Si tu no vuelves

https://www.youtube.com/watch?v=IPYzTM8v9Qk


N`am crezut.
13.

Îmi lipesc fruntea de genunchi. Mihai mă bate pe umăr şi se alătură celorlalţi, sărbătorind faptul că Leah şi Eva se vor alătura trupei… pe mine nu mă entuziasmează ideea… defapt, nu prea îmi pasă… ce farmec are fără ea ? Niciodată nu a vrut să ne spună, dar are o voce superbă… am auzit-o cântând din greşeală…dacă ea ar fi făcut parte din Animal X am fi avut un succes nu international, ci mondial ! Oftez din nou… când versurile care se aud din combina de pe un scaun se lovesc haotic de pereţii minţi mele, zguduindu-mi puternic raţiunea.
“N-am crezut … n-am crezut… n-am crezut…
N-am crezut că vrei pleca din viaţa mea… oare am să pot iubi pe altcineva ?
N-am crezut că vrei pleca din viaţa mea… oare am să pot iubi pe altcineva?”
Mă ridic şi ies, trântind uşa. Nu pot sa cred cât mi se potrivesc versurile alea… pe care le-a scris ea. Şi mda… cred că tocmai mi-am dat seama de răspunsul la întrebarea retoric din refren : NU! Nu voi putea iubi niciodată din nou…
Îmi ciufulesc părul şi-mi dau seama că tot mergând am ajuns la gară. Când mi-a spus că i-ar plăcea să mergem împreună la… oare e posibil să am norocul să o găsesc acolo?
Nu contează, îmi cumpăr bilet şi în cateva ore mă aflu în tren, cu capul sprijinit de geam, semi adormit.

https://www.youtube.com/watch?v=dVR6Vbt7Q6U

Balada...
14.
“Ce tare… eu nu ascult trupa voastră, dar varămea e înnebunită. Are un mega poster pe tavan, deasupra patului.”îşi dă ochii peste cap.
Răsuflu uşurat…
“Iei… mă bucur că te porţi cu mine normal… adică… în mod normal dacă o fană ar ştii că sunt în trenul ăsta, ar urca doar ca să vină să mă sufoce şi să-mi urle cât mă iubeşte bla blaaa!!”
Alexandra râde… are un râs delicat, care îmi gâdile timpanele. Nu pot să mă abţin să nu zâmbesc.
“Eşti un adolescent obişnuit … uhm, nu mi-o lua în nume de rău. Cu siguranţă ai ceva special, înafară de voce.”
“Mersi… şi tu pari altfel. Total desprinsă de lumea asta idioată.”
“Mulţaam!” râde iar. “Îmi place să vorbesc cu tine… cred că am putea fi prieteni buni. Unde mergi?”
“În Iaşi…”
“Şi eu tot acolo…”
Fără să-mi dau seama, pornesc o discuţie cu ea de care sunt absorbit, uitând complet motivul pentru care plecasem defapt…

https://www.youtube.com/watch?v=iiVuTNXtY_k

Epilog

Tremurând, deschid scrisoarea nerăbdătoare, iar ochii mei se pierd printre rânduri…
“Si tu no vuelves, se secarán todos los mares
y esperaré sin ti
tapiado el fondo de algun recuerdo
Si tu no vuelves, mi voluntad se hará pequeńa
me quedaré aquí
junto a mi perro espiando horizontes..
hey...
Si tu no vuelves,
no quedarán más que desiertos
y escucharé por si
algun latido le queda a esta tierra
que era tan serena cuando me querias
habia un perfume fresco que yo respiraba
era tan bonita, era asě de grande, y no tenia fin.
Y cada noche vendrá una estrella a hacerme compańia
que te cuente como estoy y sepas lo que hay
dime amor, amor, amor estoy aquí, żno ves?
Si no vuelves no habrá vida no sé lo que haré..
no sé lo que haré
no sé lo que haré
Si tu no vuelves, no habrá esperanza ni habrá nada
caminaré sin ti, con mi tristeza bebiendo lluvia
que era tan serena cuando me querias
habia un perfume fresco que yo respiraba
era tan bonita, era así de grande, y no tenia fin..
Y cada noche vendrá una estrella a hacerme compańía
que te cuente como estoy y sepas lo que hay,
dime amor, amor, amor estoy aquí, żno ves?
Si no vuelves no habrá vida no sé lo que haré...
Y cada noche vendrá una estrella a hacerme compańia
que te cuente como estoy y sepas lo que hay
dime amor, amor, amor estoy aquí, żno ves?
Si no vuelves no habrá vida no sé lo que haré
no sé lo que haré
no sé lo que haré..
Si no vuelves no habrá vida y no sé lo que haré
no sé lo que haré
no no no no..
Si no vuelves no habrá vida no sé lo que haré
no sé lo que haré
no sé lo que haré..
Si no vuelves no habrá vïda no sé lo que haré...”

Lăcrimând, am început să mi-o recitesc, de data asta cu voce tare, în română…


“Dacă nu te întorci se vor seca toate mările
Şi voi aştepta fără tine
Încercând să schimb durerea acestei realităţi…
Dacă nu te întorci, voinţa mea va fi tot mai mică…
Voi rămâne aici
Alături de câinele mele, aşteptând noi orizonturi
Heei!
Dacă nu te întorci
Nu vor rămâne decât deşeturi
Şi voi asculta
În caz că vreo frântură din tine va rămâne pe acest pământ
Era atât de perfect atunci când mă iubeai
Erai înconjurată de un parfum revigorant pe care îl puteam respira
Relaţia noastră era aşa frumoasă, grandioasă, şi nu avea final…
Şi în fiecare noapte va veni o stea să-mi ţină companie
Care va veni după la tine să-ţi spună ce mai fac, cum mai sunt
Spune-mi, iubito, iubito, iubito –sunt aici- nu vezi ?
Dacă nu te întorci viaţa mea nu mai există şi nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Dacă nu te întorci se va spulbera orice speranţă şi nu va exista nimic…
Voi merge fără tine, alături de tristeţea mea care se transformă în băutură
Era atât de perfect atunci când mă iubeai
Erai înconjurată de un parfum revigorant pe care îl puteam respira
Relaţia noastră era aşa frumoasă, grandioasă, şi nu avea final…
Şi în fiecare noapte va veni o stea să-mi ţină companie
Care va veni după la tine să-ţi spună ce mai fac, cum mai sunt
Spune-mi, iubito, iubito, iubito –sunt aici- nu vezi ?
Dacă nu te întorci viaţa mea nu mai există şi nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…
Nu ştiu ce voi face…”

Nisip purtat de vant...

Nu reuşeam să mă opresc din repetatul obsesiv al ultimei propoziţii. Am căzut în genunchi, picioarele cedându-mi, iar chipul înnecându-mi-se în lacrimi.
“Nici eu nu ştiu ce voi face fără tine…” am suspinat eu când am devenit lucidă.
“Atunci te întorci?”
Am întors cu viteză capul spre locul de unde s-a auzit vocea mătăsoasă şi am înlemnit.
“De unde ai ştiut că…?”
“Cred că nu am ştiut, am simţit… am vrut să vin aici şi am sperat să te regăsesc.”
Am privit amândoi spre orizont, unde marea se contopea cu cerul şi devenea un singur infinit. I-am simţit degetele reci împletindu-se cu ale mele şi am zâmbit tâmp.
“Alex a plecat să te caute…”
“Ciudat… în adâncul sufletului său ştia că l-am minţit.”
“Da, şi totuşi s-a agăţat de ultima speranţă care a mai rămas… te iubeşte.”
Continuăm să privim în zare, fără să ne uităm unul la altul… totuşi, mâinile noastre sunt în continuare unite.
“Şi Mihai?”
“Mihai a rămas cu Leah şi Eva… sincer, îl compătimesc.”
“Cu trupa cum râmâne?”
“Renunţ la muzică pentru tine…”
Încep să clatin din cap.
“Exclus.”
“Atunci întoarce-te cu mine şi trupa nu va avea de suferit!”
“Nu… nu vreau ca Mihai şi Alex să sufere.”
“Haide Anna, niciunul nu mai avem 3 ani… am fost toţi trei conştienţi de la început că vei alege doar unul…”
“Ha-ha, şi tot de la început ai ştiut că te voi alege pe tine, nu?”
“Nu.” răspunde simplu şi sincer. “Am bănuit doar… defapt am sperat.”
Ne-am plimbat minute în şir pe mal, cu valurile spărgându-se de picioarele noastre.
“Se pare că tu eşti cel care m-a găsit…”
“Da… te-aş fi căutat şi pe întreaga planetă dacă era nevoie.”
“Şerbaaan!” zâmbesc copilăreşte şi îl ciupesc de obraz.
Brusc mă lipeşte de el şi mă sărută ca şi cum ar vrea să-mi mânănânce buzele. Râd când câdem amândoi şi un val ne întrerupe sărutul. Râde şi el, mângâindu-mi obrazul…îmi dă peste umăr breteaua subţire a rochiei şi îmi sărută gâtul, în timp ce eu îl cuprind cu braţele.

****
Rotesc în mâna paharul de vin. Gust. Râd. E atât de sec… viaţa e atât de seacă. Ce răstunare de situaţiee.
“Annoooo, mişcă-ţi dosu’! Petrecerea nu are farmec fără tinee!” urlă Eva, bagându-şi capul prin uşa crăpată.
“Vin imediat, piţi!” chicotesc eu. Heei,acum suntem prietene. Ciudat ştiu… Eva e cu Mihai. Şi mai ciudat… ştiu! Alex are o gagică boemă pe nume Alexandra… asta e chiar dubiooos . Iar eu şi Şerban nu ne-am despărţit – ÎNCĂ – şi suntem răsfăţaţii “grupului de animale”.
Leah nu e atât de plastică precum pare –asta e chiar şocant, ehem – deşi o văd rar, îmi e prietenă mai nou. Uneori ne ia cu ea prin călătoriile ei, atunci când băieţii nu au concerte.
“Annnaaaaaaa!!” se aude o a doua strigare, şi mai insistentă… din partea lui.
“Vin, sugar, vin acum!” chicotesc eu şi privirea îmi pică pe foaie îngălbenită, lipită de-asupra patului, unde sunt scrise acele versuri de mâna… “Si tu no vuelves…” rostesc eu zâmbind tâmp.
“…no habrá vida no sé lo que haré” mă completează el şi mă sărută, apoi mă trage de mâna. Uşa se inchide zgomotos, se face curent şi un vânt nepoftit flutură foaia care rămâne în continuare lipită de perete… şi de inima mea.

Sfârşit.