lui Sam. Ea aşteptă câteva minute să se liniştească şi apoi intră în biroul ei cu o cafea.
─ Bună, Anna. Ţi-am adus o cafea.
─ Mulţumesc, Ally ! Aveam nevoie de una.
─ Cum a mers ?
─ Încă o afacere de succes încheiată la termen.
─ Mă bucur. Pot să vorbesc cu tine ceva ?
─ Spune Ally.
─ Domnul Samuel mi-a spus să răspund eu la telefon dacă sună cineva. Mi-a zis să nu accept nicio propunere de afacere, până nu vă întoarceţi unul dintre voi de la şedinţe. Nu prea i-am ascultat sfatul şi am programat pe cineva pentru mâine dimineaţă la ora 9 aici.
─ Ia să vedem despre ce e vorba. Poate mă ocup eu de afacere, ca să nu te certe Sam.
„Nu credeam că o să-mi cadă aşa repede în palsă ! Ce naivă este ! Ce noroc pe mine că este aşa !” gândi ea
─ A sunat ceva mai drvreme, cam înainte cu două ore de a intra în biroul tău şi s-a recomandat ca fiind Amal. N-a spus şi numele de familie, ci doar că este reprezentantul legal al sultanului Said. Când am întrebat-o de unde este sultanul acesta, mi-a răspuns că era şeful sultanatului Brunei din insula Kalimantan. Am crezut că inventează şi am făcut cercetări cu privire la cele spuse de ea.
─ Aşa şi ?
─ Am aflat că există într-adevăr insula Kaimantan, aceasta fiind doar o denumire sub care este cunoscută cea mai mare parte a insulei Borneo, respectiv jumătatea de sud şi partea de nord-est a acesteia şi că aparţine Indoneziei. Această insulă este acoperită cu păduri ecuatoriale dese, cu esenţe preţioase. Exploatează petrol şi gaze naturale şi exportă lemn, cauciu şi altele.
─ Interesant. Uite ce te sfătuiesc eu. Hai să vedem ce spune Amal asta. Adu-o mâine în biroul meu. Dacă din întâmplare te vede Sam, îi spui că este o cunoştinţă de-a mea ce doreşte mă vadă.
─ Bine.
─ Acum, du-te, eşti liberă.
─ Mulţumesc.
Alison ieşi pe uşă. „Ce uşor a fost ! Ţi-ai scris singură destinul, Anna-Carina ! Eu nu am făcut decât să fac cercetări şi să aflu care este situaţia. Singură ţi-ai semnat condamnarea ! Pe mine nu mă poate acuza nimeni de nimic !” gândi ea.

28. Afacerea

A doua zi, la ora programată, Amal sosi la firmă. Alison o interceptă, prezentândui-de. Îi spuse că ea fusese persoana ce-i făcuse programarea prin telefon şi că urma să fie primită în curând de unul dintre managerii firmei. Intră în biroul Annei şi-i spuse că persoana despre care au vorbit ieri se afla în hol, iar ea-i spuse s-o aducă înăuntru. Alison ieşi pe hol şi îi spuse lui Amal s-o urmeze. Tocmai atunci ieşi Sam din birou.
─ Alison !
─ Da, domnule ?
─ Cine este doamna şi încotro te duci cu dânsa ?
─ Doamna este...
─ O rudă de departe, spuse Anna ieşind din birou. Intră Alison şi aşteaptă-mă până mă întorc.
─ Bine.
─ De ce eşti suspicios, Sam ?
─ Nu am încredere în Alison.
─ Eu am şi am pus punct conversaţiei ! zise ea
Săraca Anna ! De-ar fi ştiut ce urma s-o aştepte de-atunci încolo, n-ar mai fi vorbit aşa şi nu s-ar mai fi purtat în felul acela cu Sam. Înăuntru, în biroul Annei, aceasta se prezentă şi stătu de vorbă cu Amal.
─ Bună ziua. Cu ce vă putem ajuta noi ca firmă ?
─ Nu aş putea să vă spun, zise Amal. Eu am fost trimisă de sultanul Said, pe care-l reprezint în afaceri ca să iau legătura cu firma Thompson. Sultanul vrea să încheie cu această firmă o afacere profitabilă şi m-a trimis pe mine să negociez termenii.
─ Şi care sunt termenii afacerii ?
─ Păi, nu am putea vorbi între patru ochi ?
─ Sigur că da. Ally ?
─ Da, domnişoară. Plec imediat.
─ Ally. Niciun cuvânt ştii tu cui !
─ Nicio problemă, domnişoară.
Ally ieşi din biroul Annei şi când Sam o văzu o chemă în biroul lui.
─ Cine este persoana care a intrat în biroul Annei ?
─ Nu v-a spus domnişoara ?
─ Ba da, dar mă nemulţumeşte răspunsul ei.
─ Îmi pare rău că aud asta, dar nici eu nu am un răspuns mai bun decât acela.
─ Bine. Să lăsăm lucrurile aşa pregăteşte-te să mergem amândoi la o nouă afacere. Din moment ce Anna-i ocupată, trebuie să mă însoţeşti tu.
─ Bine, domnule. Mă pregătesc îndată.
─ Grăbeşte-te puţin !
Ally ieşi din birou şi îşi ordonă rapid documentele noii afaceri, pentru că Sam îi dăduse amănunte despre aceasta şi plecă împreună cu el. Între timp, în biroul Annei...
─ Deci ? Acum putem vorbi ? o întrebă ea pe Amal când rămaseră singure.
─ Sigur că da. Sultanul Said, doreşte să trateze el însuşi afacerea. Pentru asta, m-a trimis din firmă în firmă, ca să văd dacă cineva acceptă condiţiile puse de el. Până acum, am epuizat lista de firme dată de dânsul. Pe ultimul loc era firma Thompson trecută. I-am spus ce şi cum sultanului şi mi-a zis să merg şi acolo, spunând de data aceea că fusesem trimisă expres la acea firmă.
─ Înţeleg. Continuaţi !
─ Condiţiile sultanului nu sunt multe sau complicate, cel puţin din punctul meu de vedere, dar din punct de vedere al posibililor contractanţi, erau foarte dificile. Sultanul doreşte ca persoana care va încheia afacerea să trateze direct cu acesta. Pentru tratativele directe, ar însemna ca acea persoană să meargă în oraşul Banjarmasin, unde acesta îşi are casa, pardon, haremul şi să stea de vorbă cu dânsul. Persoana va fi găzduită în casa lui Said şi când acesta este pregătit pentru a trata afacerea o va chema pe acea persoană într-o conversaţie faţă-n faţă. Eu urmează să fiu translatorul. Persoana nu trebuie să se supună obiceiurilor din harem, nici să fie privată de ceva. Când auzeau de cuvântul harem, mulţi spuneau din start „nu” şi mă conduceau spre uşă.
─ De ce cifră de afaceri vorbim acum ?
─ De o cifră de afaceri de 3 miliarde de dolari.
─ 3 miliarde de dolari ?! Uau !
Firma făcuse până atunci afaceri de zeci sau sute de milioane de dolari. Aceea era prima afacere de miliarde de dolari. Dacă s-ar fi ratat o asemenea afacere, Sam nu ar fi fost prea încântat. Anna ştia că, deşi tatăl său îl sfătuise să nu se angajeze în afaceri mari, acesta nu-i ascultate pe deplin sfatul, ci se lansase şi în afaceri de mare amploare. Aceasta, care tocmai i se propunea, ar fi fost una uriaşă pentru statul firmei, în ciuda faptului că nu ştia deloc despre ce era vorba, de fapt. Amintindu-şi de faptul că Sam fugise dintr-un harem când fusese mic, Anna se gândi că aceea era ocazia ideală pentru ea să vadă cum anume este viaţa într-un harem.
─ Pot să vă pun o întrebare ?
─ Da.
─ În cazul în care cineva ar fi acceptat propunerea dumneavoastră, ce-ar f urmat să facă ?
─ Nimic deosebit. Eu aş lua legătura cu Said prin oamenii lui de încredere, i-aş fi transmis că am găsit persoana potrivită pentru a sosi împreună cu ea la haremul său, iar dânsul s-ar fi ocupat să fie primită cât mai bine.
─ Uite ce e. Eu am o curiozitate aparte. Dă telefonul ăla şi spunei lui Said că ai găsit pe cineva. Vezi când îţi spune să vii cu acea persoană şi îmi spui. Te las puţin singură.
─ Bine.
Anna ieşi din birou şi se duse în cel al lui Sam. O întrebă pe secretara lui, ce-i făcea curat unde e el şi aceasta-i spuse că este cu Alison la o afacere. Ea-i mulţumi pentru informaţie şi se întoarse în birou.
─ Ei ? Ai sunat ? o întrebă ea pe Amal.
─ Da.
─ Şi ?!
─ A spus că dacă pot să ajung în seara asta sau mâine dimineaţă ar fi cel mai bine.
─ Ok. Am să merg eu cu tine. Sunt unul din managerii firmei acesteia. Există vreun avion direct ?
─ Nu. Va trebui să ajungem la Bangkok, de unde vom lua ceva spre Singapore şi de-acolo un vaporaş spre Kalimantan.
─ Şi cum ajungem la Bangkok ?
─ Din Hong Kong, cu o cursă specială.
─ Bun ! Deci mai merg şi-n Hong Kong. O să fie o călătorie destul de lungă. Cel puţin două zile.
─ Trei sau patru, zise Amal.
─ Atunci, cum de vrea sultanul să ajungem în timp mai scurt acolo ?
─ El e mereu aşa. Este conştient că nu se poate. Nu poate să spună veniţi cât mai repede. Se simte bine când dă şi un termen pentru venire.
─ Am înţeles. Din ce în ce mai interesant. Daţi-mi telefonul dumneavoastră celular şi vă dau eu un telefon, imediat ce am găsit locuri la o cursă spre Hong Kong.
─ Sigur că da.
Amal îi dădu telefonul Annei şi părăsi biroul. Anna se puse deja pe cercetări.

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 10:16 am

big up!

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 12:14 pm

29. Plecarea Annei

În timp ce Anna făcea cercetări, Şedinţa lui Sam se lungea exagerat de mult, spre nemulţumirea lui şi a lui Alison, care începeau să dea semne de iritare, oboseală. Anna, în schimb, deja înaintase mult cu cercetările ei.
Ţinând în permanenţă legătura cu Amal, aceasta uită să-i mai scrie lui Sam. Se duse acasă la ea şi-şi făcu bagajul pentru a se duce în New York. A doua zi, ea şi Amal aveau să plece spre Hong Kong. Îi spuse mamei ei unde pleacă şi că s-ar putea ca acolo unde ajunge ea să nu fie semnal la celularul ei sau să fie nevoită să se dispenseze de el. Îi dădu cât mai multe amănunte despre locul în care o să fie, dar nu preciză în detaliile ce le furniza şi cuvântul harem. Mama ei, ştiind-o serioasă şi înţeleaptă o lăsă în pace şi-i binecuvântă plecarea, habar n-având unde se ducea fiica ei.
În seara aceea, Amal şi cu Anna ajunseră la New York, cazându-se la hotel. Sam se întoarse de la şedinţă direct acasă, după ce-o lăsase pe Alison la casa ei, pentru că se afla în drumul lui şi nu mai avea chef să mai se ducă la firmă. Acasă, tatăl lui îl întrebă ce făcuse şi Sam îi povesti totul. Îi povesti şi despre ciudata întâmplare de la servici.
─ Mi se pare normal ca dacă era o rudă a ei să spună aşa.
─ Şi dacă nu era o rudă ?
─ De ce ai impresia asta ?
─ Nu ştiu. Nu prea-mi place de Alison. În plus, Anna prea a ieşit brusc din biroul ei atribuindu-i străinei aceleia grad de rudenie şi lui Ally i-au strălucit ochii într-un mod cât se poate de ciudat.
─ Sam, devii paranoic. Poate totul este aşa cum pare.
─ Să dea Domnul, dar nu ştiu de ce, nu am încredere. Deocamdată închid ochii, dar dacă mi se pare ceva suspect, demarez investigaţiile.
─ Bine.
În noaptea aceea Sam adormi fără să mai ştie nimic de Anna. Aceasta din urmă, a doua zi, însoţită de Amal, se urcă în cursa spre Hong Kong. Zborul dură destul de mult, dar în cele din urmă, cele două ajunseră la destinaţie. Hong Kong-ul, i se păru Annei un oraş agitat, iar limba ciudată. Împreună cu Amal se cază la hotel şi-i dădu mamei sale telefon. În mod ghinionist, bateria i se termină tocmai când vroia să-l sune pe Sam. Îşi puse telefonul la încărcat, dar pentru că nu era chiar de ultimă generaţie, pe ecran îi apăru mesajul : „Telefonul dumneavoastră nu poate fi încărcat, pentru că nu aveţi semnal. Datorită pierderii semnalului, bateria nu se poate încărca. Vă sfătuim să vă schimbaţi telefonul sau să renunţaţi o perioadă la el. Dacă timp de 30 de zile nu vă vine semnalul, implicit nu puteţi să-l încărcaţi, atunci numărul dumneavoastră va fi scos din uz, conform contractului pe care l-aţi încheiat cu noi. Vă mulţumim pentru înţelegere şi ne cerem scuze pentru neplăcerea creată.”
„Telefon inutil !’ îşi zise ea. „Cine m-o fi pus pe mine să semnez aşa un contract deştept ?” M-am dat eu grozavă ! Cine mai era ca mine !? Acum, nu pot folosi nici măcar rabla asta pe care am dat 300 $ !” îşi sfârşi ea gândul.
Lăsă baltă telefonul şi se mulţumi doar cu faptul că o sunase pe mama ei. Toate ghinioanele ei erau atuuri pentru Ally. Ally nu avea de unde ştii cum îi merge Annei, căci, a doua zi, ea şi Sam, aflară cu surpriză că Anna plecase de la firmă în interes de afaceri. Nu spusese secretarei ei nici unde pleacă, nici cât timp stă, aşa că Ally nu avea de unde ştii că plecase cu Amal. Era bucuroasă că Anna plecase şi că terenul îi rămăsese ei. Nu avea de gând să aştepte prea mult până ce să acţioneze.
Sam, la rândul lui, când intră în birou, căută în agenda de pe celularul lui numărul Annei şi o sună. Auzi o voce care-l anunţa :
─ Ne pare rău, abonatul nu se află în aria de acoperire sau şi-a închis telefonul.
Sam închise telefonul. „Unde eşti Anna ? Unde ai plecat aşa val-vârtej şi fără să-mi spui măcar ? N-ai lăsat nici măcar o vorbă secretarei tale. De ce atâtea secrete, Anna ? Ce ţi-am făcut eu ?”
Săracul Sam ! Se credea vinovat pentru hotărârea Annei. Pe de altă parte, Anna şi Amal se pregăteau să ia un zbor de noapte din Hong Kong, care avea să le aducă la Singapore dimineaţa, chiar la timp pentru a prinde vaporul de ora 9 spre insula Kalimantan. Avionul era unul mic, de câţiva pasageri. O cursă particulară, căci mulţi renunţaseră la cursele acestea, deoarece nu le găseau profitabile.
În cele din urmă, a treia zi dimineaţă, cele două ajunseră la vaporul spre insulă şi apoi în oraşul în care trebuiau să ajungă. După o călătorie de vreo oră de mers pe jos, cele două se aflau în faţa palatului sultanului Said. Amal sună la poartă, un paznic se uită printr-un orificiu şi-i deschise poarta palatului. Anna şi Amal pătrunseră pe poartă şi se aflau în incinta curţii imense a palatului, unde avea să înceapă aventura ei.

30. Conversaţie cu Aloma

Ajunsă în interiorul imensei curţi a palatului lui Said, Anna rămase impresionată. Observă în faţa ei un zid cu mai multe portiţe, prin care – probabil – se făcea accesul în încăperile rezervate cadânelor, din haremul sultanului. La dreapta şi la stânga acestor portiţe se întindeau până aproape în curte două construcţii laterale, unde stătea sultatul şi Prima Cadână.
Amal, îi făcu semn Annei s-o urmeze. Aceasta se ţinea aproape de ea, pentru a nu se rătăci prin acel palat, construt parcă asemenea unui labirint. În interior, mobile luxoase, covoare preţioase, vase de porţelan şi alabastru, marmură de Carrara, toate formau opulenţa. Însoţitoarea Annei o invită într-o cameră elegantă, în care modernul nu lipsea, dar era îmbinat într-o armonie ciudată cu rusticul sau primitivul. Amal îi spuse să se odihnească până ce va veni ea s-o anunţe dacă sultanul era dispus să stea de vorbă cu ea.
Anna îşi lăsă bagajul, se schimbă de hainele de călătorie şi se lungi în patul imens şi moale pentru un somn relaxant. Adormi într-o vreme şi nu mai auzi nimic. Simţi cum o mână delicată o zgâţâie uşor pentru a o trezi. Deschise ochii şi în faţa patului ei stătea o femeie înaltă, pe care Anna n-o cunoştea, deoarece nu era Amal, ce purta haine într-o combinaţie vie de culori. Ţinuta ei nu putea fi încadrată nici în specificul ţinutei turceşti, nici în cel al ţinutei indiene. Era o combinaţie între cele două. Speriată de acea prezenţă necunoscută, Anna se ridică din pat.
─ Nu te teme, domnişoară. Numele meu este Aloma. Sunt prima soţie a sultanului Said. Prima Cadână, dacă preferi aşa.
─ Imi pare bine, zise Anna.
─ Slăvit fie Allah că te-a adus întreagă aici. Am învăţat multe limbi străine cu profesori particulari, pentru a fi superioară cadânelor din haremul lui Said. Am venit într-o vizită de curtoazie pentru a ne cunoaştem mai bine, pentru că Amal nu te-a adus aici cu intenţii prea bune.
─ Cum ?! De ce ?
─ Este o poveste tare lungă.
─ Altă poveste ?!
─ De ce eşti uimită ?
─ În ultimul timp, am auzit numai poveşti !
─ Înţeleg.
─ Dar eşti invitata mea. Te rog, spune povestea.
─ Deci... Amal şi eu suntem surori. Eu sunt mai mică decât ea cu doi ani. După cum ai observat, fiecare din noi două avem frumuseţea noastră. Tatăl nostru, conform tradiţiilor, a căutat s-o mărite pe Amal prima. De mică, sora mea a fost o fire rebelă, iar tata, care ne-a crescut singur pe-amândouă, a avut mult de lucru cu ea. a considerat că ar trebui ca măcar una din fiicele lui să fie mai emancipată.
În viziunea tatei, emancipat, însemna om cu studii. A decis s-o dea pe Amal să studieze. A făcut eforturi mari pentru a o ţine pe aceasta la cele mai bune şcoli din Anglia. Amal s-a întors acasă, după ce şi-a terminat studiile, dar gustul libertăţii pe care şi l-a deprins în Anglia, a făcut-o să respingă vechile noastre obiceiuri. Deşi tata a vrut s-o mărite, aceasta i-a spus răspicat că se va mărita doar atunci când se va îndrăgosti.
Au trecut doi ani de la acea afirmaţie, iar tata se obişnuise cu ideea că n-o va mărita pe fata lui mare prea curând, aşa că a început să caute pe cineva pentru mine. Într-o zi, pe când amândouă citeam, sora mea fiind un fel de dascăl pentru mine, a venit tatăl nostru însoţit de sultanul Said. Ni l-a prezentat şi ne-a spus că dânsul era în căutarea unei soţii. Sora mea s-a îndrăgostit nebuneşte de Said şi a sperat că o va alege pe ea. Fiindcă eram amândouă la fel de frumoase, lui Said i-a fost greu să aleagă dintre noi două. I-a propus un târg tatălui meu : timp de o săptămână va locui cu fiica lui cea mare şi altă săptămână cu fiica lui cea mică. Şi-a dat cuvântul că nu ne va atinge nici măcar un fir de păr. Tata a consimţit la acel târg, căci sultanul era cunoscut drept un om de cuvânt.
─ Şi ?
─ S-a petrecut întocmai. Amal a plecat la acest palat, unde a stat timp de o săptămână. Bineînţeles că Said s-a ţinut de promisiune şi nu a atins-o pe Amal. Sora mea, în schimb, ce căpătase multe din obiceiurile libertine, nu i-a fost pe plac lui Said. L-am întrebat târziu despre asta şi mi-a spus că sora mea îl sufoca pur şi simplu. Sora mea se comporta în aşa fel, încât să-i intre lui Said în graţii. A mers până într-acolo, încât a intrat şi-n camera lui, lucru ce l-a înfuriat pe Said, aducând-o înapoi la tata acasă, la nici trei zile de la plecarea lor. Tata, uimit, l-a întrebat ce se întâmplase, iar Said i-a povestit cu lux de amănunte, neuitând nimic. Atitudinea lui Amal îl înfuriase pe sultan într-atât, încât a zis că nu se mai însoară niciodată. Tata, fire calmă şi conciliantă, i-a propus ca restul zilelor din săptămâna ce-i fusese rezervată lui Amal să le petreacă în compania mea, fiind astfel scutit de cea de-a doua săptămână.
Ştiindu-l pe tata un om înţelept, sultanul a acceptat târgul. La sfârşitul săptămânii, s-a întors la tata acasă, împreună cu mine şi m-a cerut oficial de soţie. Tata a acceptat emoţionat şi s-a făcut nunta după vechile ritualuri. Înainte să plec la casa soţului meu, sora mea, m-a îmbrăţişat de bun-rămas şi mi-a şoptit : „Eu m-am îndrăgostit prima de el. Dacă te-a ales pe tine să-i fii prima soţie, asta nu înseamnă că eu am renunţat la el ! Să ştii că voi face orice ca să nu mai fii prima lui soţie, chiar dacă ştiu că pe mine nu m-ar alege niciodată drept soţie ! Am să găsesc pe cineva mai bun decât tine, care să reuşească sînlocuiască ! După ce voi fi reuşit asta, am să mă împrietenesc cu ea, am să devin cea mai bună sfătuitoare a ei şi o să fac în aşa fel, încât Said va fi nevoit să mă accepte drept prima lui soţie, chiar dacă va trebui să-i fac un copil pentru asta !”
M-am speriat. Am realizat că sora mea nu era întregă la minte. Era paranoică. Nu i-am spus la început nimic lui Said. Apoi, cum necum, sora mea, profitând de faptul că Said nu cunoştea prea multe limbi străine, s-a oferit să fie translatorul lui. S-a dovedit foarte eficientă la început şi eu credeam că uitase cele spuse. Apoi au început să se petreacă tot felul de ciudăţenii şi am luat decizia să stau de vorbă cu soţul meu. I-am spus totul, fără să-i pomenesc de ameninţarea surorii mele, iar el mi-a sugerat să-l învăţ eu limbi străine, am fost de acord şi am început să-l învăţ. L-am învăţat limba occidentalilor, cum numea el engleza şi alte limbi pe care le cunoşteam. Nu stăpâneşte bine engleza, dar a început să înţeleagă ceea ce se spune. A observat şi el cum Amal venea cu propuneri de afaceri profitabile şi fiind un om de afaceri, Said s-a lansat în multe dintre ele. A început curând să aibă profituri frumoase şi o parte din bani i-a investit. Au urmat alte şi alte afaceri, dar Said a început să constate o schimbare : dacă la început sora mea îi aducea parteneri de afaceri diverşi, schimbase foaia, aducându-i parteneri de afaceri de gen feminin. A mai observat ceva : toate personajele feminine erau mai frumoase decât Amal.
A stat într-o noapte de vorbă cu mine, împărtăşindu-mi acea schimbare, iar eu i-am spus şi ce-mi şoptise sora mea înainte să plec cu el. Pentru noi, care ne iubim nespus de mult, totul a devenit cât se poate de clar : Amal începuse să caute personaje feminine de care Said s-ar fi putut îndrăgosti şi odată ce s-ar fi însurat cu ele, sora mea ar fi căutat prin orice mijloace să-şi pună planul în aplicare. Deşi totul devenise cât se poate de clar, i-am acordat – totuşi – surorii mele prezumţia de nevinovăţie.
─ Aşa. Şi ?
─ Se pare că-ţi plac poveştile.
─ Mi-a fost dat să aud câteva, dar a ta e fascinantă. Continuă, te rog.
─ Şi eu şi soţul meu ne-am făcut că nu observăm schimbarea. Soţul meu i-a cerut lui Amal îngăduinţa ca de acum încolo, la toate afacerile pe care acesta le face, să iau şi eu parte la ela. I-a motivat că are impresia că nu-i traduce toate cuvintele şi că se simte mai sigur dacă are doi translatori. La început, lui amal nu i-a convenit, pentru că ştia că nu-i traduce chiar totul lui Said, iar prezenţa mea la întrunirile de afaceri nu i se părea comodă. Eu şi Said, însă ne-am prefăcut atât de bine că nu ne-am dat seama de planurile ei ascunse, încât pentru ea, prezenţa mea acolo nu a mai incomodat-o.
Zilele au trecut, iar afacerile nu mai erau atât de dese şi de multe. Am crezut, din nou, că sora mea se dăduse pe brazdă, dar din nou m-am înşelat. Trecând eu într-o zi pe lângă camera ei, am auzit o conversaţie. Fusese mai mult timp plecată în America şi-şi invitase o prietenă de-acolo la ea. cele două plănuiau ceva grozav. Am înregistrat acea conversaţie, pentru că eu tremuram de-a dreptul ascultând-o. Nu ştiu de ce, dar eu cred că eşti victimă a unui complot.
─ De ce eu ?
─ Te cheamă Anna-Carina nu ?
─ Da. Bradley Andersen Austen.
─ Ascultă conversaţia, te rog.
Anna luă reportofonul întins de Aloma. Nu ştia cum de avea ea aşa ceva acolo, dar îi dădu drumul.

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 2:11 pm

big up!

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 3:12 pm

o încântare pentru minte și trup. Ai scrisul în sânge dragaea! Te felicit!

O încercare literară... - Page 4 Vulpita-de-la-antena-1-blonda-si-cu-tatuaje-3

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 5:44 pm

Mulţumesc frumos pentru aprecieri şi încurajări.

31. Înregistrarea şi conversaţia cu Said

─ Bună, draga mea prietenă, auzi Anna vocea lui Amal înregistrată, voce ce-o recunoscu de-ndată. Fii bine-venită la curtea sultanului Said.
─ Este foarte frumos aici.
Anna rămase şocată. Aceea era vocea lui Alison !
─ Cum îţi mai merge la firmă ?
─ Foarte bine. Am avansat rapid.
─ Uite un om care-mi place. Bravo ţie !
─ Ar fi şi mai bine dacă n-ar fi managerul celălat la firmă !
─ Ia te uită ! O viperă ca şi mine. Scuipă tot !
─ Managerul firmei se numeşte Samuel Thompson. Îmi place de el foarte mult, dar el pare că nu-mi acordă câtuşi de puţin atenţie. O place pe partenera lui de afaceri şi celălalt manager al firmei, pe nume Anna-Carina Bradley Andersen Austen.
─ Ce nume lung.
─ Da, cei mai mulţi occidentali au nume lungi.
─ Cum arată această Anna-Carina ?
─ Bine, dar nu se compară cu mine !
─ Aha !
─ Dacă aş putea să scap de ea într-un fel sau altul de la firma aia, precis aş reuşi să mă fac remarcată de Sam.
─ Ia te uite !
─ Lasă-mă pe mine ! Tu ce mai faci ?
─ Eu ? Abia aştept să găsesc persoana potrivită pentru a i-o prezenta lui Said şi a-l face să se îndrăgostească de ea. Dacă ar mai lua o altă soţie, pe lângă Aloma, sora mea, aş face în aşa fel, încât s-o înlătur pe sora mea de lângă Said şi pe urmă cu cealaltă m-aş împrieteni mai întâi, apoi aş scăpa şi de ea.
─ Păi şi cum îi cauţi lui Said posibile partenere ?
─ Caut afaceri profitabile.
─ Ce are Said de oferit la o afacere ?
─ Export masiv de lemn. O afacere cam în jurul cifrei de 3 miliarde de dolari.
─ Uau ! Cred că te pot ajuta.
─ Cum ?
─ Îţi aminteşti că ţi-am zis de Anna ?
─ Da. Ce legătură are ?
─ Anna este foarte frumoasă. Dacă a reuşit să-i sucească mintea lui Sam, precis va reuşi şi cu Said. O să-mi dai un telefon la firma unde lucrez. Îţi voi da eu un bip pe pager când sunt la birou, ca să-ţi răspund la telefon. Tu te recomanzi drept Amal şi spui din partea cui suni. Spui că ai o afacere de încheiat, iar eu te programez pentru o anumită oră la firmă, pentru a lua legătura cu Sam. Sam mi-a dat în grijă să răspund la telefon, dar să nu fac programări de afaceri când el este plecat din firmă. Eu încalc regula asta, pentru că o să am grijă să-ţi dau bipul într-o zi în care el pleacă din firmă. Conştiincioasă, mă voi duce să vorbesc cu Anna despre năzbâtia mea.
─ Crezi că îţi va cădea în plasă ?
─ Am să fac în aşa fel, încât să cadă. Dacă-mi reuşeşte, ea va veni aici cu tine şi de aici este pe teritoriul tău.
─ Perfect.
Anna închise reportofonul.
─ Chiar că a avut grijă ! zise ea. Iar eu, ca proasta, m-am băgat singură în cursa întinsă.
─ De ce ? întrebă Aloma
Anna se apucă să-i spună cum decurseseră lucrurile în America.
─ Deci Alison este acum pe cont propiru, iar tu eşti acum pe teritoriul surorii mele.
─ Cam aşa ceva.
─ Pentru numele lui Allah !
─ Aloma ?
─ Da ?
─ Eu îs şi mai inteligentă decât ele două. Dacă e să devin periculoasă, pot deveni ! Poate că ele sunt viperele, dar mă pot transforma şi eu într-una. Am un plan deja. Fragmente de plan, dar am nevoie de ajutorul tău.
─ Cum te pot ajuta ?
─ Poţi să faci în aşa fel, încât să o faci pe sora ta să plece pentru un timp de la palat ?
─ Da.
─ Dar mai întâi, vorbeşte-i soţului tău, spunându-i totul. Spune-i că vreau să-i vorbesc. Am nevoie de tot ajutorul pe care-l găsesc.
─ Bine !
Aloma plecă şi Anna rămase singură.
„Bine, viperelor ! Dacă vreţi război, îl veţi avea ! Se spune că leul este regele junglei. Hai să testăm teoria asta !” îşi zise ea.
Se duse la masa din camera ei, căută în geanta sa de servici coală de scris şi plic şi scrise următoarea scrisoare :
„Dragă Sam,
Dacă este şi Alison cu tine în birou, nu parcurge aceste rânduri până la capăt, ci opreşte-te aici. Du-te acasă şi citeşte mai de parte în linişte. Acesta este doar biletul de avertizare. Scrisoarea este în acelaşi plic cu acest bilet. Îţi voi explica totul în scrisoare.
Cu stimă, Anna-Carina
PS. Vezi că te aşteaptă o surpriză de proporţii !!”
După ce scrise acest bilet, Anna se apucă să-i scrie tot ceea ce aflase ea şi care-i era planul, apoi puse totul într-un plic mare. Când Aloma se întoarse în camera ei, s-o anunţe că sultanul era de acord s-o primească, Anna-i dădu în grijă plicul şi-i spuse să aibă grijă să fie trimis, apoi se duseră amândouă spre locul unde sultanul Said le aştepta pe-amândouă.
Sala de audienţe, unde sultanul îşi primea de obicei oaspeţii, avea pereţii împodobiţi cu pietre preţioase, iar în capătul sălii era o estradă largă la care se ajungea urcând trei trepte. Acolo era situat jilţul sultanului, bătut în întregime cu pietre preţioase şi placat cu aur.
─ Bună ziua, domnişoară, o salută Said. Allah fie cu dumneata !
Said era un bărbat înalt, cu o alură impunătoare, cu păr negru ca pana de corb şi nişte ochi verde-galbeni tulburători. Anna înţelese de ce Amal se îndrăgostise de el. Şi ea s-ar fi îndrăgostit, dacă nu l-ar fi cunoscut mai întâi pe Sam.
─ Bună ziua, îi răspunse Anna politicoasă. Allah fie şi cu dumneavoastră !
─ Soţia mea mi-a spus că doreşti să stai de vorbă cu mine.
─ Da. Am nişte întrebări şi nişte teorii. Poate punem la cale cel mai ingenios plan. Cred că Aloma v-a spus totul.
─ Aşa este.
─ Prima întrebare : aveţi pe cineva, care să fie la fel de prezentabil ca dumneavoastră ?
─ La ce te referi ?
─ Să-mi expun teoria. I-am scris managerului firmei Thompson un bilet. Îl cheamă Samuel. Amândoi am avut parte de o aventură romantică în Elveţia. Acolo, mi-am dat seama că nu pot trăi fără el, că-l iubesc foarte mult şi că dacă el nu acţionează, voi acţiona eu. În acel bilet, i-am vorbit despre Amal şi Alison şi despre planul lor. Dacă Sam este deja suspicios şi neîncrezător în Alison, el va fi de acord cu ce i-am scris acolo şi va veni însoţit de Alison aici.
─ Până acum mi-e clar. Nimic imposibil de realizat, zise Aloma.
─ De aici încolo începe irealizabilul. Adică singură nu pot, dar cu ajutorul vostru poate că voi reuşi.
─ La ce te-ai gândit ? o întrebă Aloma
─ Vreau să-l cer de soţ pe Sam. Dacă el nu mă cere, îl cer eu. Ştiu. Noi, occidentalii avem obiceiuri ciudate, dar asta e.
─ Asta nu mi se pare ciudat, spuse Said. La noi nu contează cine pe cine cere în căsătorie atâta timp cât persoanele se iubesc.
─ Acum, vreau să ştiu câteva lucruri. Nu am citit prea multe despre lumea aceasta fascinantă a haremului şi despre legile de aici, dar ştiu un lucru : ştiu că atunci când un sultan o are în custodie pe sora Primei Cadâne, are obligaţia să-i găsească un soţ.
─ Asta aşa este, răspunse Said.
─ Faptul că acceptaţi ca Amal, sora soţiei, să locuiască aici, înseamnă implicit custodie. Deci, aţi fi îndreptăţit să-i căutaţi un soţ.
─ Da, ar fi, răspunse Aloma, dar pe sora mea n-o poţi căsători cu forţa.
─ Dar de ce să trebuiască să fie căsătorită cu forţa ? Said, îmi cer scuze Aloma că-i spun pe nume, arată foarte bine. Cred că dacă nu l-aş fi cunoscut mai întâi pe Sam, m-aş fi îndrăgostit şi eu de el. Poate să găsească alte două personaje masculine, care să arate mult mai bine decât el. De preferinţă bogaţi.
─ La ce te-ai gândit ?
─ Dacă găsim doi bărbaţi, mai frumoşi şi mai bogaţi decât Said, am putea pune pe picioare planul meu. E destul de lung şi complicat şi de aceea nu trebuie să ştie nimeni despre el. În sinteză trebuie să ştiţi că am de gând s-o cuplez şi pe Amal şi pe Alison cu cineva bogat, dar trebuie găsită persoana potrivită pentru asta.
─ Bine, Anna. Se pare că ai totul pus la punct în cele mai mici detalii. Am să te ascult, zise Aloma.
─ Şi eu, zise Said.
Cei doi chiar aveau de gând să asculte cu atenţie planul Annei. Aceasta se apucă să le spună în amănunt totul. Când sfârşi de spus, Said îi zise :
─ Nu-i deloc imposibil planul acesta. Nici irealizabil nu este. Ştiu şi cine ne-ar putea ajuta, intrând în joc.
─ Abia aştept acest joc. Anna, eşti mai inteligentă decât ele două.
─ Nu. Sper doar ca planul să funcţioneze şi să nu-şi dea nimeni seama că totul face parte dintr-un plan elaborat. Testez doar teoria conform căreia leul este regele necontestat al junglei, zâmbi ea şmechereşte la Aloma şi Said.
Cei doi aprobară planul ei, iar Said deja stabilise pentru a doua zi o nouă audienţă cu Anna şi cu persoanele pe care le cunoştea el şi care ar fi acceptat planul lor.

32. Scrisoarea. Conversaţie tată-fiu

Între timp, curieri de încredere ai sultanului Said, făcuseră în aşa fel, încât plicul Annei să ajungă la Sam. Un curier, instruit bine de tot, ajunse la firma lui Sam. Dădu peste Alison cea „amabilă”, bineînţeles.
─ Bună ziua, zise curierul.
─ Bună ziua, îi răspunse Alison.
─ Il caut pe domnul Samuel Thompson.
─ Este la dânsul în birou, dar a cerut să nu fie deranjat.
─ Vă rog să faceţi excepţie de data asta. Am o scrisoare importantă pentru dânsul şi trebuie să-mi semneze pentru ea.
─ De la cine este scrisoarea ?
─ N-am cum să vă furnizez informaţia asta. Este împotriva regulamentului.
─ Atunci, daţi-mi mie scrisoarea. Voi semna eu în numele dânsului şi i-o voi da.
─ Nici asta nu pot să fac.
Sam, care auzise tărăboiul de-afară, ieşi din birou.
─ Alison !
─ Da, domnule.
─ Ce se întâmplă aici ?
─ Nimic important.
─ Mă scuzaţi, spuse curierul apropiindu-se de Sam.
─ Da ?
─ Îl caut pe domnul Samuel Thompson.
─ Eu sunt. În ce problemă ?
─ Am o scrisoare pentru dumneavoastră. Trebuie să-mi semnaţi de primire.
─ De la cine este ?
─ De la domnişoara Anna-Carina.
─ Unde semnez ?
─ Aici, vă rog.
Sam semnă şi se încuie în birou, iar curierul plecă.
„Curier îngâmfat ! mormăi singură Alison. N-are voie să spună de unde vine scrisoarea. E împotriva regulamentului ! Dar pentru Sam de ce n-a mai fost împotriva regulamentului ? Ah ! Mda ! Înţeleg. Era de la Anna. Nici când este departe nu scap de ea !” sfârşi ea mormăitul şi se aşeză la birou.
În birou, Sam desfăcu plicul, citind doar biletul de avertisment. Îşi puse ordine în lucruri şi afaceri şi ieşi din birou.
─ Alison, plec acasă. Mă întorc mâine.
─ Cum doriţi, domnule.
Sam se îndreptă spre lift, dar coti puţin la stânga şi se uită dintr-un unghi, ascuns în spatele unui ghiveci imens, în care se afla un ficus mare la Alison. O văzu pe aceasta că intră în birou. Înaintă până la uşa lăsată puţin crăpată a biroului său şi o văzu cum răscoleşte printre hârtii. Nervoasă, bătu cu pumnul în birou, apoi se apucă şi făcu ordine. Când Alison ieşi din el, Sam era de mult plecat. Ajunse acasă la el. Tatăl lui, era în sufragerie.
─ Bună tată.
─ Sam, ce-i cu tine la ora asta aici ?
─ Am plecat de la birou. Am primit o scrisoare de la Anna. Citeşte biletul de avertisment.
Charles citi şi el biletul.
─ Deci e vorba de Alison.
─ Mi-e ciudă când bănuielile devin realitate.
─ Ai citit şi scrisoarea cealaltă ?
─ Nu. Mi-e teamă s-o citesc.
─ Imi dai voie ?
─ Te rog.
Charles desfăcu scrisoarea şi citi un mic antet.
„Antet la scrisoare : Bănuiesc că Sam îţi va da ţie, Charles, să citeşti această scrisoare. Vreau să-ţi spun că surpriza de care vorbesc în biletul de avertisment se referă la faptul că vreau, pardon, intenţionez să-l cer pe Sam de soţ. Sper că nu ai ceva împotrivă ! Apropo, o să-i fac puţin sânge rău lui Sam în scrisoare, dar face parte din planul meu de a-l aduce aici.” Charles zâmbi după citirea acelui antet, apoi se apucă să citească scrisoarea propriu-zisă :
„Sam,
Trebuie să-ţi spun, cu părere de rău, că Alison, cea pe care ai promovat-o atât de repede, nu e tocmai cine pare a fi. Ca să nu consum nici mult tuş, nici multă hârtie, am să încerc să sintetizez puţin lucrurile. După cum nu ştii, am plecat în insula Kalimantan, însoţită de Amal. Sultanul din acea insulă, pe nume Said, are o afacere frumuşică pentru firma noastră. Alison şi amal sunt foarte bune prietene şi s-au înţeles între ele să-i facă rost lui Said de o soţie.
Said este deja căsătorit cu Aloma, sora lui Amal. Se pare că eu îs următoarea candidată. Apropo, nu te burzului, că Said arată destul de bine şi în ciuda faptului că le-am descoperit planul celor două, nu mi se pare o idee tocmai rea să devin a doua lui soţie. Bani are, frumos este, îmi pune la dispoziţie o insulă întreagă, se poartă foarte frumos cu mine... Ce mi-aş mai putea dori ?”
Charles întrerupse puţin scrisoarea pentru a mai lua o gură de cafea, observând, în acelaşi timp, reacţia fiului lui la cele citite până atunci. Era gelos. Şi asta i se citea în ochi care deveniseră subit alimentaţi de o flacără interioară. Abia se abţinea să fie serios când soarbe cafeaua, pentru a nu se înneca şi a nu izbucni în râs. Se pare că Anna era foarte inteligentă când îşi punea ceva în cap, ducea totul până la capăt. Îi convenea o astfel de soţie pentru Sam, deşi o cunoscuse mult prea puţin pe Anna. Îşi văzu fiul cum strângea pumnul pe spătarul moale al fotoliului în care era aşezat. După ce-şi bău cafeaua toată, continuă lecturarea biletului:
„Am aflat însă că Amal este îndrăgostită până peste cap de Said şi i-am propus sultanului să-i găsească un soţ, lucru pe care l-a acceptat de-ndată. Ca să putem perfecta afacerea cu Said, afacere ce ne-ar aduce un profit net de 3 miliarde de dolari, sultanul mi-a pus o condiţie : să vii şi tu la negocieri. Nu veni neînsoţit. Vino cu Alison. O să-ţi fie o companie foarte drăguţă. Cine ştie, poate te însori şi tu ! Aştept să vii în Kalimantan, căci nu putem să ratăm o astfel de afacere mare pentru firma noastră, nu-i aşa Sam ?”
Charles dădu pagina la scrisoare, când Sam spuse :
─ Opreşte-te ! Auzi la ea ! Poate mă însor şi eu ! Nu vreau să mai aud continuarea ! spuse el ridicându-se nervos şi ducându-se la bucătărie.
Charles citi în continuare :
„Probabil că acum s-a ridicat nervos şi s-a dus la bucătărie să bolborosească singur. Sfătuieşte-l Charles ! Sugerează-i că dacă nu vrea să mă piardă să vină pregătit cu un inel de logodnă ! La revedere, Charles.” Îşi încheia scrisoarea Anna. Charles râse cu poftă, căci ştia că fiul lui nu avea cum să-l audă din moment ce se ridicase atât de nervos. Se duse până în camera lui şi luă ceva dintr-un sertar, apoi se întoarse în sufragerie, unde-l găsi pe Sam. Părea destul de caraghios gesticulând şi mormăind de unul singur.
─ Auzi la ea ! Said arată mai bine ca mine ! Are bani şi-i oferă totul pe tavă. Eu ce cusur am Anna ? De ce nu mă iubeşti pe mine, ci te-ai îndrăgostit de altul ? Ce-a fost între noi în Elveţia a fost doar o joacă ?
─ Uită-te la tine ! zise tatăl lui intrând. Te porţi ca un copil mic răzgâiat. Oare gelozia asta face bine ?
─ Tată ! zise el ruşinat.
─ Fiule, tu o iubeşti pe Anna-Carina nu ?
─ Tată, ea este soarele meu. E ca aerul şi ca apa. Nu pot să trăiesc fără ea. pot accepta că este departe de mine atâta timp cât ştiu că se întoarce, dar acum mi-a scris că nu se întoarce. Ba mai mult. A avut tupeul să-mi scri că-l place pe altul.
─ Sam, să gândim la rece. Dacă tot ceea ce a scris ea este un plan ca să te aducă lână ea şi să vă regăsiţi unul pe altul ?
─ Nu cred. Nu o cred pe Anna capabilă de aşa ceva !
─ Aminteşte-ţi de biletul de avertisment. Ţi-a scris că te aşteaptă o mare surpriză.
─ Aşa este, dar ce legătură are ?
─ Oare surpriza aceasta de care ea ţi-a scris nu e o cerere în căsătorie indirectă ?
─ Ce ?!
─ Dacă o iubeşti, precum spui, te vei duce acolo cu Alison şi vei face totul s-o câştigi înapoi pe Anna. Deschide cutia asta, spuse el întinzându-i o cutie.
Sam deschise mica cutie roşie şi văzu înăuntrul ei un inel de aur, cu un diamant în mijoc. Lucrătura inelului era măiastră.
─ Inelul a aparţinut bunicii mele. L-a dat tatălui meu ca să-l folosească atunci când o va cere de soţie pe cea alături de care considera că-şi poate trăi viaţa. Tata i l-a dat mamei mele, iar mama mi l-a dat mie. Acum eu ţi-l dau ţie. Caută înăuntrul sufletului tău şi dacă acolo o vei găsi pe Anna, du-te după ea, fiule ! Şi când o vei câştiga înapoi, n-o mai pierde. Nu-i mai da drumul de lângă tine. Poate că acolo Alison va găsi pe cineva care s-o scape de obsesia pe care o are în legătură cu tine. Doar tu însăşi ai spus asta. Aminteşte-ţi că mi-ai mărturisit că Alison este obsedată de tine, că pe tine nu te interesează ea ca persoană, că doar pe Anna o iubeşti şi că ar fi bine dacă Ally şi-ar găsi pe cineva. Dacă Anna a descoperit planul ei şi a lui Amal, nu crezi că a pus şi ea un plan la cale prin care poate s-o mărite pe Ally şi să te recâştige. Mă rog, nu să te recâştige, pentru că tu eşti deja al ei, ci doar să te lege mai mult decât eşti acum de ea. la toate aceste puncte de vedere te-ai gândit ?
─ Tată ?
─ Da ?
─ Mulţumesc. Eşti cel mai bun tată din lume !
─ Nici chiar aşa ! Sunt doar trecut prin întâmplările vieţii, atât. Acum, odihneşte-te ! Eu am puţină treabă.
─ Bine, tată.
Sam luă cutia cu el şi se duse în camera sa pentru a medita la ceea ce-l rugase tatăl său. Între timp, Charles se duse până la casa Annei. Ajunse în dreptul uşii şi sună. Îi deschise Susan.
─ Bună ziua, domnă.
─ Charles, lasă politeţurile. Intră.
─ Mulţumesc.
Charles intră înăuntru şi Susan îl conduse în sufragerie unde se afla Williams.
─ Hei ! Charles ! Ce mai faci vecine ?
─ Bine, William. Am venit să stăm de vorbă.
─ Sigur. I-a loc. Ceva de băut ?
─ Nu, mulţumesc.
─ Despre ce este vorba ? îl întrebă Susan
Charles începu să le spună celor doi în amănunt totul : despre biletul Annei, despre avertizare, despre planul ei şi despre îndemnul lui.
─ Doamne, ce ţi-e şi cu tinerii aceştia. Au nişte idei...
─ Da, aşa este. Trebuie să ne adaptăm din mers.
─ Charles, tu cum vezi căsătoria dintre fata mea şi băiatul tău ?
─ Eu îi dau fiului meu binecuvântarea mea atâta timp cât el este fericit alături de cea pe care şi-o alege.
─ Şi noi la fel, zise Susan.
─ Sper să se regăsească unul pe altul, trasă Charles concluzia.

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 7:20 pm

Big up sis!

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 7:42 pm

33. Candidatul lui Said

După ce termină de vorbit cu părinţii Annei, Charles se întoarse acasă. Sam era la el în cameră, analizându-şi serios toate sentimentele pe care le avea în acel mmoment. Îi dădea dreptate tatălui său că era gelos. Gelozia era un sentiment cât se poate de urât, ce nu putea fi controlat. Realiză că dacă avea să lase gelozia să-l stăpânească, însemna să fie un om pe care sentimentele să-l controleze. Nu vroia să devină un om al sentimentelor, din moment ce era un om raţional.
Căutând în interiorul lui şi meditând, descoperi că nu putea să trăiască fără Anna alături de el, că viaţa fără ea ar fi fost mult prea banală, că nu ar mai putea să iubească pe cineva aşa cum o iubea pe ea. Aşa cum îi zisese tatăl său, o descoperi pe Anna în interiorul lui. Deodată, un sentiment de nelinişte puse stăpânire pe el.
„Dacă nu voi fi suficient de bun ca soţ ? Dacă nu o să mă port cum trebuie, sau o să ne certăm din toate nimicurile ? Dacă o s-o încurc, în loc să-i fiu de ajutor ?” erau doar câteva din neliniştile pe care le avea Sam. Renunţă să mai gândească negativ şi se culcă. A doua zi, când ajunse la servici, îi spuse lui Alison că vor pleca împreună pentru câteva zile în altă ţară, pentru o afacere. Nu-i spuse unde anume plecau, pentru ca Ally să nu se răzgândească, ci doar îi sugeră ce fel de lucruri să-şi ia cu ea.
Alison încercase toată ziua să afle unde mergeau, fără să aibe prea mare succes. Cei doi, încărcaţi cu trolere, se pregătiră de călătorie. Aşa cum procedase Amal, făcuseră şi ei, luându-le cam trei zile pe drum. Între timp, la curtea sultanului se puneau la punct detaliile primirii celor doi oaspeţi.
Aşa cum promisese, Said o chemă pe Anna într-o zi la el pentru a-i prezenta pe cel care acceptase planul lor. El era un bărbat înalt, cu păr blond şi ochi albaştri, frumos, bogat şi neînsurat încă. Îl chema Kalif, iar Said i-l prezentă Annei.
─ Anna, el este Kalif. Am stat de vorbă cu el spunându-i despre Amal, cea pe care o am în custodie. A fost de acord să participe la micul tău plan dintr-un singur motiv : a văzut-o pe Amal odată şi şi-a propus să se însoare cu ea.
─ Adică s-a îndrăgostit de Amal. Asta îmi uşurează munca.
─ În plus, Kalif, este la prima însurătoare.
─ Amal va deveni prima sa soţie. Perfect. Prima parte a planului este următoarea : când Sam şi Alison sosesc aici, vor fi chemaţi în această sală. Said, are rolul să spună că doreşte să încheie o afacere care presupune suma de 3 miliarde de dolari cu firma Thompson. Pentru ca afacerea să poată fi tranzacţionată, oaspeţii şi cei implicaţi în afacere trebuie să parcurgă nişte etape, ca un fel de teste premergătoare.
─ Până aici este excelent, Anna, îi zise Aloma.
─ Primul test, o va privi pe Amal. Îi vom spune că prima parte a afacerii constă într-un test. Aici intervine Said, care-i spune că trebuie să stea o săptămână în compania lui Kalif. Eu cred că voi vorbi foarte puţin, la început, căci trebuie să le spun celor doi, Sam şi Alison, de ce se află aici. Pentru afacere şi pentru teste. După ce Said îi spune lui Amal că trebuie să fie timp de o săptămână în compania lui Kalif, s-ar putea aceasta să refuze. Voi interveni eu. Nu pot să vă spun în detaliu planul, căci va trebui să mă adaptez după ce reacţii vor avea cei din sală. Kalif, dumneata eşti de acord ca să stai o săptămână cu Amal ?
─ Da, sigur că da. Abia aştept s-o am în preajma mea. Îmi va fi mai uşor s-o cuceresc pe teritoriul meu.
─ Crezi că dacă o placi suficient de mult, ai putea să atingi performanţa de a o face să se îndrăgostească de tine în această săptămână ?
─ Garantez că se va îndrăgosti.
─ Bine. Aici stăm bine, dar ce facem cu Alison ?
─ Mă scuzaţi că intervin, zise Kalif. Am înţeles că Alison este o femeie frumoasă.
─ Da, este o femeie frumoasă.
─ Atunci, dacă îmi va plăcea de ea, s-ar putea s-o aleg de soţie pentru fratele meu, Abdul. Părinţii noştrii au decedat şi eu am preluat rolul de tutore al fratelui meu mai mic. Deşi este mai mic decât mine doar cu doi ani, legea noastră prevede ca fratele mai mare să devină tutorele celui mic până acesta se căsătoreşte. Abdul este foarte bun la suflet. Este mai retras decât mine şi mai tăcut. Este de acord ca eu să-i găsesc o soţie. E vremea ca amândoi să fim pe picioarele noastre, să fim la casa noastră. La fel ca şi mine, Abdul este foarte bogat.
─ Ia te uită cum lucrurile se aranjează ! zise Anna. Atunci, lăsaţi pe mine. Aranjez eu lucrurile în aşa fel, încât nimeni să nu poată da înapoi. Dar am o nelămurire : ce veţi face în momentul în care tu şi fratele tău veţi constata că Amal şi Alison nu sunt chiar ceea ce v-aţi dorit ? Adică nu vă înţelegeţi cu ele sau ele nu vă plac ? Se presupune totuşi că aici se tratează nişte afaceri.
─ Te gândeşti la faptul că tu vrei să-l cucereşti pe Sam, iar pentru a putea să-ţi pui în aplicare planul tău, trebuie mai întâi să faci în aşa fel, încât să dejoci planul celor două. Faptul că ne dai nouă în grijă cucerirea acestor două femei, înseamnă că le captezi atenţia, le faci să nu se mai gândească la planul lor. Asta este ? întrebă Kalif
─ Da, aşa este. Sunteţi umblat prin lume ?
─ Da. Foarte umblat. Pot spune că indirect am fost martor la un plan foarte asemănător cu cel al tău şi am văzut cum o parte a ţinut şi o parte s-a rupt.
─ Deci ştiţi temerile care există. Ştiţi că s-ar putea afla implicit că totul este pus la cale în cele mai mici detalii. Că poate exista şi acea fatalitate care să dea totul peste cap.
─ Da, toţi suntem conştienţi de asta, zise Aloma.
─ Dar ce-ar fi să trăim aventura aşa cum este ea acum şi să vedem ce ne aşteaptă ? zise Said.
─ De acord.
─ Atunci, să ne urăm bun-venit în jungla aventurii, unde nimic nu e ceea ce pare a fi ! zise Kalif.
Toate persoanele implicate îşi dădură mâna în semn de perfectare a pactului.

34. Planul începe să prindă contur

După trei zile de călătorie, de schimbat avioane sau alte mijloace de transport, Alison şi Sam ajunseră la palatul sultanului Said. Când intrară în incinta marii curţi a palatului, Alison îşi dădu seama imediat unde se falau, căci recunoscu locurile. Nu putea spune nimic, pentru că s-ar fi dat de gol că mai fusese acolo.
Oaspeţii au fost preluaţi de servitori şi duşi spre camerele lor de odihnă. Un translator, pe care Anna îl angajase, le transmise ora la care erau aşteptaţi la audienţă. După o odihnă bine-meritată, Ally şi Sam, sosiră în sala de audienţe. Sultanul Said era pe jilţul său, împreună cu Aloma. Prima sa soţie, stătea în dreapta sa, aşa cum era obiceiul şi legea. Anna ceruse să stea în stânga, pentru a crea falsa impresie că era candidată pentru cea de-a doua sa soţie. În sală se mai aflau Amal, Kalif şi Abdul, care venise s-o vadă el însuşi pe Alison şi să-i spună fratelui său dacă o place sau nu.
Când Sam şi Alison intrară în sala de audienţe, fiecare avusese un şoc. Sam avusese un şoc când văzuse poziţia în care stătea Anna, pentru că el se interesase din timp de obiceiurile de-acolo, iar Alison avusese un şoc când o văzu pe Amal. Said le făcu semn oaspeţilor săi să vină mai în faţă şi să ia loc. După ce cei doi se aşezară în locul indicat, Said le prezentă audienţa, apoi o rugă pe Anna să ia cuvântul. Translatorul angajat de Anna avea sarcina de a le traduce lui Said şi Alomei toate acele cuvinte care ar fi rămas neînţelese de cei doi.
─ Bună ziua, începu Anna. Înainte să vin în acest minunat loc, am avut parte de o întâmplare stranie. Alison, aici de faţă, zise ea indicând-o pe Ally, a avut buna inspiraţie să răspundă într-o zi la un telefon. Partenerul meu de lucru, Samuel Thompson şi el prezent aici, continuă ea indicându-l pe Sam, a dat ordine în ziua aceea ca Alison să nu-i programeze vreo întâlnire de afaceri până ce nu se întoarce el. Telefonul a sunat şi Ally a răspuns la el. După ce s-a sfârşit conversaţia telefonică, asistenta a venit la mine în birou pentru a-mi povesti boacăna făcută : programase pe cineva pentru a doua zi. Deci, încălcase ordinele date. Eu am sfătuit-o să stea liniştită şi a doua zi m-am întâlnit cu Amal, aici de faţă, zise indicând-o pe cea în cauză.
Amal era reprezentanta sultanului Said şi mi-a vorbit despre o afacere de 3 miliarde de dolari. Am considerat că este o ocazie foarte bună pentru firma Thompson şi am decis s-o urmez pe Amal aici pentru a discuta eu însămi cu sultanul Said. După lungi discuţii, se pare că amândoi am ajuns la un acord profitabil pentru ambele părţi. Pentru ca acest acord să se realizeze, trebuie îndeplinite anumite condiţii pe care Said mi le-a expus şi eu am fost de acord cu ele. Pentru a fi îndeplinite toate condiţiile noii afaceri, am nevoie de ajutorul tuturor celor prezenţi aici, sfârşi ea prima parte, luându-şi un răgaz de a respira.
─ E bună, îi şopti Aloma soţului ei.
─ Chiar foarte bună, îi răspuse acesta. Până acum, vorbeşte în aşa fel, încât nimeni nu-şi dă seama de capcana întinsă.
─ Să ascultăm ce-i trăsneşte prin cap mai de parte.
─ Nu regret până acum că am fost de acord s-o las pe ea să vorbească prima, şopti Said.
─ Nici eu, răspunse Aloma. Dar cred că va trebui să vorbeşti şi tu.
─ Aşa este. De aceea ascult cu atenţie ceea ce se spune.
─ Deci, Sam, Alison, Amal, sunteţi de acord să mă ajutaţi pentru a-mi împlini obiectivele ? Este în folosul tuturor.
Cei numiţi se uitară unii la alţii şi ridicară din umeri, căci nu ştiau ce să răspundă în situaţia de faţă. Văzând una ca asta, Anna interveni :
─ Ally !
─ Da, răspunse aceasta.
─ Ţi-i prezint pe domnii Kalif şi Abdul. Domnul abdul doreşte pe cineva care să cunoască bine limba occidentalilor, adică engleza, pentru a-l însoţi timp de o săptămână prin diverse locuri.
Anna se opri un moment pentru a inspira şi a expira, profitând de răgaz să-l întrebe discret pe Kalif dacă lui Abdul îi place de Alison. Însăşi Abdul îi făcu un semn discret Annei, iar aceasta continuă :
─ Eu te-am recomandat cu mare încredere domnului Abdul, acesta fiind de acord să te aleagă drept însoţitoare.
─ Dar..., începu Alison.
─ Inainte să mă refuzi, gândeşte-te că toată afacerea ta particulară se va duce de râpă.
Alison tăcu mâlc, spre surprinderea lui Sam, ce era cel mai uimit dintre spectatori, neînţelegând mai nimic din ceea ce se întâmpla. Inteligent din fire, însă, îşi dădu seama că Alison ascundea ceva. Faptul că tăcuse şi nu protestase la propunerea Annei, îl ducea cu gândul că Anna ştie mult mai multe lucruri. Gândindu-se şi mai bine, îi veniră în minte cuvintele scrise în biletul de avertisment : „PS. Te aşteaptă surprize de proporţii !” şi începu să creadă că tot ceea ce vedea sau auzea în acea zi făcea parte dintr-un plan.
„Bine, sunt de acord”, îşi zise el, „Anna a plănuit ceva. Acum îmi devine clară ideea unui plan. Dar ce anume plănuieşte ?! Şi de ce o implică şi pe Alison ?” Nu avea răspunsuri la toate aceste întrebări, pentru că nu ştia nimic din ceea ce i se întâmplase Annei cât timp fusese la curtea sultanului Said. Ştia, cu certitudine, că el este un actor în planul Annei. Era conştient de faptul că Anna era autoarea planului, pentru că altfel sultanul nu ar fi lăsat-o pe ea sbească prima. Vedea în acea zi o altă latură a Annei, una pe care n-o cunoştea.
Văzând că Ally tace, Anna continuă :
─ Văd că mă aprobi. Deci eşti de acord cu ceea ce-ţi propun, adică să-l însoţeşti pe Abdul timp de o săptămână.
─ Da, răspunse ea cu glas stins, dar suficient de puternic.
─ Bun. Până acum, totul este în regulă. Următoarea condiţie o priveşte pe Amal, dar aici nu mă bag, ci îl las pe sultan să ia cuvântul.
Acesta se ridică în picioare şi zise :
─ Amal, după cum ştii, faptul că am acceptat să fii translatora mea, se cheamă custodie. Te am în custodie până ce te măriţi. Kalif, aici de faţă, mi-a împărtăşit sentimentele pe care le are pentru tine. Mi-a povestit că te-a văzut odată în bazar şi de atunci nu-şi poate lua gândul de la tine. A venit la mine să te ceară de soţie. Eu am acceptat şi i-am promis mâna ta. Dar ştiindu-te o firă rebelă, după cum te-a descris soţia mea şi sora ta, am decis să te duci timp de o săptămână la casa lui Kalif.
─ Ai plănuit asta de la bun început, Aloma ! Nu-i aşa ?
─ Ţi-am spus că nu o să te creadă şi o să mă acuze pe mine !
─ Nu-mi pasă ce zice ea ! Conform legilor noastre, faptul că te-ai adresat soţiei mele pe un ton autoritar, se pedepseşte. Cartea Sfântă reglementează 10 lovituri de bici pentru asta, dar eu închid ochii dacă accepţi să te duci în casa lui Kalif.
─ Şi dacă totuşi refuz ?
─ Atunci vei primi cele 10 lovituri, iar eu te voi renega. Nu te voi mai primi la palatul meu şi nici nu-ţi vei mai vedea sora vreodată. Acesta-i ultimul meu cuvânt.
─ Atunci, accept, stăpâne.
─ Bine. Mă bucur când lucrurile se aranjează aşa cum îmi place mie !

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 9:26 pm

tine-o tot asa

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

O încercare literară... - Page 4 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 9:51 pm

35. Seducţie

Aloma era foarte supărată şi tristă. Era o actriţă desăvârşită, când era vorba ca planul să funcţioneze. Seriozitatea ei, o făcu pe sora sa să nu se mai gândească la complot. Nici o trăsătură de-a Alomei nu trăda complotul, aşa că Amal se gândi că sultanul i-o clocise. Probabil era deranjat de prezenţa ei la palat. Începu să se gândească chiar la posibilitatea că Said ar fi aflat despre planul ei cu Alison şi că i-a propus acea săptămână în compania lui Kalif, tocmai pentru că nu vroia să-şi mai ia o a doua soţie.
Faptul că Said o privise autoritar şi fusese categoric în cele spuse, o făcu să lase ruşinată capul în jos. Era consştientă că lui Said nu i se putea împotrivi. Privi pe furiş la Kalif, cel în compania căruia trebuia să stea timp de-o săptămână. Admise faptul că era mult mai frumos decât Said şi un gând fulgerător îi trecu prin minte : dacă el o văzuse şi o plăcuse, nu era exclus ca să se poarte cu ea, cum nici Said nu s-ar fi purtat. Până la urmă, supararea îi trecu şi se gândea cu mirare la întâmplările ce aveau să urmeze în compania lui Kalif.
Văzând că Amal nu mai spune nimic, Said continuă :
─ Deci, Amal a fost de acord. Kalif, te rog s-o iei în custodie şi pe urmă eşti liber.
─ Mulţumesc, Said.
Kalif se ridică şi se îndreptă spre Amal.
─ Mergem ?
─ Da, zise ea.
Cei doi părăsiră sala de audienţe numai după ce Alison îl urmă pe Abdul, fratele lui Kalif. Rămase numai Sam. Anna se ridică şi zise :
─ Cer voie să mă retrag.
─ Sigur, Anna. Aloma, însoţeşte-o pe Anna şi ajut-o la pregătiri.
─ Da, domnul meu.
Cele două ieşiră din sală.
─ Vai, Anna, credeam că nu se mai sfârşeşte ! Nu ştiam cât mai eram capabilă să nu mă dau de gol.
─ Da, dar ai reuşit până la urmă.
─ Deci el este Sam...
─ Da.
─ Te înţeleg perfect.
─ Ştiu, dar încă nu e gata. S-ar putea să-l refuze pe Said. E foarte încăpăţânat.
─ Hai cu mine.
Aloma o duse într-o nişă, ce le permitea celor două să vadă în sală prin nişte ochişoare mărunte şi să audă ceea ce se vorbeşte, fără ca ele să fie auzite sau văzute.
─ Să vedem ce-o să spună Sam, zise Aloma.
─ Ai învăţat un obicei prost al occidentalilor ! clătină Anna dezamăgită din cap.
─ Nu. Obiceiul acesta este vechi pe la noi. Acum, să facem linişte.
Ascunse în nişa aceea cele două ascultau ceea ce se vorbea în sală.
─ Dumneata trebuie să fii Samuel Thompson.
─ Da, domnule.
─ Cred că ai auzit-o pe partenera dumitale de afaceri că am de gând să pun în joc vreo trei miliarde de dolari.
─ Da, aşa este.
─ Ceea ce nu ştii dumneata este că eu vreau să investesc aceasă sumă în firma dumitale. Perntru asta, trebuie să ştiu dacă banii mei vor fi gestionaţi aşa cum trebuie.
─ Vă garantez că...
─ Nu ţi-am permis să voreşti !
─ Scuzele mele !
─ Pentru a-mi demonstra că eşti un bun gestionar, va trebui mai întâi să-mi faci un mic hatâr. Am pregătit special pentru dumneata, ca oaspete de seamă în casa mea o surpriză. Una dintre fetele mele din harem, va veni să-ţi ţină companie în noaptea aceasta. Sper să nu mă dezamăgeşti şi să aud veşti bune mâine dimineaţă. Văd că vrei să protestezi, căci ai deschis gura pentru a spune ceva ! Închide-o la loc. Kareem, aici de faţă, te va conduce spre camera unde vei primi tratamentul special, pentru a nu se spune mai târziu că sultanul Said nu e generos cu oaspeţii săi. Acesta este ultimul meu cuvânt. O zi bună în continuare, zise Said, ridicându-se şi părăsind sala.
Bietul Sam, convins că face parte dintr-o conspiraţie eleborată, nu putu să facă altceva decât să-l urmeze pe Kareem spre camera unde avea să-şi primească tratamentul special. Ştia ce păţeau cei care încălcau poruncile sultanului. Doar se documentase bine înainte să ajungă acolo.
Între timp, Anna şi Aloma se duseră în altă nişă, unde să vadă ce face Sam singur în camera unde avea să vină Anna la el. Urmându-l îndeaproape pe Kareem, Sam ajunse în camera cu pricina. Însoţitorul său se retrase discret, iar Sam, rămas singur începu, evident, să boloborosească.
„Anna, Anna ! Ce naiba ai pus la cale ? De ce ai atât de multe secrete faţă de mine ? Acum mi se pare că te cunosc, acum nu te mai recunosc deloc. Nu ştiu ce se întâmplă cu tine. Am petrecut zile minunate în Elveţia, dar se pare că tu te îndepărtezi din ce în ce mai mult de mine ! Puteai să-mi spui că nu mai vrei să ai nicio tangenţă cu mine şi te înţelegeam, retrăgându-mă. Nu trebuia să mă aduci aici ca să te văd cum te măriţi cu altul. Nici nu-mi trebuie tratament special. În fine, dacă tu vrei asta, fie ca tine ! Să vedem în ce constă tratamentul ăsta special !”
Cele două se retraseră şi Aloma o ajută pe Anna să se îmbrace într-un costum specific cadânelor din harem. Curând, uşa camerei lui Sam se dechise şi o femeie, învăluită în mătase roşie precum sângele, iubirea şi pasiunea, cu faţa acoperită, lăsând să i se vadă doar ochii şi cu un platou plin de bunătăţi, pătrunse înăuntrul camerei. Se înclină în faţa lui Sam şi-i făcu semn să se aşeze jos pentru a mânca ceva. Acesta îi urmă sfatul. Nu vorbea cu ea şi nu o întreba nimic. Ea-şi dădu seama că el se documentase serios, ceea ce-i plăcea tare mult, pentru că-i uşura ei munca. Se îngriji ca Sam să mănânce bine, ea dându-i lui de mâncare, apoi, îi făcu semn să se aşeze pe patul mare aflat în mijlocul camerei.
Noaptea se lăsase afară şi Anna începu să aprindă mulţimea de lumănări parfumate din cameră şi apoi stinse lampioanele ce luminau încăperea. Bătu din palme şi o orchestră de muzicanţi se înfăţişă. Le făcu semn să înceapă să cânte şi o muzică lentă invadă camera. Ea începu să danseze special pentru el. În timp ce el privea fascinat acel dans, nu putea să-şi explice sentimentul de familiaritate ce-l avea faţă de acea femeie. I se părea că o cunoaşte de multă vreme, că e ceva la ea care-i aduce aminte de cineva. Parfumul lumănărilor, muzica şi dansul ei, îi dădeau un sentiment de plutire. Simţea că se află undeva la graniţa dintre vis şi realitate.
Anna-şi termină dansul şi făcu un semn muzicanţilor, care se retraseră din cameră. Ea se apropie de el şi începu să-i mângâie faţa. Mişcările ei fine îl făceau pe Sam să viseze şi mai mult. Visa cu ochii deschişi, cu simţurile toate în alertă. Acea atingere fină, delicată i se părea atât de cunoscută. Parfumul necunoscutei aceleia îl îmbăta precum un vin bun. Se trezi brusc, când deveni conştient că ea se apropiase prea mult de el şi că mâinile ei coboară peste cămaşa lui încheiată. O opri din atingere.
─ Îmi pare rău. Eu nu pot să-mi trădez sentimentele. Eşti drăguţă, dar eu iubesc pe altcineva.
Misterioasa femeie îi făcu semn să tacă şi-l îmbrăţişă strâns. El se desprinse din îmbrăţişare.
─ Nu-mi pasă ce-o să-mi facă Said, dar nu pot merge mai departe !
Femeia se ridică şi se întoarse cu spatele, dându-şi voalul care-i acoperea faţa jos. Râse pe înfundate şi zise :
─ Nu te gândi la ce-o să-ţi facă Said, ci la ce-o să-ţi fac eu ! zise ea întorcându-se cu faţa spre el.
─ Anna !? zise el şocat.
─ Bună prostuţule ! Eşti inteligent. Ţi-ai dat seama că faci parte dintr-o conspiraţie ! Dar dacă nu vrei să beneficiezi de tratament special, atunci punem punct aici, zise ea, dând să plece.
El se ridică de pe pat şi o prinse, înlănţuind-o cu braţele lui puternice.
─ Unde crezi că pleci ? Acum îmi pare bine că fac parte dintr-o conspiraţie. Mai ales că-mi place conspiraţia asta, concluzionă întorcând-o cu faţa spre el.
O îmbrăţişă din nou, sărutândf-o pe buzele ei fine. O luă în braţele sale, punând-o uşor pe patul cel mare. Se aplecă deasupra ei sărutând-o pentru a doua oară. Mâinile lui începură să controleze hainele acelea haioase pentru a vedea cum le putea da jos de pe ea. Ea-l opri.
─ Mai am o surpriză pentru tine, zise scotând de undeva un inel rotund în formă de verighetă. Te iubesc, Sam. Nu cred că pot concepe o viaţă fără tine, aşa că am cumpărat acest inel pe care să ţi-l dau ţie să-l porţi la mâna dreaptă, dacă accepţi să te căsătoreşti cu mine.
─ Mi-ai luat-o înainte, Anna ! zise el scotând cutia unde era inelul de logodnă pe care i-l dăduse tatăl lui. Sigur că vreau să mă însor cu tine, dacă şi tu vrei asta !
─ Bineînţeles. Doar eu te-am cerut prima !
Amândoi făcură schimb de inele şi el o sărută din nou. Hainele lor începură dispară de pe ei una câte una. Mâinile lor cercetau fiecare centimetru din trupul iubit. Buzele lor se contopeau într-un sărut pasional. Corpurile se înlănţuiau asemenea a două jumătăţi tăiate dintr-un fruct, apropiindu-se din ce în ce mai mult unul de altul, lipindu-se, contopindu-se, devenind un întreg : un alt fruct cu o aromă nouă. Acea noapte, pentru ei fusese cu totul şi cu totul specială, dimineaţa găsindu-i pe-amândoi îmbrăţişaţi, sub acoperământul răcoros al unui cearceaf de mătase.

36. O vacanţă de vis

Când dimineaţa sosi, cei doi amorezi se treziră unul lângă altul. El era fericit că era lângă ea. Trezindu-se primul, Sam o sculă pe Anna într-un mod destul de plăcut : oferindu-i un sărut lung de bună-dimineaţa. Aceasta deschise ochii şi-l salută :
─ Bună dimineaţa.
─ Bună Anna. Ce s-a întâmplat aici de mi-ai făcut o astfel de surpriză ? Era să fac infarct la gândul că te puteam pierde în favoarea lui Said.
Anna se apucă şi-i povesti totul lui Sam : de la conversaţia cu Aloma, înregistrarea ascultată pe reportofon, până la planul ei.
─ Acum înţeleg, zise el.
─ Spune-mi, nu ţi-a plăcut surpriza mea ?
─ Ba da, foarte mult, dar nu aş vrea să se repete astfel de surprize.
─ Lasă, că te ştiu eu pe tine ! Nu-mi spune că nu ai savurat la maxim aventura şi că nu-mi pregăteşti şi tu ceva !
─ Sincer să fiu, mi-a plăcut enorm aventura şi da, îţi pregătesc şi eu o surpriză. Vreau să ne petrecem o vacanţă împreună.
─ Unde ?
─ În Emiratele Arabe Unite. Nu-ţi spun mai mult.
─ Bine. O să-mi dezvălui tu la timpul potrivit unde mergem, numai că ar fi o problemă.
─ Care, Anna ?
─ Telefonul meu celular a murit. Nu-i pot anunţa deloc pe cei de-acasă că sunt bine şi că merg în concediu împreună cu tine.
─ Foloseşte-l pe-al meu. Când termini tu de vorbit, îi dau şi eu telefon tatei.
─ Bine.
Anna folosi celularul lui Sam, pe care acesta i-l pusese la dispoziţie şi-şi anunţă părinţii că este bine, sănătoasă şi că pleacă în vacanţă alături de Sam. După ce Anna termină conversaţia, Sam îşi anunţă tatăl că totul era bine şi că alături de Anna se duce în vacanţă.
După ce ordonară camera, aceştia se despărţiră, Sam urmând să-şi pună la punct nişte treburi, iar Anna să se ducă la Aloma şi Said. Cei doi erau în sala de audienţe. Anna intră înăuntru.
─ Bună dimineaţa !
─ Anna ! zise Aloma
─ Cum a mers ? o întrebă Said.
─ Excelent. M-a cerut de nevastă, după ce l-am cerut eu mai întâi. Ne-am propus să mergem într-o vacanţă amândoi.
─ Bravo vouă. Mă bucur că totul a ieşit aşa cum îţi doreai, Anna.
─ Da, dar am un singur regret : nu o să fiu aici când se termină săptămâna lui Amal şi a lui Ally pentru a asista la concluzii.
─ Dă-mi adresa ta, Anna şi o să-ţi scriu eu ce s-a întâmplat, zise Aloma.
Anna îi scrise Alomei adresa pe o coală de hârtie, apoi îşi ceru scuze pentru a putea să-şi facă bagajul. După vreo trei ore, cei doi, însoţiţi până la poarta palatului de Said şi Aloma, îşi luară rămas bun de la aceştia şi plecară spre vaporul ce-i ducea la Hong-Kong. În aeroport, Sam îi spuse Annei :
─ Sper că eşti pregătită pentru o vacanţă de vis.
─ Da. Unde mergem ?
─ În centrul financiar al Emiratelor Arabe Unite şi totodată un emirat cu oraşul principal Dubai City.
─ În Dubai ?!
─ Da. Mai precis la hotelul de 7 stele „Burj Al-Arab”.
Anna rămase impresionată. Ştia că acel hotel nu era accesibil chiar pentru toate buzunarele, pentru că o cameră putea ajunge şi la 6.800 de dolari. Era încântată că merge acolo într-o vacanţă de vis, mai ales că citise că Dubai era considerat capitala shopping-ului din Orientul Mijlociu.
─ Ce poţi să-mi mai spui de acest hotel ? îl întrebă ea pe Sam, când se găseau amândoi în avionul care-i ducea în apropierea destinaţiei lor de vis.
─ Pot să-ţi spun că Burj al-Arab este un hotel de lux în Dubai construit de către Said Kalil. La 321 de metri înălţime este cea mai înaltă clădire din lume folosită exclusiv ca hotel. E situat pe o insulă artificială la 280 de metri depărtare de la plaja Jumeirah şi e legat de ţărm printr-un pod privat curbat. E construit in mare, are 28 de etaje, un restaurant subacvatic şi unul la ultimul etaj, patinoar si cinematograf. Camerele sunt dotate cu paturi rotative. Mai există şi o platformă suspendată pe care aterizează elicoptere.
─ Măiculiţă doamne ! Abia aştept ! zise ea.
Zborul celor doi decurse liniştit şi ajunseră amândoi la destinaţie. O maşină elegantă îi duse de la aeroport la hotel. Când coborâră în faţa hotelului, clădirea înaltă de 321 de metrii îi tăie pur şi simplu respiraţia Annei. Celor doi le se luară bagajele şi fuseseră conduşi la recepţie. Pupitrul recepţiei era din lemn masiv de cireş, manual lucrat şi sculptat, lăcuit cu un lac roşiatic. Mulţi funcţionari îi preluau pe turiştii sau oamenii de afaceri veniţi acolo. Unul dintre ei se ocupa de formalităţile de găzduire a celor doi în acel hotel luxos. Toţi aveau feţe senine şi zâmbitoare şi se purtau impecabil cu toţi cei care soseau la acel hotel. Fie că erau turişti sau oameni de afaceri cazaţi acolo, toţi erau trataţi la fel. Noţiunea de bacşiş acolo nu era obligatorie. Dacă oaspetele la hotel dorea să dea bacşiş acesta nu era refuzat, dar dacă oaspetele nu dorea să lase bacşiş, acesta nu era cerut.
Cei doi fuseseră cazaţi într-o cameră dublă, ce avea două paturi rotative imense. Pentru că erau doar logodnici, li se dăduse acel apartament luxos, cu vedere la mare. Căsătoria era sfântă acolo şi dacă cei doi ar fi fost proaspăt căsătoriţi, i-ar fi aşteptat apartamentul nupţial. Anna şi Sam erau mulţumiţi şi aşa. El îi lăsă băiatului cu bagajele un bacşiş consistent, pentru că aşa dorise. Rămaşi singuri în apartamentul imens, Anna începu să-l inspecteze. Se simţea asemenea lui Alice în Ţara Minunilor, abia aşteptând să vadă ce găsea. Ajunsă în faţa unei uşi, aceasta o deschise să vadă ce este în spatele ei. Descoperi baia ei particulară, unde albul şi albastru-şi dăduseră mâna într-o combinaţie splendidă. Remarcă uimită chiuveta din baia aceea : avea mânere aurite.
Ieşi afară de-a dreptul ameţită. „Oare cât cheltuise Sam pentru această surpriză regească rezervată ei ?” Îşi propuse să nu-l întrebe, ci doar să trăiască acele zile minunate de concediu la maxim. Amândoi petrecură 7 zile şi nopţi de vis, unde aventura se împletise în mod plăcut cu distracţiile pe care le oferea hotelul. Plaja Jumeirah le oferise nisipul ei fin, iar marea îi ademenise prin culoarea ei, prin valurile domoale şi apa călduţă. Printre distracţiile pe care amândoi le încercaseră se număraseră : datul în toboganele pline de apă puse la dispoziţie într-un loc rezervat, în apropierea hotelului, participarea la o cursă de cămile, unde cei doi se distraseră copios, shopping pe la magazinele luxoase de-acolo şi schiatul pe nisip, un sport foarte interesant. Totul culminase cu nişte nopţi de vis, pe care amândoi le petrecuseră unul în compania celuilalt, descoperind unul la altul noi şi noi lucruri.

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 10:39 pm

tine-o tot asa sis

Re: O încercare literară... Tue Mar 31, 2020 11:38 pm

37. Scrisoarea de la Aloma şi plecarea Annei în Maroc

După ce Sam şi Anna se întoarseră acasă din vacanţa de vis, el, însoţit de tatăl lui, îi făcu o vizită ei acasă la părinţi, unde o ceru oficial în căsătorie. Nimeni nu se opuse acestui eveniment, pentru că era unul pe care îl aşteptaseră cu toţii. Se stabili, de asemenea data nunţii. Fiind suficient de mult timp până atunci, Anna, ajutată de mama ei urma să se pregătească aşa cum se cuvine. Amândouă începură să se ducă prin magazinele cu rochii de mireasă şi să se uite după una care să fie pe placul Annei. Charles, îl convinse pe Sam să-l lase să-i caute o casă, în care cei doi să-şi înceapă viaţa de familie.
Sam acceptase propunerea tatălui său, numai cu o condiţie : să caute împreună respectiva casă. Toţi erau ocupaţi. La firmă, lucrurile începeau să se mai aşeze. Anna şi Sam nu mai acceptau afaceri mari, care să necesite deplasări sau să dea peste cap planurile lor.
Într-una din zile, Anna primi o scrisoare din partea Alomei. Fiind week-end, se duse în camera ei, curioasă să citească scrisoarea cât mai repede. Deschise plicul şi începu să lectureze scrisoarea.

„Dragă Anna,

Iartă-mă că nu ţi-am scris mai de vreme, deşi îţi promisesem că te voi ţine la curent cu cele petrecute aici. După ce tu şi Sam aţi plecat, soţul meu şi cu mine am avut parte de o săptămână de vis. Eram singuri, doar cu servitorii în palat, fără să ne mai gândim la Amal şi Alison. Nopţile în compania soţului meu au fost cele mai frumoase
Când sorocul întoarcerii celor două s-a apropiat, amândoi ne-am făcut probleme. Ziua în care trebuia să aflăm ce s-a petrecut timp de-o săptămână cu sora mea şi cu asistenta ta, a fost cea mai grea pentru noi doi.
Stăteam alături de soţul meu, aşteptând cu înfrigurare ceea ce avea să urmeze. În sală au sosit mai întâi Abdul, însoţit de Ally, apoi Kalif, însoţit de sora mea. S-au aşezat la semnul făcut de soţul meu. Mai întâi a vorbit Kalif. A relatat tot ceea ce i se întâmplase timp de o săpămână în compania surorii mele. Am fost uşurată să aflu că sora mea acceptase să se mărite în cele din urmă. Cred că am întrebat-o de vreo 10 ori dacă vrea cu adevărat acest lucru. Nu-mi venea să cred că fiinţa aceea, spăşită, umilă, vorbind frumos, ascultând de Kalif era sora mea Amal.
Said a fost de acord cu cei doi, dându-le dezlegare la căsătorie, iar eu mi-am îmbrăţişat sora, plângând de bucurie. N-o mai recunoşteam : îmblânzită, spăşită, îndrăgostită nebuneşte, părea cu totul altă fiinţă. A avut chiar curajul să mărturisească în faţa noastră complotul pe care-l pusese la cale, cerând să fie pedepsită pentru îndrăzneala ei. Mi-am iertat sora, pentru că citeam în ochii ei iubirea ce i-o purta lui Kalif. Am îndrăznit chiar să iau cuvântul spunându-i că pedeapsa ei consta în a-l face fericit pe Kalif. Să fi văzut cum i s-au luminat ochii, cum lacrimi mari de recunoştinţă curgeau din ei. A fost un moment tare emoţionant pentru noi două. Din fericire, Said nu a protestat deloc.
A venit rândul lui Abdul să spună ce se întâmplase. Acesta nu era prea încântat. Ne-a spus că nu-i convenise deloc faptul că Ally fusese lângă el timp de-o săptămână. Ally pe de altă parte, nici ea nu era prea bucuroasă că fusese nevoită să stea în compania lui Abdul. Said i-a întrebat dacă mai vor să facă şi a doua încercare, dar amândoi au refuzat din start. Said nu a mai avut nicio putere. Alison a rămas aici până ce s-a făcut nunta surorii mele, deoarece aceasta a rugat-o să-i fie domnişoară de onoare. Eu şi soţul meu am participat ca naşi şi martori la căsătorie.
Mi-a fost teamă când Alison a spus că nu este nimic între ea şi Abdul, iar el a refuzat o a doua încercare. M-am gândit imediat la tine şi la faptul că dacă Ally se întorcea acasă, ar fi putut să-ţi facă ceva. După ce s-a sfârşit căsătoria, ea s-a dus să-şi facă bagajele pentru a pleca înapoi în America, numai că s-a întâmplat ceva incredibil. În timp ce-şi făcea bagajele, a venit un sultan, din Arabia, pe nume Omar, care a cerut audienţă la sultanul Said.
Said a acceptat audienţa, deoarece făcea afaceri cu firma lui Omar. Omar fusese mult timp plecat în occident şi se purta ca şi occidentalii, păstrând totuşi şi tradiţiile străvechi. În sala de audienţe, amândoi s-au salutat, au vorbit de sănătate, Omar l-a felicitat pe Said pentru căsătorie şi şi-a cerut scuze că n-a putut participa la festivitate. I-a povestit că plecase într-o lungă călătorie de căutare a unei persoane care dispăruse din haremul său. Nu vroia să o pedepsească pe acea persoană, ci doar să o aducă înapoi. Ne-a vorbit despre o femeie pe nume Aisha ce urma să-i devină prima soţie, dar care fugise. Ne-a arătat şi o poză de-a ei.
Nu-ţi spun ce surpriză am avut amândoi când am recunoscut-o pe Alison în poză. Said, i-a spus lui Omar că s-ar putea ca el să aibă informaţii despre locul în care se afla Aisha. M-a lăsat pe mine să-i ţin companie şi el a ieşit afară din sala de audienţe, a chemat doi oameni şi le-a dat poruncă s-o aducă pe Alison în sală. Cu forţa, dacă era necesar. Când Alison a fost adusă, a început un adevărat circ, pentru că am aflat cine era Ally cu adevărat. Omar a fost dezamăgit de tot ceea ce a aflat despre Aisha sau cea pe care o credea a fi Aisha. Acesta, i-a cerut lui Said să-l lase pe el să rezolve problema.
A purtat o discuţie cu Ally, în urma căreia aceasta a recunoscut că se afla în custodia lui şi că fugise. A mai întrebat-o dacă ştia ce-o aşteaptă şi ea a spus că da şi că nu-i pasă. Tristeţea lui Omar ne-a sfâşiat trupul. Acesta a dat ordin oamenilor ce-l însoţeau s-o supravegheze pe Ally, apoi i-a mărturisit lui Said că el nu prea acceptă legile străvechi, dar pentru că este singurul moştenitor al sultanatului său, se vede nevoit să respecte legea nescrisă cu privire la soarta lui Ally. Said a fost de acord şi i-a permis să se retragă. Eu am îndrăznit să-l întreb pe soţul meu despre legile nescrise şi acesta mi-a spus că pe Ally nu o aşteaptă decât un singur lucru : moartea.
M-am cutremurat şi m-am revoltat la auzul acelor lucruri, dar ştiam că legile nescrise erau mult mai dure decât cele scrise în Cartea Sfântă, aşa că n-am protestat. Omar şi Ally au plecat în sultanatul lui, unde ea urma să-şi primească pedeapsa. De-atunci nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Vreau să mai ştii că eu şi Said am fost binecuvântaţi : aştept un copil. Sper din tot sufletul să fie băiat, deşi el m-a asigurat că nu contează ce este atâta timp cât este sănătos.
Allah, fie cu tine, dragă Anna.
Aloma”

Anna împături biletul şi-l păstră pentru că vroia să i-l arate şi lui Sam, fiind convinsă că şi acesta se întreba ce se petrecuse în urma plecării lor. În acel week-end Anna avu noroc să găsească rochia de mireasă ideală, pe care o cumpărase fără să mai stea pe gânduri. Când veni ziua de luni, se duse la servici şi-i arătă şi lui Sam scrisoarea Alomei.
─ Săraca Ally ! zise Sam.
─ Da. E dur ceea ce s-a întâmplat cu ea, dacă s-a întâmplat !
─ Crezi că există posibilitatea ca ea să fi evadat pentru a doua oară ?
─ S-ar putea.
─ Să nu ne gândim la asta. Să ne apucăm de lucru. Azi avem o întâlnire de afaceri aici la firmă.
─ Ştiu.
Cei doi se pregătiră de întâlnirea de afaceri cu pricina. Într-o sală mare de şedinţe, se ţinu acea întâlnire importantă. Se discutară multe aspecte şi Sam se văzu nevoit să trimită pe cineva în Maroc. Anna veni cu ideea să plece amândoi acolo, mai ales că era vorba de Marrakech. Sam era încântat de idee, dar uitându-se în agenda sa constată cu părere de rău că era de-a dreptul încărcată. Ceru o pauză şi o luă pe Anna cu el afară din sală.
─ Anna, cum ţi se pare această afacere ?
─ Nu-mi cere mie părerea. Tatăl tău ţi-a lăsat conducerea firmei. Are încredere în tine şi-n deciziile tale. Eu sunt doar partener şi în curând soţia ta. Nu pot să mă arăt entuziasmată şi să-ţi spun : Oau, ce idee teribilă. Mă duc eu în Maroc. Oportunitatea care ni se oferă prin această afacere nu e deloc de neglijat.
─ Dacă totuşi te-aş ruga pe tine să te duci în Maroc, la Marrakech ? Vreau să închei toate micile faceri începute de firmă, pentru a putea să facem nunta la timp. Tu eşti foarte inteligentă şi ai putea să termini afacerea asta în locul meu. Ce spui ? Îţi cer prea mult ?
─ Nu, Sam, nu-mi ceri. Sunt de acord. Şi aşa aveam agenda goală. Mă duc eu acolo şi vedem ce se poate face, dar nu te stresa prea mult cu afacerile. Nu vreau să iau un soţ bolnav, zise ea dându-i un sărut fugar.
─ Anna, nici eu nu vreau să faci imposibilul pentru afacerea asta. Dacă nu merge, nu merge !
─ Am înţeles. Ne întoarcem să anunţăm ce-am decis ?
─ Da, dar mai înainte trebuie să fac ceva.
─ Ce anume ?
─ Asta, spuse el îmbrăţişând-o şi sărutând-o profund.
Se desprinseră din sărut şi se întoarseră în sală. Sam îi anunţă pe oamenii de afaceri că partenera lui îi va însoţi în Maroc pentru a perfecta afacerea. Aceştia nu protestară deloc, pentru că şi ei erau interesaţi să definitiveze afacerea cât mai repede.
Aşa se face că Anna se duse direct acasă de la ţa aceea şi-şi făcu bagajele. Însoţită de partenerii ei de lucru, se urcară într-un avion ce urma să-i ducă în Mexic şi de acolo să ia o altă cursă spre Maroc. Zborul fusese lipsit de incidente şi cu toţii ajunseseră în Maroc.

38. Răzbunarea

Oamenii de afaceri au fost cazaţi la cel mai luxos hotel din Maroc, urmând ca a doua zi să plece spre Marrakech. Între timp, după plecarea lui Omar înapoi spre sultanatul său, Ally căutase pe tot parcursul drumului un mijloc de evadare. Nu era deloc proastă şi-şi dăduse seama că Anna fusese implicată şi ea în planul lui Said de a o face să stea o săptămână la Abdul. La început, pentru ea fusese o aventură, dar stând şi analizându-şi situaţia în care se găsea, Ally îşi dea seama de realitate până la urmă. Îşi jură că se va răzbuna într-un fel sau altul pe Anna, indiferent cât de mult ar fi costat-o pe ea acea răzbunare. Chiar înainte de a intra în curtea palatului lui Omar, aceasta reuşise să evadeze.
O vreme, stătuse ascunsă, apoi, profitând de o caravană cu mărfuri, ajunse în Turcia. Folosindu-se de a treia sa identitate, scosese o sumă uriaşă de bani dintr-o bancă Elveţiană şi-şi făcuse o operaţie estetică. Aşa îşi însuşi o a patra identitate : Carla Parker şi se stabili în Marrakech.
Ajunsă în oraşul cu pricina şi asigurându-se că se pierduse orice urmă a existenţei ei ca Ally sau Aisha, începu să caute oportunităţi pentru a se răzbuna. Mintea ei sclipitor de diabolică, elaborase planul perfect : găsise doi oameni de nădejde, îi plăti bine de tot, îi educă şi-i trimise în America. Cei doi, care urmau orbeşte indicaţiile ei, fiind nişte oameni fără căpătâi, fuseseră trimişi la firma lui Sam cu o propunere irezistibilă. Acea propunere era un paravan prin care s-o aducă pe Anna în Marrakech. Îşi instruise bine oamenii : în cazul în care Sam avea să se ofere să vină cu ei, aceştia să refuze prezenţa lui acolo; dacă venea şi Sam şi Anna, iar erau învăţaţi să refuze; dacă venea doar Anna, atunci acceptau. Le spusese să fie atenţi şi să nu sugereze prin nimic că o preferă pe Anna drept partener de negocieri. Dacă se întâmpla ca acţiunea să dea greş, ei urmau să se întoarcă singuri şi se punea la cale un nou plan.
În mod ciudat, lucrurile se aranjaseră în favoarea ei ca o mănuşă. Astfel, a doua zi, când Anna şi ceilalţi ajunseră la Marrakech, ea fusese condusă spre o casă. Uliţele înguste, casele rustice, mirosurile îmbătătoare, o ameţiseră pe Anna. Cei doi îi făcuseră semn să intre în casa pe care o numeau sediul lor, scuzându-se că nu au un sediu mai prezentabil. După ce ea intră înăuntru, cei doi o invitară să ia loc pe un divan mare şi să aştepte puţin. După vreo câteva minute de aşteptare, Ally intră înăuntru. Bineînţeles că Anna n-o mai recunoscu. Aceasta se aşeză pe un scaun în faţa ei :
─ Biata Anna ! Singură în Marrakech, printre străini.
─ Mă cunoaşteţi de undeva ?
─ Nu mă mai recunoşti, nu-i aşa ?! Nici nu e de mirare !
Anna o privea uimită pe cea care-i vorbea, neînţelegând de unde ar putea s-o cunoască.
─ Probabil că aromele te-au îmbătat. Te las să meditezi. Sunt sigură că mă vei recunoaşte până la urmă. Păcat că ţi-ai lăsat valiza şi geanta în cealaltă cameră. Asta-mi uşurează mie munca.
Misteriosul personaj feminin părăsi încăperea şi Anna auzi o cheie în uşă. Camera nu avea nicio fereastră. Îi era clar că era prizonieră acolo, dar nu înţelegea de ce. Se întinse pe divan şi adormi. Când se trezi era mai odihnită şi începu să analizeze situaţia. Era într-o ţară străină într-un oraş ciudat, despre care nu avusese prea mult timp să se informeze. Mai mult, un personaj feminin misterios o cunoştea foarte bine. Îşi aminti în mod straniu de cuvintele Alomei din scrisoare cu referire la Ally, apoi îşi aminti de vorbele ei către Sam.
„De unde mă cunoaşte femeia aia atât de bine ? Nu-mi dau seama încă. Dar nu ştiu de ce am un sentiment de frică. Sunt încuiată aici în camera asta, iar femeia aia care mă cunoştea... E clar că cineva vrea să se răzbune pe mine, dar cine ? Să fie oare vorba de Ally ? Oare a reuşit să evadeze şi acum se răzbună pe mine ? Dacă toate aceste temeri mi se adeveresc, nu am cum să comunic prezenţa mea aici, nu am cum să iau legătura cu cei din afară. Sunt pur şi simplu izolată. De e Ally capul tuturor, atunci are o minte bolnavă. Doamne ! De nu i-ar face ceva rău lui Sam !”
În timp ce se gândea ea aşa, în cameră intră din nou acea femeie.
─ Ţia-i dat seama cine sunt ?
─ Nu.
─ Atunci îţi spun eu, zise ea, încuind uşa camerei şi scoţând un cuţit. De ce trebuia să fii tu cea pe care el o place ?
─ Nu înţeleg...
─ Nu înţelegi ! Eşti la cheremul meu acum. Sunt eu, Ally ! Mi-am făcut operaţie estetică după ce am reuşit să fug de Omar şi am aşteptat momentul propice să te prind în plasă. Acum, suntem numai noi două aici, într-o casă unde nu vine nimeni să te ajute. Eşti lipsită de orice apărare şi mijloace de comunicare.
─ Ally, încearcă să fii raţională. Cuţitele sunt arme albe periculoase.
─ Încă nu ţi-e clar ce vreau să-ţi fac ?
─ Ba mi-e clar, dar încerc să te salvez.
─ Atâta timp cât eşti tu în viaţă, iar Sam nu e al meu, nimeni nu mă poate salva.
Ally se apropie de Anna fluturând cuţitul în faţa ei, aceasta încercă s-o prindă de mână şi să o facă să scape acea. Acţiunea ei reuşi, cuţitul căzând undeva în cameră şi vârându-se într-o crăpătură greu accesibilă. Ally dădu foc la cameră, care se aprinse instantaneu, Anna căută un mijloc prin care să găsească cheia uşii şi să iasă amândouă de acolo. Găsi în cele din urmă cheia şi descuie uşa reuşind să iasă afară. Dintr-o cameră, luă o pătură la care flăcările nu ajunseseră încă şi se opri în dreptul unei fântâni. Îmbibă pătura în multă apă şi se duse din nou în casa cuprinsă de flăcări pentru a o scoate pe Ally afară. Aceasta era pierdută din punct de vedere al raţionamentului, râzând prosteşte de isprava ce-o făcuse. O bârnă de la acoperişul casei căzu peste ea, strivind-o. Anna se apropie şi mai mult, încercând neputincioasă să o scoată de-acolo. O scândură arzând o lovi şi pe Anna destul de puternic rănind-o la o mână şi la un picior.
─ Anna, o auzi pe Ally.
─ Nu vorbi. O să încerc să te scot de-aici.
─ Iartă-mă ! Te rog, du-te de aici. Ieşi afară. Casa stă să se prăbuşească. Fii fericită împreună cu Sam !
─ Ally, nu te las aici !
─ Te rog, Anna. Sunt o cauza pierdută. Du-te ! Salvează-te !
În cele din urmă, Ally dovedise un ultim bun simţ. Anna se îndepărtă de Ally, mai mult târâş, decât pe picioarele ei, reuşind să ajungă afară. Se uită la casa în flăcări, care se prăbuşi asemenea unui castel de cărţi de joc şi plânse. În ciuda a tot ce i se întâmplase, în casa aceea îşi pierduse un om viaţa. Din cauza durerii, leşină. Auzi ca prin vis sirenele pompierilor şi ale salvării, dar nu-şi mai amintea nimic.
Pompierii, ajunşi la faţa locului cu mare greutate, din cauza străduţelor înguste, stinseră incendiul, iar Anna fusese transportată de urgenţă la Spitalul Central din Maroc. Acolo, avea să fie dusă în sala de operaţii pentru a i se trata rănile. Din cauza suprasolicitării psihice la care fusese supusă, Anna intră în semicomă. Doctorii o duseră la recuperare, dar nu ştiau nimic despre pacienta lor. Toate documentele şi hainele ei arseseră în incendiu...

Re: O încercare literară... Wed Apr 01, 2020 8:35 am

felicitări pentru modul tău original de a scrie!

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

O încercare literară... - Page 4 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

Re: O încercare literară... Wed Apr 01, 2020 12:20 pm

39. Agonia lui Sam

În timp ce doctorii se rugau pentru o minune, ca ea să-şi revină pentru a afla cu ajutorul unui psiholog cine este, oamenii lui ally se evaporaseră ca prin minune din Marrakech şi chiar din Maroc. Nimeni nu avea să ştie de existenţa lor. În America, Sam, care habar n-avea ceea ce se întâmplase în tot acest timp, era preocupat să-şi rezolve problemele pentru ca să nu mai aibă agenda ocupată. Vroia să-şi petreacă o lună de miere cu Anna ca la carte. Afacerile megeau foarte bine, iar el se preocupa acum de rezervări. Vroia să-şi petreacă prima săptămână de căsătorie cu ea în Apartamentul Nupţial din Burj, Dubai, pe urmă, aveau să stea într-un castel de pe Valea Loirei şi la finalul lunii de miere în Caraibe.
Fiind foarte preocupat de toate lucrurile, nu simţi când trecuseră pe lângă el două luni de zile. Reuşind, în cele din urmă, să-şi elibereze agenda, se gândi s-o sune pe Anna când telefonul din biroul său sună. Era linia lui particulară. Răspunse la telefon :
─ Alo ?
─ Slavă Domnului că mi-ai răspuns tu, Sam !
─ Susan !
─ Sam, nu mai ştim nimic de Anna-Carina de două luni. Ce-i cu ea ? Nu-i stă în fire să nu anunţe.
─ Cum ? Au trecut două luni ?
─ Da.
─ Vin îndată la voi.
Sam încuie biroul, lăsă vorbă secretarei sale să nu-i programeze nicio întâlnire de afaceri şi plecă spre Susan. Ajuns la viitorii socrii, Sam intră înăuntru, căci Susan îl aştepta deja.
─ Ce s-a întâmplat ?
─ Am stat liniştiţi până de curând. Ştiam de la tine că este plecată în Marrakech, pentru o afacere mare, dar am vrut să ştim ce mai face şi de ce nu ne-a sunat. Am luat telefonul casei şi am format numărul ei de celular. Mi-a răspuns o voce ciudată la celular. Nici nu înţelegeam ce spune. Am crezut că este o greşeală şi că formasem greşit. M-am dus la carnetul de telefoane şi am mai format numărul încă o dată. Formasem greşit, într-adevăr.
─ Aşa şi ?
─ De data aceasta mi-a răspuns robotul, spunându-mi că numărul format nu există în baza de date.
─ Ce face ?!
─ Da. Nu mai ştiu ce să credem.
─ Mă ocup eu de tot.
Sam plecă de la viitorii socri acasă la el. Stând de vorbă cu tatăl său despre ciudăţenia pe care i-o spusese Susan, acesta se gândi şi el la spusele Annei referitor la Ally.
─ Crezi că Alison a încercat să-i facă ceva Annei ? îl întrebă tatăl său.
─ Nu a încercat ! Sunt aproape sigur că i-a făcut ceva. Dar nu ştiu de unde s-o pornesc.
─ De la momentul în care vi s-a propus afacerea aceea. Cred că trebuie să te duci şi tu în Maroc.
Sam îi dădu dreptate tatălui său. Prevăzător din fire, Sam reveni la biroul său, de unde luă înregistrarea şedinţei care presupunea plecarea Annei în Maroc. Îşi făcu bagajele, apoi merse la aeroport şi luă avionul spre Mexic. Tatăl său se ocupase de biletele de avion. Odată ajuns în Mexic, schimbă avionul spre Maroc. Ajunse noaptea acolo şi se cază la un hotel. A doua zi, se duse la poliţia marocană pentru a începe căutarea Annei.
La sediul poliţiei, Sam întâmpină destul de multe greutăţi, dar nu se lăsă bătut. Vântul speranţei bătu dinspre un poliţist, ce căuta nişte infractori. Infractorii căutaţi aveau un portret robot făcut, iar Sam îi recunoscu. Văzând poliţistul că Americanul ştie mai multe lucruri, îl pofti în biroul său şi stătură de vorbă. Amândoi îşi puseră cap la cap informaţiile deţinute. Faptul că Sam înregistrase acea şedinţă şi că îşi spusese temerile, avea să-i uşureze munca poliţistului.
În timp ce ei doi purtau o conversaţie politicoasă, telefonul de la sediul poliţiei sună şi un coleg de-al poliţistului, grafician răspunse la telefon. După ce conversaţia se încheie, graficianul bătu la uşă şi intră în biroul unde dicutau cei doi. El spuse că sunase un doctor de la spitalul din Maroc, să roage poliţia să caute o persoană ce se află internată în spitalul de-acolo. Graficianul întinse poza cu portretul robot şi Sam exclamă :
─ Asta este Anna !
─ O cunoaşteţi pe femeia aceasta ?
─ Este logodnica mea.
─ Să mergem. Te conduc la spital. Lasă în seama poliţiei găsirea infractorilor aceştia mărunţi !

40. Nunta

Poliţistul, însoţit de Sam, plecă spre spitalul unde se afla Anna internată şi când ajunse acolo explică totul medicului ce se ocupase de Anna, iar Sam putu intra în salonul unde era internată aceasta. Când o văzu imobilizată, în acel pat de spital, lui nu-i veni să creadă. Avea impresia că avea un vis urât. Îşi trase un scaun lângă patul ei şi începu să-i vorbească. În vreme ce el îi vorbea, Anna se trezi şi Sam se bucură nespus de mult, făcându-i semn să nu vorbească. La câteva zile Anna începu să vorbească şi să mănânce, iar când reveni la spital peste încă o săptămână, avu parte de o mare bucurie : nu mai avea tubul de oxigen, nici atât de multe fire pe lângă ea şi putea să şi meargă pe distanţe scurte. Sam intră în salon, salutând-o, iar Anna-i răspunse printr-un zâmbet. Asistentele îi lăsară singuri.
─ Ţi-am dat de furcă, Sam.
─ De ce spui una ca asta ?
─ Pentru că am căzut în capcană. Ba mai mult, mă aflu în spital din propria mea vină. Mi-a fost milă de Ally şi m-am întors după ea. o bârnă în flăcări căzuse peste ea, iar eu m-am dat deşteaptă să încerc s-o dau la o parte. În ultimile ei clipe de agonie, Ally a avut tăria să-mi spună să ies afară, să-mi salvez viaţa şi să fiu fericită împreună cu tine. O scândură în flăcări m-a rănit şi pe mine, dar am reuşit să ies afară. Mi-am întors privirile şi am văzut casa dărâmându-se asemenea unei piramide făcute din cărţi de joc. A fost o imagine terifiantă. Eram consştientă că vedeam iadul în faţa ochilor. Chiar dacă a fost aşa rea, Ally nu merita un astfel de sfârşit. Mi-a fost milă de ea, Sam.
─ Anna. Nu te mai gândi la ceea ce a fost. A trecut. Ştiu că nu-ţi va fi uşor să uiţi, dar cel puţin încearcă să nu te mai gândeşti.
─ Sam ?
─ Da.
─ Pot să te întreb ceva ?
─ Sigur că da.
─ Tot mai vrei să te căsătoreşti cu mine, după toate câte-am făcut ?
─ Anna, cum poţi să mă întrebi aşa ceva ? Nu contează ceea ce ai făcut. Eu nu te iubesc pentru ceea ce faci tu sau nu faci. Eu te iubesc pe tine ca om, ca întreg, cu bune şi cu rele. Poate la alţii le este mai comod să iubească doar de dragul de a se declara îndrăgostiţi, dar eu nu sunt aşa. Nu sunt filosof sau scriitor ca să dau definiţii cuvântului iubire. Ştiu doar că oriunde m-aş uita, te găsesc pe tine. Vreau să te faci bine cât mai repede şi să ieşi din spital pentru ca să ne căsătorim. Dacă ţi s-au schimbat sentimentele între timp, atunci îţi dau drumul. Te las liberă. Nu vreau să te forţez sau să te sufoc, Anna.
─ Sam, opreşte-te ! Am înţeles ce vrei să zici. Nu mi s-au schimbat sentimentele. I eu te iubesc Sam. Cred că nu ţi-am spus asta până acum.
─ Mi-ai spus-o acum, zise el îmbrăţişând-o şi sărutând-o.
─ Sam, am o curiozitate : de ce nu m-ai cerut mai de vreme de soţie ? Am fost în Franţa, apoi în Elveţia. Puteai să mă ceri de-atâtea ori.
─ Am vrut, dar de câte ori îmi spuneam să fac pasul, ceva mă dădea înapoi. Probabil nu era încă momentul să te cer. Acum, hai sa ne facem bine, ca să ne căsătorim.
─ Să ne facem ?!
─ Da. Aşa mi-e mai comod. Şi eu sufăr. Eşti în spital şi mi se pare că timpul trece atât de greu...
Ea-i zâmbi. Nu putea încă să râdă, pentru că o mai durea încă trupul de la lovitura primită. Peste câteva săptămâni, Anna era gata de externare. Fusese un pacient model şi toată lumea se împrietenise cu ea, iar doctorul care avusese grijă de ea, fusese foarte încântat când îi scrisese externarea. În ziua externării, Sam veni s-o ia din spital având cu el un buchet de primule, ceea ce pe limbajul florilor însemna „Nu pot să trăiesc fără tine”. Cei doi părăsiră Marocul, fiind sprijiniţi de autorităţile locale şi se urcară într-un avion cu destinaţia Los Angeles. Când ajunseră pe aeroportul din L.A., Anna avu plăcuta surpriză să-şi vadă părinţii aşteptând-o la aeroport, însoţiţi de viitorul ei socru. Revederea fusese un moment emoţionat.
Acasă, Anna se recuperă mai bine şi se îngriji să-şi recapete identitatea, căci documentele ei arseseră în acel incendiu din Maroc. Cu ajutorul unor copii de pe vechile documente, ea reuşi să-şi recupereze actele, intrând în posesia unora noi. Cu două săptămâni înaintea nunţii, cei doi îşi dădură seama că nu aveau domnişoară şi cavaler de onoare şi nici naşi. Le veniră în ajutor verişoara Annei-Carina, care se oferi să fie ea domnişoara, spunându-i că prietenul ei ar fi onorat să le fie cavaler, iar la naşi, îi veni în ajutor chiar fratele ei. Totul era aranjat. Pentru că locuinţa părinţilor Annei era mai mare şi spaţioasă, aceştia le propuse lui Sam şi tatălui său să rămână acolo.
Ziua nunţii se apropie şi într-una din laturile casei, Sam, ajutat de prietenul verişoarei Annei, de Robert, fratele ei şi se tatăl său, se pregătea pentru ceremonia de la biserică. Între timp, Anna, ajutată de mama ei, de verişoara ei şi de cumnata sa, se îmbrăca în rochia de mireasă. Bineînţeles că tradiţionalul ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut, ceva albastru fusese respectat. Cu o oră mai înainte, cei doi miri se întâlniră în holul central al casei. Amândoi erau emoţionaţi. Tinerii plecară primii într-o limuzină albă, pe care cei doi taţi o plăteau jumi-juma, nu pentru că nu şi-ar fi permis, ci pentru că vroiau să împartă toate cheltuielile.
După ce maşina mirilor plecă, alaiul nuntaşilor se grăbi să plece şi el pentru a ajunge la biserică înaintea lor şi să-i aştepte. În faricii, Robert îl ajută pe Sam să coboare din limuzină şi însoţiţi de cavalerul de onoare se duseră în fana altarului pentru a o aştepta pe Anna. Aceasta coborî din limuzină ajutată de tatăl ei. Mama sa-i mai aranjă rochia şi-i lăsă voalul pe faţă, apoi se duse înăuntru. Domnişoara de onoare, urmată de naşă intrară primele, apoi intră Anna, însoţită de tatăl său. După ce tatăl o dădu în grija mirelui, ceremonia nunţii începu, fiind una emoţionantă.
La sfâşitul ceremoniei, în faricii se făcură poze, apoi alaiul plecă spre casa Annei. Acolo mirii se schimbară de hainele lor de ceremonie şi se pregătiră să plece în luna lor de miere. Cum singura fată necăsătorită din încăpere era verişoara ei, Anna-i dădu ei buchetul său de mireasă şi cei doi se suiră în limuzină, ajungând la aeroport, de unde luară un avion spre luna lor feerică de miere, care începea la Dubai, în hotelul de lux unde cei doi mai fuseseră odată.
~~~The End~~~

Re: O încercare literară... Wed Apr 01, 2020 12:25 pm

O minunăție pentru sufletul cititorului!

Re: O încercare literară...