Inainte de sfarsit

Capitolul 1

Din perspectiva lui Evelin Blake
Eu sunt Evelin Blake. Da, stiu ca habar nu ai cine sunt chiar daca e posibil sa ne fi intalnit candva. Dar cine ar remarca o fata atat de simpla care nu are nimic deosebit ? Toti vor spune ca sunt doar o eleva obisnuita de liceu. Dar ei nu ma cunosc cu adevarat. Nici eu nu stiu cine sunt si am incercat toata viata sa-mi dau seama de asta. Din pacate, norocul nu a fost de partea mea. Inca de cand m-am nascut am fost sortita unui destin nefast. Am trecut pe langa moarte de atatea ori incat as fi putut castiga un concurs pentru asta.
In comparatie cu voi, eu nu provin din aceasta lume, pana acum cativa ani locuiam intr-un regat stapanit de magie, dar o furtuna ciudata m-a adus aici. Lumea reala. Macar aici nu incearca nimeni sa ma omoare. Aici nimeni nu se uita ciudat la parul meu brunet si ochii mei inchisi la culoare. Este ceva obisnuit prin zona. Iar in acesti ani care au trecut am reusit sa ma obisnuiesc cu noua mea viata si sa devin o liceeana obisnuita. Fara magie. Fara nimic care sa-mi aminteasca de trecut. Aproape.

*In urma cu 7 ani*
Am deschis poarta castelului fara sa ma gandesc ca ar fi putut sa fie periculos. Nu tinusem cont nici macar de advertismentul oamenilor pe care ii intalnisem. Poate a fost de vina faptul ca pe atunci nu stiam ce e cu adevarat frica. De parca acum as stii mai bine intelesul acestui cuvant.
Totusi, pe atunci eram prea naiva, prea inocenta, aveam doar doisprezece ani, dar defapt acela urma sa fie momentul in care viata mea incepea cu adevarat. Anii de pana atunci erau in ceata pentru mine din cauza unei asa zise boli necunoscute care nu imi permitea sa vad lumina soarelui prea des. Iar din aceasta cauza lumea a inceput sa creada ca sunt un vampir. Nu vi se pare asta ciudat ? Nu cred ca am baut sangele nimanui niciodata.
Atunci el m-a salvat. Nu a facut-o cu adevarat pentru mine, dar asta a insemnat mult si nu am putut sa-l uit gandindu-ma ca intr-o zi il voi intalni din nou si il voi ruga sa ma scape de boala necrutatoare pe care ei credeau ca o am. Si dupa cativa ani l-am vazut din nou si l-am urmarit. Pe atunci credeam ca daca voi aparea in fata lui pe nepregatite i se va face mila de mine si imi va da un antidot. Atunci nu mi-a mai pasat nici de feabra pe care o aveam sau de durerea de cap care parea uneori insuportabila, am facut asa cum am vrut.
Prin urmare, am deschis usa care ma despartea de acel loc considerat de multi sinistru. Si atunci l-am vazut. Statea pe un fotoliu parand ca se gandea la ceva.
-Hey, am spus eu incet nevrand parca sa-l deranjez.
Deodata a aparut in fata mea ranjind :
-Evelin, ce onoare sa te ma dupa atata timp in umila mea locuinta. Oh. Daca as fi pariat ca nu vei mai trai prea mult, as fi pierdut cu siguranta. Si ce vant te aduce in umila mea locuinta ? Daca vrei ceva de la mine, cred ca stii foarte bine ca eu nu iti voi da atata timp cat nu am ce sa-mi oferi. Deci, a spus el intorcandu-se cu spatele meu si indreptandu-se spre fotoliul din care disparuse, ai ce sa-mi oferi ?
A stat o clipa in loc asteptandu-mi raspunsul.
-Poate ca as avea daca mi-ati spune ce vreti de la mine.
Si apoi s-a intors fulgerator spre mine zambindu-mi.
-Aceasta lume a devenit cam prea mica pentru mine. Si se tot zvoneste ca mai sunt si alte taramuri de explorat. Deci, imi pot spune tu cum sa ajung pe un alt tinut ?
M-am gandit cateva secunde la ce puteam sa-i raspund. Auzisem multe zvonuri si nu stiam deloc care ar fi putut fi adevarate. Dar eu depindeam de ce aveam sa-i raspund.
-Se spune ca o data ce vei ajunge la capatul lumii, exista un portal care te poate duce oriunde iti doresti. Dar oricine a plecat in cautarea lui nu s-a mai intors, am incercat sa-i spun sperand ca asta ma va ajuta sa scap.
-Dar se zvoneste ca mai exista o lume mult mai mare decat oricare asta unde nu exista magie, dar chiar si asa ei au ceva… cum se numeste… “tehnologie” care le face viata mai usoara.  Intrebarea e cum poate ajunge acolo.
El continua sa imi zambeasca de parca se astepta sa-l impresionez cu urmatorul meu raspuns. Daca un vrajitor atat de temut si de puternic nu putea sa ajunga acolo, ce puteam face eu ? Nici macar nu stiam cine erau parintii mei si din care dintre lumi ma trageam eu. Dar nu voiam sa renunt. Trebuiam sa-l conving sa ma ajute.
-Nu te pot ajuta cat timp suflet de o boala cumplita din cauza careia pot muri din clipa in clipa.
El a chicotit auzind una ca asta. Mie nu mi se parea nimic amuzand.
-Tu chiar crezi ca esti bolnava ? Defapt, toate starile tale sunt date de viziunile pe care le ai in cap si nu le poti pune cap la cap, ai trait printre oameni si ei nu au facut decat ca lucrurile astea sa se agraveze.
-Si cum pot scapa de ele ?
-Daca vei invata sa folosesti magia, le voi putea controla si pe ele sau chiar vor disparea, draga mea. Eu chiar te-as putea invata cate ceva, dar eu cu ce ma aleg din asta ?
-Asta sa te ajut sa gasesti o modalitate sa ajungi in acel tinut. Si chiar daca vei vrea sa cuceresti acea lume, eu voi fi alaturi de tine sa te ajut, orice s-ar intampla, oricat de departe as fi.
Credeam  ca nu va avea incredere in mine si ma va da imediat afara, dar spre mirarea mea a fost de acord sa incheiam intelegerea.
Si asa am inceput o noua viata care avea sa ma urmareasca mult timp de atunci incolo.