| Prima dată în Japonia. Ce să faci în 12 zile Fri Jul 07, 2023 9:06 pm | |
|
De ce tocmai în Japonia?
Când te plimbi mult prin Europa, treptat, se mai pierde un pic din farmec și din emoție. La început totul pare minunat, strălucitor și civilizat, parcă rupt din altă lume. Dar, treptat, ți se urcă binele la cap și o fugă până la Londra sau la Milano nu mai constituie chiar un eveniment.
Am ales Japonia și cu gândul c-o să descoperim un nou Univers, ceva cu totul și cu totul străin, cu care o să ne fie greu să relaționăm și să empatizăm, unde-o să ne confruntăm cu o mulțime de ciudățenii pe care nu le vom putea înțelege în totalitate și că vom pleca de-acolo năuciți.
N-a fost chiar așa. Am descoperit, într-adevăr, un Univers nou, dar în care ne-am simțit rapid în largul nostru, unde am înțeles și acceptat regulile destul de ușor și unde n-a fost zi în care să nu ne mirăm de cultura respectului pentru Celălalt și a muncii duse până la perfecțiune, indiferent de cât de nesemnificativă era. Până și scările de la metrou erau măturate cu simț de răspundere.
Povestea începe pe 29 noiembrie, anul trecut, când, întâmplător, din click în click, am găsit niște bilete de avion atât de ieftine, că nu ne-a lăsat inima să nu le luăm: 300 de euro dus-întors, plecare din Roma, întoarcere în Londra. Shut up and take my money!
Au urmat zece luni de așteptare care nu mai treceau odată! În acest răstimp ne-am refăcut planurile de circa 78 de ori, am citit aproximativ 479 de site-uri și bloguri în care cunoscuți și necunoscuți – români și străini – își povesteau experiențele japoneze, mi-am bătut la cap prietenii care fuseseră acolo pentru tips & tricks, iar cu două săptămâni înainte ajunsesem chiar să știm și unde vom lua prânzul de ziua mea. Like a fooox!
Care ar fi cea mai bună perioadă?
Cred că toată lumea vrea să meargă în Japonia în perioada cireșilor înfloriți (sakura). Doar că atunci e și extrem de aglomerat și, bănuiesc, mult mai scump. Eu am ales început de septembrie ca să-mi prind ziua de naștere acolo și-a fost bine, în ciuda taifunului Jebi care și-a făcut de cap în arhipelagul nipon chiar și cu o 48 de ore înainte de zborul nostru. S-au anulat zboruri, unele orașe au fost grav afectate, și, din păcate, s-a soldat chiar și cu victime.
Când am ajuns noi, însă, nici urmă de taifun: cer senin, nicio picătură de ploaie, niciun copac pus la pământ, nici o clădire avariată. Chiar am avut senzația c-a fost fake news. Apoi ne-am amintit că e, totuși, vorba de neobositul poporul japonez, cunoscut în lumea întreagă ca fiind făcător de minuni, care, probabil a adunat și ultima frunzuliță căzută în urma taifunului, frunzuliță pe care a pus-o într-un ierbar pentru care va construi un templu sau a reciclat-o cu atenție, lângă alte frunzulițe din aceeași clasă, n-a măturat-o ca să-i dea foc ca ultimii barbari.
Părerea mea e că o perioadă mai bună ar fi octombrie. O să fie un pic mai răcoare și, în plus, veți prinde culorile toamnei. Îmi pot doar închipui că e un adevărat spectacol.
Din câte am înțeles, vara e foarte cald, umed și mai și plouă des, iar iarna e frig.
Am observat și noi că-n orașele cu ieșire la mare aerul e umed. Când ieșeam din hotel simțeam că ne bagă cineva la aburi și ne ține la fezandat până seara. Umezeala aia ni se lipea de corp și nu ne eliberam decât după dușul de seară. Partea foarte bună a fost că nu a plouat deloc, deși prognoza anunța precipitații jumătate din ședere.
E important să vă uitați la istoricul meteo, să nu vă treziți în plin sezon de taifunuri, ploi sau frig. O să mergeți enorm pe jos (noi am mers 230 km numai pe jos, în 12 zile), așa că vremea chiar vă poate fi prieten sau dușman.
Cum am ajuns în Japonia?
Cu Aeroflot. În afară de literatură, muzică clasică și balet, nu prea am ce admira la ruși. De-asta am și fost un pic sceptică să zbor cu compania lor aeriană. Noroc cu colegul Ovidiu care m-a liniștit și m-a îndemnat să-mi fac un pustiu de bine să iau biletele alea cât mai repede, că nu mă-ntâlnesc prea des cu o asemenea ofertă.
Am decolat din Roma, Fiumicino, și ne-am întors în Londra, pe Heathrow, de fiecare dată cu o scurtă escală la Moscova (în jur de două ore). Și chiar a fost OK, în pofida scepticismului meu. N-am avut de ce să mă plâng. Personalul amabil, mâncarea surprinzător de bună, nu au avut întârzieri, iar de preț ce să mai zic? Pomană curată! Poate scaunele puteau fi un pic mai confortabile.
Am aterizat pe Narita, cam la o oră de mers cu trenul de capitală. Încă din aeroport am simțit că suntem în Japonia: toată lumea se comporta incredibil de drăguț cu noi (de la cei care ne-au ajutat să ne facem controlul – niște fotografii + amprente – până la fetele de la Starbucks), totul ordonat, bine gândit și teribil de liniște.
Din aeroport e ușor să te orientezi. Iar, dacă nu reușești, poți întreba. Toți sunt dispuși să ajute. Am luat un tren, apoi am schimbat cu metroul și, cam într-o oră jumate de la aterizare, eram deja la hotel.
Cum au fost cazările?
Excepționale! Am stat la trei și patru stele (toate cu note în jur de 9 pe Booking), dar puteam lejer să alegem doar hoteluri de trei stele și șederea noastră ar fi fost atât confortabilă, cât și foarte convenabilă. Hotelurile lor de trei stele arată cam ca cele europene de patru stele, iar prețurile foarte bune: am plătit între 250 și 450 de lei pe noapte. Totul este extrem de curat în cele mai mici detalii. Băile sunt impecabile, ai senzația că ești primul care le folosește și par ordonate de o persoană obsesiv-compulsivă: toate lucrușoarele sunt așezate milimetric.
Camerele nu au fost în niciun caz atât de mici precum se spune, ni s-au părut chiar normale spre mari. Dar poate am avut noi noroc pentru că multă lume se plânge de asta. Paturile, într-adevăr, cam mici: 140-160 de cm, noi fiind obișnuiți cu 180.
Ca regulă generală: foarte-foarte liniște. Dacă în hotelurile din Europa îți mai auzi vecinii mergând sau vorbind pe coridor, noi am avut de multe ori senzația că suntem singurii pe etaj. Nu știu dacă izolația fonică era extrem de bine făcută sau dacă oamenii, odată ajunși în Japonia, încetează să mai fie gălăgioși. Cert e că nu ne-a deranjat nicio altă vietate.
Nu vă cărați după voi cu geluri de duș, pastă de dinți etc. Primiți la hotel tot ce vă trebuie. Eu am fost uimită să văd că am primit inclusiv clamă de prins părul la duș, bețișoare de ureche, burete de baie, perie de păr, periuță de dinți, dischete demachiante sau aparat și spumă de ras, toate de bună calitate.
Personalul de la hoteluri, de o amabilitate ieșită din comun, dar neagasantă. Ne-a fost clar că oamenii ăia sunt naturali, că nu au politețea prefăcută pe care o mai întâlnești prin vestul Europei. Cei de la recepție vorbeau bine engleză, cei de la curățenie sau restaurant nu, dar m-au înțeles când, de exemplu, le-am cerut un pahar cu apă și i-am înțeles când m-au rugat să-mi las papucii la intrarea în onsen. J Încercați să aveți un accent cât mai sovietic, dacă vorbiți ca la Buckingham o să le fie mai greu să vă deslușească.
Unele hoteluri nu au recepție. Va trebui să vă faceți singuri check-in-ul pe baza unor informații primite pe mail cu câteva zile înainte. Nu e nimic complicat, doar aveți grijă să vă verificați mailul.
Mic-dejunul – din experiența noastră, servesc mâncăruri pe care noi nu le consumăm dimineața, printre care orez sau soia, așa că am ales să mergem în cafenele, unde găseam produse excepționale de patiserie. Și-acum îmi lasă gura apă când mă gândesc la ele.
Zona. Orașele sunt, în general, mari. Vă recomand să vă alegeți hoteluri aproape de stații de metrou, gări sau măcar de autobuze, ca să ajungeți ușor oriunde și să nu pierdeți timp prețios pe drumuri.
În Tokyo, noi am stat în apropiere de Asakusa, o zonă unde aveam acces la o stradă acoperită, plină cu restaurante și magazine, chiar lângă metrou și unde am ajuns ușor de la aeroport. În același timp, eram departe de vacarmul orașului. Cu mintea de-acum, însă, cred c-aș sta în apropiere de (nu ÎN) Shinjuku – cartierul nebuniei, cel plin de panouri luminoase, restaurante, cluburi și mulți, mulți foarte mulți oameni. Seara e mișto să te plimbi pe acolo, dar când vrei să dormi, s-ar putea să fie un pic deranjant. Sau, cine știe, poate au niște termopane beton prin care nu răzbate crac de sunet și s-ar putea ca zgomotul să nu fie o problemă. Pe japonezi îi cred în stare de orice.
Ce orașe am văzut?
Itinerarul nostru a arătat așa: o noapte în Roma (am profitat de ocazie ca să revedem un oraș care ne place la nebunie), 4 în Tokyo, 2 în Kyoto, 2 în Hiroshima (de unde am mers și în insula Miyajima), 2 în Osaka (am văzut și Nara), una în Tokyo, la întoarcere, apoi alta la Londra (da, ne-am cam făcut de cap).
Ce e de văzut în fiecare?
Tokyo
În Tokyo sunt o mulțime de lucruri de văzut și de experimentat, așa că ar fi bine să vă faceți planul dinainte. Nu exagerați însă cu lista pentru că o să vedeți că, deși obiectivele par apropiate pe hartă, în practică se vor dovedi foarte departe unele de altele, așa că o să petreceți mult timp în metrou sau pe jos. Noi le-am ales pe alea pe care voiam să le vedem neapărat și-am fost nevoiți să renunțăm la multe. Uitați-vă pe Tripadvisor sau pe Google Trips (instalați-vă aplicația, dacă nu o aveți și descărcați-vă orașele ca să le puteți accesa și offline). Pe noi ne-a ajutat mult.
Am văzut și ne-au plăcut:
zona de lângă Rainbow Bridge, ne-am întins pe iarbă și-am prins niște apusuri formidabile și liniștite, deși e o zonă de business, cu mulți zgârie-nori
Shinjuku – o nebunie de cartier, cu panouri luminoase imense unele cu reclame (cu sunet!), muzică tip anime-uri, altele doar cu numele firmelor, cu orice ce ți-ar putea trece prin cap. Aici găsești o mulțime de restaurante foarte bune, de cafenele tematice, de magazine și, în general, cam orice!
Harajuku – pentru shopping accesibil
Omotesando – pentru window shopping, dacă nu te cheamă Țiriac. Ai un bulevard întreg plin cu magazine de branduri scumpe (Chanel, Dior, Burberry, Louis Vuitton, adăugați voi ce vă mai vine în minte din gama asta)
Roppongi Hills – pentru clădiri futuriste
Yoyogi Park – un parc de pe lângă Shibuya în care găsești, pe lângă răcoare, și arbori seculari, câteva temple și tori (celebrele porți roșii pe care le veți vedea apoi cam peste tot în Japonia)
Piața de pește Tsukiji – aici se vinde pește en gros, dar găsești și o mulțime de restaurante micuțe, în care poți să mănânci sushi extraordinar. Tot aici are loc, dimineața devreme, (4-5 AM, parcă) licitația pentru ton. N-am fost pentru că picam rupți de oboseală în fiecare seară, dar am auzit că e interesant.
Parcul Ueno
Akihabara – tot o zonă cu nebunie, restaurante bune și ieftine, magazine de electronice și electrocasnice și săli imense de jocuri unde găsești, deopotrivă, adolescenți și oameni în toată firea
Panorama de noapte de la ultimul etaj al clădirii Guvernului Metropolitan (cât vezi cu ochii numai oraș) unde intrarea e gratuită. Mergeți după lăsarea serii pentru o priveliște ca-n filme.
Sky Tree – cel mai înalt turn din lume, frumos iluminat pe timpul nopții.
Nu ne-a dat pe spate Turnul Tokyo – o imitație cam nereușită a Turnului Eiffel (japonezii au o fixație cu Franța) la care erau doar câțiva amețiți, printre care și noi. Am plecat repede.
Kyoto
Kyoto ni s-a părut mult mai turistic decât Tokyo și total diferit. Fosta capitală a Japoniei a păstrat foarte multe dintre vechile clădiri și monumente din trecut. Am simțit că mai aveam nevoie de cel puțin încă o noapte aici ca să vedem în tihnă tot ce ne doream. Le-am vizitat cam pe fugă și e păcat pentru că ne-au plăcut mult o grămadă de locuri.
Vă sfătuiesc ca aici să stați lângă gară sau măcar lângă o stație de metrou. Deși aici, spre deosebire de celelalte orașe, rețeaua metroului nu e atât de întinsă (e în formă de cruce), poți ajunge mai repede la obiectivele turistice decât cu autobuzele.
Am văzut și ne-au plăcut:
Pădurea de bambus de la Arashiyama – chiar e ceva ce nu am mai văzut în altă parte.
Parcul cu maimuțe din Arashiyama – mai ales dacă sunteți iubitori de animale. Eu nu sunt și tot mi s-a părut drăguț. În plus, veți avea parte de o vedere panoramică a orașului, ocazie cu care o să vă dați seama că nu e în niciun caz un orășel, ci ditamai metropola.
Kinkaku-Ji – Pavilionul de Aur – templu budist învelit în foiță de aur. Construit în secolul al XIV-lea, a ars complet la mijlocul secolului trecut din cauza unui călugăr dus cu pluta care a încercat să se sinucidă. Stați liniștiți, suicidul n-a reușit, iar Pavilionul a fost reconstruit ulterior.
Gion – cartierul unde odinioară locuiau gheișele. E un fel de parc plin cu altare, temple și tot felul de căsuțe. Nu, n-am zărit nicio gheișă pe-acolo. L
Kiomizu-Dera (Templul Apei Pure), parte din Patrimoniul UNESCO – fondat în 780 e.n, e un templu imens (acum aflat în restaurare), cu o vedere superbă, situat în mijlocul unei păduri de arțar japonez și cireși. Cred că toamna târziu sau în timpul sakurei arată senzațional. Ajungi la el printr-un cartier fermectăor, cu străduțe mici, magazinașe și restaurante tradiționale, astfel că până și drumul e o bucurie în sine.
Toji – un templu lângă care găsiți celebra pagodă pe care o tot vedeți pe site-urile de turism. Construită prin anii 700, este și ea parte din UNESCO.
Cărarea filosofului – nu mi-a plăcut cărarea (e doar o alee de-a lungul unui pârâu, străjuită de cireși), ci faptul că ne-a oferit ocazia de-a admira căsuțele de lângă, în care trăiesc localnicii: niște clădiri modeste, când maronii, când turcoaz, dar cochete și îngrijite care mi-au amintit de construcțiile pătrățoase grecești și de grija pentru detalii a olandezilor.
Inari – sigur le știți și pe astea, sunt miile de porți roșii care formează un tunel. Foarte turistică zona, dar interesantă.
Hiroshima
În Hiroshima nu e mare lucru de văzut. În câteva ore poți vedea atât castelul, cât și zona memorială închinată tragediei bombei atomice. E, într-adevăr, impresionant. Pleci răvășit de acolo, oricât de pregătit te-ai duce. Cu atât mai mult cu cât se pune accentul nu pe război sau pe a-i acuza pe aliați, ci pe povestea victimelor. Te pun față-n față cu normalul vieții acestora: unii mergeau la școală, alții se aflau întâmplător în trecere prin oraș, unii își vedeau de treabă prin case. Și brusc cineva aruncă o bombă atomică în mijlocul banalității vieții lor și lasă în urmă sute de mii de morți, unii pe loc, alții din cauza diferitelor forme de cancer pe care le-au dezvoltat. O imensă cicatrice în istorie.
Din Hiroshima în Insula Miyajima se ajunge ușor cu trenul, apoi cu bacul. E o insulă mică, idilică, plină de verdeață, căprioare comunitare, temple, parcuri naturale. Merită să petreceți o zi aici. O să puteți urca pe un munte unde vă veți putea bucura de o priveliște minunată a insulițelor mici din jur. Tot aici găsiți o altă tori, de data asta aflată în apă, și căreia i s-a spus „floating Tori”, deși nu plutește deloc.
Osaka
Osaka e un Tokyo mai mic, dar la fel de nebun. Castelul din Osaka e spectaculos numai pe dinafară. Înăuntru nu veți întâlni, așa cum sunteți obișnuiți, încăperi păstrate ca-n vremurile străvechi, cu obiecte și explicații, ci un fel de încăperi renovate, cu beton, ciment, sticlă, un muzeu în cadrul căruia afli despre istoria acestui castel. Nu pierdeți nimic dacă nu intrați.
Tot în Osaka am întâlnit un fel de Champs Elysees, un bulevard larg, elegant, cu clădiri frumoase, unele futuriste, altele de inspirație occidentală, plin cu magazine de firmă. Dacă nu te-ai mai simțit de mult sărac, dă o tură!
În centrul orașului, în Dotonbori, găsești firmele pline de imaginație și lumini cu care eram obișnuiți din Tokyo, plus celebrul panou Glico, instalat în 1935.
Am ținut morțiș să mergem și la o piață de pește (și nu numai), Kuromon Ichiba (pe lângă gara Namba) și nu ne-a părut rău: am mâncat crab pe săturate (preferatul nostru), atât tempura, cât și pus pe grătar. Apoi ne-am îndreptat spre Tsutenkaku, un turn care nu ne-a dat pe spate. Zona e însă interesantă.
Nara
Din Osaka ajungi într-o oră în Nara, fostă capitală și ea, înainte de Kyoto. Poți merge în Nara și din Kyoto, durează la fel de mult. Aici găsești un parc natural imens, pliiiin cu căprioare comunitare care te urmăresc să le dai de mâncare (noroc găsești biscuiți cu 100 de yeni, ca să scapi de nebune). O mulțime de temple și aici, dintre care amintesc doar două care mi-au plăcut în mod deosebit: Todaiji (e un templu uriaș în care veți găsi cea mai mare statuie din bronz a lui Buddha) și Nigatsudo (cu o frumoasă panoramă a orașului).
Sursa:
https://travelator.ro/prima-data-in-japonia-ce-sa-faci-in-12-zile/ |
|
Today at 8:51 am by 
❥ Army:
×Sex
×Gold
×Reputation 
×Age 
×Location 
×Mood 
