Kiss & Die

E un fic pe care îl am finisat, scris la 14-15 ani.
Personajele principale sunt Yusuke și Keiko din YYH, eu așa mi i-am imaginat.

Prolog.

-Dacă aş muri, ai muri şi tu cu mine?
-Da.
Ce e moartea? E doar o suferinţă fizică sau poate o etapă în care sufletul evoluează? Cert e că o să ne despartă, că pielea o să-mi devină albă, o să încreţească cu tot cu riduri şi cu vene mov, prea mov, încât se văd prin pielea transparentă. Rece, foarte rece, un trup îngheţat, o piele lucioasă, o privire sticloasă, pupilele se pierd, retină nu îmi redă nicio imagine. Sunt un cadavru! Şi mi-ai promis că ai să mori cu mine! M-ai părăsit, m-ai lăsat singură... încă eşti acolo, undeva, şi m-ai lăsat singură în propria călătorie. Nu, nu exagerez, n-a fost o rugăminte, a fost o nevoie. O lacrimă se prelinge pe obrazul stâng... n-o simt, dar o văd de undeva de sus! Încă o secundă şi mi-aş fi luat adio…

*.
Nori de gheaţă împrăştie fum spre înaltul cer. Totul e toxic în jur, te sfătuiesc să nu respiri. Fug, fug de toţi cei care vor se mă împiedice să o fac. Ajung acasă, în sfârşit, îmi arunc balerinii în toate părţile… tu ieşi din cameră şi te sprijini de tocul uşii, îmbrăcat fiind doar într-o pereche de blugi trei sferturi. Inima îmi zvâcneşte în piept ca de fiecare dată când te văd, trupul refuză să mă asculte… … străpunsă de venin sunt în stare doar să mă agăţ de gâtul tău ca să nu mă pierd. Îmi cedez aerul… sunt dependentă şi bolnavă. Iubirea e boală incurabilă, un virus care îţi intră în corp împreună cu Nebunia. Se implantează în fiecare por, îţi blochează plămânii şi îţi stoarce mintea mai rapid ca un cip. Ups, azi am uitat să-mi iau medicamentele şi iar sunt bolnavă de iubire.

*.
Îţi aşezi capul pe umărul meu, astfel încât respiraţia ta îmi îngheţă tot spatele peste care îţi plimbi cu lăcomie ambele palme, pe sub tricoul strâmt. O da, palmele tale…când te-am cunoscut prima oară şi ţi-am cuprins mâna am simţit cum ating al nouălea cer. Da, atunci luasem virusul şi aveam să fiu una dintre bolnavele acelea care nu se vindecă repede, ci din contră, se îmbolnăvesc mai tare! Chiar şi acum roşesc la cel mai mic compliment, chiar şi acum simt fluturaşi coloraţi şi ghiduşi cum îmi străpung stomacul…simt, chiar dacă nu ştiu dacă e pentru prima sau ultima oară. Simt câteva pete umede pe tricou, iar şirul gândurilor se încâlceşte. Te îndepărtez uşor, de ce te rănesc doar cu propria existenţă? Când îţi văd chipul scăldat în lacrimi parcă ceva din mine se rupe.
-Nu vreau să te pierd…

*.
Îmi trec mâinile albicioase prin părul tău negru ca abanosul, atât de des şi bogat ca prima dată. Aş vrea să-ţi spun că am să rămân acolo pe vecie, că vom fi îndrăgostiţi pentru o eternitate, că o să ne pictăm cu o pensulă un viitor prefect pe o pânză găurită. Dar nu e aşa…îmi observi umărul şi trânteşti uşa. Pătrund prin toate camerele, mă sprijin de pereţi căci gingiile iar îmi sângerează şi ameţesc. Ajung în baie şi scuip acel lichid roşu care rămâne imprimat ca o ciumă pe fundul chiuvetei. Nici apa nu îl poate învinge… încep şi eu să plâng ca proasta. Vii în baie şi îmi şopteşti:
- Mereu vei fi ca o lumânare plăpândă în bătaia vântului feroce…dar să ştii că şi eu tot mereu voi fi acolo… şi nu te voi lăsa să te stingi!

*.

Extaz. Cuvintele tale îmi urlă în minte, se spânzură-n ecou şi devin una cu bătăile inimii mele. Strânge-mă în braţe, ia-mă, ghidează-mă! Fii pentru totdeauna lumina ce străluceşte în întuneric, îngerul ce topeşte flacăra demonului… fii salvarea mea! Îmi trag nasul înfundat şi mă ghemui. Mă observi… mă simt ca personajul principal al unui film. Te aşezi peste trupul meu uscat şi mă faci să mă cutremur la atingerea ta suavă. Nu, nu pleca! Rămâi! Şterge cu sărutul tău fiecare sângerare, fiecare vânătaie, fiecare durere. Respiraţia ta îmi prizează interiorul nărilor, parfumul tău bărbătesc se imprimă în fiecare centimetru al pielii mele, mă atrage şi mă face să mă gudur ca o pisicuţă. Iubire.
-Nu vreau să te pierd… îmi repeţi la ureche, în timp ce incisivii tăi îmi torturează lobul şi mă determină să gem uşor. Te zgârii uşor pe spate, vreau să te opreşti… nu aici, nu acum. Te ridici debusolat şi pleci, mă laşi singură… eu voiam să mă iei cu tine, voiam să te simt.

Mă ridic, cu puterea inexistentă care mi-a rămas în corp. Prind periuţa mov şi îmi clătesc dinţi pătaţi de sânge. Cearcănele născute sub ochii mei mari şi căprui îmi îmbătrânesc obraji, îi facă să pară ca interiorul unui măr putrezit. Îmi spăl întreaga faţă… am nevoie de o pauză, sunt obosită. Mă întorc târâş în cameră, tu eşti acolo şi schimbi posturile în nebunie. Te degenerează refuzul, te perforează în orgoliul şi nu vrei să auzi de nimic altceva. Surâd, prefer să-ţi fac jocul. Înaintez zgomotos, îmi fac simţită prezenţa, iar tu îţi măreşti ochii privind cum îmi las rochia să alunece uşor pe lângă corp. Nu mai eşti ofuscat şi stingi televizorul, arunci telecomanda şi îmi aştepţi următoarea mişcare.
- Vino, prostuţule… silabisesc eu printre buze şi îmi răsucesc o şuviţă din păr pe deget.

*.
Nu aştepţi o a doua chemare şi mă tragi peste tine. Mă plimb pe bustul tău gol, pe pieptul plat, fără vreun fir de păr, pe abdomenul lucrat în pătrăţele… mă prinzi şi mă opreşti. Îmi muşti gâtul şi buzele, mă domini şi mă adânceşti în al tău festin. Sunt prada, iar tu eşti cel care mă vânează. Simt cum mă prinzi de fund şi cad pe spate, cu tine peste mine, întinşi pe patul cu lenjerii de un alb imperfect. Euforie, lasă-ţi mrejele să mă cuprindă, să mă doboare, să mă omoare şi să mă transformă într-o mireasmă a timpului înşelător. Mă încolăcesc în jurul tău, mă prinzi, nu mă mai laşi să cad, să scap. Îţi aşezi capul pe sâni mei, îmi observi respiraţia sacadată şi transpiraţia excesivă. Îmi prelungeşti şi mai mult preludiul.
-M-ai schimbat…susur eu şi mă pierd prin particulele de aer pe care le împărţim doar noi doi, împreună. Îţi văd un zâmbet schiţat şi triumfător.
-În bine sau în rău? ochii tăi mă aţintesc impenetrabil, iar culoarea lor asemănătoare cu a unui cărbune ars mă dirijează către răspuns, mă moleşeşte şi-ntâlneşte.
-Nu ştiu…mă îmbrac cu o cămaşă de a ta mai lungă, materialul gros mă aspreşte şi biciuieşte până la măduva oaselor. E păcat, dar încă nu e timpul…ţi-am spus că nu acum, mă bucur că înţelegi! Mă întind şi mă cuprinzi în braţe fără alte întrebări. Ziua de mâine? Probabil o mai apuc, eşti tu lângă mine, iar dimineţile sunt iar senine.

****
Acceleratul nu ştiu care pe peronul unul. Repet acceler…
Vocea aceea sâcâitoare care se aude pe peron mă face să devin şi mai nervoasă. Îmi împing talpa opincuţelor în pământ, simţind denivelările drumurilor. Răbdarea e virtutea pe care nu o am şi nu o voi avea. Calmul tău mă scoate din sărite. Îmbrăcat în hainele de zi cu zi, cu ţigara lungă între degete, ai acelaşi aer enigmatic şi irezistibil. Admit să zic asta acum, deşi orgoliul meu rămâne rănit în urma acestui cumplit adevăr. Un grup de gâsculiţe, cu fuste deasupra genunchilor, machiate mai ceva ca un clovn beat, trec pe lângă noi chicotind, încercând să-şi bombeze fundul pe care nu îl au. Să le ia naiba şi p-astea, una din ele îţi face cu ochiul senină, de parcă eu nici nu exist pe aici. Îmi pui mâna pe picior, înainte să încep să mă răţoiesc.
-Încetează! Ştii că nu m-aş uita la nişte puştoaice fără creier. Tu eşti femeia mea!
Mă enervează. Felul cum îmi vorbeşti mă enervează, faptul că ai dreptate mă enervează, eşti perfect şi e de-a dreptul enervant… dar cel mai important, mă scoate din minţi gândul că ai rămâne alături de mine doare din milă.

*.
La cozile vagoanelor ,pline ochi, oamenii cu diverse bagaje se împung mai rău ca animalele, strigând şi pierzându-şi ultimul dram de răbdare. Un cerşetor orb se sprijină de metalul rece al trenului, crezând că este de fapt un zid. Acesta porneşte, gata să-şi vadă de drum împreună cu pasagerii zgomotoşi, inculţi, grăbiţi care vor să ajungă în provincie. Bătrânelul se dezechilibrează şi cade pe şina trenului. Şocată peste măsură, vrând să cred că mintea îmi joacă feste şi e doar un vis, clipesc des, dar el e tot acolo, cu lacrimile mulându-se pe faţa îmbătrânită, trecută de vreme. Vreau să îl ajut, dar tu mă tragi… nu mă laşi, îmi spui că o să pierdem trenul. Ceva în mine se sparge, văzându-l pe omul acela e ca şi cum m-aş vedea pe mine într-un viitor apropiat… îmi muşc buzele de furie şi urc în trenul acela nenorocit.
Timpul… ştiţi voi oare cine este acest observator îmbătrânit, nebăgat în seamă decât de prea puţine persoane care pot înţelege acesta infinitate supremă, supraomenească…e prea greu să poţi înţelege, dar poţi trăi cu gândul că nu trebuie să înţelegi.

.*
Rotile metalizate ale trenului zdrobesc şinele. Parcă le şi aud, dar asta e un alt joc al minţii mele. A trecut o ora, tot nu am ajuns. Dormi liniştit în poala mea, scăpând din când în când un scâncet. În spatele măştii tale de înger, se ascunde un demon... recunoşti? Totul e real, dar uneori nu vreau să cred. Îmi proptesc ambele palme pe obraji tăi, iar tu deschizi ochii tăi mari brusc. Mă inund şi mă pierd când buzele tale reci îmi frig palmele.
- Nu mai e mult de mers, îmi sopteşti încet, ca şi cum nu ai vreau să mă răneşti. Oricum, e inevitabil. Simt un gol in stomac.
Vreau să te întreb... neg să te întreb, dar e necesar.
- Când am să mor, vei muri şi tu cu mine?
Întrebarea te zdrobeşte, umerii îţi devin încordaţi, iar sprâncenele ţi se împreunează. Frunea îţi este denivelată de o cuta adâncă. Poate că trebuia să mă abţin să te întreb...

.*
O linişte apăsătoarea s-a instalat în întregul compartiment. Era curent, iar vântul ce pătrundea prin geamul între deschis îmi zburlea părul în toate părţile. Brusc, tot ce e în mintea mea e spart de râsul tău cristalin.
- Normal, prostuţo. Nu aş putea trăi fără tine...
Un zâmbet larg şi prostesc îmi inunda faţa. Degetele mele albe se răsfiră pe obrajii tăi moi. Nu după mult trenul opreşte în gară. Coborâm. La ultima treapta mă prinzi de şolduri şi mă învârţi prin aer. Mă simt liberă, parcă devin una cu tot ce e în jur... cu tine. Când picioarele ating solul, te strâng în braţe şi plecăm spre centrul orasului.
- În sfârşit am ajuns !
Un nod îmi prinde gâtul. Când ridic privirea, în faţa mea este postat cel mai renumit spital din apropiere. E solid pe dinafara, sofisticat pe dinăuntru. Sala de aşteptare... un copilaş plânge dupa vaccinare. O asistenta îi dă o acadea ; îşi suflă nasul într-o batistă şi o ia triumfător. Timpul iar m-a păcălit, şi în secunda următoare asistenta mă cheamă înăuntru. Îţi dau drumul la mâna şi pasesc nesigură în cabinet. Friica încolteşte sufletul meu. E doar un control de rutina. Am sa aflu de ce am greţuri şi ameţeli atât de des, leşinuri, vânătăi...

*.
Patru pereţi albi, tropăitul paşilor. Încă se uită pe aceea foaie blestemată.
- Deci?
- Mai aveţi un control de făcut. Doctorul vă aşteaptă în camera cealaltă... îmi zâmbeşte asistenta şi se retrage.
Oftez. De cateva ceasuri sunt pusa la diverse controale. În sfârşit ultimul... vreau să te văd! Apăs clanţa şi altă uşă se deschide însoţită de un scârţâit grav. Doctorul îşi ridică capul şi mă priveşte prin lentila subţire a ochelarilor- Îmi face un semn să mă aşez pe pat. Duhneşte a alcool, dar nu mă alarmez. Poate doar a băut un păhărel să mai scape de stres, ştiu şi eu.
- Dezbrăcaţi-vă.
Era doar un medic... trebuia să mă calmez. Mi-am dat jos cămăşa şi sutienul şi m-am întins. Aveam un presentiment, dar nu ştiam în legătură cu ce. S-a apropiat de mine şi a început să-mi palpeze sâni, care deveneau tot mai tari. Ochii mi s-a pierdut când m-a prins de gâtul firav şi şi-a vârâf mâna sub fusta mea. Buzele lui umede s-au lipit de coapsele mele si am zbierat cât am putut de tare. Oricât încercam să-l dau la o parte nu reuşeam.
Salvează-mă !

*.
Uşa s-a lipit zgomots de perete. L-ai apucat de umeri şi l-ai trântit pe podea, iar în secunda următoare erai peste el şi îi dădeai pumni. Fire de sânge îşi croiau diferite drumuri şi se depozitau între ridurile lui adânci. I-ai strâns gâtul, gata , gata să-l omori.
- Nu , opreşte-te !
M-ai privit cum plângeam şi ai venit lângă mine. Pe gât aveam urmele mâinilor lui murdare, iar pe picioare dâre de salivă. Mă simţeam pătătă, vlăguită de viaţă. Ai luat un prosop curat şi ai lasat apa cald să-l îmoaie şi m-ai şters cu grijă.
- Să mergem de aici… am auzit vocea ta caldă şi mi-ai dat la o parte părul lipit de frunte. M-ai luat în braţe înainte să mă învăluie întunericul. Simţeam un foc pe pulpe şi o usturime în gât.
M-am trezit brusc, într-un pat, cu o perfuzie la mână. Lichidul galben… calciu. Încă nu aveam destul putere. Pe canapeaua de lângă dormeai iepureşte, ca un prunc. Nu mi-am putut abţine un zâmbet, iar monologul mi-a fost întrerupt de asistentă.

*.
- Cum vă simţiţi?
- Obosită…
Mi-a aranjat perna şi mi-a dat nişte pastile. Pe uşă a intra o doctoriţă dolofană, cu hârtii în mână. Mi-a prins mâna în semn de încurajare. Am ridicat o sprânceană.
- După toate controalele de rutină… începus ea, iar vocea ei stridentă ţi-a căsăpit somnul, şi ne priveai printre gene. Se pare că sunteţi însârcinată.
Vestea nu a picat tocmai bine. Ai început să tuşeşti după ce căzusei pe pardosea, iar eu priveam în vid.
- În ce lună sunt?
- Luna 3. Încă puteţi face avort.
- Avort?!
Ce tâmpită ! Despre ce tot vorbea? Nu mi-aş fi omorât copilul nici dacă eram mai tânără. La 24 de ani eram capabilă să duc sarcina. Şi-a plecat capul, tremurând.
- Adică nu ştiţi?
- Ce să ştiu? deveneam deja nervoasă.
- Pe lângă faptul că sunteţi însărcinată, aveţi leucemie.

*.
Umbre. Voce în penumbră… răni adânc impregnate. Aveam leucemie, şi cu toate astea, pe lângă insistenţele tale am decis să îmi păstrez copilul. Ştiam că nu voi mai trăi după naştere, dar chiar şi aşa tot aveam să mor… gândul că dau viaţă îmi aducea o linişte interioară. Îmi făcusem obiceiul să te aştept pe verandă, citind câte ceva. Apoi petreceam o după amiază liniştită împreună, asta dacă tu nu aveai de lucru în plus la serviciu. Învăţasem să tricotez, şi mai pierdusem astfel timpul. În primele luni încă mai avusesem relaţii, dar după ce am avut probleme cu sarcina ne-am potolit amândoi. 9 luni… când aţi trecut oare? Fotoliul meu preferat… stau şi îmi mângâi burta. Apoi simt o durere de nesuportat şi durerea mi-o alung printr-un ţipăt.
- NASC !

*.
Medici, paramedici… ambulanţă, lumini, umbre. Totul se întâmplă atât de repede. Eşti lângă mine, cu lacrimi în ochi îmi spui că va fi bine… înainte de a pleca spre sala de operaţii am simtit gustul buzelor tale pentru ultima dată. Aceeaşi aromă neschimbată chiar şi când era amestecată cu ploaie, cu alcool… îmi amintesc. Sunt împinsă în continuare, iar trupul tău rămâne nemişcat, privind în gol. Anestezie… 1,2,3,4,… cifrele se învârt în capul meu înainte de a se termina şi sfârşit. Întâlnesc nimicul. În sunetul rece şi gol se aude un plânset de copil, am reuşit… lacrimi nu am, nu mai sunt, nu mai exist. Să nu mă uiţi… niciodată… niciodată…
----------------------------------
Niciodată.
Fetiţa cu bucle jucăuşe, de culoare scoarţei unui copac aleargă cu ghiozdanul în spate şi fusta fluturându-i. Ajunge acasă şi sare în braţe la tăticul ei.
- Tati, tati . Am luat bulina roşie ! Am luat bulina roşie ! ţopăie ea.
El o mângâie pe cap şi o duce în casă. Soarele e sângeriu. Răsăritul… la fel ca atunci când a pierdut-o. Îşi lăsă fetiţa cu menajera şi începu să urce scările blocului grăbit.

*.
Amintirile circulau rapid. Ea. Buzele ei. Ochii ei. Vorbele ei. Părul ei. Parfumul ei care îl ţinuse minte… ultimul sărut, atât de amar, contopit cu lacrimile ei. Se pierde… călătoria cu trenul. Bătrânelul pe care îl lăsase pe şină stătea acum sub scară, mângâindu-şi incredul noul culcuş. Se aplecă şi îi lăsă portofelul lui, plin cu bani. Bătrânul vru să-i mulţumească, dar el dispăruse. Pe bloc… locul unde fusese a lui întâia oara. Pielea ei fină… sărutul ei dulce. Se conformă? Nu mai avea pentru ce să trăiască, fata lui crescuse. Paşi îi erau singuri, distanţa era considerabilă…
***
- Noi o să murim împreună, nu e aşa? părul creţ îi era prins în codiţe, zâmbea. Avea doar 6 ani. Mâna ei o căută pe a lui.
- Bineînţeles, pe noi nici moartea nu ne va despărţi... îşi apropia nasul de al ei, şi o strânse în braţe.
***
- Iartă-mă că te-am făcut să aştepţi... îngăimă el. Ploaia îi fu răspunsul... picături îngheţate ce se prelingeau lent pe faţa lui. Îşi întinse braţele... apoi...
Îşi dădu drumul fericit în gol, simţind îmbrăţişarea aerului, plecând într-o călătorie eternă, gata să se topească iar în sărutul ei. Ziceţi-le adio, noi nu o să-i uităm.
;;Sfârşit;;