| Visitators |  |
| Our allies | 
 |
| Top posting users this month | |
| One Shot şi Lucruri Neterminate. | |
 ×Sex :   ×Gold : 6151  ×Silver : 22788  ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
 ×Age : 47  ×Location : Nowere | One Shot şi Lucruri Neterminate. Thu Apr 02, 2020 12:38 pm | |
| Ceea ce e One Shot s-ar încadra mai degrabă la jurnal, dar cum voi pune şi anumite lucruri începute de mine şi apoi abandonate, am deschis un topic care precizează acest lcuru.
Cine ?...
Cine oare ne încurajează atunci când ne-a dispărut orice dram de curaj ?... O singură persoană este cea care ne încurajează mereu, ne dă sfaturi, se află lângă noi de fiecare dată când suntem veseli, trişti, bolnavi... Acea persoană e... mama. Dar prin ea ne vin toate de la Dumnezeu !
Cine oare te sprijină când ai nevoie de un sprijin ?... Mulţi ar răspunde : părinţii, rudele, prietenii. E adevărat că părinţii te înţeleg cel mai bine, dar rudele şi prietenii au şi ei propriile lor probleme şi nu te pot înţelege uneori. Atunci, cel mai bun şi firesc răspuns este : Dumnezeu. El te cunoaşte, El te vede chiar dacă tu nu-L vezi, El e mereu lângă tine ! Îşi trimite îngerul dat ţie de El !...
Cine te ridică atunci când tu te afunzi ?... Îngerul ! Pentru fiecare dintre noi e un înger care veghează, ridicându-ne.
Cine-ţi dă înapoi aripile când ele ţi-au fost tăiate ?... Numai credinţa ! Speranţa că mâine este o nouă zi, că totul poate fi altfel !
Cine te iubeşte atunci când simţi că nimeni n-o face ?... La ceastă întrebare e bine să cauţi în interiorul tău răspunsul. E bine să pătrunzi în cămările cele mai tainice ale sufletului tău, să scotoceşti prin sertarele închise din mintea ta pentru a găsi răspunsul.
Cine ?... Cât de multe propoziţii încep cu această întrebare ! Această întrebare este una mai simplă decât altele. Indiferent de întrebarea care începe cu „cine”, se găseşte întotdeauna un răspuns pentru ea !
Cum ?...
Cum poţi să-ţi ceri iertare de la cineva, când nici tu nu ştii prea bine ?... Cum să vorbeşti cu cineva şi să-l faci să înţeleagă cât de mult ai greşit ?...
Cum să te ascunzi, atunci când nici un loc de ascunzătoare nu mai e liber ?... Cum să „bandajezi’ o inimă rănită, când nu există bandaje pentru ea ?... Cum poţi să taci şi să-i asculţi pe toţi, când simţi că ai vrea să strigi ?... Cum poţi să nu vorbeşti, când ai atâtea de spus ?...
Cum să cauţi pe cineva care să te înţeleagă, când toţi în jurul tău nu te înţeleg ?... Cum să stai să aduni la un loc bucăţile unei inimi sfărâmate, când însăşi timpul nu stă în loc ?...
Cum să înveţi să comunici mai bine ca să nu răneşti pe cei din jurul tău ?... Cum de poate fi viaţa atât de plină de necunoscut, de întrebări fără răspuns, atât de dură şi totuşi atât de frumoasă ?...
 |
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran  ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Thu Apr 02, 2020 6:46 pm | |
| cat de bine zici în one shot-ul tau
sunt lucruri cât se poate de reale |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Thu Apr 02, 2020 7:07 pm | |
| De ce „scriem” ?
Mulţi se întreabă : „Ce mă face pe mine să scriu ?”, dar prea puţini ştiu un răspuns satisfăcător la această întrebare.
Poate că scriem din nevoia de a spune cuiva ceea ce gandim, fiindu-ne mai uşor să ne „spunem” oful în faţa unei coli albe de hârtie care nu ne judecă şi nu ne reproşează nimic... Poate ne vine greu să transpunem în vorbe tot ceea ce ne frământă, alegând scrisul ca formă de materializare a acestor vorbe... Poate simţim nevoia de a scrie şi doar atât !
Uneori, însă, scrisul ajunge mai departe, căci noi vrem ca ceea ce am scris să ajungă mai departe, să citească şi alţii ceea ce vrem să spunem. Alteori, „închidem” scrisul într-un jurnal tainic pe care îl păstrăm ca pe cel mai preţios lucru al nostru...
Se întâmplă – tot mai des – ca scrisul să ne elibereze de toate frustrările acumulate peste zi, de toate nemulţumirile legate de o anumită problemă ori situaţie...
Dar... ce se întâmplă atunci când scrisul se transformă într-un „veritabil” roman de aventură, poveste sau orice altceva decât „simple gânduri” ?... Atunci intervine „talentul” de a scrie !
Talentul este atributul pe care îl avem încă de la naştere. Depinde de noi dacă îl dezvoltăm înflorindu-l, fructificăndu-l sau îl abandonăm „omorându-l”. Totuşi... de unde suntem capabili să punem pe coala de hârtie cuvinte atât de meşteşugite, armonioase, plăcute celor care ne citesc ?...
Ne e mai uşor să ne materializăm gândurile pe o coală de hârtie, decât să le transpunem în vorbe ?... Oare ne vine uşor din motivul legat de faptul că ai mai multă putere şi încredere în faţa unei coli albe ?... De unde vin dorinţa şi placerea de a scrie ?...
Ce multe întrebări frământă viaţa omului !...
Ce simplu şi împlinit lucru este acela de a trăi clipa !...
De ce ?...
De ce plângem ?... Ce ne face pe noi oare să vărsăm lacrimi ?... Oare bucuria ori necazul ?... Sau doar plângem din nevoia de a ne descărca de toate tensiunile acumulate peste zi ?... Plângem când simţim că totul în jurul nostru se destramă, când suntem veseli de ceva sau când suntem trişti, plângem dacă simţim că înăuntrul nostru s-au acumulat atât de multe lucruri, încât avem impresia că numai lacrimile ni le pot şterge, plângem uneori doar din nevoia de a ne uşura sau pur şi simplu plângem fără un motiv anume.
De ce suntem trişti ?... Suntem trişti din aceleaşi motive care aduc plânsul. Tristeţea nu bate la poarta inimii noastre întrebându-ne : „vrei să fii trist?”, ci pur şi simplu ne invadează fără un motiv anume. Atunci devenim melancolici, apatici, trişti. Nu trebuie să dăm explicaţii de ce suntem trişti, căci uneori nu avem un motiv anume la tristeţea noastră.
De ce râdem ?... Râdem doar ca să uităm de necazuri, râdem pentru că râsul este cel mai de preţ medicament. Râsul ca şi medicament te revigorează, îţi dă puterea de a răzbi mai uşor în viaţă, îţi umple plămânii de un aer proaspăt, revigorant, care te mobilizează, te întăreşte, te înalţă.
De ce vorbim sau tăcem ?... Se spune că atunci când vorbeşti prea mult eşti guraliv, moară hodorogită şi persoanele de lângă tine au tendinţa să te îndemne să mai taci pentru că le sâcâi. Dacă, din contră, nu prea vorbeşti, fiind o fire mai tăcută, atunci ţi se pune pe dată eticheta de „ciudat” ori „taciturn”, nimeni nu se întreabă din ce anume motiv taci. Poate tu taci reflectând la ceea ce spun cei din jurul tău, poate taci fiindcă meditezi la ceva anume, poate taci gândindu-te că dacă ai spune ceva ai jigni pe cineva sau poate taci doar din dorinţa de a nu spune nimic. Poate că tăcem doar din nevoia de a procesa cu ajutorul creierului nostru – această materie cenuşie eminentă, această uzină-labirint – informaţia pe care tocmai o percepem de la o persoană ce vorbeşte sau propriile noastre gânduri, păreri. Poate că tăcem din dorinţa de a ne construi propoziţiile, ce le vom spune, mai bine, mai armonios, aşa încât să nu rănească pe cel căruia îi vom adresa acele cuvinte. Cine poate şti uneori de ce anume tăcem ?... De ce trebuie neapărat să fim rapid etichetaţi dacă vorbim prea mult sau tăcem ?...
De ce unele persoane merg la psiholog sau consilieri de tot felul ?... În ţările occidentale, cu o cultură mult mai dezvoltată, cu o mentalitate deschisă, mersul la un consilier sau psiholog nu este ceva nefiresc. Pentru un occidental un psiholog, un expert, îl poate ajuta să gândească mai limpede, îl poate ajuta să vadă când anume greşeşte, îl poate îndruma spre o cale bună atât pentru el cât şi pentru cei din jurul lui. În ţările neoccidentale, cu o mentalitate puţin mai închisă, învechită, mersul la un psiholog este un subiect tabu sau mai rău: intervine concepţia conform căreia dacă mergi la psiholog eşti nebun !
Oare toate întrebările încep cu „de ce ?” ?... Complicat acest „de ce” şi destul de plin de îndoieli, de nedumeriri !... De ce aceasta este structura unui „de ce” ?...
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Fri Apr 03, 2020 9:13 am | |
| bună asta  mi-a plăcut mult faza cu de ce scriem |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Fri Apr 03, 2020 1:02 pm | |
| Drumul vieţii...
Deschidem ochii şi silabisim primul nostru cuvânt, chiar dacă acesta e doar un sunet... Atunci înseamnă că ne-am născut, am început să mergem pe drumul vieţii...
Dar oare ce e acest drum al vieţii ?... Este o şosea pe care mergem după ce ne naştem... Maşina care rulează pe acel drum este trupul nostru, iar benzina este sufletul... Pătrundem pe drum goi şi neputincioşi şi părinţii sunt cei care ne călăuzesc paşii... Este momentul în care înveţi cum să mănânci, cum să vorbeşti, cum să mergi... Este clipa în care jucăriile viu colorate fac parte din universul tău, momentul în care fiecare lucru din jurul tău îţi stârneşte o curiozitate nemăsurată...
Începem să facem primii paşi, lumea întreagă ni se pare prea mare pentru noi care suntem mici, dar în acelaşi timp ni se aşterne în faţa noastră. Ne mişcăm mai de-a buşilea, mai în picioare, descoperind încetul cu încetul casa în care creştem... Ieşim dintre cei patru pereţi atunci când suntem suficient de puternici şi ştim să vorbim, să mâncăm şi alte treburi fireşti omului. Primul contact cu exteriorul ni se pare brusc, având un impact mare asupra noastră, dar viaţa noastră începe odată cu mersul la cămin ori la grădiniţă.
Lumea din exterior ni se pare mare, dar încercăm să comunicăm cu cei din jurul nostru atât cât ne pricepem. Constatăm cu uimire că cei din jurul nostru ne înţeleg şi vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi. Atunci începe integrarea noastră în comuniune, vorbind cu cei din jurul nostru, învăţând lucruri noi şi interesante.
Dar timpul se scurge şi ne trezim în clasele primare, când încercăm să descifrăm tainele întortocheate ale alfabetului şi ale scrisului. Scriem mai stingher, mai stângaci, mai urât la început, dar ne perfecţionăm pe măsură ce evoluăm pe scara socială, căci din clasele primare, ne putem considera integraţi în societate ! Sărim pe nesimţite în clasele gimnaziale, când decoperim cu uimire fascinaţia materiilor : istorie, geografie, matematică, română şi alte materii. Unii prindem gustul pentru istorie, fascinându-ne tot ceea ce este nou sau ceea ce e vechi, alţii prindem gustul pentru calcule şi câte şi mai câte alte îndeletniciri...
De la gimnaziu, ajungem la liceu şi, de atunci, suntem şoferi pe propriul drum. Încep necazurile, încep bucuriile, nopţi nedormite uneori, primii fiori ai iubirii... Colegi noi, lume interesantă, poveşti, bancuri, o lume în care te simţi interpret într-o piesă de teatru. Drumul pe care începi a-l parcurge nu este deloc o şosea dreaptă, ci una cu multe curbe, cu suişuri şi coborâşuri, unde nu există semne de circulaţie care să te ghideze. Rulăm cu viteză mai mare sau mai mică şi când dăm de greu ni se pare că urcăm cea mai abruptă pantă şi ne întrebăm cu mirare de unde a apărut ea în faţa noastră, dar o urcăm, căci nu avem o altă soluţie. Ne enervăm, obosim, dar nu încetăm să urcăm, căci dincolo de panta aceea ştim că ne aşteaptă ceva minunat.
Când abandonăm ceva, simţim cum mergem cu o viteză uluitoare la vale, coborând o altă pantă, periculos de înclinată, dar simţim că avem aripi ca să zburăm şi parcurgem şi bucata aceea de drum curioşi să vedem ce ne aşteaptă la capătul ei. De devenim trişti dintr-un motiv sau altul ne trezim brusc într-un tunel. E întuneric acolo, e rece, e umezeală, ne este frică, dar vedem o lumină şi accelerăm spre ea şi când ieşim mai în larg, mai în lumină, râdem, căci am dat de o porţiune de drum netedă, ce ne lasă să răsuflăm uşuraţi după eforturile pe care le-am făcut...
Ne trezim la facultate, moment în care facem paşi către maturizarea noastră, dăm piept cu lumea întreagă şi învăţăm pentru viitorul nostru. Ne trezim apoi la casa noastră... Suntem noi înşine părinţi, avem copii pe care trebuie să-i îndrumăm pe drumul vieţii la fel de bine cum ne-au îndrumat pe noi părinţii... Suntem, în sfârşit, maturi !...
Drumul continuă nestingherit, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu tuneluri, cu porţiuni din ce în ce mai mari de drum întortocheat sau drept... Dar, la un moment dat, drumul se termină brusc. În faţă nu mai este nimic, decât o prăpastie... Te întorci, vrând să o iei inapoi, dar drumul pe care ai ajuns acolo a dispărut... Te simţi obosit, picioarele ţi se inmoaie, te aşezi jos să-ţi tragi răsuflarea, meditezi la tot ceea ce ai văzut sau întâlnit pe drumul parcurs, închizi ochii şi eşti mai uşor... Aceea e clipa în care ai trecut într-o nouă etapă, etapa imaterială, unde drumurile nu există. De atunci, trupul încetează să se mai mişte, căci maşinii i s-a terminat benzina...
Acesta este drumul pe care îl parcurgem fiecare dintre noi. El începe din punctul zero şi se termină într-un punct pe care numai Dumnezeu îl cunoaşte... Cât trăim, parcurgem drumul hărăzit fiecăruia dintre noi, drum care duce spre acelaşi inevitabil sfârşit, dar care ne învaţă cât de minunat este să fii OM !...
Lumea umană şi legile ei
Societatea umană este alcătuită dintr-o serie de indivizi, care se ghidează după regulile proprii. Într-o societate nu poţi supravieţui fără reguli după care să te ghidezi... Există reguli generale şi reguli proprii...
O dată cu dezvoltarea tehnologiei, societatea a evoluat fiind nevoită să se adapteze noilor conduite ce i se impuneau...
Lumea în care trăim se mişcă uneori foarte repede şi nu aşteaptă pe nimeni s-o testeze mai întâi, ca apoi să se integreze în ea.
Privită ca un grup mai larg sau mai restrâns de oameni, lumea pare guvernată de o singură lege : cel puternic supravieţuieşte !
În viaţa de zi cu zi şi viaţa de societate, omul a început să se confrunte cu multe probleme. Cea mai fierbinte şi acută problemă este cea a banilor, niciodată suficienţi... Pentru un om, de cele mai multe ori, banul reprezintă mărul discordiei. Omul de rând, chiverniseşte banul cum ştie el mai bine... Cel mai adesea îl recunoşti după ţinutele modeste pe care le abordează şi mai mereu e plin de datorii, dar niciodată nu lasă banul să-l guverneze !...
Omul care aleargă după bani ca să-i strângă, să nu-i împartă cu nimeni, să-i aibă doar pentru sine, lasă banul să-i guverneze viaţa. Dar când omul nu vede alt scop în viaţă decât BANUL, atunci acela este bolnav, sclavul banului, căci banii i-au devenit stăpân...
La început o categorie mai restrânsă, dar apoi din ce în ce mai mare, se conturează o mână de oameni ce se ghidează după un singur principui : „DIVIDE ET IMPERAT !” – Dezbină şi stăpâneşte !
Acest periculos principiu afectează restul lumii ce e compusă şi din societăţi mai puţin dezvoltate... Lumea, din orice punct sau unghi ai privi-o este o junglă : jungla umană şi toţi trăim în ea după LEGEA JUNGLEI !...
|
| | ❥ Army: : Eluveitie
×Sex : ×Gold : 1360 ×Silver : 16925 ×Reputation : 2 ❥×Enrolment Date : 2020-03-04
×Age : 17 ×Location : Josenii-Bargaului ×Mood : happy | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Fri Apr 03, 2020 2:11 pm | |
| lumea umana mereu este obsedata de bani și placeri |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Fri Apr 03, 2020 5:44 pm | |
| Meditaţie... la drum.
Gândindu-mă într-o zi cum aş putea să mă relaxez, m-am hotărât să mă plimb prin oraşul meu natal. Venindu-mi această idee pe când eram la graniţa dintre vis şi realitate, am adormit cu gândul să-mi pun în idea în practică chiar de a doua zi.
A doua zi de dimineaţă, m-am trezit, am gustat ceva rapid, m-am îmbrăcat şi... la drum ! De cum am ieşit însă pe uşă m-a izbit un miros înnecăcios de gaz.
„Calmează-te !”, mi-am zis. „Doar eşti în Ploieşti, oraşul găzarilor !”
Am purces mai departe la drum. Mirosul devenea din ce în ce mai înnecăcios cu cât mă departam mai mult de casă. Am încercat să ignor mirosul iuţind pasul pentru a ajunge în centrul oraşului. Ajunsă la destinaţie, am fost surprinsă, luată pe nepregătite de altceva !
Alte arome mă împresurau. Gazul predomina, dar mai erau şi fumul de ţigară, de gogoşi, de câini şi câte altele ! Nu aveam nimic cu mirosurile, dar prea fusesem asaltată de-odată de atâtea senzaţii olfactive !
În fine, am ignorat senzaţiile olfactive care se năpusteau asupra mea şi mi-am văzut liniştită de drum. Am înaintat afundându-mă în oraşul ce părea plictisit la ora aceea şi am constatat cu nedumerire altceva : oamenii nu se fereau să arunce gunoaie chiar în locul unde se revărsareră unele dintr-un coş de gunoi mai „şubrezit” ! Am tras aer în piept ignorând acea imagine şi am încercat să revin la adevăratul meu scop : relaxarea !
Deodată, oraşul m-a asaltat pur şi simplu : zgomote de la maşini ce treceau pe lângă mine cu muzica urlând în boxe, oameni care vorbeau destul de „colorat”, nepăsându-le că sunt în public, oameni care ţipau unii la alţii, unii grabiţi care treceau pe lângă mine de parcă ar fi trecut un accelerat sau un rapid prin preajma mea, mirosuri care deveneau sâcâitor de tari... A început să se învârtă totul cu mine ! Adio relaxare, adio călătorie liniştită prin oraş !
Am făcut urgent stânga în prejur şi m-am întors acasă. Oricum, cumpărasem cele necesare din oraş, dar vroiam să mai zăbovesc puţin. Întoarsă acasă, am binecuvântat în gând liniştea dintre cei patru pereţi ai casei mele şi m-am întrebat : „oare ce-a devenit oraşul meu” ?...
Paradisul...
Grădina Raiului... Paradisul...
Cea mai simplă explicaţie a termenului de Paradis ar fi : un loc liniştit, plin de lumină, de Îngeri, de muzică Divină... locul unde cei buni, cei nevinovaţi se duc după moarte...
O explicaţie atât de simplă şi atât de complexă...
Deşi „aveam la îndemână” această explicaţie, un gând rebel nu-mi dădea pace : „Oare ce e Paradisul ?..” Aceasta era o întrebare care mă frământa de ceva vreme... şi am început a medita la ea în singurătate şi linişte. Am fost uimită de ceea ce-am descoperit !...
O formă de Paradis putea s-o ia impresionantul Tibet, locul de unde curgea învăţătura, legendele, misterul... Altă formă e un răsărit de soare în deşert, când ai impresia că nu ştii unde începe cerul şi unde se sfârşeşte pământul... Lacuri de munte limpezi, ape învolburate sau cristaline, căderi spectaculoase de apă, păduri virgine necălcate de picior omenesc, o rază de soare care-şi croieşte drum printre stânci semeţe şi abrupte, mirosul florilor, zborul fluturilor, stolurile de păsări, aerul proaspăt şi curat de munte, peşerile, liniştea nopţii, micile bucurii, lucrurile ce ne înconjoară, prietenii, familia, luna, soarele, marea, stelele, codrii, toate acestea erau forme ale Paradisului.
Lumina blândă a dimineţii, a vedea toate frumuseţile de pe pământ lăsate de Dumnezeu prin Creaţie, a vibra împreună cu muzica tainică a Universului, a simţi clipă de clipă bucuriile şi tristeţile vieţii, a iubi, a trăi, a fi erau verbe componente ale Pradisului...
De-odată... m-am luminat !... Lumea în care trăiesc, mă trezesc, respir, văd, păşesc, aud e Grădina Raiului... Paradisul era, de fapt, Speranţa, Credinţa din interiorul meu ce mă făceau să văd lumea înconjurătoare ca pe un Paradis...
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Fri Apr 03, 2020 6:01 pm | |
| mi se pare genial ce ai scris |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Fri Apr 03, 2020 7:05 pm | |
| Pledoarie pentru carte
Cartea... prietena noastră ce ne ţine uneori de urât când suntem singuri...
O dată cu apariţia internetului şi a cărţilor scrise şi publicate pe internet, a dispărut încetul cu încetul şi plăcerea de a mai ţine o carte adevărată în mână...
Când te duci într-o bibliotecă – fie cea personală, fie cea publică – şi atingi o carte, îţi dai seama că între coperţile ei te-aşteaptă o lume întreagă s-o descoperi... Poate că ai dat de o carte veche ale cărei coperţi au început să aibă un miros specific sau poate ai dat de una nouă care te asaltează cu aerul ei proaspăt...
Dintr-o carte poţi afla multe lucruri... Poţi pătrunde într-o lume fantastică, de citeşti una de acest gen; poţi afla informaţii medicale, dacă tu consulţi o carte de specialitate; poţi să trăieşti aventuri fabuloase la fiecare întoarcere de foaie; poţi vedea cu ochii minţii evoluţia personajelor... Ea, cartea, îţi poate fi un refugiu, un sprijin, un mijloc de relaxare, dar şi o cale spre autocunoaştere.
Citind ajungi să înveţi din greşelile unor personaje şi să te fereşti la rândul tău să le repeţi; ajungi să vezi faptele bune din acea carte şi, de-ţi este cu putinţă, încerci şi tu să faci fapte bune...
Urmărind evoluţia unui personaj dintr-o carte poţi să-l asociezi cu cineva apropiat ţie, începând să-l înţelegi mai bine pe cel/cea căruia/căreia i-ai asociat un personaj, fără însă a-l copia ori a-l imita întru totul...
Dacă prima carte pe care ai citit-o a fost una veche , ce a avut coperţi ce purtau cu ele „amprenta” timpului ce a trecut peste ea, mai mult ca sigur îţi vei aminti mai târziu de acea carte cu drag, cu dor... Îţi vei aminti cum erai nerăbdător să aflii ce evenimente se petrec cu personajele din carte; te va urmări mirosul filelor acelei cărţi, amintirea celor citite şi regretul că ai citit-o atât de repede... Ce regret plăcut !...
Dacă prima carte a fost una nouă, atunci vei rămâne cu amintirea foşnetului foilor noi, cu mirosul de cerneală proaspătă ce-ţi desfunda nările, cu pasiunea de a parcurge acea carte...
Când începi să citeşti, începutul, primele pagini, capitole ţi se par banale, având tendinţa de a renunţa în a citi mai departe, dar un impuls necunoscut te face să vrei să continui lectura şi... o continui. Ajungând la sfârşitul ei, îţi dai seama că ai făut o alegere bună continuând s-o citeşti.
Cu fiecare carte pe care reuşeşti s-o mai citeşti, chiar dacă viaţa este zbuciumată, îţi dai seama că ai călătorit cu ochii minţii prin cele mai splendide locuri unde te-ai fi putut găsi, ai aflat despre diverse oraşe, obiceiuri ale oamenilor, ai îndrăgit sau ai urât un personaj, ai trăit stări emoţionale dintre cele mai diverse, ai devenit mai bun, mai înţelept, ai căpătat cunoaştere.
Uneori ne simţim singuri, neputincioşi, goi şi o carte poate umple foarte uşor golurile sau singurătatea... Îţi dai sema că atunci când citeşti, lumea din jurul tău se estompează, dispar sunetele, mişcarea, mirosurile, culoarea... Nu mai vezi decât rândurile cărţii care se „scurg” prin faţa ochilor şi lumea aceea minunată din interiorul ei... Când cartea te-a captivat total, îţi dai sema că eşi parcă absorbit înăuntrul ei, fâcând şi tu parte din acel univers...
La final, îţi dai seama de toate avantajele unei cărţi, dar cel mai tare accepţi darul pe care, fără să vrea, ea ţi-l oferă cu generozitate : AVENTURĂ SPIRITUALĂ !
Închei această pledoarie despre carte cu un citat al lui Marţial, ce spune :
Citeşte acea carte despre care viaţa poate spune : „Îmi aparţine”.
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sat Apr 04, 2020 8:59 am | |
| eu am cam devenit obsedata după citit |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sat Apr 04, 2020 12:51 pm | |
| Reîncărcarea bateriilor...
Într-o zi de vară mă scol cu o dorinţă acută de a-mi încărca bateriile, cam goale, cu aer proaspăt. Mi se urâse de atâta asfalt, pietre, toxine... Vroiam să evadez din oraş, care era îmbâcsit de noxe.
De-odată, primesc din partea părinţilor mei o invitaţie de a ieşi şi de a merge la ţară, locul de naştere al mamei mele. Accept bucuroasă, căci auzisem multe despre satul acela de la mama mea şi era o ocazie buna de a mă relaxa.
După încărcarea maşinii cu nişte scaune pliante, mâncare şi alte lucruri de folos, plecăm din oraşul zgomotos. Parcurgem nişte străzi, care mi se păreau mai întortocheate ca niciodată şi dăm de-o reţea de stopuri menite, parcă, să stea în drumul nostru pentru a ne împiedica să ieşim din oraş... După multe minute, ce mie mi se păreau infernale, reuşim să scăpăm, intrând în şoseaua naţională. Oprim, firesc, la o benzinărie şi ne continuăm drumul.
Maşina mergea pe drumul naţional... Vedeam de-a dreapta şi de-a stânga pământurile care fuseseră arate şi reînsămânţate... Maşina coteşte spre dreapta şi întrăm într-o pădure. Cum plecasem într-o zi de week-end, pădurea era plină de maşini care mai de care mai colorate şi mai încărcate cu te miri ce, de parcă urmau să rămână pe-acolo săpămâni întregi !...
Nu iau în seamă nimic din priveliştea ce-o vedeam... Peisajul se schimbă brusc, căci treceam printr-un sat... Din nou altă pădure, alt sat şi tot aşa până când, în sfârşit, ajungem la ţară... Ne dăm jos din maşină şi plămânii mei se încarcă de aer proaspăt. Chiar dacă eram doar într-o zonă de deal, aerul era curat şi se cunoştea diferenţa dintre oraş şi sat...
O curte mare mă întâmpină, plină de verdeaţă. Urc un mal şi ajung în grădinâ... Mă uit de jur-împrejurul meu şi simt liniştea cum îmi invadează trupul amorţit de atâta oraş... Nu mă declar mulţumită doar cu grădina şi purced a mă plimba de una singură... Vedeam numai feţe primitoare în jurul meu care mă salutau, deşi nu mă cunoşteau. Îi salutam şi eu pentru că-mi dădusem seama că era un obicei din partea locului !
Paşii mă poartă pe uliţa satului şi mă afund din ce în ce mai mult în acele locurri necunoscute mie. Ajung pe nişte dealuri... Privesc în jurul meu, încerc să aud ceva, dar... nimic. Iata liniştea pe care mi-o doream !... Revin în curtea de unde plecasem şi aflu, spre dezamăgirea mea, că trebuia să revin în oraş...
Deşi maşina parcurgea acelaşi drum pe care venisem, apropierea de oraş mi se părea mai rapidă decât fusese cea de ţară... Ajunsă din nou în oraşul banal, agitat, fără culoare, mă declar, totuşi, mulţumită, căci reuşisem să realizez ceea ce-mi propusesem : o undă de relaxare !
Singurătatea... boală sau medicament ?
Singurăteatea... O sabie cu două tăişuri... Un cuvânt ce poate avea atâtea interpretări...
Singurătatea ca boală... Oare cum o fi ?... Te laşi cuprins de această stare şi declari că vrei să fii singur... La început, toţi te înţeleg, căci singurătatea începe ca un fenomen. Toţi îşi spun că o să-ţi revii după ce rămâi o vreme singur.
Fenomenul singurătate ţi se pare atât de dulce la început, încât ai vrea să zăboveşti mai mult în acea stare... Te identifici atât de mult cu starea în care ai intrat, că nu-ţi dai seama că ai devenit un taciturn, care nu vede decât lumea lui, lume în care nimeni nu mai are voie să intre. Nu observi că ţi-ai făurit un glob de sticlă în jur, iar în acel glob nimeni nu se mai află în afară de tine... Nu observi că toţi prietenii te-au părăsit, că n-ai mai comunicat cu nimeni de-o vreme foarte îndelungată, că te complaci atât de mult în singurătate, încât nimic din ceea ce aveai mai înainte de această stare nu mai există...
Când, în sfârşit, îţi dai seama de aceste lucruri, ai impresia că esti pe marginea unei prăpăstii... Strigi disperat după ajutor, dar nu este nimeni lângă tine să ţi-l ofere şi atunci... începi să cazi... Cazi într-un abis necunoscut în care pierzi tot ceea ce însemnai tu ca om şi nu este nimeni care să te salveze... Iată singurătatea ca o boală !...
Cealaltă faţă a singurătăţii este aceea în care simţi nevoia să evadezi... Ai mulţi prieteni în jurul tău, citeşti cărţi, te laşi purtat de valurile vieţii care te urcă şi te coboară şi totuşi îţi doreşti o clipă de evadare... Evadezi citind o carte bună, indiferent dacă ai mai citit-o sau nu înainte... Te uiţi la un film care-ţi place, scrii ceva ce-ţi trece prin minte şi simţi liniştea care te înconjoară... Iată singurătatea ca un medicament !...
Diferenţa dintre cele două este că la singurătatea ca o boală nu ştii când anume te-ai îmbolnăvit şi nu mai poţi să te vindeci, iar la singurătatea ca un medicament eşti conştient că trebuie să revii la lumea pe care o ai, să nu te laşi pradă acestei stări dulci şi ademenitoare, ci doar să mai iei din când în când câte-o doză din ea, ca să-ţi refaci psihicul !...
Singurătatea este, totuşi, un cuvânt pe care fiecare este liber să-l interpreteze cum doreşte !
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sat Apr 04, 2020 1:09 pm | |
| la mine reîncărcarea bateriilor e somn de voie |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sat Apr 04, 2020 6:13 pm | |
| Timpul...
Oare care ar fi cea mai bună şi potrivită definiţie a timpului ?... Timpul nu se vede şi nu se percepe cu ajutorul celor cinci simţuri ale omului... Lui i se potrivesc verbele „a exista” şi „a curge”, ultimul arătând şi o acţiune iereversibilă...
Măsurat cu ajutorul unui instrument ingenios inventat de mintea strălucită a omului, timpul se trăieşte !...
Se pot evidenţia, însă, unele aspecte ale timpului...
Timpul ca o clipă ar putea fi „înfăţişat” printr-o intersecţie aglomerată plină de maşini şi pietoni, unde totul merge pe „repede-înainte”...
Timpul ca o viaţă... E cel mai lung şi mai plin de semnificaţii aspect al lui, căci viaţa se trăieşte zi de zi, an de an... Convieţuieşti într-o lume mare, populată cu fel de fel de oameni, o lume care se agită, se frământă, vibrează... Din această lume, o bucăţică îţi aparţine ţie, prin cunoscuţii pe care îi ai aproape de tine, cărora le urmaăreşti acţiunile şi atunci cănd o persoană pleacă la Domnul, mult mai târziu înţelegi că viaţa acelei persoane a fost un film ca o clipă, pe care nu l-ai văzut pe o peliculă, ci l-ai simţit pe propria ta piele, fiind tu însuţi un personaj al acelui film... Viaţa, asemenea unor valuri, te poate ridica pe cea mai înaltă culme a gloriei, a carierei tale, ca apoi, dacă nu ştii să rezişti pe acea culme, valul te poate arunca fulgerător, cu o forţă uimitoare către abis... Şi atunci când începi să cazi, îţi dai seama cât de greu, anevoios a fost să urci şi cât de uşor, lesnicios este să cobori... Atunci ţi se pare că întortocheturile vieţii sunt adesea asemenea unui labirint în care te simţi rătăcit, fără a avea un ghid care să te scoată afară... De ştii să gestionezi cu abilitate valurile vieţii, urcuşurile şi coborâşurile nu te vor mai lua prin surprindere, ci le vei trece firesc, ţinându-le piept cu forţă şi capul sus...
Timpul ca prieten este acea clipă pe care ţi-o rezervi ţie însuţi pentru a reflecta asupra unui aspect din viaţa ta, unei probleme ce te frământă sau pur şi simplu momentul tău de relaxare deplină...
Timpul ca duşman. Atunci când ai atâtea de făcut, de rezolvat, încăt minutele, orele, zilele şi anii trec pe lângă tine pe nesimţite, cu viteza unui intercity, atunci timpul devine un duşman, începe să te încurce, să devină sufocant, transformându-te încet, dar sigur, în sclavul lui...
Indiferent care ar fi aspectul timpului, se evidenţiază o concluzie : Tempus edax rebum – timpul, devorator a tot ceea ce există... El e mereu timp ca o clipă !...
Unde ?...
Unde oare te potţi duce când simţi că inima ţi-e sfâşiată în mii de bucăţi, iar timpul nu stă în loc ca tu să-ţi aduni bucăţile la un loc şi să le reasamblezi ? Unde să-ţi „aşterni” sufletul rănit, când ştii că toţi din jurul tău te-ar judeca ? Cui oare să spui o frământare de-a ta, cănd ştii că răneşti pe cel căruia îi spui frământarea ta ? Unde oare să-ţi aşterni părerile când ai impresia uneori că nici hârtia nu mai ţi-e suficientă ?
Unde să-ţi „închizi” păsurile când ai impresia că nici jurnalul nu mai este un lucru intim ? Cui oare să-i spui ceea ce te frământă când toţi în jurul tău te privesc printr-un ochi critic ? Cui oare să spui „am greşit” şi să nu te înţeleagă prost sau să te judece ? Unde te poţi ascunde de propriile greşeli când ele te vor ajunge mai devreme sau mai târziu ? Unde să mergi să-ţi găseşti liniştea când zgomotele oraşului în care locuieşti devin prea infernale ori prea asurzitoare ca să mai le poţi suporta ? Unde... Oare toate întrebările încep cu Unde ?
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 12:54 pm | |
| merita sa scrii ceva și despre dragoste |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 7:08 pm | |
| Visul...
Mi-e somn... Mă îndrept spre aşternuturile calde şi pufoase pentru a mă culca... Nu uit să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate câte mi le-a dat... Mă aşez într-o poziţie comodă, închid ochii şi aştept somnul...
De-odată, pleoapele mi se îngreuneză, simt că mă afund în aşternuturi şi adorm... Nu trece mult şi încep să visez... În faţa ochilor „vedeam” un mare deşert... Totul era galben şi pustiu, dar, curând, peisajul se schimbă...
Îmi apare în faţa ochilor un uriaş masiv pe jumătate animal, pe jumătate om... E Sfinxul !... Ajunsesem cu visul în Egipt. Mă uit cu uimire şi admiraţie la acel colos împietrit ce străjuia nemişcat şi tăcut întinderea deşertului... Mă simt atât de mică şi de neînsemnată pe lângă acel uriaş !...
Îmi îndrept privirile spre vastul platou de la Gizeh unde, într-o aliniere precisă, se aflau Marile Piramide... Privesc cu uimire cele două piramide mai mici, apoi Marea Piramidă... Mă apropii încet, cu teamă de această monumentală construcţie, singura rămăşiţă dintre cele 7 minuni ale lumii... Stau şi contemplez şi-mi amintesc de o informaţie pe care o aflasem dintr-o carte, informaţie conform căreia Piramida însemna RUG...
Nu ştiu de ce-mi venise acel gând, căci prin volumul ei uriaş, prin silueta sa simplă, a unui corp geometric perfect, cu feţe plane, piramida era un edificiu funerar... Era locul de odihnă al unui faraon, dar şi un monument de-o incredibilă unicitate, având menirea să fascineze pe oricine-l privea...
Vreau să vizitez interiorul, dar visul se întrerupe brusc... Zâmbesc în somn, mă întorc pe cealaltă parte, sperând să visez din nou...
O vreme nu mai „văd” nimic, apoi nişte culori vii mă asaltează : alb, albastru, verde... Încerc să-mi dau seama unde sunt, când... constat cu uimire că din Egipt „sărisem” în alt colţ de lume...
Mă aflam în India cea plină de mistere, de tradiţii... Nu eram oriunde, ci... la Taj Mahal !... Tajul ridicat pe un soclu de marmură şi încadrat la dreapta şi la stânga de frumoase moschei şi minarete se afla în faţa mea... Vedeam vastele grădini ce înconjurau un ochi de apă în care se reflecta imaginea răsturnată, fascinantă a monumentului... Priveam mirată edificiul de marmură albă, această construcţie ridicată din dragoste...
Mă apropii de intrarea principală ce în trecut fusese închisă de masive porţi de argint şi care era un adevărat labirint de broderii de marmură... Mă uit la pietrele preţioase încrustate în pereţii ce reproduceau versete din Coran... Nu înţeleg nimic din ceea ce scrie, dar îmi aduc aminte că citisem undeva că unul din versete îi invita pe cei cu inima curată să intre în grădinile Paradisului... Dau să intru, când... visul se întrerupe din nou...
Îmi simt obrazul umed... Probabil o lacrimă-mi cursese din ochi... o lacrimă de regret, căci fusese cea mai frumoasă parte a visului meu...
Eram încă afundată în perne şi aşternuturi. Nu mai visam nimic, când... o mână blândă mă zgâţâie uşor şi-o voce familiară îmi spune să mă scol... Deschid ochii... Era o nouă zi, iar lângă mine era chipul blând al mamei, cea care mă trezise din somn... Zâmbesc şi mă dau jos din pat... Visasem atât de frumos !...
Vreme e pentru orice îndeletnicire...
Căutând prin mintea mea un subiect asupra căruia să meditez, un impuls necunoscut mă îndeamnă să răsfoiesc un caiet de amintiri... Aici erau aşternute cu mare conştiinciozitate citate copiate de mine din diverse cărţi. Privirea mi se opreşte asupra unuia copiat din Biblie. Îl parcurg alene şi deodată, pentru fiecare frază citită de mine, se contura câte un răspuns, aşa că m-am apucat să analizez fiecare frază în parte.
Vreme e să te naşti şi vreme să mori... Ce adevăr simplu ! Ce minunat este să te naşti, ce trist e să mori !... Acestea sunt doar simple cugetări, căci momentul naşterii şi al morţii numai Dumnezeu îl poate şti.
Vreme e să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit... Aşa e ! Primăvara este un anotimp propice pentru a sădi seminţe din care vor ieşi roade bogate ori flori colorate.
Vreme e să răneşti şi vreme să tămăduieşti... Să răneşti pe cineva poate fi foarte simplu, fie că rana este doar fizică, fie că este sufletească... Rănile fizice se vindecă greu, dar se vindecă, însă rănile sufleteşti lasă mereu cicatrici nevindecate...
Vreme e să dărâmi şi vreme să zideşti. Să dărâmi ceva nefolositor e foarte uşor. Să zideşti ceva de durată presupune o muncă titanică, efort, cheltuieli, tărie de caracter pentru a duce la bun sfârşit lucrul început...
Vreme e să plângi şi vreme să râzi... Plângi când eşti trist, când eşti bolnav, când ai făcut ceva rău sau pur şi simplu plângi fără un motiv anume. Râzi atunci când te bucuri de ceva, atunci când simţi că râsul este cel mai bun remediu, cea mai bună vitamină pe care puteai s-o iei...
Vreme e să jeleşti şi vreme să dănţuieşti. Jeleşti plecarea cuiva drag ţie atunci când se duce la Domnul şi dănţuieşti atunci când e petrecere.
Vreme e să arunci pitre şi vreme să le strângi... Oare ce vrea să însemne ?...
Vreme e să îmbrăţişezi şi vreme să fugi de îmbrăţişare... Să îmbrăţişezi pe cineva care are nevoie de asta şi să fugi atunci când nu ai nevoie de ea.
Vreme e să prăpădeşti şi vreme să agoniseşti... Oare câţi se ghidează după acestă frază în lumea asta în care banul este vedeta, banul contează uneori prea mult ?...
Vreme e să păstrezi şi vreme să arunci... Să păstrezi aproape de tine toate lucrurile care-ţi sunt dragi şi să ştii la ce anume să renunţi, când un anumit lucru devine inutil...
Mai sunt şi alte fraze, dar multe dintre ele nu au nevoie de explicaţii : Vreme e să rupi şi vreme să coşi; vreme e să taci şi vreme să grăieşti. Vreme e să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace... Câte lucruri simple poţi descoperi în aceste fraze !...
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 7:31 pm | |
| visele sunt călătorii ale sufletului |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 8:03 pm | |
| Acum, vor urma fragmente neterminate. Nu ştiu ce am vrut să fie pe atunci, nu am continuat la ea şi nu am de gând s-o fac. Iată despre ce e vorba:
1. Într-un confesional
Luna septembrie a acelui an era mai friguroasă ca niciodată. În Roma, oraşul la care duceau toate drumurile, o ploaie mocănească spăla trotuarele şi şoselele. O tânără în vârstă de 18 ani, purtând pe ea o pelerină lungă neagră de ploiaie mergea pe străzi. Călători grăbiţi, cu umbrele negre sau cenuşii treceau pe lângă ea. Tânăra privea atent pe unde merge ca şi când ar fi avut grijă să nu dea peste cineva sau ar fi fost urmărită. Datorită norilor negrii aflaţi pe cer, ea nu-şi dădea seama ce moment al zilei era.
Făptura aceea cu pelerină şi cu mers grăbit intră într-o biserică. Era biserica unde venea adesea să se spovedească şi să se împărtăşească. Intră înăuntru, dându-şi gluga de la pelerină jos. Îşi făcu semnul crucii şi se apropie de statuia Domnului Iisus răstignit. Privi spre statuie şi ochii i se umplură de lacrimi, ca şi când sufletul ei ar fi purtat o povară mare. Se rugă un timp, apoi se duse în sală pe una dintre bănci. În faţa ei erau şi alte persoane care meditau, se rugau sau citeau din cărţi.
Tânăra avea un păr lung, de culoarea mierii şi ochi mari, expresivi, de culoarea castanelor. Se uita prin biserică parcă urmărind să găsească pe cineva. Lăsă capul în jos, dezamăgită parcă. În faţa ei, două doamne în vârstă discutau încet pentru a nu tulbura liniştea bisericii.
─ Ai venit la părintele Pedro ? întrebă una pe cealaltă.
─ Da. Azi e la confesional. Aştept să iasă persoana care a intrat şi mă duc şi eu, pentru că nu m-am mai spovedit de mult timp.
─ Te aştept aici.
Misterioasei făpturi care intrase în biserică i se luminară ochii, de parcă găsise ceea ce căuta. Aşteptă cuminte până ce femeia care spusese că se duce în confesional intră înăuntru. Când o văzu că iese, se ridică ea şi intră înăuntru. Uşiţa confesionalului, de partea unde era părintele se deschise şi tânăra auzi vocea părintelui Pedro :
─ Dumnezeu fie cu tine !
─ Iertaţi-mă, părinte, căci am păcătuit, zise ea.
─ Doña Carlos, cu ce ocazie în umilul meu locaş ?
─ Spuneţi-mi Magdalenna, părinte. Am nevoie de ajutor.
─ Cum aş putea s-o ajut pe fata lui Don Carlos ?
─ Părinte, în urmă cu trei luni am cunoscut pe cineva de care m-am îndrăgostit. Nu are importanţă cum îl chema, dar l-am prezentat părinţilor mei. Aceştia nu l-au plăcut deloc şi mi-au spus asta fără nicio jenă. Mi-au interzis să mă mai văd cu el, deoarece eram sortită de soaţă altcuiva, se opri ea puţin din vorbit.
─ Continuă, fata mea. Nu te grăbeşte nimeni.
─ Părinţii mei, după cum ştiţi, fac mari afaceri şi sunt mai tot timpul plecaţi, eu fiind crescută de doica mea. Cum nu-i văd prea des şi se feresc să vorbească despre afaceri, am presupus că-s mafioţi. Ştiu că ei au ajutat mult biserica aceasta, dar asta nu-i absolvă de păcate. Nu ştiu ce să cred în privinţa afacerilor pe care le fac părinţii mei, dar de când mi-au spus că-mi găsiseră deja un soţ, am presupus că sunt mafioţi. Am surprins chiar un moment în care părinţii viitorului meu soţ, veniţi în vizită, au sărutat mâna tatei. Familie, afaceri, principii. Niciodată nu mi-a plăcut o astfel de viaţă. Cea care m-a crescut mi-a dat cu totul altă educaţie. Dumneata mă ştii de când eram mică, ştii ce fel de educaţie am primit.
─ Aşa este. Maria s-a îngrijit întotdeauna ca tu să ai ceea ce-i mai bun de la educaţie. Ea ţi-a fost într-un fel şi mamă şi tată. Pot afirma cu mâna pe inimă că ţi-a dat o educaţie demnă de case mari. Şi asta în condiţiile în care eu te-am botezat şi ţi-am urmărit îndeaproape educaţia.
─ Aşa este părinte. Nu am acceptat niciodată aranjamentele făcute de tatăl meu, aşa că am continuat să mă văd cu băiatul pe care-l iubeam. S-a întâmplat ca într-o seară, pe când ai mei erau plecaţi din nou să cad în păcatul desfrâului. M-am dăruit lui cu trupul, părinte, nesocotind porunca tatei de a nu mai ţine legătura cu el. Apoi, upă această întâmplare, el m-a părăsit. La puţină vreme după dispariţia lui, a început să-mi fie rău. M-am închis în camera mea. Doica, ce ştia tot ceea ce făcusem eu, m-a luat într-o zi cu ea la un doctor, care mi-a spus că am rămas însărcinată. N-am spus nimic părinţilor mei, iar doctorul mi-a dat nişte pastile ca să nu-mi mai fie rău. Am început să port haine largi, chiar dacă sarcina mea este de-abia la început, dar vroiam să mă asigur că părinţii mei nu-şi dau seama de nimic. Oricum, erau prea ocupaţi să-şi dea seama că eu îmi schimbasem vestimentaţia. Am plecat de-acasă spunându-le că mă duc la nişte rude de-ale doicii mele. Doica, deşi nu are rude, mi-a acoperit miciuna. Aşa am ajuns aici pentru a-ţi cere ajutorul. Vreau să plec din Italia şi să nasc copilul în altă parte. Dacă părinţii mei sunt chiar ceea ce cred eu că sunt, atunci nu vreau să-i ofer copilului meu o viaţă plină de pericole. Nepoata lui Don Carlos, destin hotărât dinainte şi alte cele. Vreau pentru copilul meu o viaţă normală. Mă ajutaţi, părinte ?
─ Copila mea, desigur că te ajut, dar chiar vrei să renunţi la sentimentul de împlinire pe care ţi-l dă un copil atunci când vine pe lume ?
─ Da, părinte, sunt sigură.
─ Îţi dai seama că dacă o să naşti copilul în altă parte decât aici, renunţi la el ?
─ Da, îmi dau seama. Vreau doar să aduc pe lume acest copil, să-l văd adoptat de o familie bună şi apoi să mă întorc acasă. Destul voi fi eu la „închisoare” părinte.
─ Cum aşa ?
─ Tatăl meu nu va renunţa la ideea de a mă căsători cu cel pe care mi l-a găsit. Nu am cum să mă împotrivesc tatălui meu. Dacă mă împotrivesc el îşi va da seama că ceva nu este în regulă cu mine şi o să pornească investigaţiile. Nu vreau aşa ceva. Voi suporta „închisoarea” tatei atâta timp cât am certitudinea că fiinţa pe care am adus-o pe lume are o nouă viaţă, o soartă mai bună decât aceea de a fi nepoata lui don Carlos.
─ Dar dacă fiinţa pe care o aduci pe lume, va afla la un moment dat adevărul ?
─ Eu sper să nu-l afle niciodată, dar dacă îl va afla, atunci mă rog Domnului să fie suficient de înţeleaptă şi să nu mă judece pentru ceea ce am făcut. Deci, mă ajutaţi, părinte ?
─ Te voi ajuta. Mai am de spovedit câteva persoane până ce o să închid biserica. Am să trec întâi pe la tatăl tău pentru a-ţi obţine un răgaz şi apoi o să vin acasă. Du-te la soţia mea, Marta şi spune-i că te-am trimis eu. Aşteaptă-mă acolo până când vin de la îndatoririle mele preoţeşti.
─ Mulţumesc, părinte !
─ Dumnezeu să te ierte de păcate, copila mea.
Părintele Pedro-i dădu Magdalenei adresa locuinţei sale, apoi ea ieşi afară şi se îndreptă spre ieşirea din biserică. Părintele rămăsese în confesional pentru a termina pe ziua aceea de spovedit. Magdalena ajunse la adresa pe care o memorase, bătu la uşa casei. Îi răspunse chiar soţia preotului şi Magdalena spuse din partea cui vine. Marta o pofti înăuntru şi Magda se apucă să-i povestească şi ei ceea ce-i spusese lui Pedro.
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:26 pm | |
| chiar că e interesant ce scrii de fiecare data |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:29 pm | |
| 2. Aranjamentul
După ce-şi termină îndatoririle bisericeşti, părintele Pedro se duse la casa lui Don Carlos. Printr-o minune, amândoi părinţii Magdalenei erau acasă. Alberto, tatăl ei îi răspunse la uşă, invitându-l înăuntru pe Pedro.
─ Ce bucurie neaşteptată părinte ! zise el
─ Dumnezeu să vă binecuvânteze ! zise Pedro.
─ Cu ce vânt pe la noi ?
─ Magdalena mi-a făcut o vizită la biserică. A dorit să se spovedească şi eu am ascultat-o. Am înţeles că doriţi s-o măritaţi.
─ Aşa este.
─ Să-mi fie iertată îndrăzneala, dar Magdalena mi-a cerut să o ajut să ajungă la o mânăstire, unde să se retragă pentru a se reculege. Încă nu e pregătită pentru măritiş. Vrea să-şi pună în ordine nioşte gânduri ce nu-i dau pace şi apoi să se mărite. Din câte mi-a povestit ea, am dedus că se împotriveşte ideii de măritiş.
─ Parcă taina confesiunii era sfântă, părinte,
─ Aşa şi este. Dar nu pot sta indiferent. Magdalena mi-a spus că nu poate accepta ideea de a se mărita forţat, aşa că vrea se reculeagă la o mânăstire pentru un timp, ca să înveţe să accepte ideea. Are nevoie de timp să accepte o căsătorie de convenienţă, făcută din anumite interese.
─ Sunt de acord, părinte. Ne-ai sfătuit întotdeauna numai de bine. De cât timp are nevoie fiica mea ?
─ De un an.
─ Un an ? Nu-i prea mult ?
─ În comparaţie cu faptul că va trebui să stea o viaţă întreagă lângă un om pe care nu-l cunoaşte, nu mi se pare puţin.
─ Accept, dar cu o condiţie.
─ Care, Don Carlos ?
─ Nu îi voi da bani. A plecat de-acasă punând-o pe doica ei să mintă pentru ea. Noi ştim că doica ei nu are rude. Aşa că nu-i voi da niciun ban.
─ Nu are nevoie de bani. La mânăstire, măicuţele nu pretind bani. Dar biserica are nevoie de ei, dacă doriţi să faceţi o milostenie.
─ Eşti direct, părinte !
─ Întotdeauna sunt aşa când e vorba să ajut, mai ales că cer de la cineva căruia nu-i prisosesc banii.
─ Atins ! Iată aici un CEC, părinte. Sper să fie suficienţi.
─ Mai mult decât suficienţi. Dumnezeu să vă răsplătească pentru milostenia voastră !
Părintele împături CEC-ul oferit, îl puse într-un buzunar al sutanei sale şi se scuză, căci îl aşteptau treburi mai importante de făcut. Odată ajuns afară, Pedro se îndepărtă de casa aceea cât putu el de repede.
„Doamne, iartă-l pe robul tău, păcătosul Pedro ! A minţit cu bună ştiinţă. Ajută-i sufletul să nu ajungă iad”., aşa se ruga Pedro în vreme ce mergea spre casă, grăbindu-se să ajungă cât mai repede. Odată ajuns acasă, le găsi pe Magda şi Marta stând în sufrageria casei sale, de vorbă.
─ Bine v-am găsit. Domnul fie cu voi, salută el.
─ Ai terminat pe ziua de azi ?
─ Da, Marta, am terminat.
─ Slavă Domnului !
─ Aleluia ! Ce faci, Magda ?
─ Bine, părinte.
─ Am fost acasă la părinţii tăi. Le-am spus că vei merge la o mânăstire pentru a putea să te reculegi. Trebuie să accepţi ideea căsătoriei forţate, dar pentru asta îţi trebuie timp. Ţi-am obţinut un răgaz de un an de zile. Am îndrăznit să-i cer tatălui tău bani pentru biserică, dar nu-i voi folosi. Voi încasa CEC-ul dat de tatăl tău şi voi schimba banii în dolari americani. Sunt mai valoroşi decât lirele noastre. Nu sunt mulţi, dar îţi vor fi de ajutor. Am să vorbesc cu părintele Miguel de la Catedrala Sfântul Patrik din New York, SUA. Am să-i spun în câteva cuvinte despre tine şi de ce te trimit la el. Pentru că ai plecat fără acte de-acasă şi pentru că nu putem să dăm de bănuit, am să mă ocup personal şi de această chestiune.
─ Pot s-o rog pe doica mea să-mi aducă actele de-acasă.
─ Dacă poţi face asta, fără să dai de bănuit, fă-o ! Telefonul nostru îţi stă la dispoziţie. Marta, avem treabă. Mă ajuţi, draga mea cu această oaie rătăcită ?
─ Te referi la Magda ? Sigur că te ajut. Doar fata mea cea mare şi ea s-au jucat împreună cât au fost mici.
─ Dumnezeu să vă răsplătească pentru faptele voastre !
─ Vom fii răsplătiţi, dacă vei fi tu aranjată, Magda. Lasă-te pe mâinile noastre şi totul va fi bine.
Marta şi Pedro merseră împreună pentru a alege nişte haine pentru Magda. Fata lor cea mare era cu doi ani mai în vârstă decât Magda. Plecase la Colegiu, în Anglia şi deja era anul II la Oxford, pregătindu-se intens. Multe din lucrurile ei îi rămăseseră mici şi cei doi se hotărâseră să-i aleagă Magdei nişte haine. Aceasta, rămasă în sufragerie sună acasă la ea. Îi răspunse mama ei la telefon.
─ Bună, mamă, zise ea. Vreau să vorbesc cu doica mea.
─ Bine.
Magda aşteptă câteva minute, apoi auzi vocea doicii sale în telefon.
─ Doică, sunt eu, Magda.
─ Copila mea. Unde eşti ?
─ Eşti cu cineva lângă tine ?
─ Părinţii tăi sunt alături, în sufragerie. Eu vorbesc de la telefonul din holul casei.
─Înţeleg. Telefoanele sunt ascultate ?
─ Nu ştiu să-ţi răspund la asta, copilă.
─ Doică, eu sunt la părintele Pedro. Rămân la Marta în noaptea asta. Adu-mi şi mie câte ceva de-acasă.
─ Bine, copila mea, dar de ce atâta grabă ?
─ Mâine dimineaţă plec cu părintele la mânăstire. Mama şi tata ştiu despre ce e vorba.
─ Am să vin în seara asta să-ţi aduc câteva haine.
─ Te aştept.
Doica închise telefonul. Ea ştia că trebuie să-i ducă Magdei actele, pentru că ea-i spusese din timp tot planul ei. Doica se îngriji să nu fie văzută de părinţii Magdei când îi ascunde actele şi apoi alese câteva lucruri pentru ea. Amândouă aveau norocul că părinţii Magdei nu erau chiar atât de suspicioşi din fire, încât să controleze totul. Astfel, doica reuşi să ajungă la casa părintelui fără prea multe incidente. Îi dădu Magdei ceea ce-i adusese şi apoi cele două îşi luară rămas-bun una de la cealaltă, iar doica se întoarse acasă.
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:31 pm | |
| ma inspira la Rpg ce ai scris |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:38 pm | |
| Uau! E prima reacţie de acest gen în urma celor scrise. Sunt cu atât mai uimită cu cât eram deseori umilită de alţii pentru felul în care scriam.
3. Căutându-l pe părintele Miguel
A doua zi dimineaţă, părintele Pedro, împreună cu Magda, se ocupară de cele necesare plecării ei în America. Părintele îi spusese că nu poate veni cu ea, deoarece îndatoririle bisericeşti nu puteau fi amânate. Regreta că nu putea merge cu ea pentru a se asigura că ajunge sănătoasă în America, dar îi spusese că o lasă în grija Domnului. În seara acelei zile, Magda, însoţită de Marta ajunse la aeroport, unde se urcă în avionul ce mergea spre New York.
Magda, îşi ocupă locul în avion, mergând la clasa a III-a, cu toţi, de-a valma. Fusese un noroc pentru ea că găsise un loc liber. Nimeni nu îndrăzni s-o zburătăcească din locul ei pentru că, înciuda bluzei sale largi, sarcina i se vedea la o privire mai atentă. După ce avionul decolă, Magda era pe cont propriu. Adormi în avion, obosită.
Când se trezi, avionul era deasupra oceanului. Parcursese deja jumătate din drum. Magda se gândea la ce pericole aveau s-o pândească în America, dar strânse mai tare rozariul dăruit ei de către părinte şi scoase o cărticică de rugăciuni, începând să citească din ea pentru a căpăta curaj.
Curând, ea auzi vocea căpitanului care anunţa că se apropiau de aterizare. Ridică apărătoarea de la geamul avionului şi privi afară. Zări Statuia Libertăţii, înălţându-se mândră, apoi zgârâie norii oraşului. Era anost fără cele două turnuri, dar nu conta pentru ea. Oricum fusese destul de mică atunci când acestea căzuseră. Nu dăduse prea mare importanţă acestui lucru. Avionul ateriză pe aeroport, iar Magda era singura făptură din tot avionul ce nu era aşteptată de nimeni în sala aeroportului.
Privea cu tristeţe la tinerii care se regăseau, se îmbrăţişau, la părinţii care-şi luau copiii în braţe. Toţi cei care coborau erau aşteptaţi de către cineva. Nimeni nu era singur. Doar ea era excepţia. Pe ea nu o aştepta nimeni. Banii care-i mai avea la ea abia îi ajungeau pentru mâncare, aşa că se duse în holul aeroportului pentru a-şi cumpăra o hartă a oraşului. O luă pe cea mai ieftină din toate şi porni singură, cu rucsacul său în spate către catedrala unde trebuia să ajungă. Biata Magda nu avea de unde ştii că hărţile ieftine erau şi cele mai prost concepute. Te încurcau, în loc să te descurce. Ştiind că New York-ul era un oraş periculos, actele şi banii le ţinea aproape de trupul ei, lăsând în rucsac doar hainele ce le avea cu ea.
Ghidându-se după harta cumpărată, ea nu ştia încotro merge. Ştia că trebuia să ajungă la catedrala Sf. Patric, dar curând, constatase că acea hartă o încurca şi o aruncase. Omisese să se uite la adresa catedralei şi acum, chiar era o oaie rătăcită, într-o metropolă care părea înspăimântătoare pentru o tânără de 18 ani, ce aştepta un copil. Mergând ea aşa în neştire, se opri în faţa unui restaurant cu autoservire, de unde-şi luă ceva de mâncare. Mâncă în grabă, căci nu vroia s-o apuce noaptea pe străzi şi deja era destul de târziu. După ce mâncă, porni la drum.
Apucând-o pe străduţele New York-ului, întâlni în drumul ei nişte oameni binevoitori, care o îndrumaseră spre catedrala căutată. Spre catedrală, avu ghinionul să dea peste o bandă de golani, care reuşiseră să-i fure rucsacul cu haine. Doar cu hainele de pe ea, cu actele şi banii rămaşi, pe care le ascunsese foarte bine, strângând mereu rozariul ei, merse spre destinaţia ei.
Deodată, o ploaie măruntă începu să cadă peste străzile prăfuite. Era ploaie rece, de toamnă, care-i udă hainele rapid. Norii negrii şi blocurile uriaşe, dădeau impresia de întuneric. Becurile de pe străzi se aprinseră şi dacă nu se grăbea să ajungă la catedrală, risca să se îmbolnăvească. Reuşi în cele din urmă să ajungă la destinaţia ei. Era udă toată şi deja începuse să strănute. Intră în biserică şi se îndreptă spre altarul ei. Era pustiu la ora aceea. Doar candele dădeau o lumină palidă în jurul lor.
Începuse să aibă febră, frisoane, să-i fie din ce în ce mai rău. Se opri în faţa treptelor ce urcau la masa altarului, privi statuia Fecioarei din stânga ei. Avea un chip blând, cu ochi trişti. Ochii ei se înceţoşară şi ea leşină din cauza febrei mult prea mari. Leşinată pe treptele ce duceau spre altar o găsi părintele Miguel. Acesta nu ştia cine era fiinţa aceea şi o ridică în braţele sale, ducând-o spre una din camerele de refugiu aflate undeva în spatele bisericii. Observă că necunoscuta era o copilă, cam la 18 ani, ce era însărcinată. Văzând că are febră mare, se schimbă de hainele sale preoţeşti, închise biserica şi plecă spre casa acestuia.
Părintele ajunse acasă, unde-şi strigă soţia. Luiza, soţia lui, medic de meserie, veni repede şi Miguel i-o dădu ei în grijă pe necunoscută. Luiza îl rugă pe soţul ei s-o ducă într-una din camerele casei lor. Miguel se conformă, iar soţia lui îşi luă trusa medicală pentru a-i acorda primul ajutor tinerei. Aceasta observă că este însărcinată şi prima sa grijă era să-i scadă febra copilei. Cu ajutorul compreselor de apă rece puse pe fruntea ei, febra Magdei scăzu. Nici Luiza, nici soţul ei nu dormiseră în acea noapte, veghind-o.
A doua zi, părintele se duse la treburile sale şi Luiza rămase acasă, deoarece se afla în concediu. Febra Magdei scăzuse, şi pe la prânz fata deschise ochii. Desupra ei era aplecat un chip blajin al unei femei. Se sperie puţin.
─ Nu te speria, draga mea. Eu sunt Luiza Alonso. Soţul meu, Miguel Alonso, te-a găsit prăbuşită în biserica unde păstoreşte. Cum te numeşti ?
─ Magdalena. Soţul dumneavoastră la ce biserică este preot ?
─ De fapt, este la Catedrala Sf. Patrik.
─ Atunci pe dânsul îl căutam. Vin din partea părintelui Pedro, din Italia.
─ Tu eşti Madga cea de care ne-a vorbit ?
─ Da.
─ Săraca de tine ! Ce ţi s-a întâmplat ?
Magda îi povesti Luizei prin ce peripeţii trecuse ca să ajungă la catedrală, iar seara, Miguel avea să fie informat de către soţia lui. Cei doi, fiind în temă cu starea Magdei şi cu motivul venirii ei acolo, o luară sub aripa lor protectoare până ce aceasta avea să nască. Îngerul Păzitor fusese tot timpul lângă ea şi sarcina decursese în mod normal, lunile rămase până la naşterea copilului trecând ca vântul.
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:42 pm | |
| Big up pentru tot ce scrii! |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:53 pm | |
| 4. Naşterea şi adopţia copilului
Sub aripa ocrotitoare a celor doi soţi, Magda se simţise răsfăţată, dar încercase şi sentimentul de protecţie, sentiment pe care i-l oferea doica sa din Italia. Se ferise s-o sune, pentru a nu risca să-i răspundă la telefon unul din părinţii ei. Nici nu-i scrisese doicii sale tot pe motiv de frică. Soţii Alonso, în special Luiza, care urmărise îndeaproape evoluţia sarcinii Magdei, se ocupară îndeaproape de căutarea unor părinţi adoptivi pentru copilul ce avea să vină curând pe lume.
Într-o seară, pe când magda citea din cărticica sa de rugăciuni, soţii Alonso stăteau împreună la o conversaţie.
─ Miguel, ai avut succes în căutările tale ?
─ Nu. Nu vrea nimani să adopte un copil, mai ales că nu se furnizează date despre mama care-l dă spre adopţie. Dar tu ?
─ Nici eu, dar cred că am candidaţii ideali.
─ Cine sunt ? Îi cunosc ?
─ Pe ea o cunoşti foarte bine. Îmi povesteşti adesea despre ea. o cheamă Eliza Parker, iar soţul ei este cunoscutul om de afaceri James Parker.
─ Bogătaşii ăia ?
─ O spui de parcă a fi bogat este un păcat. Mi-ai vorbit deseori despre Eliza. Mi-ai spus odată că ei doi nu pot avea copii.
─ Aşa este. De fapt, cred că ai dreptate. Deşi sunt bogaţi şi de familie onorabilă, cei doi nu pot avea copii.
─ Ştii ce mult îşi doresc un copil. Ce-ar fi să le fac o vizită şi să-mi încerc norocul şi acolo ? Într-o familie cu stare, copilul ar putea avea tot ceea ce mama lui naturală nu-i poate oferi şi ceva în plus.
─ Bine. Încearcă şi cu ei, dar dacă nu merge, renunţăm.
─ I-am promis lui Pedro că vom face tot ce ne stă în putinţă ca să-i găsim copilului o familie !
─ Ştiu.
A doua zi, Luiza se duse într-o vizită la familia Parker. Îi găsi pe-amândoi acasă. Era într-o zi de duminică după-amiaza, când ea sună la uşa apartamentului lor. Eliza-i deschise, poftind-o înăuntru, bucuroasă că o vizita. Cele două erau bune prietene. James, care auzise vocea Luizei, o întâmpină cu bucurie.
─ Cu ce vânt p la noi, Luiza ?
─ Aş dori să stau de vorbă cu amândoi într-o chestiune foarte importantă.
─ Luiza, eşti foarte serioasă. Mă sperii. I s-a întâmplat ceva lui Miguel ?
─ Nu. Cât timp mai staţi în oraş cu afacerile ?
─ Până în aprilie. Acum deja este februarie. Dar de ce întrebi ?
─ Vă spun direct. Eu şi soţul meu avem grijă de o tânără pe nume Magdalena. Este o fată de condiţie bună, numai că s-a născut într-o familie nepotrivită. James, tu trebuie să-l ştii pe Don Carlos, căci faci afaceri cu el.
─ Aşa este.
─ Magda este fata lui. A avut o relaţie cu un băiat şi a rămas însărcinată. A venit în America pentru a naşte aici. Vrea să-i ofere copilului ei şansa de a avea o viaţă normală, nu una în care familia este pe primul loc, dacă aţi înţeles ce vreau să spun.
─ Da. Continuă.
─ Magda a venit aici îndemnată de părintele Pedro. Soţul meu a găsit-o leşinată în biserică. A avut parte de o răceală frumuşică, dar şi ea şi copilul sunt bine. Nu ştim ce aşteaptă, pentru că a refuzat să mă lase şi pe mine când i sde făceau ecografiile. Le-a spus medicilor să nu-i spună, chiar dacă aceştia ştiu şi nici la alţii să nu spună. Magda este hotărâtă să dea copilul spre adopţie imediat după naştere, pentru că actele de adopţie în asemenea situaţie sunt mai lesnicioase. Şi eu, şi soţul meu am căutat până acum părinţi pentru viitorul micuţ, dar nu am găsit, aşa că m-am gândit şi la voi, dacă nu sunt prea îndrăzneaţă. Garantez eu pentru sănătatea mamei şi a copilului.
─ Trebuia să fi venit de la început la noi, îi zise James. Ar fi o mare onoare şi bucurie pentru noi să-l adoptăm pe micuţ sau micuţă, ce-o vrea să fie.
─ Sunteţi siguri ?
─ Ştii bine cât de mult suferim eu şi soţia mea că nu avem un copil al nostru. Îl vom considera pe acesta al nostru şi nu-i vom face nimic rău.
─ Ştiu asta. E incredibil că vreţi asta fără să puneţi condiţii sau întrebări.
─ Vreau s-o cunosc pe Magda, zise Eliza.
Luiza, eliza şi James veniră în vizită la casa primei. Miguel le deschise. Era îngrijorat.
─ Bine că ai venit. Cred că Magdei i s-a rupt apa.
─ Dar trebuia să nască de-abia în martie.
─ Se pare că micuţul s-a hotărât să vină mai devreme !
Luiza-i lăsă în grija lui Miguel pe cei doi şi urcă în camera Magdei. Constată că i se rupsese apa, aşa cum se temuse soţul ei şi o strigă pe Eliza să vină s-o ajute. Amândouă o coborâră cu grijă pe Magda şi toţi cinci se urcară în taximetrul pe care-l chemase James între timp. Odată ajunşi la maternitate, Eliza şi Luiza se ocupară de internarea Magdei. Asistentele îi administară un calmant pentru durerile pe care le avea, urmând s-o bage în sala de naşteri.
Luizei, care era medic, i se permise să intre în sala de naşteri. Soţul ei, împreună cu familia Parker rămaseră afară pe coridor, aşteptând. Părintele Miguel începuse să se roage. În sala de naşteri, travaliul Magdei începu şi ajutată de Luiza, aceasta născu o fetiţă. Asistentă-i dădu o pălmuţă şi copila începu să plângă. Mamai i se mai acordau îngrijiri post-natale, iar micuţa era înfăşată. Dechisese nişte ochi mari albaştrii, nu mai plângea şi se uita în jurul ei cu o curiozitate ieşită din comun. Asistenta i-o duse Magdei care-şi ţinu fetiţa în braţe.
─ Luiza, zise ea.
─ Nu vorbi. Ai făcut efort.
─ Ai găsit pe cineva pentru Alexandra ?
─ Alexandra ? Acesta va fi numele ei ?
─ Da.
─ Am găsit.
─ Du-o la ei. Îmi va fi mai uşor aşa.
─ Bine. Mâine vin şi te externez. Va trebui să stai până ce ei fac actele de adopţie, apoi te poţi întoarce acasă în Italia.
─ Sunt de acord. Acum pleacă ! Înainte să mă răzgândesc.
Asistentele se îngrijiră ca Magda să fie mutată într-un salon privat al spitalului, iar Luiza ieşi cu fetiţa în braţe.
─ A născut o feţiţă. O cheamă Alexandra. Este a voastră, dacă o doriţi, zise ea spre Eliza.
Atât Eliza, cât şi soţul ei se emoţionară şi plânseră. Liza luă fetiţa în braţele sale. Un boţ mic, cu ochi albaştri o privi preţ de câteva secunde, apoi închise ochii. Era un copil liniştit. Eliza vru să rămână în spital cu ea în noaptea aceea, pentru a se asigura că totul este aşa cum trebuie.
A doua zi, se făcu externarea copilei, care fusese dusă la apartamentul celor doi. Cum cei doi nu se aşteptaseră să li se întâmple o minune ca aceea, nu aveau nimic aranjat şi o lăsară în patul lor mare, până ce James avea să se ducă să cumpere cele necesare pentru un nou-născut. De la momentul naşterii, timpul se scurse într-o succesiune rapidă de evenimente. Familia Parker reuşi să o adopte fără probleme pe micuţa Alexandra şi Magda se pregăti pentru întoarcerea acasă. În ziua plecării Magdei, soţii Parker plecau şi ei spre Los Angeles, unde-şi aveau locuinţa. În aeroport, ei se despărţiră cu greu de Magda.
─ Cum am putea să te răsplătim pentru minunea pe care o trăim ?
─ Aveţi grijă de Alexandra. Va fi o mulţumire suficient de mare pentru mine s-o ştiu alături de voi. Cred că veţi fi cei mai buni părinţi din lume. Nu cred că mi-aş fi dorit alţii mai buni pentru fiica mea.
─ Îţi rămânem veşnic recunoscători. Nu uita, aceasta este adresa noastră din Los Angeles. Dacă vreodată ţi se va face dor de ea...
─ Mulţumesc, am să păstrez adresa, dar nu mi se va face dor de ea. Dacă am să mai revin vreodată în America, o voi face ca simplu vizitator, nu ca mama a lui Alexandra. Acum tu eşti mama ei, Eliza. Mulţumesc.
─ Noi îţi mulţumim.
Din incinta acelui aeroport, drumurile lor se despărţiră. Magda se urcă în avionul către Roma, iar cei doi soţi în avionul către Los Angeles. Magda era ferm încredinţată că-şi lăsase fata pe mâini bune şi nu avea să se înşele.
|
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 9:58 pm | |
| chiar dezbați niște lucruri cat se poate de interesante |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 10:01 pm | |
| 5. Întoarcerea acasă
Magdalena îşi ocupă locul în avion şi aşteptă ca acesta să decoleze. Se întorcea acasă, la părinţi, mulţumită că reuşise să ascundă faţă de aceştia micul ei păcat. „Mic păcat ?” se gândi ea. „Nu-i deloc mic. Voi plăti toată viaţa pentru păcatul acesta. Nu-mi pot vedea fetiţa crescând, nu pot să-i aud primele cuvinte şi nicinu voi putea să văd când începe să meargă ! Aceste lucruri vor fi crucea şi durerea mea, dar le voi purta cu mine, ştiind că Alexandra va avea ceea ce-i mai bun pentru ea. Sper ca îngerii să fie de partea ta, copila mea şi să-ţi dea o viaţă fericită şi îmbelşugată.”
Lacrimi mari, sărate începură să curgă pe obrazul Magdalenei, dar ei nu-i păsa. Familia Parker se îngrijise să aibă parte de o călătorie confortabilă. Îmbrăcată elegant, cu haine cumpărate de Eliza, având bilet la clasa I, Magda se simţea asemenea reginelor. Cei doi soţi ţinuseră morţiş să facă toate acele lucruri pentru ea, ca recompensă infimă pentru că ea avusese încredere în ei şi-şi lăsase copila pe mâinile lor.
Cursa spre Italia i se păru mai lungă decât cea spre America. Poate i se părea aşa deoarece ştia ce-o aşteaptă, pentru că pierduse pe cineva drag. Nu putea să nu simtă o ruptură. Nu făcuse întrerupere de sarcină, dar se simţea de parcă tocmai făcuse una. Având în minte chipul copilei ei, Magda adormi în avion. Curând acesta ajunse la Roma, unde aceasta coborî. Părintele Pedro o aştepta la aeroport şi o luă în grija sa, pentru că nu se împlinise încă răgazul ce-l ceruse părinţilor ei.
În tot acest timp, cât Magda lipsise, părinţii se ocupaseră de afaceri. Cuvântul după care aceştia se ghidau era : Bani. Nu conta de unde ieşeau banii sau cum făceau rost de ei. Cu cât aveau mai mulţi, cu atât ar fi vrut şi mai mulţi. Erau şi darnici, dar numai când interesele o cereau. Cel mai profitabil interes pentru ei era s-o mărite pe Magda.
Părintele Pedro, însoţit de Magda, ajunseră la dânsul acasă şi Marta, soţia lui o întâmpină cu braţele deschise. Aceasta acceptă căldura oferită de braţele protectoare ale Martei, dându-şi frâu liber lacrimilor. A doua zi, cele două se duseră la biserică pentru a se ruga. Magda mai făcu o vizită la confesional, unde-şi povesti întâmplările, apoi plecă spre casa părinţilor ei.
La casa din care fugise era prilej de sărbătoare, căci venise logodnicul Magdei în vizită. Doica avea să fie cea care deschise uşa.
─ Bună, doică. M-am întors.
─ Intră, copilă. Doamnă Marta, intraţi.
─ Nu, mulţumesc. Eu mă întorc. Magda, ai grijă de tine !
─ Mulţumesc pentru tot.
În timp ce doica îi spunea repede ce se întâmpla în casă în acel moment o întrebă :
─ Cum a mers ?
─ Totul e bine. O cheamă Alexandra şi e pe mâini bune !
─ Slavă Domnului !
─ Subiectul e de domeniul trecutului. E tabu. Nu mai vorbim despre el !
─ Bine.
─ Să mergem să-mi cunosc logodnicul.
─ Desigur.
Cele două ajunseră în sufrageria casei. Acolo era familia Riva, împreună cu fiul lor Marcos. Marcos era un tânăr timid, înalt de statură, cu păr şaten şi ochii verzi. Îşi asculta părinţii, dar nu orbeşte. O văzuse pe Magda din întâmplare şi se îndrăgostise fulgerător de ea. Pentru a-şi căpăta independenţa, îşi întrebase părinţii ce anume trebuia să facă, iar aceştia îi spuseseră că va trebui să se însoare. Fireşte, totul în numele Familiei ! Marcos acceptase cu o singură condiţie : Magdalena Carlos să-i fie soţie. Bineînţeles că părinţilor lui Marcos le conveniseră de minune alegerea, mai ales că era vorba doar de afaceri.
Marco avea să primească dar de nuntă o casă superbă într-un carier luxos al Romei şi bani la discreţie, iar Magda avea să primească bani şi nişte acţiuni. Nici prin cap nu le trecuse părinţilor lui Marcos că fiul lor ar putea fi îndrăgostit de Magda.
─ Bună ziua, îşi salută ea părinţii.
─ Magda, scumpa mea. Ce frumoasă te-ai făcut. A trecut deja un an ? întrebă mama ei.
─ Nu mamă. M-am întors eu mai devreme, atâta tot.
─ Fata mea, zise tatăl ei, familia Riva a venit să-ţi ceară mâna pentru fiul lor, Marcos.
Magda se uită la părinţii lui Marcos şi-şi dădu seama dintr-o privire că era vorba de afaceri acolo. Îl privi şi pe Marcos, viitorul ei soţ şi bănui că şi el era o victimă ca şi ea în acea căsătorie, dar în acelaşi timp, avea interese ascunse, particulare. Şi Magda avea şi simţi că alături de Marcos, va avea o viaţă cât de cât bună şi va fi ocrotită.
─ De ce sume de bani e vorba aici ? glasul Magdei se schimbase. Era dur, rece, indiferent, de parcă toate sentimentele ar fi împietrit.
─ Simple afaceri, draga mea.
─ Mai precis ?
─ De la familia Riva o casă şi bani la discreţie, de la noi acţiuni şi bani.
─ Am înţeles. Accept căsătoria, dar pun şi eu condiţii. Acţiunile să fie numai pe numele meu, banii pe numele amândouăra, iar casa pe numele lui Marcos. Altfel nu accept.
─ S-a făcut.
─ Mai întâi actele şi apoi căsătoria. Îi voi spune da lui Marco când actele vor fi gata.
─ Accept ! zise Marco.
Era uimită de propria sa atitudine. De unde căpătase acea răceală şi indiferenţă ? Găsi repede răspunsul : de când o pierduse pe Alex, fiica ei. Avea să fie rece, avea să învţe totul despre afacerile familiei şi până la urmă avea să preia ea toată afacerea. Ştia că nu se va lăsa până ce nu va duce la bun sfârşit ceea ce-şi propusese. Ura-i era aliatul acum, iar sentimentele le lăsase undeva în America...
La câteva săptămâni, căsătoria se oficializă cu surle şi trâmbiţe. Toţi se grăbiseră. Părinţii pentru schimbul avantajos de afaceri şi pentru alianţa care se închega, copiii lor pentru independenţa pe care o obţineau. Rapid, eficient, fără sentimente aproape. Doar simple afaceri !
|
| | ❥ Army: : Tara babcock
×Sex :  ×Gold : 14284 ×Silver : 47391 ×Reputation : 15 ❥×Enrolment Date : 2015-07-25
×Age : 34 ×Location : Bucuresti ×Mood : ผู้หญิงมาก | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Sun Apr 05, 2020 10:12 pm | |
| Big up! Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________  _______________________ <÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬ |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Mon Apr 06, 2020 1:07 pm | |
| 6. Copilărie - cei mai frumoşi ani
În timp ce în Italia Magda-şi negociase libertatea, soţii Parker ajunseră în Los Angeles. Se duseră direct la casa lor, unde aveau foarte multă treabă. Trebuiau să-i facă fetiţei o cameră, pentru că nu aveau aşa ceva. Nu spuseră nimic părinţilor lor şi rudelor. Se ocupară îndeaproape de camera fetiţei.
Dintr-o încăpere ce era folosită drept cameră de depozitare a diverselor diplome, trofee, amintiri de familie, aranjară camera fetiţei. Eliza supraveghe vigilent toate schimbările ce se produceau. Cel mai mare avantaj al acelei camere era faptul că era lângă dormitorul lor, ceea ce le uşura munca. Se renunţă la uşa de la cameră, mărindu-se intrarea printr-o arcadă. Camera avea să fie vopsită într-un bleu liniştitor. Un pătuţ comod, cu lenjerie cu lemn de culoarea cireşului se amplasă în mijlocul camerei, apoi nişte dulăpioare în care aveau să stea hăinuţe sau jucării fuseseră şi ele puse în ansamblul decorativ al încăperii.
În ziua următoare, părinţii se ocupară de achiziţionarea a fel de fel de jucării care mai de care mai viu colorate. Nu lipseau păpuşile, cea mai dragă achiziţie fiind una de porţelan ce făcuse cândva parte dintr-o colecţie. Hăinuţele nu lipsiră nici ele de pe lista de cumpărături. Când week-end-ul sosi, cei doi merseră la biserica din cartier pentru a vorbi cu preotul despre botezul fetiţei.
Naşii de cununie ai familiei fuseseră onoraţi să le boteze fetiţa. Erau singurii care ştiau adevărul despre copilă. După ce şi această etapă trecuse cu bine, cei doi îşi invitară părinţii şi rudele pentru a o prezenta pe micuţa Alexandra Parker. Când casa soţilor se umplu de rude, sărbătoarea începu. Cei doi se hotărâseră să spună adevărul cu privire la faptul că fata era adoptată.
Nici faptul că Alex era adoptată, nici faptul că avea un trecut atât de trist, nu întunecă bucuria ce-o resimţeau cu toţii în acea zi specială. Alexandra avea să fie considerată un membru al familiei, ca şi când Eliza ar fi fost mama ei, ci nu altcineva. Aveau tot respectul pentru magda şi-şi propuseseră s-o recompensese într-un viitor pentru gestul făcut.
James se întoarse la afacerile sale, iar Eliza se ocupă de creşterea lui Alex. Fusese un copil cuminte, iar lunile treceau ca vântul pe lângă Eliza. Se simţea împlinită şi mulţumită, de parcă ea era cea care o născuse. Ca orice copil mic, avusese şi ea parte de răceli, colici şi altele, specifice celor mici.
La un an de zile, începu să meargă prin casă, umplându-i de bucurie pe părinţii ei. Cel mai emoţionant moment, înregistrat, de altfel, fusese acela în care fetiţa spusese „mama” şi „tata”. Se întâmplase într-o zi când amândoi erau acasă şi atunci plânseseră de bucurie. Eliza încercase să-i scrie Magdei o scrisoare prin care să-i povestească despre fetiţă, dar primi plicul înapoi, deschis, împreună cu o altă scrisoare. Eliza citi scrisoarea cu atenţie, întristându-se, dar era decizia Magdei să nu dorească să ştie nimic despre Alex. Poate că aşa putea să suporte durerea mai bine, să nu se mai gândească la trecutul ei.
Alex crescu, ajungând la vârsta la care copiii mergeau la cămin sau grădiniţă. Eliza nu vroise s-o ducă, dar munca ei deja fusese întreruptă pentru o perioadă de timp şi se hotărâse s-o lase la cămin. Începea o nouă etapă în viaţa lui Alex, o etapă ce avea s-o poarte pe cărările extazului sau agoniei. Depindea de ceea ce-i rezerva destinul...
|
| | ❥ Army: : Ink Tattoo
×Sex : ×Gold : 21043 ×Silver : 44151 ×Reputation : 47 ❥×Enrolment Date : 2018-07-04
×Age : 35 ×Location : Bistrita ×Mood : perfecta | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Mon Apr 06, 2020 1:17 pm | |
| Felicitări pentru inspirația și răbdarea ta de a scrie aceste lucruri. 快い浮気者 [Help],,This is reality,,[Life]私のキャンデ
 |
| | ×Sex : ×Gold : 6151 ×Silver : 22788 ×Reputation : 19 ❥×Enrolment Date : 2019-11-17
×Age : 47 ×Location : Nowere | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Mon Apr 06, 2020 5:49 pm | |
| 7. O întâmplare ciudată
După ce perioada de dus la cămin se termină, Alex ajunse la şcoală. Părinţii se îngrijiseră să o dea la o şcoală bună, care să fie aproape de casă. Aşa începură etapele învăţăturii pentru Alex. În timpul şcolii ea se dovedi a fi o elevă model, care obţinea cu uşurinţă note de A. Avea o memorie fantastică, dar şi învăţa mult, studia şi niciodată nu se ducea nepregătită la şcoală. Când în sfârşit intră şi la liceu, Alex deja era o domnişoară frumoasă. Avea păr lung, blond, ochi verzi, luminoşi şi un trup mlădiu. Era mereu atentă cu aspectul său exterior, iar băieţii cam roiau în jurul ei.
Deşi era curtată de foarte mulţi băieţi, ei nu-i stătea mintea la aventuri, pentru că făcuse o pasiune din a învăţa, din a cunoaşte lucruri noi, ce pentru ea erau fascinante. Părinţii nu aveau ce să-i reproşeze, căci era o elevă premiantă, ce avea multe diplome obţinute la diverse concursuri la care participase.
Într-o seară, pe când Eliza se afla în biroul său de lucru, se hotărî să scrie o scrisoare. Aflase prin investigaţii proprii adresa unde locuia Magdalena Carlos-Riva şi vroia să-i scrie. Îşi pregăti coli de scris, pixuri şi stătu în faţa lor multă vreme. Trebuia să încerce să o facă pe Magda să accepte veşti despre fiica ei, pentru că se simţea rău că Magda nu ştia nimic.
Întoarsă de la cursuri mai devreme decât se aştepta, Alex întrebă pe bucătăreasa familiei dacă nu o văzuse pe mama ei. Aceasta îi spusese că o văzuse intrând în biroul ei. Alex se duse la uşa biroului şi o întredeschise uşor, fără să facă prea mult zgomot şi o auzi pe mama ei zicând :
─ Nu o să te las ! N-o să renunţ aşa uşor. Ştiu şi cum îţi voi scrie scrisoarea !
Uimită de cele auzite şi neînţelegând nimic, Alex se retrase în camera ei. Fel de fel de gânduri puseră stăpânire pe ea, dar se linişti, căci avea încredere în mama sa. Eliza, se apucă de scris scrisoarea.
„Magda,
Încep această scrisoare prin a-ţi spune din capul locului s-o citeşti până la capăt. Te rog din suflet să nu o arunci sau să mi-o înapoiezi, aşa cum ai mai făut cu una. Ştiu că mi-ai scris că nu vrei să ştii nimic despre Alexandra, dar nu mă obliga pe mine să trăiesc cu povara faptului că n-am încercat măcar să-ţi scriu cum merg lucrurile.
Ştiu ce durere este în sufletul unei mame, obligate de împrejurările din viaţa sa să renunţe la cel mai preţios lucru al său. Crede-mă că ştiu perfect cum te simţi, cum te doare că nu ştii nimic despre fiica ta, cum e să fii orb.
Am aflat adresa locuinţei tale dintr-o pură întâmplare. E adevărat că am făcut şi investigaţii, dar acum mă bucur că ţi-am aflat adresa.
Magda, fiica ta s-a făcut mare. Este o adolescentă frumoasă, în jurul cărora roiesc mulţi băieţi. Pasiunea ei cea mai mare este învăţătura. Învaţă cu plăcere, reţinând cu uşurinţă date, formule sau fraze întregi. Ai crede că dacă este atât de frumoasă, se dă în vânt după relaţii, dar nu este aşa. Nu pot spune că este o fire retrasă, căci are o mulţime de prietene, dar nu-i stă capul la o relaţie cu un băiat. Preferă mai degrabă să se ducă la o bibliotecă decât să iasă cu cineva. Am poreclit-o şoarece de bibliotecă, iar ea mi-a răspuns în glumă că deocamdată nu a întâlnit pe cineva care să mertite atenţie din partea ei.
Am încercat să fiu o mamă cât mai bună pentru ea. Nu i-am dat nici aripi, dar nici nu am ţinut-o lângă mine. Poate că tu n-ai fi văzut aşa educaţia ei, dar eu aşa am văzut-o. Mi-am propus să o educ fără cărţi care să mă îndrume. Am trăit experienţa de a fi mamă la maxim, evoluând parcă împreună cu fiica mea. Mă simt de parcă aş învăţa de la ea cum e să treci prin viaţă.
Îţi scriu pentru că nu mai vreau să te izolez. Măcar prin această scrisoare să-ţi aduc o mică alinare la suferinţa ta. Fiica ta, este un model la învăţătură, având obţinute diverse diplome. Îţi trimit câte o copie după fiecare, ca să te mândreşti şi tu. Nu vreau să-mi crească numai mie două inimi când mă gândesc la miile de bucurii pe care Alex mi le oferă zi de zi, ci vreau să te bucuri şi tu. Vreau să fii părtaşă la bucuriile mele.
Ţe rog, trimite-mi veşti despre tine. Vreau să ştiu dacă eşti bine, sănătoasă. Vreau să ştiu ce-ai mai făcut. Nu mă lăsa aşa Magda. Nu vreau să te mai las să nu faci parte şi tu – într-un fel sau altul – din viaţa fiicei tale.
Cu respect, stimă, consideraţie, recunoştinţă,
Eliza Parker”
După ce termină de redactat acea scrisoare, Eliza o împături şi o puse într-un plic mare, unde puse şi copiile despre care amintise în scrisoare. Nu lipi plicul, ci doar scrise adresa pe el şi-l timbră, apoi lăsă acel plic pe birou şi ieşi afară. Îi spuse bucătăresei că pleacă să se plimbe şi ieşi din casă.
La puţin timp după ce Eliza ieşise din casă, Alex coborî din camera sa. Era hotărâtă să o întrebe pe mama ei cui îi scrie. Se duse direct la birou, intră înăuntru aprinzând lumina, dar nu-şi găsi mama acolo. Văzu în schimb plicul de pe birou. Îm pinsă de o curiozitate nefirească pentru ea, se duse la acel plic şi cu atennie scoase scrisoarea din el. Era singura care era împăturită. Restul erau copii după diplomele ei
„Ce face mama cu aceste copii ? Cui i le trimite ?” se gândi ea. Lăsându-se pradă ispitei, se apucă să citească scrisoarea. La final, picioarele îi tremurau. Înţelesese din scrisoare că ea nu era fata Elizei Parker, ci a unei oarecare Magdalena Carlos-Riva. Se uită pe plic la adresă şi observă ţara unde trebuia să ajungă plicul : Italia. Încă tremurând, împături scrisoarea în acelaşi mod şi o puse alături de documente în plic, ca şi când nimani nu ar fi umblat.
Alex fugi în camera sa, aruncându-se pe pat şi începând să plângă. Părinţii ei, cei care o crescuseră, îi ascunseseră faptul că este adoptată. Fusese un adevărat şoc pentru ea să afle în acel mod, dar îşi şterse lacrimile şi, amintindu-şi ceva important, îşi zise :
„La vară se face o tabără în Italia. Este o tabără de artă-istorie-cultură. Mă voi înscrie şi eu pe listă. Sper să mă accepte. Odată ce ajung în Italia, în Roma, am s-o caut pe acestă Magdalena. O voi întreba personal de ce m-a dat spre adopţie !” Cu acest gând, Alex adormi. A doua zi, nu numai că se înscrise pe lista de tabără, dar fusese anunţată că era acceptată în acea tabără. Îşi convinse părinţii cu abilitate s-o lase în tabără, deşi era în Italia, departe de casa ei. Mama sa o susţinuse, iar când vara sosi, Alex plecă în tabără ajungând în Roma. Purtând cu ea biletul pe care-şi notase adresa şi o hartă, porni către destinaţia sa : casa Magdalenei, mama sa naturală.
Când Alex ajunse în faţa casei luxoase unde locuia mama ei naturală, se nimeri ca poştaşul să treacă pe-acolo. Era grăbit şi o văzu pe Alex în faţa casei.
─ Hei, domnişoară ! o strigă el
─ Da ?
─ Intri înăuntru ?
─ Poate că da.
─ Te rog, dă tu acest plic persoanei care-ţi va răspunde la uşă. A venit cu întârziere foarte mare. Nefiresc de mare, clătină el supărat din cap, iar eu mă grăbesc să ajung la soţie că naşte.
─ Bine, domnule. Voi înmâna eu plicul.
Alex recunoscu plicul mamei sale şi sună la uşă, aşteptând să-i deschidă cineva. În spatele acelei uşi se afla o persoană care ar fi putut să-i schimbe destinul.
Acesta e ultimul fragment. Nu există continuare la el. |
| | ❥ Army: : ❥Falun Gong, Reiki & Qigong
×Sex : ×Gold : 19255 ×Silver : 36403 ×Reputation : 37 ❥×Enrolment Date : 2020-03-16
×Age : 16 ×Location : ❥ Aldebaran ×Mood : ❥ 幸せな猫 | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. Mon Apr 06, 2020 8:35 pm | |
| păcat, mie mi-a plăcut sa citesc tot ce ai scris |
| | | Re: One Shot şi Lucruri Neterminate. | |
| |
| | |
Similar topics |  |
|
| | Permissions in this forum: | You cannot reply to topics in this forum
| |
| |
| |
Today at 9:40 am by 
