Istoria Egiptului Antic

Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducerea faraonilor, regi și singuri intermediari între oameni și zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât și interne (tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.

Cronologie
Istoria Egiptului antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei , faraonului. Datarea evenimentelor în egiptul antic este încă subiect de cercetare. Datele calendaristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii. Mai jos este o listă corespunzătoare datelor convenționale egiptene .

Epoca predinastică(5500 î.en.-3150 î.en.)

n epoca neolitică sursele arheologice capătă un caracter mai precis prin faptul că apare arta figurativă : omul, până acum invizibil, este reprezentat artistic tot mai des. Apoi dezvoltarea ceramicii decorate oferă elemente mai precise a unei cronologii relative, care să poată stabili și preciza concluziile ce se pot trage din evoluția și perfecționarea ustensilelor. Pe de altă parte unele date despre situația Egiptului în epoca predinastică pot fi aflate din studiul textelor Piramidelor care se referă la epoci cu mult anterioare primei dinastii istorice a Egiptului. În perioada predinastica , clima egipteanǎ a fost mult mai puțin aridǎ decât este cea de astăzi. Mari regiuni din Egipt au fost acoperite de savană și traversate de pășuni. Vegetația și fauna au fost prolifice în toate împrejurimile și regiunile Nilului pentru populațiile mari de păsări de apă ca ibișii. Vânătoarea a fost o practicǎ comună pentru egipteni, fiind perioada în care mai multe animale au fost domesticite.  Traiul în așezările permanente în Egiptul Antic pe la mijlocul mileniului VI î.en. se baza în special pe cultura cerealelor și creșterea animaleleor (vaci, capre, oi și porci). Obiectele din metal au luat locul celor din piatră. Tăbăcitul pieilor de animale, olăritul și țesutul erau activități normale. Elementele funerare din această perioadă includ vase ceramice, bijuterii, unelte, arme si alimente (carne și fructe uscate). Morții erau îngropați cu fața spre vest


Figurine din fildes si oase
Acum aproximativ 7500 de ani , triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor , asupra tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele. Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus(Sud), denumită cultura Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscutǎ pentru ceramica de înaltǎ calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.


Paleta reprezentand vanatoarea
Stilul de viață al badarienilor se baza pe agricultură, pescuit și creșterea animalelor. Artefacte străine indică legǎturi cu populații îndepǎrtate (până in Siria). În această perioadă apar mobila, vasele decorate, tacâmurile, pieptenele și figurinele. Existența stratificării sociale este dedusă din descoperirea mormintelor membrilor înstăriții ai comunității într-o anume secțiune a cimitirelor. Ritualurile funerare în epoca badariană nu diferă prea mult de cele de la Merimide și El-Omari, dar în cultura de la Nagada aceste ritualuri evoluează repede. Atunci când coliba devine dreptunghiulară în locul celei ovale sau circulare, mormântul devine și el dreptunghiular și se menține astfel în toată perioada predinastică. În același timp, groapa era căptușită cu cărămidă nearsă, lucrându-se un fel de cavou care are chiar bolți laterale, în care se așezau alimente, apoi o scară de coborâre în cavou. Cadavrul nu era învelit în piei de animale sau în pânză, ci așezat mai întâi într-un fel de coș lucrat din nuiele, apoi într-un adevărat sarcofag, coșciug lucrat din pământ ars în foc ca un vas de argilă, dar cel mai des într-un coșciug lucrat din scânduri. Alături de cadavru se depuneau numeroase vase de ceramică sau de piatră. Cea mai mare parte dintre defuncți erau culcați pe o parte, în poziția fetală (cu picioarele la piept), cu capul către sud, dar fața întoarsă către răsărit (ca în epoca faraonică).


Cultura Badari a fost urmată de culturile Amratian (Naqada I) și Gerzeh (Naqada II) , care au adus o serie de îmbunătățiri tehnologice. Încă din perioada Naqada I, egiptenii predinastici au importat obsidian din Etiopia , folosit pentru a modela lame și alte obiecte pentru cioplit. [4] Cultura Naqada apare în jurul anului 4500 î.Hr. , constând în vase ceramice cu forme geometrice, umane și animale atât pictate cât și sculptate. Forma vaselor a devenit specializată în funcție de loc, precum moodelele de case dreptunghiulate (incluse în elementele funerale). Există dovezi că alchimiștii egipteni au descoperit mortarul în jurul aniilor 4000 î.Hr. prin una din cele mai vechi reacții chimice cunoscute .


Mumie predinastica
În perioada Naqada II , există dovezi precoce de contact cu Orientul Apropiat , în special cu coasta Canaanului și Byblosului. De-a lungul unei perioade de aproximativ 1.000 de ani, în timpul culturii Naqada, s-au dezvoltat câteva mici comunități agricole care au evoluat într-o civilizație puternică, ai cărei lideri au deținut control complet asupra oamenilor și resurselor din valea Nilului. Stabilirea unui centru de putere la Hierakonpolis , iar mai târziu la Abydos , liderii din timpul perioadei Naqada III au extins controlul spre nordul Egiptului de-a lungul Nilului. De asemenea, au practicat negoț cu Nubia la sud, cu oazele din deșert de la vest , și culturile din estul Mediteranei și Orientului Apropiat la est. Mormintele regale nubiene și artefactele de la Qustul poartă cele mai vechi exemple cunoscute de simboluri egiptene dinastice, cum ar fi coroana albǎ a Egiptului de Sus și șoimul.  Cultura Naqada a produs o serie variată de bunuri materiale, reflectând creșterea puterii și bogăției elitei, precum și producerii de produse de uz personal, care au inclus piepteni, statui mici, ceramică pictată de înaltă calitate, vase de piatrǎ decorative , palete cosmetice și bijuterii din aur, din lapis lazuli și din fildeș. Ei au dezvoltat, de asemenea faianța , care a fost folositǎ și în perioada romană, pentru a decora cǎni, amulete și figurine. În ultima fază predinasticǎ, cultura Naqada a început să utilizeze simboluri scrise, care în cele din urmă au evoluat într-un sistem complet de hieroglife pentru a scrie limba Egiptului antic.