Christmas driad ( with Sebby)

Era o zi de iarna, mai precis o zi de Decembrie in apropierea Crăciunului. Azi se porni brusc să viscolească puternic încât tăia vizibilitatea oricui care era prins în pădure și să îl facă să rătăcească cărarea principală și să se piardă în pădure.
Ca și gardiana a pădurii, știam că urma să treacă prin pădure un autocar la ora fixa și trebuia să am grijă să nu se rătăcească. Deși viscolul era prea puternic și zăpadă se depunea consistent. Alta soluție nu aveam decat să conduc șoferul autocarului și eventualii pasageri, la cabana din zonă.
Cum vizibilitatea era aproape de 0 absolut speram doar in spiritul Crăciunului. Încep să cânt colinde de Crăciun cu vocea mea calda și duioasa a unei zâne.
Eram o zână a pădurii, o zână a brazilor sau mai cunoscută ca Driada brazilor sau zâna Pomilor de Crăciun.

Conduceam linistit autocarul cu un grup de elevi care aveau vacanta de iarna. Timp de o saptamana aveam sa stau si eu acolo ca sa ma bucur de atmosfera frumoasa. Ca si prin minune aparu o fata care ne ghida spre cabana noastra.
Era un viscol infernal si toti ne intrebau ce cauta acolo si de ce a aparut din senin.
Am ajuns la parcarea locatiei unde ne vom caza si am coborat ca sa deschid portbagajul pentru a-si lua valizele ca sa plece apre cazare. Eu curios din fire, raman acolo ca sa vad ce cauta fata aceea in plin viscol si de unde stia ca mergem la aceste cabane.
Pentru mine era un adevarat mister care trebuia deslusit pentru siguranta mea si a pasagerilor. Nu voiam sa fie o fiinta care sa le faca rau.
In dreptul meu se opri o doamna care si ea era curioasade ce ma uit asa de insistent. -La ce te uiti asa domnule? Ce ai vazut?.
-O fata cu rochie de brad care ne-a condus pana aici. Vreau sa stiu cine este si ce urmareste. Este chiar in fata mea. O vad.
-Domnule, eu cred ca aveti halucinații. Sa va luati valiza si sa va mai odihniti putin. Drumul a fist lung si va cred ca ati obosit. Maine va veti simti mai bine.
-Mulțumesc doamna profesoara Coplan. Am sa vin dupa ce inchid autocarul si verfic daca si-a uitat cineva ceva pe aici...ii zambeac si ii fac cu mana. Ma sterg la ochi si tot in fata mea o vad pe acea fata cu rochie de brad. Urc in autocar si verific daca si-a uitat careva ceva. Nimeni nu si-a uitat nimic.
Cobor si inchid portbagajele autocarului si urc in autocar pentru a complecta fisa de transport. Am inceput sa dau vina pe oboseala pentru halicinatia mea vizuala.

Deodată dispar din locul în care eram și apar direct pe scaunul din dreapta lui. Având grijă să îmi vadă puterea de teleportare.
-Buna! Eu sunt Noelle. Nu sunt o halucinație dar nu toți oamenii mă pot vedea. Sunt o driada sau cum le mai spuneți voi mai ușor, zâne ale pădurii sau zânele copacilor. Eu sunt o driada a brazilor sau mai simplu îmi poți spune zână a brazilor sau zână a pomilor de Crăciun. Ce e cert este că dacă mă poți vedea fie ai o putere paranormală latenta in tine fie încă ai spiritul copilăriei și a sărbătorilor foarte activ.
Deasemenea e posibil ca tu și toți copii să mă vedeți și doamna aceea Profesoara Coplan sa fie singura care nu mă vede. Ii explic eu șoferului.
Ca sa ii dovedesc că nu sunt aievea și că sunt doar o persoana cu apariție selectivă, ca orice ființă magică, ii fac pixul sa plutească in aer. Și chicotesc la reacția lui.