Date sintetice privin dosarele înaintate de România la UNESCO pentru înscrierea în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii

1.Ritualul Căluşului

1.1. Depunere dosar: 2002
1.2. Sesiunea: 2003 – nominalizare acceptată 2005
Obs.: La data respectivă, UNESCO utiliza denumirea: Lista capodoperelor patrimoniului cultural imaterial al Umanităţii
1.3.Descriere:
Ritualul Cặluşului reprezintặ un ansamblu de practici şi credinţe populare, formule magice, jocuri populare însoţite de strigặturi specifice, acte rituale, practicat la Rusalii de cặtre cặluşari.
Ceata de Cặluşari este o ceatặ bặrbặteascặ legatặ printrun jurặmât de credinţặ, cu o ierarhie care include personaje şi funcţii bine stabilite – mutul, vặtaful, ajutorul de vặtaf, cặlusari, stegar.Numặrul cetei este,de obicei, impar – 5,7,9,11,13 cặluşặri – şi variazặ de la regiune la regiune, uneori, chiar în satele învecinate.
Costumul cặluşặresc poartặ ca mặrci distinctive : panglici colorate la pặlặrie sau fes (mai rar, cặciulặ), bete petrecute cruciş peste cặmaşặ, clopoţei şi batiste cusute la brâu, ciucuri coloraţi la ciorapi, zurgặlặi şi pinteni la opinci.
Însemnele totemice ale cetei sunt Ciocul cặluşului,numit şi Iepurele (purtat de Mut), Steagul legat cu un ştergar alb sau roşu, sub a cặrui legặturặ se prind usturoiul, pelinul, un spic de grâu, mai rar, leuştean, frunze de nuc (plante cu rol profilactic), Beţele (ciomagele) cặluşarilor, Sabia şi Phalusul Mutului, Clopoţeii purtaţi la brâu şi picioare.
Jocul Cặluşarilor cuprinde un repertoriu coregrafic ritual, cu melodii de joc interpretate de lặutari la vioarặ, fluier, mai nou, acordeon şi, mai rar, dar spectaculos, la ţambal de gât, altặdatặ la cobzặ ori cimpoi. In timpul dansului, cặluşarii executặ mişcặri complexe – bat din picioare, sar şi ridicặ picioarele, bat din cặlcâie, în pas şi mers liniştit ori în goanặ şi tropot rapid.
Conducặtorul cetei este vặtaful, respectat şi temut atât de ceatặ, cât şi de privitori, bun cunoscặtor al comenzilor şi al mişcặrilor, cel care are şi rolul de a-i iniţia pe cei tineri la intrarea în ceatặ.
Temut şi respectat pentru spiritul sặu divin este Mutul, un personaj ce dovedeşte calitặţi de excepţie – bun dansator, acrobat, artist înnặscut care are propria-i lege dar şi atribute divine: vindecặ bolnavii luaţi din Cặluş/Iele (Rusalii), mijloceşte cặsặtoria fetelor, ferilizeazặ femeile care nu au copii, pặstreazặ ordinea în ceatặ, îi pedepseşte pe cei neatenţi.
Aşteptaţi de la Rusalii timp de trei zile sau pânặ în prima duminicặ dupặ Rusalii, Cặluşarii sunt purtặtorii unui ceremonial investit cu puteri magice de vindecare şi fertilitate, aducặtor de sặnặtate şi prosperitate.
Tradiţia este astặzi practicatặ mai ales în judeţele Olt, Argeş, Giurgiu, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj şi Teleorman.

2. Doina

2.1. Depunere dosar: 2008
2.2. Sesiunea: 2009 - nominalizare acceptată 2009
2.3. Descriere:
Doina este un cântec liric, improvizat şi spontan, specific tradiţiei populare româneşti.
Doina poate fi cântată în orice spaţiu şi timp (în aer liber, la domiciliu, la locul de muncă), întotdeauna solo, cu sau fără acompaniament instrumental (fluier, caval, cimpoi, alte instrumente improvizate). Doina exprimă emoţiile şi virtuozitatea creatorului-interpretşi dispune de o largă paletă expresivă şi tematică - bucurie, tristeţe, singurătate, dragoste, conflicte sociale ş.a.
Cântecul, transmis oral, mai ales în familie, este atestat în documente din secolul al XVII-lea şi cunoaşte diferite stiluri, în regiunile reprezentative – Maramureş, Oaş, Năsăud, Făgăraş, Banat, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj , Teleorman, Moldova de Nord, Vrancea.
Specific doinei este accentul pus mai puţin pe text, mai ales pe tehnica de interpretare, dificilă, ceea ce defineşte caracterul individual al acestei expresii lirice considerată de criticul literar Dumitru Caracostea “meridianul folclorului românesc”.

3.Tehnici legate de ceramica tradiţională de Horezu/Le savoir-faire de la ceramique traditionnelle de Horezu

3.1. Depunere dosar: 2011
3.2. Sesiunea 2012 - nominalizare acceptata 2012
3.3. Descriere:
Ceramica tradiţională de Horezu este realizată în localitatea cu acelaşi nume şi în satul aparţinător Olari, unde lucrează cea mai mare parte a meşterilor.
Ceramica de Horezu este unică, diferită de producţiile altor centre de olărit din judeţul Vâlceaşi din ţarặ, stilul său propriu fiind atestat de peste 300 de ani.
Lucrată manual, producerea acestei olării cuprinde procese diverse : de la extracţia pământului - din locul numit Dealul Ulmetului -, dospirea, călcarea şi frământarea, până la formarea „gogoloţului”, bulgărele de pământ, pe care olarul „îl simte la mână” şi pe care meşterii din Horezu ştiu să-l transforme în forme şi mărimi inconfundabile – străchini, taiere, farfurii colţurate, ulcioare simple sau cu „salbă” de căniţe ori agăţători, boluri şi căni, ciorbalâce.
Toate păstrează tehnicile tradiţioanale de decorare, ca şi motivele specifice acestui centru de olărie: cocoşul – emblema ceramicii de Horezu -, arborele vieţii, şarpele casei, spirala vieţii, spicul de grâu, coroana miresei, alte motive vegetale ori zoomorfe, geometrice ori cosmice.
Procedeul decorativ specific ceramicii tradiţionale de Horezu este „jirăvitul”, prin care culoarea aşezată pe vas cu ajutorul cornului este trasă, prin deplasarea direcţiei modelului iniţial cu ajutorul „gaiţei” – un băţ terminat cu fire de păr de porc la un capăt, utilizat pentru desenele foarte fine.
Suvenir de o frumuseţe aparte, ceramica de Horezu este deopotrivặ utilitară şi decorativă.

4. Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova

4.1. Depunere dosar: 2012
4.2. Sesiunea 2013 - nominalizare acceptata 2013
4.3. Descriere:
Colindatul de ceată bărbătească, produs al culturii orale de tip folcloric, este un ritual calendaristic hibernal, atestat din secolul al XVII-lea. Iniţial, colindatul marca solstiţiul de iarnă, având, probabil, origine romană. Ulterior, a asimilat un mesaj creştin, astfel că a devenit un tip de ritual sincretic (precreştin-creştin). Este practicat, în prezent, în majoritatea satelor româneşti şi moldoveneşti, în noaptea de Crăciun (24 - 25 decembrie) a fiecărui an. O ceată de tineri necăsătoriţi (pot exista şi mai multe cete în satele mai mari) merge la fiecare casă din sat, interpretând cântece rituale, numite colinde. După ce cântă colindele la o casă (interpretarea este vocală, cu un acompaniament instrumental minim), membrii cetei, numiţi colindători, sunt răsplătiţi de gazde cu bani şi daruri rituale (ex. colacul de Crăciun). Din banii acumulaţi ca dar pentru colinde, tinerii organizează o petrecere cu muzică şi dans, angajând lăutari. În Republica Moldova, dacă s-a acumulat o sumă mai mare, ceata construieşte o fântână în câmp ori cumpără un dar pentru biserica din localitate.
În unele zone, colindatul include şi elemente coregrafice. Repertoriul unei cete bărbăteşti cuprinde o serie de colinde destinate anumitor situaţii de viaţă din satul tradiţional; astfel, există colinde pentru copii şi vârstnici, pentru tineri necăsătoriţi şi căsătoriţi, pentru păstori, pescari, preoţi etc. Finalul colindatului este marcat, în anumite zone, de Zorit, interpretarea unei colinde adresate timpului ritual, după care urmează o masă festivă a cetei. Dacă o gazdă nu vrea să-i primească pe colindători, ei o sancţionează printr-un „anti-rit”, numit descolindat.
Colindatul de ceată bărbătească are mai multe funcţii: de vestire a sărbătorii, de urare, ritual-augurală, social-identitară, spectaculară şi patrimonială.

5. Jocul Fecioresc din România

5.1. Depunere dosar: 2014
5.2. Sesiunea 2015 – nominalizare acceptată în data de 2 decembrie 2015
5.3. Descriere:
Jocul Fecioresc este primul dans din ciclul de joc tradiţional. El are in primul rand un scop initiatic. In localitatea Dretea - Manastireni, Cluj, Feciorescul se numeşte „Apelul”, adică prin participarea la Jocul Fecioresc se face apelul celor mai buni jucăuşi. Pe de alta parte el este o modalitate tradiţională de a celebra bărbăţia tinerilor din comunităţile româneşti prin care tinerii îşi afirmă statutul de vârstă şi statutul social în comunitatea tradiţională. Dansul este un prilej pentru tineri de a-şi dovedi măiestria în mişcări. Fiecare comunitate practică variante proprii ale Jocului Fecioresc şi dansatorii sunt mândri să-şi poată demonstra virtuozitatea atât pe plan local, cât şi zonal, când se întâlnesc cu cete din alte sate. Astfel, Jocul Fecioresc este o marcă de identitate. În mod tradiţional, acest element are şi funcţia de a pregăti căsătoriile viitoare: cu cât un băiat juca mai bine, cu atât era mai admirat de fete, iar familiile acestora îl considerau un candidat mai potrivit pentru însurătoare. Participanţii la joc au un statut social recunoscut de comunitate, fiind consideraţi liederi de opinie în grupul lor de vârstă. Prin participarea la joc, fie ca actori, fie ca spectatori, se afirmă solidaritatea comunitară. Tinerii se întrec în executarea unor mişcări cât mai dificile, conferind astfel elementului si o funcţie spectaculară.
Toate variantele Jocului Fecioresc sunt dansuri de mare virtuozitate, în care mişcarea şi ritmul se îmbină armonios. Mișcările corpului sunt coordonate şi includ: sărituri, bătăi în pământ, bătăi în contratimp, bătăi în pinteni, dar mai ales se lovesc segmentele picioarelor cu mâinile. Acestor mişcări li se spune, în general, ponturi, ceea ce înseamnă că au o idee coregrafică proprie. Ele sunt alternate cu aşa zisele plimbări – mişcări mai simple, de obicei executate în deplasări laterale. În toate aceste jocuri, dansatorii sunt dispuşi în coloană, semicerc şi cerc, iar când se întrec și-și improvizează ponturile lor, atunci sunt repartizaţi liber în spaţiu. Cele mai vechi Jocuri Fecioreşti sunt cele care se desfăşoară în cerc, cu mers în sensul invers acelor de ceasornic, după strigături la comandă, jocuri cu bâtă (Haidăul), care au un conducător (vătaf) – cel mai bun dansator, iar motivele coregrafice sunt neconcordante cu melodia.
Elementele decisive în clasificarea Feciorescului sunt ritmul și tempoul. Există astfel 9 tipuri de Fecioresc: Feciorește de sărit, Feciorește de bâtă, Călușerul, Feciorește rar, Feciorește des, Feciorește mixt, Bărbunc, Ardeleană feciorește și Sorocul bănățean.
Necunoaşterea jocului ştirbește foarte mult din prestigiul celui în cauză, iar orice greşeală este penalizată. Neștiutorul trebuie să plătească băutură celorlalţi feciori din joc.
În prezent, Jocul Fecioresc se practică în mod curent în aria de răspândire. Fiecare localitate, oricât de mică este, îşi are „jucăuşii” si muzicanţii ei.