Peltic în maniere

Totul începe în imaginea prost încadrată a unei străzi întunecate în noaptea verii, în care ploaia curge răsfirat pe strada Bucureștilor, lăsând culori de lumină distanțate la fiecare felinar stradal sau farmacie disponibilă peisajului. Zarva ploii liniștește zâmbetul nenăscut al străzii, ce urmează să fie străbătut de un taxi hoinar ale cărui faruri luminează ieșirea dintr-o oarecare cârciumă a unui domn înalt ce-și clatină convins direcția.

Silueta este îmbrăcată într-un palton lung până la genunchi, de un maroniu deschis, asemeni pantofilor clasici puțin acoperiți de pantalonii negri de stofă, peste care zace o cămașă albă șifonată și pe jumătate băgată în pantaloni, încheiată de o cravată cu nodul desfăcut. Barba prost îngrijită și frizura nepieptănată indică faptul că ar exista și o posibilă pălărie uitată în cârciumă.

În drumul său lipsit de echilibru, o spontană paranoia îi îndreaptă regulat privirea în stânga și-n dreapta, urmând să se sprijine cu mâna stângă de zidurile din apropiere, cealaltă mână find folosită pentru a-și verifica buzunarele.
La un colț de stradă se impiedică și cade complet pe burtă, rotindu-se pe spate și căutând cu mâinile asfaltul peticit pentru a se trage înspre perete, să își sprijine ridicarea. Corpul îi este greu, capul îi cântă o violentă beție și respirația îmbibată în alcool devine un procedeu tot mai complicat după căzătură, motive ce-l îndeamnă să renunțe și să se așeze pe jos, cu spatele rezemat de peretele unui anticariat falimentar. Își deschide din greu ochii și scoate din buzunar o țigară și un chibrit, așezate într-un mod parcă ironic de calculat. Își aprinde țigara, pune chibritul ars înapoi în buzunar începe să râdă de propriul necaz. Hohotele au fost oprite într-un zâmbet strâmb la vederea aceluiași taxi hoinar pe care l-a văzut când a ieșit din cârciumă. La ridicarea palmei cu doar două degete ridicate, gest asemeni unui bețiv ce-și cere porția, taxi-ul oprește.
În drumul său parcă nesfârșit până la taxi, telefonul începe să bârâie în buzunarul interior al paltonului. Odată aprins și cu puțină concentrare, citește un mesaj în care scrie „Str. Dunării, nr.49” de la un număr necunoscut, lucru obișnuit pentru el, întrucât niciodată nu își salvează contactele.

Intrat în taxi, dorește a spune adresa din mesaj, dar durerea de cap și amețeala nu-i permit, așa că îi arată mesajul șoferului și pornesc la drum.

-O seară plină? Spune râzând taximetristul, luându-și privirea de la drum ca să poată păstra contactul vizual cu clientul.

Niciun răspuns vocal în schimb, doar mâna stângă ce face semn de „dă-i înainte” acompaniată de o încruntătură. Taximetristul râde în hohote reacției și se grabește să-și ducă clientul la destinație.

După vreo 10 minute, taxi-ul intră pe strada Dunării unde încep să se audă tot mai multe sirene de poliție. Taximetristul se uită din nou spre client, cu o privire puțin speriată, crezând s-a întâmplat ceva la casa lui, dar primește în schimb același gest din palmă cu „dă-i înainte”.
Ajunși prin aproprierea numărului 49, o polițistă îi face semn taxi-ului să oprească și să coboare geamul.

-Nu aveți voie prin zona asta, n-ați văzut benzile galbene? Spune polițista mâhnită, de parcă fix de asta ar mai fi avut ea nevoie acum.
-Mă scuzați, eram prins într-o conversație cu clientul, stă prin zonă! Minte taximetristul înapoi, ca să scape, îndreptând mâna spre client.
Polițista vede cine este clientul și își schimbă privirea, din mâhnită în dezamăgită.
-Înțeleg. Îți preiau eu clientul de aici. Urmat de un legănat din cap ce indica clientului să iasă din mașină în timp ce ea plătea șoferului drumul.

Fără nicio vorbă scoasă, individul își continuă mersul legănat printre mașinile poliției, îndreptându-se spre casa indicată adresei. În spatele lui vine din urmă polițista, care se poziționează în dreapta lui si pare să-l conducă.

-Îmi dau seama că te plictisești, dar meseria ta implică și posibile intervenții noaptea. În cinstea cui ai mai băut și azi?
-În cinstea reușitei tale, Andreea. Spune pe un ton foarte arogant și plictisit, pe cât se poate de forțat ca să termine conversația.
Andreea își ridică sprâncenele și le împreunează, dovedind în confuzia ei că nu gustă glumele de genul.
-Reușita mea?
-Da, cazul pe care o să-l rezolvăm imediat.
-La etaj, prima cameră pe stânga. Spune Andreea în timp ce își dă ochii peste cap la auzirea replicii.