Mandravela, cârciuma blestemata

Guest

Poate că nu băuseră acolo, dar toți locuitorii Bucureștiului de odinioară au auzit de Mandravela, cârciuma legendară de la marginea Capitalei unde petrecerile nu conteneau vreodată și unde chefuiau oameni din toate păturile societății. Unde mai pui că Mandravela se afla la răscrucea a trei drumuri „blestemate”: unul ducea la închisoare, altul la cimitir și al treilea ducea la spitalul de nebuni… În continuare vă vom prezenta povestea acestei cârciumi care a devenit faimoasă în tot Bucureștiul în perioada interbelică.
În perioada interbelică, Bucureștiul avea patru puncte cardinale ușor diferite față de cele din prezent: Nord, Vest, Est și Mandravela. Ce era Mandravela? Ei bine, Mandravela era o mahala din capătul de sud al Capitalei, cam pe unde e punctul de răscruce între șoseaua Olteniței și Calea Văcărești astăzi, nu departe de Piața Sudului. Mahalaua aduna laolaltă o cârciumă, o gheretă cu fructe și pâine și o tutungerie – tot de ce avea nevoie omul.
Dar vinul de la Mandravela nu era cel mai bun din București, tutunul de alături nu era cel mai parfumat și nici pâinea și fructele de la ghereta de vizavi nu te dădeau pe spate. Totuși, la cârciumă era mereu plin, mereu se dădeau chefuri și cântau lăutari. De ce? Ei bine, pentru farmecul de la Mandravela, un farmec aparte, care nu se potrivea cu titlul de „răspântie blestemată” atribuit locației.

Mandravela, cârciuma din mahalaua blestemată de la capătul Bucureștiului. Povestea locului în care paharele n-aveau fund, iar scaunele zburau des

Mandravela, cârciuma din mahalaua blestemată de la capătul Bucureștiului. Povestea locului în care paharele n-aveau fund, iar scaunele zburau des
Mandravela, cârciuma din mahalaua blestemată de la capătul Bucureștiului. Povestea locului în care paharele n-aveau fund, iar scaunele zburau des. Sursa foto: De ieri și de azi
Poate că nu băuseră acolo, dar toți locuitorii Bucureștiului de odinioară au auzit de Mandravela, cârciuma legendară de la marginea Capitalei unde petrecerile nu conteneau vreodată și unde chefuiau oameni din toate păturile „soțietății”. Unde mai pui că Mandravela se afla la răscrucea a trei drumuri „blestemate”: unul ducea la închisoare, altul la cimitir și al treilea ducea la spitalul de nebuni… În continuare vă vom prezenta povestea acestei cârciumi care a devenit faimoasă în tot Bucureștiul în perioada interbelică.

În perioada interbelică, Bucureștiul avea patru puncte cardinale ușor diferite față de cele din prezent: Nord, Vest, Est și Mandravela. Ce era Mandravela? Ei bine, Mandravela era o mahala din capătul de sud al Capitalei, cam pe unde e punctul de răscruce între șoseaua Olteniței și Calea Văcărești astăzi, nu departe de Piața Sudului. Mahalaua aduna laolaltă o cârciumă, o gheretă cu fructe și pâine și o tutungerie – tot de ce avea nevoie omul.

Dar vinul de la Mandravela nu era cel mai bun din București, tutunul de alături nu era cel mai parfumat și nici pâinea și fructele de la ghereta de vizavi nu te dădeau pe spate. Totuși, la cârciumă era mereu plin, mereu se dădeau chefuri și cântau lăutari. De ce? Ei bine, pentru farmecul de la Mandravela, un farmec aparte, care nu se potrivea cu titlul de „răspântie blestemată” atribuit locației.

Ce înseamnă „Mandravela”? De ce era blestemată?
Denumirea, extrem de melodioasă și cu „quelque chose” a cârciumii, provine din folclorul local, și este un regionalism care înseamnă „minciună” sau „intrigă”, potrivit Cunoaște Lumea. Farmecul locului era confirmat seară de seară de chefurile care se încingeau aici, astfel că petrecerile de aici nu aveau comparație (în felul lor) cu nicio petrecere din localurile de lux din București.

Acum, legat de renumele de loc „blestemat”, explicația e una simplă, prezentată de reporterul Ion Dragomir în „Ilustrațiunea Română” în anul 1935:

“(…) Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucișare a două drumuri funeste. Primul, duce spre pușcărie; celălalt, spre casa de nebuni și țintirimul “Trei coceni”, al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri” de văduvele tinere, neconsolate să știe că răposații făuritori de iluzii matrimoniale zac sub o țărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într’o dimineață, doi cetățeni, cu ochii tulburi și părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un țigan gras și răgușit.
– Zi-i, mă gașpere! – urla unul din cheflii. Că mâine mă’ntorc iară la 411.
Erau doi proaspeți ieșiți din pușcărie, care-și sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În fața cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliție și o ambulanță a salvării.
– Ce s’a întâmplat?
– Ia, doi proaspeți scăpați de la „411”. Au petrecut de ieri dimineață, pe neîntrerupte. Pe urmă, s’au luat la ceartă. Unul din ei a “înțepat” pe celălalt. N’a avut săracul parte de libertate.
Compătimirea mergea către cuțitar, nu către cel cu mațele sfârtecate. Totuși, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunoștință cu oameni cât se poate de interesanți. Așa, de pildă, aci m’am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreștilor.”

La Mandravela adesea se încingeau spiritele, atât pentru că lumea bea peste măsură cât și pentru că pe-aici veneau oameni care nu știau de glumă: fie pușcăriași proaspăt eliberați de la Văcărești, fie infractori vestiți din București, care beau și mâncau pe nerăsuflate. Deloc surprinzător, poliția era prezentă mai des decât ar fi cazul, mereu la scurt timp după ce în cârciumă zburau pumni, picioare, scaune și pahare.

Sfârșitul Mandravelei
Patronul de la Mandravela, Costică Alexandrescu, zis și „bancherul din Berceni”, încercase pe parcursul vieții să „fenteze” sistemul și să evite parțial plata datoriilor mari pe care le acumulase, însă după moartea sa a fost prins de stat. Astfel, urmașii săi au rămas în 1937 fără cele trei proprietăți ale sale, printre care se număra și Mandravela. Cu toate astea, povestea Mandravelei a rămas vie în București, motiv pentru care ați citit aceste rânduri. În încheiere vă lăsăm cu o poezie încheiată cârciumii ce a fost publicată de revista „Veselia” în numărul din 7 martie 1924:

MANDRAVELA

O cârciumă cu un șopron
Destul de prăpădit și-acela
E tot ce vezi când ai sosit
La cârciumă, în Mandravela.

Dar n’are a face-un biet șopron
Sau niște geamuri, că sunt mici
Căci dacă vii, aicea vii
Fiindcă e locul cu lipici.

Și nu să cugeți la igienă
Nici să rozi așchii din șopron
Ori să consumi fețe de mese
Și să bei geamuri cu sifon.

Aicea vii când fericirea
Îți pare că a fost prea scurtă
Ca s’o urmezi te-a dus nevoia
La ciorba strașnică de burtă.

Aici când vii îți pare totul
Cât mai frumos e cu putință
Ai iarbă verde, aer rece
Și spațiu pentru elocință.

Iar la picioare’n panoramă
Se desfășoară cât privești
Cu arbori, coșuri și biserici
Infect, dar scumpul București.

Când s’o pornești sosește vremea,
Răspântia-ți dă patru poteci
La Văcărești te duce una
La Belu pe a doua treci.

Spre Balamucul nou e-a treia
Și-a patra… dacă asta cauți
Te duce peste câmp, stimate,
Când câmpii ți-au rămas să-i bați!

Sursa: B365

https://b365.ro/mandravela-carciuma-din-mahalaua-blestemata-de-la-capatul-bucurestiului-povestea-locului-in-care-paharele-n-aveau-fund-iar-scaunele-zburau-des-522028/

Guest

Nici nu am auzit pana acum de acea cârciumă și mi se pare absolut grozava. Era frumoasa din câte vad. Abea astept sa mai postezi câteva imagini cu acea cârciumă. Oare mai exista ca si muzeu sau e distrusa?