Milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc Nowruz, Anul Nou Persan, informează DPA.
Sărbătoarea Nowruz este celebrată anual pe 20 sau 21 martie, când ziua şi noaptea au o durată egală. Potrivit calendarului autorităţilor iraniene şi afgane, începe acum anul 1403.
Nowruz este sărbătorit în Asia Centrală, de Vest şi de Sud, spre exemplu în Iran, Afganistan şi în regiunile kurde, dar şi de milioane de persoane din întreaga lume.
În Iran, celebrările din acest an sunt umbrite de o criză economică severă, iar în Afganistan nu au existat celebrări publice de când talibanii au preluat din nou puterea în august 2021.
Economia Iranului se află sub presiune, în contextul sancţiunilor internaţionale dure care au fost impuse în ultimele decenii, în principal din cauza controversatului său program nuclear şi a încălcărilor drepturilor omului.
De Nowruz, oamenii decorează în mod tradiţional o masă cu şapte feluri de mâncare sau obiecte considerate simbolice, toate începând cu litera "S" în farsi. Această masă conţine de obicei monede, mere, usturoi şi iarbă.
De asemenea, cu ocazia acestei sărbători se fac cadouri şi se citeşte cu voce tare din clasici ai literaturii.