In love with a gay.

M-am acomodat în camera mea, suficient de spaţioasă pentru o cameră de hotel. Hainele aruncate peste tot, fardurile şi toate cele împrăştiate neglijent pe servantă m-au făcut să mă simt ca acasă…
M-am trântit în pat şi am început să studiez tavanul.
“Bleax, cremu e naşpa.”
Un sunet cunoscut se auzea difuz. Brusc am realizat că stătea cum fundu’ pe mobilul meu preţios.
“M. ,unde eşti?”
“În munţi cu pluta pe conductă. Wanna enjoy?”
“Vorbeam serios. Zi-mi numărul camerei că să vin după tine.”
“Pentru?”
“Ca să mergem să mâncăm. Aş fi vrut să ne întâlnim la parter, dar nu risc… poate te rătăceşti pe drum.”
“Haha, nu mă mai trata ca pe un copil. Sunt majoră şi vaccinata, ok?”
“Biiiine… văd ca pentru a pricepe trebuie să mă cobor la nivelul tău. Zi dracu’ o dată numărul camerei!”
“113.”

Am coborât la parter cu chiu cu vai, căci am insistat să apăs eu butoanele la lift. Şi total dintr-o greşeală neintenţionată am ajuns la subsol. Ehhhh, a fost amuzant să o aud pe Pilar cum mă înjură şi totodată foarte distractiv.
“Ce mănânci?” mă întreabă ridicându-şi privirea din meniu. Eu mă uit la ea năucită.
“Io nu citesc prea des, da’ să mor că ştiu. Da’ nu înţeleg nimic din ce scrie aicea!”
“Poate pentru că ţii meniul invers.”spune rotindu-şi ochi.
Rânjesc şi îl întorc, iar după ce îl răsfoiesc de circa trei ori mă hotăresc să-mi iau o omletă.
“Ce fac fetele?” apare ăla la masa noastra ca să ne strice apetitul.
“Ffjghd!” încerc eu să răspund şi mă înnec cu mâncare.
“Mersi la fel”, spune Pilar cu jumătate de gură şi îi zâmbeşte ăluia.
Căcaaaat, îi pregătisem o replică a întâia. M-am mulţumit prin a bombăni ceva şi atât.

Un celular vibra pe măsuţa maronie. Heeeei, wazzup? Nici măcar nu e al meu. Privesc ecranul pe care scrie cu litere de mână “Bj is calling”.
“Pilaaaaaaar, îţi sună telefonuuu!”
“Răspunde tu!” urlă ea pentru a acoperi zgomotul făcut de duş.
“E BJ!”
“Îmbărligă-l…”
Mi-am suflat bretonul de pe ochi şi am răspuns bine dispusă.
“UNDE MAMA DRACULUI EŞTI?!”
Am simţit cum cuvintele alea îmi mângâie timpanele: în sfârşit cineva care nu e snob şi vorbeşte necivilizat!
“În paradiiiiis!” am chiţăit şi m-am trântit în pat. “Tv - ecran d'ala cu plasmă, un pat rezistent, ălea ălea…”
A amuţit, pentru că nu a mai răspuns nimic. Etee, tot eu trebuie să scol turmentaţii din visare.
“Alo, mai eşti acolo?”
“M.?”
“Whaa, ai ghicit. Eu sunt.”
“Poţi să mi-o dai pe Pilar, te rog?”
“Noop.”
“E urgent !Spunei să se întoarcă sau o să aibe probleme cu boss. Spune-i! E important!”
“Ahaa…”
Am închis telefonul cu un zâmbet cretin pe faţă. Pilar a apărut îmbrăcată într-un halat cu părul ud.
“Ce a zis?”
“Ăăăăă, habar nu am. Trebuia să-ţi transmit ceva da’ am uitat.”
“Maaaaaaarşşşşşşş!”
Am sărit ca arsă când a început să urle şi am tulit-o spre ieşire.
“Bon soir, madame!”
“Du-te dracului!”
Da ştiu că o enervasem rău de tot.

Prin capul meu vâjâie o fărâmă de imagine, aş vrea să nu mai văd aşa înceţoşat. Îmi ridic mâinile spre negură, sperând că-n mersul meu nebun voi găsi şi-un strop de lumină. Ştii, dacă cineva m-ar vedea acum ar zice că sunt nebună. Şi sunt.
“Haaaaaahaaa, ţi-am luat regele!!!! Am câştigat!”
“Dar nu e corect, nu aşa se joacă!”
“Ba da, se joacă cum spun eu! Nu ai zis că sunt regina ta?”
“Ba da, dar…”
Băieţelul cu părul ciufulit o priveşte amărât.
“Pierzătoruuuule!”
Totuşi, un zâmbet mic îi apare pe buze când fata începe zglobie să se învârtă de fericire.
Ăştia suntem noi doi, noi amândoi…dar probabil că ai uitat. Şi ştii ce? Te urăsc, te urăsc! Aş vrea să pot să uit şi eu aşa de repede, şi aş mai vrea să-mi pierd toate amintirile.
“Un elefant se legăna…”
“… pe o pânză de păiaaanjen.”
Infantil.
Prostesc.
Inutil.
Şi ne ţineam de mână cântând acel cântecel care ne plăcea numai nouă.
_________________

“MMMMMMMMM!”
M-am trezit buimăcită şi chircită pe un scaun. Am privit-o pe Pilar printre pleoape; părea nerăbdătoare şi bătea cu piciorul în podea. M-am frecat la ochi şi am căscat absentă.
“Unde suntem?”
“Pe ce lume trăieşti?”
“Nu-mi răspunde printr-o întrebare, motherfucker.”
“Într-un metrou” îmi primesc răspunsul de la un nene ce citeşte ziarul.
“Ăăăă, când naiba am ajuns aici?”
“Las-o moartă şi mişcă-ţi dosu. Şi aşa trebuia să coborâm la cealaltă staţie.”
“Detalii, detalii”
Mi-am primit o palmă peste ceafă şi am bombănit ceva în prostia mea, sperând să nu-nţeleagă.
“Te-am auzit!”
M-a prins de mânecă şi am coborât. Brusc o grămadă aproape m-a luat pe sus ; îmbulzeala măsii.
“Ce se împing şi ăştia ca musca la căcat!”

“Da, da, cum zici tu. Mişcă-te!”
M-am strâmbat şi am urmat-o ; nici măcar nu ştiam unde mergem. Probabil îmi spusese. Probabil da. M-am căutat în buzunarele blugilor ,canch. Nu-mi luasem nici un ban?!
“Wake uuup!”
“Ăăă, da!”
Eram într-un mall, iar Pilar urcase pe o scara rulantă fără mine.
“Încotro?”
“Mergi şi taci! Totuşi fi şi atentă pe unde mergi.”
“Ce-ţi place ţie să faci pe deşteapta. Uite ce… eu dau un ochi pe aici cât tu ai treabă, bine? Ne întâlnim la intrare.”
“Dacă te rătăceşti, să nu dai vina pe mine.”
Am ieşit din clădire şi am fugit cât m-au ţinut picioarele. Când în sfârşit am găsit un telefon public mi-am scos cartela veche pe care o păstrasem.
“Ştiam eu că într-o zi o să-mi folosească… haide, Chris, răspunde-mi!”

“Ştiam eu că într-o zi o să-mi folosească… haide, Chris, răspunde-mi!”

‘Abonatul vodafone nu răspunde. Vă rugăm să încercaţi mai târziu.’
“Căcat! Asta nu mi se poate întâmpla mie! Nu, nu, şi nu!” am lăsat receptorul suspendat în aer şi am plecat înapoi la mall. Am pierdut timpul numărând oamenii care treceau pe lângă mine. 1,2….409,513. În sfârşit Pilar se întorsese … cu un plic galben în mână. Cu o voce tremurată m-am adresat, pentru prima dată umil:
“Pilar… vreau să te rog ceva.”
A zâmbit scurt şi a aşteptat. Parcă cuvintelele se încăpăţânau să iasă, iar limba mi se împleticise în gură…
“Ăăăă…pot să dau un telefon de pe mobilul tău, te rog?”
“M., ţi-am dat un mobil oarecare în caz că-ţi trebuie.”
“A, da?”
Din impuls am luat-o în braţe şi am început să mă învârt, învârt, ameţind totodată. M-am oprit când i-am văzut faţa speriată… uitasem că ea nu e Chris.
“Pilar, te iubesc!”
Nu ştiu cât de gay a sunat asta. Mi-am scotocit buzunarele şi am găsit mobilul de care zicea. Simţeam asa o mare nevoie să îi aud vocea…

Nu ştiu cât de gay a sunat asta. Mi-am scotocit buzunarele şi am găsit mobilul de care zicea. Simţeam asa o mare nevoie să îi aud vocea…
“Alo?”
“Unde căcat îţi ţii telefonu? Ai idee că mi-am folosit ULTIMA şi UNICA şi SINGURA cartela pe care o aveam la mine ca să te sun? Să nu mai spun cât m-am strofocat ca să-mi aduc aminte numărul tău de telefon!!!” am început să turui disperată.
“Ăăă…aţi putea vă rog să vă recomandaţi? Nici nu ştiu cu cine vorbesc.”
M-am înroşit imediat. Nu era el, nu era vocea lui Chris. Greşisem numărul…
“Uhm, mă scuzaţi. Greşeală……”
Am închis telefonul şi m-am pleznit peste frunte. Pe Pilar a bufnit-o un râs isteric. Lumea se uita la noi ciudat.
“Ce aveţi, mhă, vă credeţi la cinema?” m-am îmbufnat şi mi-am încrucişat mâinile.
“M., eşti penală! Nu am mai râs de mult cu atâta poftă.”
“Mă bucur că măcar ţie îţi merge bine azi…”

“Nu mai sun pe nimeni, şi gata.”
“Se zice că e a treia oară e cu noroc.”
“Nu şi la mine! Poate că e un semn, poate că n-ar trebui să-l sun… poate că…”
“Eşti paranoică. Dacă vrei să vorbeşti cu el , fă-o fără reţineri. Şi încearcă să nu mai ţipi la telefon ca nebuna, o să-l sperii.”
“De când îmi spui tu mie ce să fac?”
“Era un sfat, sugestie ceva de gen… cum vrei tu.”a ridicat din umeri.
Am privit ecranul telefonului şi m-am concentrat. 2… era 2 sau 4? Nu mai ştiam, mereu eram o ameţită, şi sunt, şi voi fi, poate blestemul şi pedeapsa mea e să fiu aici din cauza asta. Nebună nu sunt, poate doar necontrolată şi impulsivă… aşşşşaaaaa. Şi mi-am amintit, şi l-am sunat.
“Chris?”
“M?!”
Eram aşa entuziasmată să îi răspund că da, că eu sunt, că-l iubesc şi că-mi lipsesc dimineţile când căutam cheile de la apartament sub pat… dar…
“Baterie slabă…”
ŞI S-A ÎNCHIS!!!!!! Nenorocitul!!!

În mintea mea se vâjâie nişte imagini. O fetiţă cu codiţe împletite, cu fusta săltăreaţă şi pistrui în obraz. Se dădea în leagăn, împinsă de la spate de un băieţel bondin. Şi numărau împreună până la 10.
“ZECE!! Dă-te jos , e rându meu!”
“Da mai vreeaaau” se smiorcăia ea. Şi băiatul ceda, o dada. Erau cei mai buni prieteni… prieteni. Şi mă opresc la acest cuvânt, care mă loveşte puternic, trece prin mine şi se rupe. Doar atâta suntem noi? Noi?? Sau ne-am despărţit deja în etichetele “eu” şi “tu” care-şi văd de drumuri diferite.
Nu.
Nu concep.
Nu agreez.
Nu pot trăi fără tine.
Şi telefonul scapă din mâini, printre degetele răstălmâcite. Şi poc, totul se vântură în bucăţele.
“Nu-ţi mai cumpăr altu’…”

Respiraţie accelarată, umeri încordaţi, trupuri lipite cuvinte şoptite. Scrumul de ţigară se extinde , se desprinde de restul şi cade încins pe podea. Doar o fantezie, sau poate că e a mea amintire.
“M., iar eşti cu capu în nori!”
“Ăăă, scuze. Ce ziceai?”
“Ziceam să mergem pe jos, ca să nu ne mai înghesuim la metrou.”
“D’accord.”
“O da, franceză… mă surprinzi.”
“Nu te şoca prea mult, e singurul cuvânt care-l ştiu. Chris mi l-a spus .”
Îmi surâde şi plecăm aiurea pe străzi. Dacă nu era ea cu mine m-aş fi rătăcit, ştiu sigur. Am lăsat-o baltă cu sunatul, universul conspira. Însemna că trebuia să-l uit… hmmmm. Destul de greu, niciodată nu reuşesc ce-mi propun dar merită încercat.
“Şi l-ai mai văzut vreodată pe Chris?”

“Şi l-ai mai văzut vreodată pe Chris?”
Toate perechile de ochi se îndreptară spre bruneta creaţă care zâmbea trist.
“Da… dar au trecut ani până ne-am revăzut, ne schimbasem. Chiar şi eu, eram mai matura… oarecum.”
Uşa scârţâi şi le determină pe fiecare să fugă la locul ei.
“E ora mesei! Aţi stat la poveşti destul.”
Se ridică uşor şi merse agale spre ieşire. O blondă scundă cu ochii mari se prinse de mâneca ei.
“Nu e aşa că ai să continui când ne întoarcem?”
Clatină uşor din cap în semn că da. Înainte să iasă din salon o voce îi strigă numele.
“Maria de Jesus, tu vii cu mine. Ai o vizită.”

Îşi târî picioarele pentru a o enerva pe gardiană, care o privea urât. Ajunsă în curtea imensă , se descălţă şi începu să se plimbe pe iarba moale. În locul vizitelor (băncuţe date cu lac, aflate într-un cerc) văzu un bărbat întors cu spatele.
“Cine eşti?” îşi prinse o şuviţă şi o roti pe deget, în aşteptarea răspunsului.
“Eu sunt. Mă mai cunoşti?”
Deşi avea ochii roşi, altă culoare la păr şi era mai înalt, M. l-ar fi recunoscut oricum.
“Chris!”
Alergă entuziamată şi îl îmbrăţisă strâns.
“Îmi place movul” spuse şi îşi trecu mâinile prin părul lui.
“Fără tine sunt atât de pustiu, parcă lipseşte o parte din mine.”
“Aşa a vrut Dumnezeu, să o apucăm pe drumuri diferite.”
“Tu nu meriţi să fi aici… eu”
“Ştiu” îi puse un deget peste buze zâmbind. “Trecutul ne joacă feste, dar hai să nu mai amintim.”îi luă mâinile între ale sale. “Povesteşte-mi care mai e viaţa ta.”
“Nimic din ce nu ştii. M., vreau să te scot de aici.”
Îl privi tâmp cu ochii ei migdalaţi, uşor neîncrezătoare.
“Nu sunt nebună, ştii nu?”
“Aşa e. Suntem amândoi.”
Îi sărută podul palmei. Felul ei de a fi, prezenţa, zâmbetul, îi lipsiseră atât de mult.
“Mai ţii minte căsuţa noastră din copac?”
M. începu să râdă veselă.
“Cum să nu, acolo era cartierul nostru general. Asta până când a căzut.”
“Puteam muri atunci, ştii… dar asta înseamnă că încă mai avem un scop în viaţă.”
“Ştiu… dar eu nu sunt capabilă să mi-l găsesc.”
“O să-l găsim împreună, Mariposa...”

M. il privi fix, fara a scoate un cuvant.
“Uhm, am zis ceva gresit...?”
“Nu, doar ca nu mi-ai mai spus asa de cand eram mici.”
“Vizita s-a terminat!”
Isi ridicara amandoi privirile catre femeia solida care statea impunator cu mainile in sold.
“Ma voi intoarce...”
O saruta pe obraji si pleca.
“Nu o sa se intoarca, vorbe-n vant... o nebuna ca tine nu valoreaza doi lei.”
Rase batjocorator, cu un aer superior. De la distanta, toate celalte se uitau curioase, asteptand replica lui M.
“Du-te dracu...”
Alerga pana ajunse in dreptul grupului.
“Hai sa ne intoarcem fetelor, sunt sigura ca vreti sa auziti continuarea povestii.”
“M....” aceasi blonda o apuca de maneca.
“Da?”
“Se va intoarce. Dragostea voastra e mai presus de toate.” ii zambi vesel, apoi incepu sa topaie, rotindu-se in cercuri. M ii intoarse zambetul si o insoti in jocul ei haotic.
Uneori chiar incep sa ma intreb daca si eu sunt nebuna.

Punct.
Suntem la ora de intrebari.
Ce e nebunia? Raspuns: pierderea judecatii din cauza unei boli mintale ; dementa; alinatie mintala.... sunt oare eu nebuna pentru ca am iubit? O nu, sunt doar bolnava. Bolnava de iubire. Sunt, eram, voi fi. Sunt oare eu nebuna ca vorbesc singura? Poate, dar e modul meu de alinare, de rastalmacire a trecutului. Pentru ce? De ce? Nu stiu. Exista si intrebari retorice sau intrebari fara raspuns. Sau cele la care imi raspund singura, si e si mai grav.
Doua puncte.
Deja ne inmultim.
Ce e singuratatea? O izolare morala, un loc lipsit de oameni si viata, un taram pe care ma pierd agale prin fosnetul unei frunze care a cazut. Cum se poarta un om singur? Ca mine. Isi aminteste de clipele in care avea pe cineva alaturi, povesteste fiecarui necunoscut o frantura de viata... ca apoi sa-si dea seama ca tot ce a facut a fost in van.
Trei puncte.... mereu mi-a placut trei, mai putin cand il luam la scoala.
Sunt plina de emfaza ; mereu am fost. Dar oare sunt nebuna, chiar sunt? Chiar merit sa fiu internata intr-un sanatoriu, sa fiu luata peste picior de ingrijitoare, sa fac injectii inutile cand eu mereu am avut un comportament mai ciudat... dati vina pe mama; in timpul sarcinii baga in ea droguri si alcool, ma mir ca mai traiesc acum. Ma mir ca rationez intr-un oarecare fel, ma mir ca inca mai spun ceva cand stiu ca nu are rost.
Nu m-a inteles nimeni. Nici macar el.
Patru puncte.
Trebuie sa plec, sunt in intarziere. Ma asteapta rutina. Mi-e frica de rutina mai rau ca de un glont in spate.

Sunetul unui tren pe calea ferata. Oprire. Un scartait lung si o eu pe peron cu paru-n vant. Va intrebati cand asta? La un an dupa plecarea mea... si urma sa ma intorc in locul numit "acasa". Pilar era si ea cu mine, cu doua cafele in pahare de plastic.
`Dude, misca. Pleaca trenu fara noi.`
``Viiiiiiin!``
Nenea in costum albastru inchis ne-a ajutat cu bagajele. Cand in sfarsit am ajuns in vagon si trenul a pornit am inceput sa chitai de emotie.
`M?`
``Da.``
`O sa te maturizezi vreodata?``
``Poate. Da. Nu cred.``
Mi-am lipit capul de geam si am inceput sa privesc. Inca cateva ore si aveam sa-l revad. Dar nu-mi trecea nicio o secunda prin cap ce avea sa ma astepte.

`Biletele, va rog!`
Motaind m-am frecat la ochi si i-am privit printre gene pe Pilar si pe controlor.
``Am ajuns?``
`Nuh. Poti sa dormi la loc.` spuse razand.
M-am ridicat greoi si am mers pe culoar. Era curent, vantul patrunde prin geamul intre deschis. Senzatia de racoare m-a facut sa ma simt reinnoita. Un nene oaches statea langa mine cu un trabuc in coltul gurii.
`Unde mergi, scumpete?`
La mama dracu' - as fi raspuns in mod normal - dar eram prea fericita ca sa fiu ironica sau al naiba de beata cum eram deobicei.
``Acasa.`` am zambit larg si m-am intors la Pilar. Eram ca un copil nerabdator, si o intrebam din 5 in 5 minute cat mai e pana ajungem.

Cladirile ingramadite, mirosul de fum si praf, oamenii cu mainile cufundate in buzunare si privirea in pamant, toate ramasesera neschimbate, asa cum le stiam.
Trecand pe o alee atat de draga mie, am constat ca parcul de distractii unde lucrasem pe post de clovn era in paragina.
``Ce pacat.`` am soptit eu. Mi-era oarecum dor de rasetele voioase, de ochii licarind a fericire a mamelor care isi vedeau copiii atat de entuziasmati de carusele, baloane, bazdaganii.
Mi-am dat parul pe spate si m-am oprit brusc.
``Drumurile noastre se despart intr-o intersectie.``
Mi-a zambit scurt si ne-am imbratisat. Ajunsesem sa tin mult la ea, si ea la mine, sa ne acceptam asa cum suntem, cu calitatile si defectele noastre.
`Bafta.`
Stiam ca se referea la Chris. I-am facut cu mana si ea mi-a intors gestul.
Mi-am tarat picioarele. Orasul era mare... mbine, metaforic vorbind. Totusi, cum puteam sa dau de Chris? Eram ca o oaie ratacita. Pilar era echilibrul meu si ma ajuta sa revin cu picioarele pe pamant.
Am oftat lung.
Va intrebati cum am dat de el pana la urma? Nici eu nu stiu, a fost o coincidenta necesara.

Colindam iar singura strazile pustii... si ma simteam la fel de pustiita ca el.
Cu o miscare brusca din mana am deschis usa de la un bar oarecare. M-am tarat pana la bar si m-am urcat pe unul dintre acele scaune inalte. Am batut in tejghea, instantaneu a aparut un barman superb, bine facut, cu un cercel in ureche si un zambet imens.
`Cu ce te pot servi?`
Isi trecu mana peste a mea. Tupeist baiatu', si ar avea si sanse daca nu as fi fost o tampita si topita dupa altul.
``C-o bere.``
Se intoarse imediat cu comanda mea. Am baut guri mari din halba, capatand niste mustati caraghioase. Barmanul imi oferise un servetel - ce dragut - cu care am scapat de ele.
``Multam fain. Cat face?``
`Pentru tine e gratis.` imi facu cu ochiul si o sterse. Ce bine, nici nu prea aveam cine stie ce bani. Ce realizare!
Inainte sa ies, i-am zarit pe Chris, BJ si alte fete necunoscute jucand carti si razand. Inima mi-a luat-o la galop, desi incercam sa ma controlez.
``Chris...`` vocea mea era spasita, nu stiam daca m-a auzit. M-a privit printre gene, si si-a scapat cartile. A alergat la mine si m-a strans in brate. Mirosul lui, bratele lui, pielea lui catifelata... era el, si eu tremuram ca o proasta, incapabila sa zic ceva.
`Ce ma bucur ca te-ai intors! Fara tine orasul asta e pustiu...`
Am ras, singurul sunet capabil sa-l mai scot. M-am asezat la masa cu ei. Chris era asa vesel si radea, eram fericita pentru asta. Dupa joc, el castigase... mereu era bun pe poker. Apoi... BJ s-a aplecat si l-a sarutat pe obraz, atat de aproape de buze. Am crezut ca inghet.
Chris se intoarse la mine, imi luase mainile intre ale lui tot un zambet. Am observat pe degetul lui inelar o verigheta...
`M., m-am asezat la casa mea. Eu si BJ ne-am casatorit. Nu e minunat?`
Mi-am retras repede mainile, crezand ca e un vis... un cosmar! O teama ce o traiam in carne si oase, in timpul in care fusesem plecata isi alesese o alta partenera... ba mai rau, un partener. Ma mir ca ochii mei nu au dat frau lacrimilor.

``Um, a, felicitari...`` am afisat un zambet chinuit si m-am scuzat. Ajunsa in baie am inceput sa plang isteric. Rimelul mi se intinsese pe toata fata, ochii mi se inrosisera... nu putea sa ma vada asa. Am iesit ca o lasa prin iesirea din spate, abia tarand in urma mea micul bagaj.
Cartierul darapanat... blocurile intinate unele in altele, culorile abstracte... tablou din copilarie. Pe usa de un verde crud, atarna o placuta decojita de vopsea pe care era inscriptionat numarul 13...mi-am suflat nasul intr-o batista uitata in buzunar si am ciocanit la usa.
- Si totusi, M, cum ai ajuns aici? Tu nu esti nebuna. Nu cred.
- Ba sunt. Dragostea aduce cu ea nebunie... eu stiu asta cel mai bine.
Bruneta deveni posaca si stranse o perna in brate.
- Gata cu amintirile, ma doare.

Daca ar fi sa ma pun singura in fata unei oglinzi, nu cred ca as putea sa ma vad asa cum sunt, nu cred ca as realiza cine sunt, de ce, pentru ce... as atinge sticla limpede cu varful degetelor si reflexia s-ar sparge in mii si mii de bucatele. Sunt ireala... uneori ma intreb daca exist, daca totul e doar un vis.
Sunt prea putin elocventa.
Sunt prea grosala - delicat spus - sunt prea eu.
Poate de asta nimeni nu ma consider catus de putin feminina. Sunt ratacita prin drumurile serpuite ale vieti, sunt oaia neagra.
Rad ! Chiar am innebunit - vorbesc singura. Nimeni nu ma mai poate scapa de infern... banal? Un sfarsit banal. Mereu am dorit sa mor pentru ceva, nu de batranete.
Dorintele sunt defecte, infecte, nedorite de mine, dar totusi le am.
Cine ma intelege? Cine intelege ce simt, ce vreau, daca nici macar eu nu stiu.
Rad iar... pentru ca imi amintesc prea multe. Prostii rad de ce isi aduc aminte. O da, stiam.
Spun pas, pentru ca nu stiu incotro s-o apuc.

O muzica mixata de un DJ ce rasuna in toata camera... trupuri ce vibrau si saltau pe ritmurile haotice... fete colorate din cauza alcoolui. Si rasul nebunesc prezent ca intotdeauna. Eram undeva pe sub mese, razand si eu de bancul pe care tocmai mi-l spusese prietenul meu imaginar. Dar hei ! Atunci era cineva langa mine sa ma ridice, sa ma spele pe fata si sa-mi zica ca-mi va trece durerea de cap si vocile ce rasunau in capul meu se vor opri.
“Chrrriiiiiis, fa-mi un striptiiiiiz!!!” bajbaiam eu lesinata in bratele lui, tinand strans in palma dreapta o sticla goala.
“Doamne!” si-a rotit ochii pana a reusit sa ma puna in pat si mi-a mangaiat parul. “M., ai intrecut masura. Parca esti drogata, nu beata... am putea avea necazuri. Nici nu avem bani sa platim chiria la hotel! Nu aveam nimic, ce dracu.”
“Ne avem unu pe altu!”
“Cand esti beata esti asa de dulce... tot timpul esti, dar nu tot timpul ti-o pot spune.”
Tu. Noi doi. Doua priviri, una pierduta, alta fascinata. Un dram de luciditate si suntem dusi de val, cu un sarut sarat ce nu se uita niciodata.
Daca ti-as spune ca imi amintesc toate astea, m-ai crede?

M-am saturat sa fiu o umbra ,o poza innegrita in rama. Tu mi-ai creat visele ,iar eu m-am prabusit crezand in ele. Ce se intampla atunci cand nimeni nu e vinovatul ?Noi oamenii avem defectul de a da mereu vina pe cineva...eu prefer sa fiu altfel, sa ies din globul de cristal cu oameni ,sa fiu neom ,sa nu am sens ,sa nu am fir al vietii pentru ca am descoperit ca el se rupe ,si doare. As vrea sa-mi cos singura urmatorii ani ,sa decid eu pe ce cai apuc ,sa decid eu ce oameni intalnesc.
As vrea sa renunt la partea pagana din mine ,cea nesuferita si acida ,care injura si da vina. Oh ,am dorinte in mine incontrolabile ,de nestapanit. As vrea sa-l arunc pe BJ intr-un vulcan ,sa nu mai stie nimeni de el. Vise tata, vise! Nu-s in stare sa starpesc un gandac... adica pe mine. Si stau acum ,intre patru pereti gigantici ,gri, care par ca se inghesuie spre mine ,pe un pat aproape rupt. Unde e patul cu asternuturi de matase ,in care ma pierdeam printre perne ,langa tine -visul? Uh ,eu sunt cea care am plecat de acolo sau am fost alungata ?Nu,nu, nu stiu. Nici nu vreau sa stiu, vreau doar sa scap.

Amestecam cu paiul un shake, iar ciocolata de imbina cu laptele sub ochii mei care priveau aiurea. Statea langa geam, priveam oamenii si masinile si ma intrebam daca mai traiesc. Telefonul vibra disperat, mi-am sters lacrimile din coltul ochilor si am raspuns cu jumate de gura.
`Da.`
`M., unde esti? Mi-am luat si o poseta in cap cand te-am cautat la baie.`
Alta data m-ar fi bufnit rasu, dar am afisat decat un zambet amar, pe care el nici macar nu-l vedea.
`Scuze... a trebui sa plec. Mereu sunt pe fuga.`
`Um, speram sa vorbim mai mult... nu ai parut prea incantata de casatoria mea...`
`Glumesti? Sunt asa de fericita pentru tine!`
De unde atata ipocrizie?
`Poate vii sa ne vizitezi... sa-ti dau adresa?`
`Bine!`
Stiam ca nu voi trece pe acolo... nu as fi suportat sa-i vad impreuna. Mi-am baut shake-ul cu inghitituri mici, apoi m-am intors la garsoniera prafuita...
`Trebuie sa fac curat...`
Mi-am ridicat manecile si m-am pus pe treaba. Am sters praful, spalat perdeaua, vopsit peretii si alte chestii care au facut-o sa arate ca noua. Sunetul soneriei m-a deranjat din odihna, iar la usa mea statea o Pilar cu ochii in lacrimi.

Am stiut ca tot ce avea nevoie era o imbratisare stransa ,si eu la fel. I-am oferit o batista si si-a sters ochii.
`Iti vine sa crezi ca... s-au casatorit? In adancul sufletului meu speram ca tine in felul lui ciudat la mine...`
`Crede-ma ca si eu la fel. Trebuie sa fim puternice ,sa le aratam ca nu ne pasa!`
`M., nu facem decat sa ne mintim...`
` Pai, vom ajunge la un moment dat sa credem si noi in asta... am adresa lor, putem merge sa le facem o vizita... cu niste eventuali iubiti.`
M-a privit sceptica.
`Mda, geniala idee, numai tie iti putea veni...`
`Hai accepta! Cand o sa-i vezi fata o sa te simti mai bine...`
`Bineeee... eu il am pe Tomas ,tu cu ce optiune vii?`
`Ah, am cunoscut un barman tare dragut...` ii fac cu ochiu si mergem la barul respectiv. Dupa trei ore eram la brat cu doi tipi, iar dupa un sfert de ora aveam sa le dam peste nas !

Imi amintesc si acum cum ma fataiam nerabdatoare in fata casei.
`Pot sa sun eu?` am intrebat cu entuziasm.
`Atat timp cat esti sigura ca nu ai notat gresit adresa...`
M-am strambat, apoi am apasat lung pe butonul de un verde crud. In fata mea s-a postat un BJ ciufulit, imbracat foarte neglijent.
`Hello!` a spus Pilar in locul meu, pentru ca eu deja inghetasem. Voiam sa dau inapoi. Ne-a poftit in sufrageria GIGANTICA pe toti patru si ne-a servit cu niste suc de mango.
`E o adevarata surpriza vizita voastra...` marturisi el. `Vad ca aveti si parteneri.`
Chris a venit cu un ceai in mana, mestecand de zor la el, dar a scapat ceasca de indata ce m-a vazut tinandu-l de mana pe barman.

`Fii mai atent!` ii replica BJ pe un ton rece, ceea ce ma punea pe ganduri. L-am ajutat sa stranga cioburile si m-a prins de cot, tragandu-ma intr-o alta incapere. Nici sa fi vrut si nu as fi putut sa ma impotrivesc.
`M., de ce nu mi-ai spus ca ai prieten?`
Ce tupeu!
`Trebuia?`
`Evident! ` incepu sa se foiasca si apoi brusc, ma trasase peste el pe o canapea ingusta. Am inceput sa respir greoi. `Nu vreau sa profite cine stie ce idiot de tine!`
`Ma descurc. Vezi-ti de casnicia ta!` abia am reusit sa vorbesc avandu-l asa aproape.
`M., cand am devenit asa de distanti?!`
`Asa ne e destinul... nu a fost sa ramanem impreuna... adica... ma refer ca prietenia noastra se destrama.`
`Eu credeam ca e mai mult decat o prietenie...`
`Si eu... tu m-ai facut sa cred ca ma insel.`

*~
Valuri spumegande se spargeau de picioarele lor, tare, lasand in urma lor un zgomot placut si racoare... vantul le purta usor pletele, ciufulindu-i. As fi vrut sa fiu in locul lor, nu intinse pe o patura gaurita, cu o carte groasa in mana si o pereche tampita de ochelarii de soare.
Incepe o furtuna de nisip si ma ridic fugind parca de nimic, si totul e un vis in care ma impiedic... si ma imbratisez singura ,si tremur, si iar nu e sens...sunt o fiinta, sunt o eu ,si totusi in unele momente parca nu mai exista... stiu, prea multe si-uri. Stiu, prea multe vise. Stiu, prea multe amagire. Stiu ca ma repet si stiu ca nu intelege nimeni... si mai stiu ca as vrea ca cineva sa ma asculte, sa-mi zambeasca , sa zica ca-mi va fi bine, candva... merg cot la cot cu un aer caldut, care imi sopteste la ureche ca exista o persoana care ii pasa.

``Si acum?`` am indraznit sa intreb dupa ce am ramas tacuti ceva timp... care a trecut totusi repede ,doar ii eram alaturi. Mi-a pus aratatorul pe buze ,si si-a lasat capul pe gatul meu. Parfumul lui dulce ma tranforma in marioneta lui -hei, tine bine de ate, sunt din portelan si ma sparg usor... si doare!
``De ce ai lipsit atat de mult timp?``
``Iti pasa?``
M-a mustrat cu privirea si m-a ciupit de coapsa.
``Stii ca te iubesc, baby...`` l-am ciupit si eu inapoi, usor, putin timid, de obraz, iar el a zambind. Si stateam asa ,ca doi prostanaci, asteptand ceva si nu stiam ce.
``Haide sa dansaaaaam, nu am mai facut asta de mult!``
A inceput sa se auda dinspre combina o melodie haotica, nebuneasca, care ne determina trupurile sa se desparta de sol... arcurile patului incepeau sa scartaie, ameteam si cadeam... peste el.

`Ai o vizita!`
`Iar?` intreba bruneta posaca, luandu-si papucii de casa in picioare. Merse taras pana ajunse pe gazonul moale, si inspira aerul curat fericita. Cu o geanta in mana , un pic mai inalta si mai zambitoare, statea Pilar. M. alerga spre ea si o imbratisa cu putere.
`Credeam ca esti suparata pe mine...`
`Sunt!`
`Si atunci , de ce ma vizitezi?`
` Chiar de sunt suparata, nu pot sa nu tin la tine. Si nu pot sa-l opresc singura pe BJ...`
`Credeam ca voi ajunge sa uit numele asta.`
` E un escroc!`
` Da ,stiu ,tanjeste dupa bani. Dar nu inteleg de ce mi l-a luat pe Chris.`
`Nici sa nu te straduiesti sa intelegi asta. Am aranjat impreuna cu Chris cum sa te scoatem de aici. Tu trebuie doar sa te porti normal.`
` Normal... da, bine.`