Fericirea conjugala

Autor nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură

De la autorul bestsellerurilor Căsătorie de plăcere și Copilul de nisip

Casablanca, începutul anilor 2000. În urma unui atac cerebral, la apogeul carierei sale artistice, un pictor rămâne paralizat. Vernisaje, călătorii și aventuri – toate par acum foarte îndepărtate. Captiv într-un scaun cu rotile, se gândește la eșecurile vieții sale, convins că declinul a fost provocat de mariajul său nefericit, și hotărăște să scrie în secret o carte despre infernul conjugal.

Ceea ce veți citi e mărturia pe alocuri lucidă, pe alocuri înfierbântată a unui pictor care nu mai poate să picteze, a unui om care își caută curajul de a se elibera dintr-o relație distructivă. Ceea ce veți citi este însă și versiunea soției sale asupra acelorași evenimente – pentru că, într-o zi, ea găsește manuscrisul și se hotărăște să-și scrie propria poveste, răspunzând acuzațiilor soțului. Două versiuni asupra aceleiași istorii, două adevăruri subiective care se luptă pentru supremație în ochii cititorului.

Cui i se va da dreptate? Ce mai înseamnă fericirea conjugală într-o lume în care căsătoria este o instituție? Când se transformă o relație de iubire într-un joc de putere?

„În orice limbă, în orice cultură, Tahar Ben Jelloun este un scriitor remarcabil.“

The Sunday Telegraph

„Avea convingerea profundă că acest accident reprezenta pentru el ocazia de a reconsidera totul. Nu doar viața conjugală, ci și relația lui cu munca și creația. «Mi-ar plăcea», își spunea el, «să pot picta un strigăt ca Bacon. Sau să pictez teama care mă încremenește și mă face vulnerabil. Să pictez teama cu atâta precizie, încât s-o ating, s-o zădărnicesc, s-o anulez și s-o șterg din viața mea. Cred în magia care se naște din pictură și care acționează asupra realității. Da, imediat ce voi reuși să-mi mișc mâinile și degetele, o să înfrunt teama, o teamă orizontală ca șinele de tren, o teamă în veșnică mișcare, care-și modifică forma și culoarea, care stinge toate luminile. Așa o să fac, o s-o prind și o s-o expun în fața mării, al cărei albastru va copleși pânza.»“