[img]
[/img]
Regatul Goryeo (918-1392) le-a oferit femeilor o libertate relativă. Puteau să-și aleagă ele bărbatul cu care să se căsătorească și chiar să dețină pământuri, iar după căsătorie, cuplul trăia pentru ceva timp în casa soției. Însă totul s-a schimbat drastic în era Joseonului, din cauza adaptării neo-confucianismului ca religie de stat și ca sistem de reguli pentru societate. Interesant este faptul că coreenii nu doar au preluat confucianismul de la chinezi, ci au modificat și mare parte din reguli, făcându-le mult mai stricte decât cele originale.
[img]
[/img]
Femeile trebuiau să adere la imaginea ideală descrisă de învățăturile neo-confucianiste. Trebuiau să fie pure, credincioase, tăcute și ascultătoare, supuse soților lor pentru întreaga viață. Înainte de căsătorie, trebuiau să asculte de tată lor, iar după de soțul lor, iar dacă rămâneau văduve, trebuiau să asculte de primul născut, care devenea și capul familiei în urma decesului tatălui său. Femeilor yangban (nobile) nu le era permis să fie văzute de un bărbat din afara familiei și puteau părăsi casa doar noaptea într-un palanchin (numit gama) sau acoperite cu o sseugae chima . Le era interzis să joace jocuri ori să se distreze înafara casei lor. Dacă încălcau aceste reguli, era bătute.
[img]
[/img]
Casele erau de obicei împărțite în camerele bărbaților și camerele femeilor. Până și oamenii săraci aveau camere separate pentru femei. Totuși, segregarea completă a femeilor din clasele de jos era imposibilă din cauza modului de viață și a condițiilor de muncă.
Femeile erau în mare parte analfabete, excepție făcând femeile yangban, însă chiar și majoritatea femeilor nobile nu puteau învăța Hanja-alfabetul chinezesc- pentru că era un privilegiu doar pentru bărbați. Școlile nu acceptau femei oriunde mergeai în țară. Chiar și după introducerea sistemului Hangeul, foarte puține femei au învățat să scrie și să citească, numărul lor nedepășind 4% până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ritualurile confucinaniste în onoarea strămoșilor erau rezervate doar pentru bărbați, femeilor fiindu-le interzis să țină asemenea ceremonii. Cea mai mare sarcină a unei femei era să dea naștere unui băiat: dacă năștea un băiat, era onorată, dacă năștea însă o fată, era discriminată și batjocorită.
După ce confucianismul s-a instalat asupra societății din Joseon, gospodăriile conduse de femei au dispărut aproape în totalitate. O femeie nu mai putea fi capul familiei, chiar și după ce soțul ei murea. Văduvele era tratate foarte nedrept, deoarece, conform învățăturilor confucianiste, o femeie trebuia să îi rămână credincioasă soțului ei chiar și după moarte, interzicânduli-se să se mai căsătorească. Dacă o femeie yangban se recăsătorea, copiilor ei li se lua statutul de nobili. Însă, printre familiile foarte sărace încă rămăsese obiceiul de ”a vinde” sau ” a arunca” o văduvă unui altui bărbat, deoarece aceasta devenea o povară pentru familie, iar unii bărbați săraci nu-și puteau găsi soții printr-un alt mod.
Conform tradițiilor străvechi, cuplul abia căsătorit trăia în casa miresei. Însă, odată cu venirea confucianismului, femeia trebuia să se mute în casa familiei mirelui și să se supună regulilor casei acestuia, așa că o fată era o povară pentru tatăl său. Cum fetele nu mai puteau duce tradițiile familiei mai departe, erau lipsite de orice drept de moștenire, iar măritatul era o ceremonie destul de costisitoare pentru familia miresei, așa că acestea erau în general numite dodungnyeo 도둑녀 (hoațe). După căsătorie, femeile erau numite de către fosta lor familie chulga oein –”o străină care a părăsit familia”- și tratate asemenea. Mai mult, femeile nu puteau divorța, însă soții lor puteau dacă soția comitea una dintre cele 7 păcare ( chilgeojiak): adulterul, gelozia, neascultarea socrilor, eșuarea în a da naștere unui băiat, îmbolnăvirea cu o boală gravă, furatul și vorbitul în mod excesiv.
De asemenea, femeile trebuiau să-și apere virtuțile prin orice mijloace. Aproape de sfârșitul dinastiei Joseon acestea purtau deseori cu ele cuțite numite paedo (패도) atașate de norigae. Trebuiau să se sinucidă dacă erau puse în situația de a-și dezonora familia. De asemenea, acestea trebuiau să accepte fără să se împotrivească ca soțul lor să-și ia mai multe soții și concubine. Trăind ca o a doua soție sau concubină era mult mai bine (din punctul de vedere al condițiilor de trăit și financiar), însă copii concubinelor nu puteau să-și numească tatăl ”tată” și nu puteau fi considerați nobili, ei făcând parte din clasa jungin (clasa mijlocie), interzicânduli-se astfel să ocupe un post oficial. Cum majoritatea bărbaților yangban aveau copii nelegitimi, care erau astfel ”proscriși”, acest lucru a constituit o mare problemă socială.
Paedo
[img]
[/img]
Femeile gisaeng, asemănătoare gheishelor din Japonia, a căror rol era acela de a întreține bărbații, aveau mai multă libertate decât femeile yangban, deși acestea nu se puteau căsători și aparțineau clasei de jos. Puteau învăța să citească, să scrie, să cânte, să compună poezii, să danseze și puteau interveni și chiar participa în conversațiile intelectuale- erau companioane inteligente și sclipitoare, ceea ce femeile nobile nu puteau deveni niciodată. Una dintre cele mai faimoase gisaeng este Hwang Jin-yi, o femeie ce a trăit în timpul secolului al XVI-lea, fiind preciată foarte mult pentru libertatea ei dea gândi, pentru voința puternică dar și pentru faptul că era conștienă de ceea ce era capabilă.
Sursa: KKC Romania
Today at 8:28 am by 
×Sex
×Gold
×Silver
×Reputation 
×Age 
×Location 
×Mood 
" />
