 ❥ Army: : Muslim women
 ×Sex :   ×Gold : 5714 ×Silver : 15241  ×Reputation : 3 ❥×Enrolment Date : 2021-10-25
 ×Age : 29  ×Location : Constanta | Creatura din pădure Wed Dec 08, 2021 8:48 am | |
| 
Mă numesc Magda și am 26 de ani. Lucrez într-un birou din oraș. În weekend, îmi plăcea să scap de toată agitația și să fac o excursie în mediul rural. Din fericire, am o cabana intr-un mic sat, care se afla chiar la marginea padurii. Cât de mult îmi plăcea să ies din oraș și să petrec weekendul în căsuța mea. De ce m-am oprit? Ei bine, vă spun...
După o săptămână grea de muncă, aveam nevoie de odihnă, așa că am decis să plec din oraș. M-am dus acasă, mi-am făcut bagajele, le-am aruncat în portbagaj și am plecat. Când am ajuns în sat, era seara târziu și eram obosită de drumul lung. M-am dus direct in pat si am adormit repede.
În miezul nopții, am fost trezit de sunetul alarmei mașinii mele. M-am uitat pe fereastră, dar nu era nimeni în vedere. Mi-am găsit cheile mașinii, am apăsat butonul pentru a opri alarma. Când zgomotul îngrozitor a încetat, m-am întins din nou și am încercat să adorm din nou. Deodată, alarma a sunat din nou. Nu aveam chef să mă ridic, așa că mi-am luat cheile și am apăsat din nou butonul. Totul era liniștit și liniștit.
Cinci minute mai târziu, alarma a sunat a treia oară. O dată sau de două ori ar fi putut fi un accident, dar acum mă întrebam ce se întâmplă. Poate cineva să-mi joace feste în miezul nopții? M-am ridicat din nou și am apăsat butonul pentru a opri alarma, dar de data aceasta, nu m-am întins. Am stat lângă perdele și am privit.
După câteva minute, am văzut ceva la lumina lunii. O umbră a apărut din tufișuri și s-a apropiat încet de mașină. Aproape că puteam distinge forma. Era ceva înalt, slab și negru. Silueta întinse mâna cu brațele ei lungi și subțiri și bătu în mașină. Alarma a sunat din nou și, rapid ca o fulgerare, silueta întunecată s-a retras în tufișuri.
În acel moment, mi-am dat seama ce se întâmplă și am început să tremur de frică. Am oprit alarma și am continuat să mă uit. Lucrul a ieșit din nou din tufișuri și a alunecat tăcut spre poartă. a aruncat o mână prin ele și a scos peretele care ținea porțile închise. Eram paralizat de frică și nu mă puteam mișca. Mintea mea a fost cuprinsă de gânduri panicate.
Ce-a fost asta? Ce voia de la mine? Ce făcea? Ar dispărea vreodată?
Un fior mi-a străbătut corpul, de la cap până la degetele de la picioare. Gura îmi era uscată și inima îmi bătea repede. Eram atât de încordată, strângeam din dinți și îmi strângeam mâinile în pumni.
M-am stăpânit pe mine și am alergat în jos pe scări la parter la parter. Am vrut să caut ceva ce să mă pot folosi pentru a mă proteja. Totuși, tocmai când eram pe cale să aprind luminile, am înghețat brusc în loc.
Silueta întunecată era la fereastră. Era lipit de sticlă, privind înăuntru, căutând să vadă dacă era sau nu cineva acasă. M-am lăsat imediat în spatele canapelei și m-am uitat afară. Atunci mi-am dat seama la ce serveau toate aceste trucuri cu mașina. Încerca să-și ademenească victima afară.
Nu puteam să-mi iau ochii de la fața ei hidosă. Pielea era de culoarea cenușii și era acoperită de riduri. Ochii lui erau mici, plini de mărge și complet negri. În loc de nas, erau două găuri zdrențuite. Nu avea buze, doar două rânduri de dinți ascuțiți, galbeni. Respirația îi era atât de grea și răgușită, încât aburiu fereastra.
Știam doar că nu va dispărea. După ce am stat câteva clipe la fereastră, am auzit un foșnet când a venit la ușa din față. Am privit cum încerca să-și împingă degetele prin golul de sub ușă. Mânerul începu să se zvâcnească sălbatic în sus și în jos. Și apoi creatura a emis un sunet înfiorător... Nu era ca vocea umană. Era un mârâit profund, bestial, ca un câine furios care mestecă un os.
Știam că, dacă m-ar auzi, va continua să încerce până va găsi o cale de a intra în casă. M-am ghemuit în spatele canapelei, ascunzându-mă în umbră și încercând cu disperare să nu scot niciun sunet. Lacrimile au început să curgă involuntar pe fața mea, indiferent cât de mult aș încerca să le opresc. Simțeam pulsul bătându-mi în tâmple și tremuram ca o frunză, așteptând să se termine.
Nu știu cât timp am stat acolo. Trebuie să fi leșinat. Când m-am trezit și m-am uitat la ușă, creatura dispăruse. Ușa era încă pe loc și totul părea în siguranță. Nu am fost niciodată atât de ușurată în toată viața mea. Am alergat sus și m-am uitat pe fereastră. Afară era lumină și nu era niciun semn de nimic în neregulă.
Luând o șansă, mi-am luat cheile și, fără să mă opresc să-mi adun nimic, am fugit la mașină. Am sărit înăuntru, am încuiat ușile și am plecat cu mașina din sat cât de repede am putut. Nu m-am oprit din condus până m-am întors în oraș.
Când m-am întors la apartamentul meu, am pornit radioul și am auzit o știre. Crainicul a spus că, în sat, au fost descoperite cadavrele a două fete. Cadavrele lor fuseseră mutilate și aruncate într-o mlaștină. Cred că creatura a găsit ceea ce căuta...
Poliția a închis acea zonă și nimeni nu a mai îndrăznit să intre acolo.
Nici până în ziua de azi nimeni nu știe că acolo trăiește o creatură care vânează oameni.
,,sfârșit"
Autorul acestei povești este unicul Alex Ovidiu
Sursa: Tanuki povestitorul  Lavender makes me feel free and fly to unpaved shores. |
|
Today at 11:44 am by 
