One Shot şi Lucruri Neterminate.

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

Ceea ce urmează s-a vrut o încercare de-a mea de a scrie fantasy.

~~~Partea I : Trecutul~~~

1. Fraţii

Universul, o imensitate, un ocean necuprins în care domneşte întunericul. Când noi pământenii ne înălţăm privirile vedem cerul. El pare un imens capac albastru, pus – parcă – să străjuiască prin protecţie, Pământul, a treia planetă de la Soare. Pe cer se plimbă de la est la vest, maiestuosul astru, ce dă căldură şi lumină tuturor; alteori, nori albi ca nişte pufuri delicate închipuind diverse forme apar din senin asemenea unor pete; în alte dăţi se adună de-a valma nori negrii furioşi şi fulgere, asemenea unor cicatrici luminoase încep să-l brăzdeze. Acesta este cerul, văzut de pe Pământ : un ocean de albastru în toate nuanţele posibile
De te duci în spaţiu, situaţia se schimbă radical. Privit dintr-o staţie spaţială, cerul nu mai este altceva decât un imens val de catifea neagră. La o privire mai atentă, însă, catifeaua neagră începe să-şi dezvăluie, încetul cu încetul, comorile : minunate broderii de praf de stele, de planete, stele de diverse forme şi dimensiuni, toate formând un ansamblu bine închegat, menit să fascineze pe oricine ar privi delicatul tablou.
Departe de galaxia pământenilor, se afla o altă galaxie ce părea mai veche decât însăşi Calea Lactee. În acea galaxie, ce – în mod curios – nu avea nume, strălucea o supernovă de mărimea soarelui pământean. Galaxia era formată din planete, aliniate cu o precizie uimitoare faţă de supernovă.
Prima planetă, numită Austerus, era o planetă ciuruită de focuri veşnice şi de pucioasă. Pe tot cuprinsul teritoriului ei nu vedeai decât cărbuni încinşi, arzând continuu; munţi vulcanici erupând mai tot timpul erau o reală ameninţare pentru orice creatură vie; fâşii de lavă se răspândeau încotro vedeai cu ochii, unele erau în mişcare, altele împietriseră locului; petice imense de deşert dădeau singura pată palidă de culoare. Acea planetă părea a fi casa elementului Foc.
Cea de-a doua planetă purta numele de Pavimentus. Acolo nu vedeai decât formaţiuni stâncoase închipuind forme alegorice, cascade, râuri, păduri. Parcă aceea era casa elementului Pământ.
A treia planetă, Aerius, era una a jeturilor de aer, ridicat în tornade ce chiuiau ca la ele acasă; a curenţilor de aer cald ce se ciocneau violent cu cei de aer rece, dând peisajului un aspect auster, ca şi când acolo ar fi fost casa Aerului.
Cea de-a patra planetă, numită Glacyus, era un teritoriu al apei, în cele două forme ale sale : solidă sau lichidă. Apa în forma ei solidă forma gheaţa, care se ridica în munţi şi blocuri masive, formând o pătură groasă şi mortală pentru orice creatură. Imensa calotă glaciară se extindea, se contracta şi pulsa continuu în ritmul lent, însă violent, al unei inimi vulcanice. Peste tot nu vedeai decât zăpadă, ţurţuri uriaşi, ape ce formau imense cascade îngheţate, cu suprafeţe vălurite, ca şi cum apa ar fi încremenit pe loc sau s-ar fi pietrificat în curgerea ei.
Cea de-a cincea planetă, pe nume Alaris, era copia fidelă a Pământului, singura deosebire dintre cele două era că Alaris avea două continente şi două oceane. Faţă de pământeni, alarienii erau cu mult mai avansaţi. Ei nu cunoşteau moartea în felul în care pământenii o cunoşteau, erau nemuritori, asemenea zeilor din mituri şi legende. planeta lor era una a armoniei, prosperităţii, înţelegerii şi ei duceau o viaţă liniştită. Aveau ritualurile şi credinţele lor, unele foarte asemănătoare cu cele ale pământenilor. Ascultau de un singur Stăpân, un fel de Zeus, Creator al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Ca şi pământenii, şi alarienii credeau în mitul creaţiei. Când ei erau întrebaţi de unde vin, cum s-au născut, spuneau că marele, înţeleptul şi luminatul zeu Myou, i-a creat pe ei ca să îngrijească de locurile acelea şi să se bucure de darurile pe care fiecare dintre ei le avea. Mai spuneau că atotputernicul Myou mai exista încă. După părerea lor, acesta locuia într-un templu, pe o insulă aflată la mijlocul celor două oceane.
Aşezarea celor două continente era astfel poziţionată, încât, undeva în nord, cele două oceane se întâlneau, formând unul singur. Acolo se afla şi templul Marelui Myou. Despre el, locuitorii spuneau că este situat pe o insulă, unde numai apele mai răspundeau tânguirilor glasurilor de fiinţe ale oceanului, unde cerul şi apele erau una, iar soarele se juca adesea printre valurile oceanului.
Însă alarienii ştiau că şi în sud oceanele se întâlneau, dar acest lucru nu se întâmpla decât în momentul în care era lună plină pe cer. Luna alarienilor era o stea mai mare, de culoare bleu, ce lumina noaptea, feeric. Când luna se umplea, în sud, oceanele se întâlneau. Despre locul acela din sud ei se fereau să vorbească pentru că acolo era închis fratele Marelui Myou, pe nume Yoru.
Cei doi fraţi erau diferiţi ca ziua de noapte. Myou era un bărbat înalt, cu o alură impunătoare, cu păr semilung, alb, cu ochi albaştrii. Se îmbrăca numai în haine deschise la culoare, iubind foarte mult albul. El fusese cel care insuflase viaţa peste alarieni. Yoru era mai mic de statură ca fratele său, dar la fel de impunător ca şi el. Îi plăceau hainele închise la culoare, în special negrul, avea părul lung, de culoare neagră şi ochi violeţi. El fusese cel care-i crease pe alarieni. Pentru că Yoru nu putuse să le insufle spiritul, fusese exilat undeva în sudul celor două continente, la mijlocul lor, într-un ţinut pustiu. Locuia într-un turn înalt, iar când apele veneau inundându-i ţinutul, ajungea uneori până aproape de ferestrele turnului. Yoru stătea în partea cea mai înaltă a construcţiei. Nu avea voie să pună piciorul pe niciunul dintre cele două continente. Era în permanenţă păzit, iar pustiul i se părea foarte trist. Nu era rău la suflet. Aprecia faptul că fratele lui mai mare putuse să insufle spiritul asupra alarienilor creaţi de el, dar ura faptul că fusese exilat acolo de marele Toki, Stăpânul Suprem. Când apele se măreau avea voie să-şi viziteze fratele, însoţit întotdeauna de gărzi.
Myou nu fusese de acord cu decizia Stăpânului Suprem, dar nu putuse face nimic, pentru că nimeni nu îndrăznea să se împotrivească Atotputernicului Toki. Pentru ca cei doi fraţi să nu se simtă chiar singuri acolo, Toki le dăduse fiecăruia o pereche. Lui Myou i-o dăduse pe Amatsu. Ea era uşoară ca un fluture, se potrivea ca înălţime cu Myou, avea un păr lung, bogat şi mătăsos de culoarea razelor de soare şi ochi verzi precum pădurile. Lui Yoru i-o dăduse pe Arashi, care avea păr lung, de culoare focului şi ochi verzi-gălbui, ca ai tigrului. Cele două consimţiseră de bună-voie să-şi împartă timpul cu cei doi şi astfel, sigurătatea lor nu mai era aspră. Aşa formaseră cei patru cuplul zeilor primordiali. La căsătoria lor, binecuvântată de Toki, aceştia fuseseră ridicaţi la ceruri, unde li se dăduse două palate separate. Se păstrase însă paza la palatul lui Yoru şi permisiunea de a-şi vizita fratele când era lună plină. Cum cele două palaturi se aflau în colţuri opuse, Yoru călătorea spre Myou cu un car înaripat.

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 74fabe0ac2588f7f052170708b5136b8

❥×Enrolment Date : 2020-03-16

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

2. Alianţa

De când cei doi fraţi fuseseră ridicaţi la rangul de zei, timpul a trecut şi soţiile lor le făcuseră urmaşi. Myou avea o fată şi Yoru un băiat. Când fata lui Myou ajunse la vremea adolescenţei era de-o frumuseţe uitoare : avea păr lung, alb ca al tatălui ei, ochi albaştrii-verzi şi-un trup mlădiu ca trestia. Cei doi îi puseseră numele de Mikomi, ceea ce însemna Speranţă. Băiatul lui Yoru era un tânăr deosebit de frumos, cu păr lung ce avea reflexe negre-roşiatice şi ochi albaştrii-violeţi. Numele lui era Yuu, ceea ce însemna Curaj.
Într-o noapte, pe când Yoru trebuia să se ducă să-şi viziteze fratele, acesta avu ideea să-l ia şi pe fiul său cu el. Împreună cu soţia şi fiul lui, însoţiţi de nelipsiţii gardieni, ajunseră la palatul lui Myou. Acesta era pregătit să-l întâmpine a cuvine. Myou îşi văzu fratele aşteptându-l ca de obicei. Îi făcu semn cu mâna şi carul înaripat cu ajutorul căruia călătorea, se opri în locul ştiut.
─ Bun venit, fratele meu, îl saluta Myou.
─ Bine te-am găsit frate, îi întoarse Yoru urarea.
─ Fiţi bine-veniţi. Am să vă rog să rămâneţi mai mult timp la mine.
─ Suntem încântaţi să acceptăm. Dar ce fac cu aceşti păzitori.
─ Întorceţivă de unde-aţi venit şi la următoarea luna plină, veniţi după fratele meu.
─ Nu putem face asta. Ştiţi prea bine că Stăpânul Toki se va supăra.
─ Stăpânul Toki nu se va supăra deloc. Îmi asum toată răspunderea. Plecaţi !
─ Prea bine. Cum porunciţi !
Gardienii plecară şi-l lăsară pe Yoru, împreună cu familia lui în grija fratelui său.
─ Ce mare, te-ai făcut, Yuu !
─ Bine te-am găsit, unchiule.
─ Arashi, ce mai face doamna ?
─ Prea bine, cumnate. Cumnata mea unde este ?
─ Vă aşteaptă. Împreună cu fiica mea.
─ Mikomi ? Ce mai face zburdalnica ?
─ A crescut, frăţioare. E o domnişoară drăguţă acum.
Toţi se îndreptară spre templul lui Myou, unde Amatsu îi aştepta. Era alături de Mikomi, care îşi alesese o rochie roşie precum focul, ce-i scotea în evidenţă ochii şi părul pentru a-şi întâmpina rudele. Niciunul dintre cei trei nu o recunoscură pe Mikomi.
─ Bine te-am găsit cumnată, o salută Yoru.
─ Bine ai venit, cumnate.
─ Cine-i frumoasa asta de lângă tine ?
─ Bună, unchiule. Chiar atât de mult m-am schimbat ?
─ Mikomi ?! Mai să nu te recunosc, zise Arashi.
─ Bună, mătuşă. Chiar ea. Am mai crescut de la ultima vizită a voastră, dar nu cred că m-am schimbat într-atât de mult.
─ Se vede ! zise Yoru. Şi chiar te-ai schimbat foarte mult. În bine, aş adăuga.
─ Mulţumesc, unchiule. Bună, Yuu. Şi tu ai crescut.
Yuu nu putu să zică nimic, pentru că era pur şi simplu fermecat de verişoara sa. Pentru cei doi fraţi, gradele de rudenie nu contau atât de mult. Cei patru părinţi observară imediat că tinerii se priveau într-un fel aparte şi zâmbiră şmechereşte unul la altul.Toţi şase se aşezară la o masă, unde sporovăiră despre alarieni, despre continente, despre alte treburi. Ei erau zeii, iar ambrozia curgea în valuri la masa lor. În timpul pe care-l petrecu Yoru la fratele său, cei doi observaseră că Yuu şi Mikomi se apropiaseră unul de celălalt deosebit de mult. Lăsându-i să se plimbe împreună prin curţile interioare ale templului, cei patru se întâlniră în taină şi consimţiră la căsătoria celor doi.
Înainte de plecarea lui Yoru spre locuinţa lui, cei doi îi întrebară pe tineri dacă vor să locuiască împreună, iar aceştia consimţiră, formându-se astfel o alianţă. Cei patru au decis să le găsească tinerilor un loc al lor, care să se afle la mijlocul distanţei dintre cele două palate ale lor, iar tinerii găsiră un loc prielnic chiar ei. Aşa se consolidă şi mai mult relaţia dintre cei doi fraţi.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 2051553094

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 2083912981

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

3. Măcelul

Armonia, liniştea şi pacea domnea între Yuu şi Mikomi, dar aceasta avea să fie curând tulburată. Departe de locul lor de convieţuire, se afla un alt loc, unde locuiau doi tineri. El era un tânăr carismatic, cu o forţă şi o inteligenţă ieşită din comun. Numele lui era Enmu, ceea ce însemna Negura. Nu ştia care-i sunt părinţii, dar ştia un singur lucru : era şi el un zeu ca şi Yoru şi Myou, dar nu i se recunoscuseră niciodată meritele de către Atotputernicul Stăpân, pentru că el nu avea alt dar decât acela de a aduce întunericul oriunde se ducea. Avea un suflet pereche în persoana frumoasei şi delicatei Yume. Faptul că Toki îi alesese ca zei pe Myou, ca reprezentant al luminii, al vieţii şi pe Yoru ca reprezentant al creaţiei, îl nemulţumea total. El ar fi trebuit să fie zeu ce reprezenta întunericul şi în felul acesta ar fi existat echilibru.
În ciuda faptului că soţia sa-l sfătuia numai de bine, el nu putea se împace cu gândul că nu era un zeu numit, deşi rangul lui ar fi trebuit să-i permită asta. Nemulţumirea lui începuse să se transforme încetul cu încetul în ură, o ură care avea să fie o ameninţare la adresa alarienilor.
Într-o zi, soţia lui îi dărui un fiu, pe care acesta-l educase într-un spirit războinic şi-i insuflase ura lui faţă de cei dou fraţi, zei-aleşi. Când consideră că ziua răzbunării lui sosise, acesta-şi chemă fiul, pe care-l numise Kisei, ceea ce însemna forţă şi-i spuse :
─ Fiule, a sosit vremea să adun o armată numeroasă şi să pornesc războiul împotriva zeilor-aleşi. Las misiunea de a alege răboinicii pe umerii tăi.
─ Nu o să fii dezamăgit, tată.
Kisei se pregăti de un drum greu, pentru că numai în Ţinutul Întunecat, putea găsi ceea ce căuta. Drumul lui fusese unul foarte lung, presărat cu multe primejdii, dar ajunse în sfârşit în acel ţinut. Noaptea ca o smoală era regină acolo. Nu exista niciun crâmpei de lumină, iar ochii lui Kisei se adaptară la acel întuneric de nepătruns. Groază, împietrire, nemişcare, amorţire erau cuvinte care defineau atmosfera de-acolo. Nimeni nu se încumetase vreodată să se ducă acolo. Aici îşi avea locuinţa Kurai-Shu, Lordul Întunecat. Pătrunse în castelul de groază a acestuia şi se înclină înaintea lui. Când Kurai-Shu îl văzu spuse :
─ Eşti ori curajos, ori nebun, de ai venit până aici.
─ Nici una, nici alta. Tatăl meu, Enmu, are nevoie de cei mai puternici luptători. Vrea să înceapă un război împotriva zeilor-aleşi.
─ Un război împotriva lui Yoru şi Myou ? E o nebunie curată, dar accept ! Îţi dau cei mai buni luptători ai mei, dar cu o condiţie : nu-l implicaţi pe Yoru în război. Porniţi războiul numai împotriva lui Myou. El este cel mai puternic.
─ Condiţia ta se acceptă.
─ Atunci mă voi îngriji eu de Yoru. Voi îngrijiţi-vă de Myou.
─ Prea bine.
Astfel, Kisei se întoarse la tatăl său cu cei mai buni luptători, care formau o armată a întunericului. Ei aşteptară momentul prielnic pentru atac, iar acel moment veni cât se poate de repede. Yoru era plecat departe de palatul fratelui său, iar copii celor patru erau şi ei plecaţi. Myou, care rămase singur, nu văzuse vre-un motiv întemeiat să întărească paza palatului său. Într-o noapte fără lună, Kisei, împreună cu tatăl său, pătrunseră în palatul lui Myou şi nimiciră toate sufletele de-acolo. Zeii cunoşteau moartea numai dacă li se lua lumina, spiritul, nemurirea. Luptătorii lui Enmu, înarmaţi cu Lamele Sângerii, arme special create de Lordul Întunecat pentru acea bătălie, răpeau nemurirea zeilor dor dintr-o singură tăiere. Luându-l total pe nepregătite atacul lui Enmu, Myou sfârşi în cel mai dramatic mod cu putinţă. Când măcelul se sfârşi, trupurile sfârtecate zăceau într-o imensă baie de sânge. Suflarea zeilor era închisă toată în Lamele Sângerii, ce fuseseră înapoiate lordului. Enmu era oarecum mulţumit, deşi ştia că mai rămăsese Yoru, dar faptul că îl învinsese pe Myou, suflul creator, îi conferea o satisfacţie morbidă.
În acel măcel pierise şi Yuu, fiul lui Yoru. Acesta îşi lăsase soţia în grija mamei sale şi se dusese să-şi anunţe socrul că devenise bunic. Mikomi adusese pe lume o fată, căreia-i pusese numele de Tenrai-Dei, ceea ce însemna Lumina Divină, iar Yuu plecase să-şi anunţe socrul. Nimerise în plin măcel şi nu fusese iertat nici el de la soarta cea crudă pe care o avuseseră ceilalţi.
Nimeni nu aflase nimic despre acest cumplit măcel. Doar Toki, Stăpânul Suprem, văzuse totul. Când se dusese la Oglinda Viitorului pentru a afla ce urmează, răsese îngrozit, pentru că Alaris era în pericol. Nu numai Alaris, ci întreg Echilibrul era în pericol, aşa că luă o decizie drastică : avea să-i facă o vizită lui Yoru.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

am ajuns sa iubesc stilul tău de a scrie

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

4. Vizita lui Toki

Yoru se întoarse de unde plecase la „închisoarea” sa, unde primi cu mare bucurie vizita lui Mikomi, nora sa şi a fetiţei ei. Arashi şi Yoru erau încântaţi de noul lor rol şi se întrebau ce mai făceau Yuu, Myou şi Amatsu. Pe când Yoru se gândea că ar fi potrivit să-i facă o vizită fratelui său, aşteptând cu nerăbdare noaptea în care putea călători spre templul acestuia, la poarta palatului său bătu Toki. Un slujitor de nădejde îi deschise şi-l pofti pe Toki înăuntru. Când Yoru văzu cine-l onorează cu o vizită, se aplecă înaintea lui.
─ Nu mai e cazul, fiule, zise Toki, să te apleci.
─ Mărite...
─ Dă-mi voie să mă aşez, căci sunt ostenit.
─ Te rog, ia loc, Mărite.
─ Bine v-am găsit, copiii mei, îi salută el pe toţi.
Mikomi îşi lăsă fetiţa în grija unei doici şi apoi, cei trei se aşezară în faţa lui Toki, la îndemnul acestuia.
─ Dragii mei, începu el, vin să vă aduc veşti. Din păcate sunt cât se poate de proaste. Yoru, fratele tău nu mai este. I s-a furat nemurirea, iar trupul i-a fost vandalizat. Nici dacă am recupera nemurirea acestuia, nu l-am putea aduce înapoi.
─ Cum s-a întâmplat ?
─ Un măcel cumplit. A fost mâna lui Enmu şi a fiului său Kisei. Au fost ajutaţi de Lordul Întunecat, ce le-a dat Lamele Sângerii. Enmu-l ura pe fratele tău foarte mult. Una din lame, am reuşit s-o recuperez. Ea este chiar cea care poartă suflul fratelui tău. Am să vă spun o poveste. Demult de tot, pe când eram mai tânăr, m-am jucat cu Echilibrul. Această Balanţă Universală nu trebuia să fie deranjată, dar eu, în entuziasmul meu nebun, am vrut să văd cum este ca Echilibrul să fie tulburat. Cum Echilibrul era o balanţă cu două braţe, pe braţul stâng stătea întunericul, iar pe braţul drept stătea lumina. Am adăugat mai mult întuneric decât lumină şi echilibrul s-a schimbat. Aşa s-a născut Kurai-Shu. Această Balanţă era aşezată în faţa unei oglinzi uriaşe. Ea mi-a dezvăluit ce-o să se întâmple dacă lăsam Echilibrul în acea stare şi am căutat să compensez cu ceva, aşa că am adăugat lumina şi a luat fiinţă fratele tău. Dar balanţa încă era înclinată în partea întunericului, aşa că am decis să iau puţin din întunericul acela şi să-l pun lângă lumină şi ai apărut tu. Balanţa era în sfârşit aşa cum trebuia : jumătate lumină, jumătate întuneric, armonie, echilibru. Aşa ai ajuns tu să ai darul creaţiei şi fratele tău darul insuflării.
Toată această armonie a fost dereglată de Kurai-Shu. Vor urma vremuri groaznice pentru tine, dragul meu Yoru, dar va trebui să le faci faţă. M-am dus din nou la Marea Oglindă după ce am văzut acel măcel. Ceea ce am văzut, m-a cutremurat : echilibrul dintre întuneric şi lumină este în pericol. Suflul fratelui tău poate să rămână viu doar dacă va trece în tine, iar tu vei deveni Lordul Luminii, apoi războiul împotriva întunericului poate să înceapă.
─ Mărite Toki, îl întrerupse Mikomi, Oglinda întotdeauna face previziuni adevărate ?
─ Nu pot ştii asta. Draga mea Mikomi, soţul tău a ajuns în plin măcel şi nu a fost cruţat. Îmi pare rău că te anunţ chiar eu asta.
─ Toki, iartă-mă că intervin, din nou. Aş vrea ca suflul tatălui meu să-i aparţină fiicei mele, Dei. Eu mă voi duce sărăzbun moartea soţului meu. Răzbunarea, va fi litera mea de lege. Ştiu că voi da greş, dar nu pot sta cu mâinile în sân. Te rog doar un singur lucru : du-o pe fiica mea undeva pe Alaris. Noi stăm în cer, căci suntem zei. Ai grijă să fie ocrotită şi crescută aşa cum se cuvine. Îmi pun în ea toată speranţa. Cred că ea va fii Fiica Luminii.
─ Eu te voi ajuta, Mikomi, zise Yoru.
─ Şi eu, întări Arashi.
─ Doar voi trei plecaţi ?
─ Forţa noastră nu va fi de ajuns să învingă întunericul, dar cel puţin putem reface Echilibrul. Fie ca suflul nostru s-o urmărească pe Dei-Mikomi, căci îi dau numele meu ca să-i fie înger de pază.
Toki mai vru să spună ceva, dar cei trei plecară de lângă el, lăsând-o pe Dei-Mikomi cu el.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

haha! Foarte tare one shot-ul postat de tine

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

5. Bătălia dintre lumină şi întuneric

Uitându-se la mica Dei-Mikomi, pe care o ţinea în braţele sale, Toki era puţin surprins de felul în care decurseseră lucrurile. El era Stăpânul Suprem şi nu se ducea să se lupte. Devenise dădaca unui copil. Nu avusese deloc această intenţie când venise să stea de vorbă cu cei trei zei. Acum, nesăbuiţii se duceau la moarte sigură, lăsându-l pe el, Stăpânul Suprem, să aibă grijă de un copil. Aşa ceva era de neconceput !
Purtând-o în braţe pe Dei, Toki se luă după cei trei zei. Aceştia deja ajunseseră la palatul în care locuia Enmu şi fiul său Kisei. Mikomi refuză să intre în palatul lui şi ceru ca acesta să iasă în câmp deschis să stea de vorbă cu ea. Kisei şi Enmu, urmaţi de Yume ieşiră în câmp deschis.
─ Ce vrei de la mine, Mikomi ? o întrebă Enmu
─ Am auzit că tu ai ordonat măcelul de la palatul lui Myou.
─ Da e adevărat.
─ Mai ai şi tupeul să recunoşti ! Mi-ai omorât soţul în acel măcel, aşa că am venit cu un singur gând aici : răzbunarea.
─ Fiul meu Kisei a participat la...
─ Nu-mi pasă ! Eu vreau să mă lupt cu tine. Cu o condiţie : dacă eu rămân în picioare, ceilalţi zei, care mă însoţesc vă vor lăsa în pace, dar dacă nu, vă vor măcelări.
─ Oricum o să te înving, aşa că nu fac niciun târg cu tine !
─ Ştiu c-o să fiu învinsă, dar nu vei fi tu acela care mă va învinge ! Atunci, fie ca unul să lupte de partea luminii şi unul de partea întunericului şi doar unul să rămână în picioare. N-am înţeles niciodată de ce între lumină şi întuneric nu poate exista armonie. Şi când spun armonie, prin asta înţeleg Echilibru, sfârşi ea.
Mikomi se întoarse cu faţa spre ceilalţi doi zei, care-i erau socrii şi-l zări pe Toki, ce privea la acea scenă. Se apropie de el şi-şi sărută copila.
─ Eşti Stăpânul Suprem, dar nu şi Creatorul. Nu vei putea interveni cu nimic în acestă luptă. Ia medalionul acesta. În mijlocul lui are o piatră în formă de lacrimă, iar în interiorul ei este sufletul meu. Nu-mi pângăresc sufletul pentru neisprăviţii aceştia, căci eu aduc Speranţa. Când va fi suficient de mare, Dei va primi sufletul meu. Ştii prea bine că prin suflet se înţelege energia spirituală de care dispunem noi zeii. De aceea voi pierde lupta. Îţi spun că ei îmi vor răzbuna moartea. Adio, Toki.
Mikomi se îndreptă spre locul unde avea să se dea lupta dintre cei doi. Enmu avusese un dram de bun-simţ s-o lase pe Mikomi să-şi ia rămas bun de la fata ei. Era ferm convins că-i va învinge de unul singur pe cei trei zei. Doar avea ocazia să-l omoare şi pe Yoru acum. Bătălia dintre cei doi începu. Lupta se desfăşura la proporţii uriaşe. Cantităţi enorme de energie erau folosite acolo. Cei ce priveau acea luptă nu vedeau decât nişte împletiri de lumini şi umbre, de jeturi albe şi negre. Toţi stăteau nemişcaţi, incapabili să intervină. Deodată, o lumină albă ca un torent se răspândi în jur. Când lumina se risipi, Enmu nu mai era. Pierise. Mikomi era în picioare, învingătoare în bătălie, dar Yume, soţia lui Enmu o atacă, pentru că nu concepea ca soţul ei să fie învins şi lupta dintre lumini şi umbre reîncepu. De data aceea, Yume ieşi învingătoare. Când bătălia dintre cele două se sfârşi, Yume râdea diabolic, de parcă ar fi câştigat cine ştie ce trofeu. Fiul său, Kiseki era îngrozit de ceea ce vedea. Acea fiinţă nu mai era delicata, suava, blânda sa mamă. Era un monstru însetat după sângele zeilor. Scârbit de ceea ce vedea, Kiseki, ce păstrase una din Lamele Sângerii, o aruncă spre acea fiinţă, luându-i suflul.
Totul se terminase. Kiseki plângea peste trupurile neînsufleţite ale părinţilor săi, dându-şi seama abia atunci la ce monstruozităţi îl îndemnase tatăl său. Cei rămaşi în picioare, se apropiară de locul în care zăceau trupurile zeilor. Yoru şi Arashi erau incapabili de răzbunare. Erau şocaţi de cele întâmplate. Toki se apropie şi el. Bătălia dintre lumină şi întuneric se sfârşise dramatic.
Pe când priveau cu toţii pierduţi la trupurile zeilor, o voce se auzi :
─ O, zeilor ! Mare nedreptate aţi făcut. Lumina nu înseamnă neapărat soare, zi, albeaţă. Lumina poate însemna iubire, speranţă. Întunericul nu înseamnă neguri de necuprins, noapte, haos, vid. El poate însemna relaxare, poate fi un sfetnic bun atunci când doreşte. Kiseki, te iert pentru crima ce-ai comis-o. Eşti izbăvit de acest păcat, căci eu sunt Creatorul şi Eu decid. Aţi învăţat o lecţie dură şi sunt sigur că n-o veţi repeta. Locul acesta pustiu, aflat chiar la mijlocul dintre cele două palate în care trăiau întunericul şi lumina, va deveni un loc sacru. Aici va fi Sanctuarul Echilibrului. Pentru că părinţii tăi Kiseki au murit împreună, vor forma Întunericul. El fa fi un flux de energie întunecată, distructivă, dar în acelaşi timp şi benefică. Ţie ţi-o dau de soţie pe Aisu, pentru ca tu să nu rămâi singur. Misiunea ta şi a soţiei tale va fi să vegheaţi asupra Fluxului Întunecat. Veţi fi Gardienii Întunericului.
Pentru că Mikomi a murit singură, o să-l aduc pe soţul ei lângă ea. cei doi vor forma fluxul luminii. Va fi o energie albă, luminoasă, care aduce numai beneficii, dar poate fi şi distructivă când situaţia o cere. Yoru şi Arashi, voi cei rămaşi în viaţă, martori la această bătălie, veţi deveni Gardienii Luminii, iar misiunea voastră va fi să păziţi Fluxul Luminos. Ce ziceţi, acceptaţi misiunea ce vi s-a hărăzit ?
─ Acceptăm, Mărite, răspunseră cu toţii în cor.
─ Toki, am şi pentru tine o misiune. Vegheaz-o pe Dei-Mikomi pentru un timp, iar când vei primi de la mine un semn, du-o pe Alaris, unde va creşte. Bătălia dintre Întuneric şi Lumină nu s-a sfârşit aici. Aceasta a fost o luptă între zeii întunericului şi zeii luminii, dar va veni o vreme când Dei fa fi Lumina, iar Întunericul ce-l va avea de înfruntat va fi groaznic. Pentru că a fost foarte mică, ea nu va ştii ce origine are. Nu va ştii nici de puterea pe care o deţine. O va descoperi dintr-o joacă, dar întotdeauna o va folosi în scopuri bune. Balanţa Echilibrului nu mai este cum a fost. Ea pare stabilă, dar nu este. Eu sunt Creatorul de pe Alaris, dar mai este şi Creatorul de pe Onix, cea mai întunecată planetă ce există în întregul univers. Acolo s-a născut întnericul de nepătruns, cel care va veni pe Alaris, pentru a o înfrunta pe Dei.
─ Îmi cer iertare că te întrerup, zise Toki. Ştiam că există un singur Creator şi nu doi.
─ Aşa şi este. Setsu s-a autoproclamat Creator după ce a văzut că poate manipula întunericul în interes propriu şi că poate da suflu creaturilor sale. A îndrăznit chiar să vină la mine şi să-mi spună că el va fi Conducătorul Suprem şi că lumea lui va fi Vidul. Scopul lui este doar distrugerea. Creaturile lui nu rămân prea mult în viaţă, iar acum caută un mijloc prin care să facă o creatură înspăimântătoare. Cred că este aproape de împlinirea scopului său şi-şi va trimite în curând armata pe Alaris, dar până atunci mai este. Vreau ca voi, cei patru Gardieni, care vegheaţi Echilibrul acesta fragil din Sanctuarul Sacru să ascultaţi de orice cerinţă a lui Dei, sfârşi vocea.
Şi precum spusese Creatorul se înfăptui. În acel loc apăru din senin o construcţie uriaşă care forma Sanctuarul Sacru şi cei patru deveniră Gardienii Echilibrului, cei ce vegheau asupra celor două fluxuri de energie. Toki, împreună cu Dei plecă spre locaşul său, aşteptând semnalul Creatorului pentru a o duce pe Dei pe Alaris.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

tine-o tot asa!

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

~~~Partea a II-a : Prezentul~~~

Capitol unic : Protectorii

Ziua în care Toki avea să primească semnalul de la Creator s-o ducă pe Dei pe Alaris sosi. Un înger trimis de Creator veni la el cu vestea şi-l căuzi spre casa în care avea să crească Dei. În faţa unei locuinţe selecte, în care stăteau nişte înţelepţi, Dei avea să fie lăsată în grija lui Amai şi a lui Hiru. Amai era un bărbat deosebit de frumos, avea păr semi-lung de culoarea mierii şi ochii albaştrii ca cerul lui Alaris. Hiru era soţia lui şi era delicată şi suavă, cu păr lung de culoarea focului şi ochii de culoarea chihlimbarului.
Cei doi o primiră cu dragoste pe Dei-Mikomi, care avea 3 ani pe atunci. 3 ani umani, căci Alarienii măsurau timpul altfel decât pământenii. Aşa-şi începu existenţa Dei ca fiind una dintre alarieni. Toki împreună cu îngerul însoţitor plecară spre Sanctuarul Sacru.
Odată ajunşi acolo, cei doi pătrunseră înăuntru şi se duseră la cei patru Gardieni. Toki le spuse că îngerul ce-l însoţea, le va prelua funcţia pentru o vreme. Un singur înger era de ajuns să vegheze ordinea Echilibrului. Cei patru rămaseră uimiţi, dar Toki le explicase că înşuşi Creatorul îi dăduse această putere îngerului.
─ De ce doreşte creatorul să ne părăsim casa ?
─ Creatorul vrea să căutaţi opt protectori. Ei sunt fiinţe pure, cu o putere deosebită. Ei vor avea misiunea să o protejeze pe Dei-Mikomi. La vremea cuvenită, unul din cei opt va pleca după ea pe Alaris, ca s-o vegheze îndeaproape. Ceilaţi, împreună cu mine, vor face o lungă călătorie pentru a căuta o armă străveche. La prima vedere pare o sabie, dar este mai dură decât pietrele munţilor de pe Alaris. Tăişul ei este mai precis decât diamantul, piatră preţioasă nelipsită din casa alarienilor. Are înăuntrul ei închisă puterea elementelor primordiale. Este arma supremă în orice bătălie. Niciodată nu i s-a dat un nume, dar a fost creată în scopul de a fi folosită în Lupta Finală. Locul în care se găseşte această armă mi-a fost dezvăluit de Creator, dar nu ştiu ce pericole voi avea de înfruntat când va veni timpul să plec în căutarea ei.
─ Am înţeles, Mărite Toki. Deci vom pleca în căutarea Protectorilor.cei care vor veghea asupra lui Dei până ce va veni vremea să plece împreună cu tine.
─ Da. Vă veţi despărţi şi-i veţi căuta. Eu o să vă arăt fiecăruia direcţia în care o va apuca. Rămâne ca voi să-i descoperiţi. Fiecare dintre voi va trebui să găsească doi protectori, ca în total să fie cei opt. Pentru ca puterea celor opt să fie completă, vă voi trimite spre Ţinuturile Elementelor.
─ Am înţeles. Suntem pregătiţi să pornim.
─ Bine. Yoru va pleca primul şi se va duce spre sud, unde este Ţinutul Focului. Arashi va pleca spre vest, unde este Ţinutul Plutitor (Aerul). Aisu va pleca spre nord unde se afla Ţinutul Gheţurilor (Apa), iar Kiseki va merge spre est unde este Ţinutul Belşugului (Pământul).
Toki le arătă celor patru direcţiile în care aveau să pornească, iar Gardienii se despărţiseră şi porniseră în căutarea celor opt. Yoru, care plecase primul, precum stabilise Toki, ajunse în Ţinutul Focului. Când auzise că trebuie să ajungă în ţinutul ce aparţinea elementului Foc, Yoru se gândise la tot ceea ce era mai rău, dar când ajunse acolo rămase surprins : totul în jurul său era roşu precum miezul focului şi nu era nici urmă de flăcări acolo. El pătrunse în palatul lui Eichi. Numele lui însemna Inteligenţă şi când îl zări pe Yoru, ştiu de ce venise acesta. Eichi-l întâmpină pe Yoru cu onorurile cuvenite unui zeu, deşi era acum doar un Gardian al Echilibrului.
─ Bine ai venit, Yoru. Te aşteptam.
─ Bine te-am găsit, Eichi. Cum de mă aşteptai ?
─ Vocea Creatorului mi-a spus că o să vii. Ai plecat în căutarea Protectorilor nu-i aşa ?
─ Da.
─ Vino să-i cunoşti pe fii mei.
Însoţit de Eichi, Yoru se duse să-i cunoască pe fiii lui. Aceştia erau doi tineri frumoşi, înalţi, cu personalităţi diferite

~~~Addendum : Pentru o mai bună înţelegere şi-n lipsă de imaginaţie, am să las anii ca măsură a vârstei personajelor, cu explicaţia că nu trebuie să fie confundaţi cu anii umani~~~

Primul dintre ei avea un păr lung argintiu şi ochi de un gri oţelit. Avea abilitatea de a vedea pentru scurtă vreme viitorul. Numele lui era Takeru şi părea a fi în vârstă de 25 de ani şi stăpânea foarte bine fulgerele. Cel de-al doilea avea un păr mediu ca lungime, de culoarea castanelor şi ochi negrii. Părea a fi în vârstă de 23 de ani. Numele lui era Natsuki şi avea abilitatea de a vedea cu ajutorul ochilor săi până în cele mai întunecate colţuri. Stăpânea foarte bine focul. Când cei doi îl văzură pe Yoru se înclinară în faţa lui. Acesta-i întrebă dacă doresc să-l urmeze pentru a deveni Protectori, iar aceştia acceptară, spunându-i că tatăl lor îi antrenase doar pentru această misiune.
Arashi, soţia lui Yoru, ajunse în Ţinutul Plutitor, unde-şi avea palatul Tori. Numele lui însemna Pasăre. La fel ca şi Eichi şi Tori aştepta venirea unuia dintre gardieni. O întâmpină pe Arashi aşa cum se cădea să întâmpini un zeu, spunându-i că odraslele lui deja aşteaptau de multă vreme momentul în care Gardianul Echilibrului avea să-i ia cu el. Ostenită după atâta drum, Arashi vru mai întâi să-i cunoască pe viitorii Protectori, iar Tori îi chemă să fie prezentaţi. Primul, părea în vârstă de 21 de ani, cu păr scurt de culoare neagră, cu reflexe albăstrii şi ochi violeţi. Avea abilitatea de a levita şi stăpânea foarte bine elementele. Numele lui era Hiro. Spre surpriza lui Arashi, cea de-a doua odraslă a lui Tori era o fată cu păr lung roşu şi ochi albaştrii. Părea în vârstă de 19 ani, avea abilitatea de a controla vânturile şi stăpânea foarte bine puterea energiilor. Numele ei era Maya. După ce Arashi îi cunoscu pe cei doi viitori Protectori, plecă spre Sanctuarul Sacru.
Aisu ajunse în Ţinutul Gheţurilor şi se aşteptase să dea numai de gheaţă şi zăpadă acolo, dar nu fusese deloc aşa. Totul era învăluit într-o culoare bleu-deschis creând impresia de glacial. Ea avea să fie întâmpinată de Namitsu. Numele lui însemna Singurătate şi era onorat că fii lui aveau să ajungă în Sanctuar. Pe primul îl chema Seiryuu şi era un foarte bun spadasin. Abilitatea lui era de a crea două săbii cu ajutorul cărora putea lupta. Nu avea nevoie de nicio putere, căci în săbiile lui stătea toată puterea. Părea în vârstă de 19 ani şi avea păr lung gri-alb şi ochi galben-căprui. Pe al doilea îl chema Shin, iar numele lui însemna Inimă. Era un tânăr de 21 de ani cu păr scurt de culoare neagră, cu ochi verzi şi-i plăcea foarte mult să cânte la harpă. Era calm şi tăcut şi avea abilitatea de a calma orice fiinţă prin muzica lui. Avea puterea de a controla timpul.
Kiseki, ultimul plecat ajunse în Ţinutul Belşugului, unde fusese întâmpinat de Sassou, ce însemna Îndrăzneţ. Acesta-i prezentă pe ultimii Protectori. Primul, în vârstă de 23 de ani era mijlociu la statură, avea păr lung galben şi ochi albaştrii. Avea abilitatea de a vedea dincolo de zări şi puterea de a controla legile naturii. Numele lui era Ruka. Al doilea, în vârstă de 25 de ani era un tânăr deosebit de frumos, cu păr semi-lung roşu şi cu ochi verzi. Avea abilitatea de a vindeca. Nu putea fi omorât de nicio armă creată de puterea întunericului şi avea puterea de a controla atât lumina, cât şi întunericul. Numele lui era Rei.
Cei patru Gardieni ajunseră la Sanctuar în acelaşi timp. Ei îl salutară pe Toki, care-i aşteptase acolo în tot acest timp al călătoriei lor şi apoi îşi reluară locul. Cei opt Protectori se înclinară în faţa lui Toki şi acesta îi luă o vreme la el pentru a-i instrui cu privire la ceea ce vor avea de făcut.

❥×Enrolment Date : 2020-03-16

Big up sis!

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 F6b717efbceeaca142fd5be5f380a929

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

Uau! Am devenit roşie la numele de user.

~~~Partea a III-a : Viitorul~~~

6. Dei îşi descoperă puterea

Timpul se scurse de la momentul în care Dei fusese lăsată în grija celor doi înţelepţi. Amai şi Hiru o crescuseră ca şi când ar fi fost fiica lor, deşi mai aveau un fiu. Pentru că Dei fusese mică atunci când bătălia dintre întuneric şi lumină avusese loc, nu putea avea amintiri din trecut. Părinţii ei hotărâseră, de comun acord, să-i schimbe numele. Ceruseră mai întâi acordul lui Toki, care le binecuvântă alegerea şi acum Dei se numea Ran şi numele ei însemna orhidee. Pe fiul cuplului îl chema Raiku şi însemna bucurie, căci părinţii fuseseră foarte bucuroşi când acesta venise pe lume.
Cei doi crescuseră mari, se înţelegeau de minune, primeau o educaţie şi erau învăţaţi şi cum să se lupte, dar şi cum să-şi dezvolte energiile interioare. Alarienii aveau o concepţie potrivit căreia toţi aveau în interiorul lor o energie anume. Dacă şi-o dezvoltau puteau să facă bine sau rău, depindea de fiecare în parte cum o folosea.
În timpul în care se scursese, Întunericul lucra, scornind noi şi noi creaturi, care mai de care mai puternice. Curând, lui Setsu i se născu un fiu pe care acesta îl numise Kuuhaku, iar numele lui însemna Vid. Pentru ca nimeni să nu ştie că Întunericul suprem luase fiinţă, Setsu-l numi pe fiul lui şi Gadai, ceea ce însemna teamă. Îl învăţase tot ceea ce ţinea de manipularea în scopuri distructive a întunericului. Ca să-şi atingă scopul, acela de a pune stăpânire pe Alaris, îşi dădu fiul în grija unor slujitori devotaţi lui, care-l crescuseră pe Gadai. La început, Gadai fusese un alarian ca toţi ceilalţi şi doar când tatăl său adevărat avea să decidă că venise timpul ca fiul lui să primească ultima învăţătură, avea să-l cheme pe Onix.
Pe Alaris viaţa se scurgea în mod firesc, iar lui Hiru şi Amai le creştea inima de bucurie pentru copii lor. Într-o zi, pe la vârsta de 13 ani pentru Ran şi 10 pentru Raiku, pe când aceştia se jucau, Raiku se răni din neatenţie. El începu să plângă şi Hiru-l auzi, venind la el.
─ Ce s-a întâmplat, dragule ?
─ M-am rănit din neatenţie.
─ Hai în casă, tata o să te vindece. Ran, unde eşti ?
─ Aici, mamă.
─ Vino şi tu înăuntru.
─ Da, mamă.
Cei trei intrară în casă şi Hiru-i arătă rana lui Raiku lui Amai. Acesta începu să prepare o alifie din plante de leac ce creşteau pe Alaris din abundenţă şi se ocupă de rana fiului său. Ran stătea cuminte privind cu atenţie la tot ceea ce se întâmpla în jurul ei. Alifia pe care o preparase Amai avea proprietatea de a vindeca pe loc, dar rana aceea a lui Rai, cum era alintat, nu se lăsa vindecată. Amai observa cu uimire că în loc să se vindece, rana se agrava. Se gândi prima dată că nu luase plantele corecte din grădina lui sau că nu respectase ordinea punerii lor, dar ştia că luase corect plantele şi că respectase întocmai formula, ceea ce însemna că era ceva necurat cu rana aceea.
─ Nu vrea deloc să se vindece. Nu ştiu de ce.
─ Poate că ne trebuie altă alifie, zise Hiru.
─ Ar fi trebuit ca aceasta să fie de ajuns.
─ Ce ne facem acum ?
─ Cred că va trebui să mergem la un vindecător. Nu ne-am descoperit energiile lăuntrice.
─ Nu-mi duc copilul la vrăjitorii ăia. Sunt nişte şarlatani.
─ Şi ce propui să facem ? Să încercăm să ne descoperim energiile lăuntrice, iar până atunci rana să se agraveze din ce în ce mai mult ?
─ Nu ştiu. Mă simt neputincioasă.
Ran se apropie de fratele ei şi-i privi rana.
─ Nu vă mai faceţi atâta griji pentru o simplă rană, zise ea. Se va vindeca, o să vedeţi !
─ Ran, Ran, copila mea naivă, clătină Hiru din cap.
─ Nu sunt deloc naivă, zise ea.
Ran întinse o mână spre rana fratelui său şi puse palma deasupra ei.
─ Ai încredere în mine, Rai ?
─ Da, Ran, dar ce poţi face tu ?
─ Nici nu-ţi dai seama câte pot face, zise ea.
Hiru-l privi într-un mod ciudat pe Amai. Oare suflul lui Mikomi pătrunsese în Dei ? Oare devenise Fiica Luminii ? Amai nu ştiu ce să răspundă şi se uită la fata lui. Aceasta rosti :
─ Fie ca Lacrimile Speranţei să te vindece ! rosti ea
Părinţii văzură cu uimire o energie albă curgând din palma lui Ran. Avea foarma unor lacrimi ce picau peste rana lui Rai şi-l vindecau. În timp ce energia aceea-l vindeca pe fratele ei, în mintea lui Ran se derulau ca nişte flash-back-uri imagini pe care ea nu le ştia. Rana fratelui ei se închise şi ea se întoarse spre părinţii ei.
─ Mi-aţi ascuns ceva ?
Uimiţi, aceştia răspunseră la unison :
─ Ce-am putea să-ţi ascundem ?
─ Nu ştiu. Va trebui să mă lăsaţi să plec de-acasă. Voi face o călătorie spre un anumit loc. Ştiu că acolo voi afla nişte răspunsuri.
─ Ran, dar este periculos să pleci singură.
─ Voi merge singură. Voi pleca chiar astăzi în călătorie.
─ Şi unde o să dormi, ce-o să mănânci ? întrebă mama ei
─ Natura mă va ajuta.
─ Nu înţeleg nimic, fiica mea ! rosti Amai. De ce tocmai acum ? Ce e cu acest mister ?
─ Tată, lasă-mă să plec. Simt că am o misiune de îndeplinit. Dacă nu aflu răspuns la întrebările ce mă frământă, ştiu doar atât : întunericul va pune repede stăpânire peste această lume. După ce-o va cuceri pe aceasta, îi va fi foarte uşor să cucerească întregul Univers.
─ A venit timpul ! rosti Amai. Bine, fiica mea. Poţi să pleci.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

Big big up!

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

7. Conversaţie cu Inţeleptul

Deşi Amai îi spusese fiicei sale că poate pleca, Hiru se împotrivi s-o lase să plece chiar atunci, pentru că se lăsa întunericul. Ran îşi ascultă mama, dormind acasă în acea noapte, iar a doua zi plecă în călătorie. Nu ştia încotro ar putea merge, dar se hotărî să meargă în linie dreaptă, oriunde-o va duce calea pe care o apucase.
Curând, ieşi din tărâmul care-i era casă, pătrunzând în necunoscut. Nu avea de unde ştii cum se numeau toate tărâmurile, pentru că nu citise despre ele. Plecase nepregătită din punct de vedere al învăţăturilor. Peisajul înconjurător se schimba pe măsură ce ea înainta. Spre seară, ajunse în alt tărâm.
Acel tărâm nou pentru ea i se părea înfricoşător, pentru că era plin de umbre şi lumini, închipuind diverse forme. Fiinţe ciudate îi ieşeau în cale privind-o cu ochi iscoditori. Nu ştia unde se află, dar ştia instinctiv că fiinţele acelea nu ar fi capabile să-i facă rău. Merse mai departe, deşi îi era puţin frică, dar curând ajunse la o locuinţă. Părea diferită de locuinţele pe care ea le cunoştea în tărâmul său. Luându-şi inima în dinţi, bătu la uşa aceea.
După un timp, în care crezu că nu-i va răspunde nimeni deoarece nu locuia nimeni acolo, o fiinţă-i deschise uşa.
─ Pe cine cauţi, copilă ? întrebă acea fiinţă.
Ran înţelese întrebarea, căci fiinţa vorbise în graiul ei şi răspunse :
─ Nu caut pe cineva anume. Mă cheamă Ran şi am plecat din Tărâmul Înţelepţilor într-o lungă călătorie. Nu ştiu încotro merg şi dacă va trebui să ajung undeva anume.
─ Dacă vii din tărâmul de care spui, atunci eşti o fiinţă citită.
─ Mărturisesc că nu. Am plecat în grabă. Nu am avut timp de învăţături.
─ Intră înăuntru. Te voi învăţa eu tot ceea ce vrei să ştii, dar ai grijă ! De vei păşi peste pragul casei mele, va trebui să rămâi la mine până când voi considera eu că poţi pleca. Mi se spune Înţeleptul. Mulţi mi-au nesocotit cererea şi au sfârşit foarte urât. Tu eşti de-abia la începutul vieţii. Mai bine pleacă acum, cât mai poţi !
─ De voi putea să învăţ ceva folositor, accept cu bucurie să-ţi trec pragul. Deja l-am trecut, Înţeleptule ! Nu mai pot da înapoi.
─ Bine. Fie precum vrei.
Înţeleptul o găzdui în locuinţa sa, ticsită de cărţi pe Ran. Îi dădu ceva de mâncare şi o lăsă să se odihnească. După ce aceasta dormi un somn lung, relaxant, Înţeleptul o trezi, spuându-i că a venit timpul. Ea se trezi şi aşteptă cuminte ceea ce avea să urmeze.
─ Află copila mea că misiunea mea este mai grea decât a ta.
─ Cum aşa ?
─ În primul rând, priveşte cu atenţie în această mică oglindă. Nu este una oarecare, ci una care arată trecutul.
Ran se uită cu atenţie la ceea ce-i releva oglinda, dar nu înţelegea nimic din ceea ce vedea. Când oglinda termină de arătat ceea ce trebuia, ea-l privi uimită pe Înţelept.
─ Aceste lucruri s-au întâmplat pe când tu abia te născuseşi. Ceea ce ai văzut tu a fost războiul dintre lumină şi întuneric, care a dus la crearea Sanctuarului Sacru. Acest sanctuar adăposteşte două fluxuri de energie : unul e de culoare albă, iar celălalt de culoare neagră. Cele două fluxuri sunt păzite cu străşnicie de patru Gardieni : doi pentru fluxul alb, doi pentru cel negru. Albul reprezintă lumina, speranţa, viaţa, puritatea. Negru reprezintă întunericul, noaptea, haosul, vidul. Numele tău străvechi este Dei-Mikomi, copilă şi tu esşi Lumina. Ca să existe Echilibru între lumină şi întuneric, au trebuit să piară zei.
În fluxul alb stau suflurile părinţilor tăi, Ran. Mikomi era mama ta. În fluxul negru stau suflurile duşmanilor lui Mikomi. Cele două fluxuri se află în Armonie, pentru că ura din trecut a fost ştearsă. Gardienii ce păzesc lumina sunt unchii tăi, iar cei care păzesc întunericul sunt copii ai duşmanului. Nu mai există duşmani, pentru că însuşi Creatorul a hotărât asta. Ai crede că marele Creator este atotputernic, dar nu este tocmai aşa. El are nevoie de ajutoare, pentru a menţine Armonia pe Alaris. Pentru ca acestă Armonie să fie menţinută, tu eşti Mesagerul Creatorului, căci ţi s-a dat puterea luminii pentru a învinge întunericul ce râvneşte la supremaţie.
Pentru ca tu să fii pregătită pentru ziua în care te vei lupta cu Întunericul, va trebui să capeţi multe cunoştinţe şi înţelepciune.
─ Ce frumos povesteşti ! Dar eu nu înţeleg mai nimic din toate acestea.
─ Cu timpul vei începe să înţelegi. Întunericul ce râvneşte la supremaţie îşi are casa pe Onix, o planetă aflată la mare distanţă de Alaris, în altă galaxie. El îşi va trimite în luptă propriul fiu, pe care l-a dat spre creştere şi învăţătură pe Alaris şi l-a numit Gadai. El a fost crescut doar în spiritul întunericului. Nu ştia altcva decât să manipuleze puterea ce i s-a dat în scopuri malefice, meschine. Te voi învăţa ştiinţe exacte, artă, graiurile străine. Îţi voi dezvălui taine ale fiinţelor de pe Alaris, ale stelelor de pe cer, ale naturii înconjurătoare. Toate acestea-ţi vor fi de folos în drumul ce-l vei avea de parcurs.
─ Bine. Dar n-am înţeles ce-i cu Sanctuarul.
─ Teama pe care o afişezi tu faţă de faptul că nu ai înţeles nimic din cele povestite de mine despre Sanctuar face parte din cele şaptesprezece vicii ale unei finnţe.
─ Care sunt viciile ?
─ Aici începe învăţătura ta. Trebuie să ştii că viciile sunt cu una mai puţin decât virtuţile. Vicii sunt : invidia, tristeţea, mânia, cruzimea, avariţia, linguşirea, nebunia, nedreptatea, falsitatea, minciuna, teama, îngânfarea, nesocotinţa, mândria, îmbuibarea şi desfrâul. Virtuţile sunt : iubirea, bucuria, pacea, milostenia, generozitatea, corectitudinea, prudenţa, dreptatea, sinceritatea, adevărul, tăria, mărinimia, constanţa, temperanţa, umilinţa, abnistenţa, castitatea şi moderanţa.
─ Ai spus că întunericul îşi va trimite fiul pentru a cuceri Alaris-ul. De ce ?
─ Întunericul doreşte să pună stăpânire pe întregul univers, să creeze haos şi dezordine.
─ Dacă înşuşi Creatorul are nevoie de ajutor să învingă acest întuneric, cum voi putea eu să-l înving ?
─ Începi să înţelegi.
─ Da, cred că da. Iată ce înţeleg eu : Creatorul sau cel pe care-l numesc alarienii aşa este Suflul. El a dat Suflu tuturor alarienilor, după ce aceştia afu fost creaţi. Presupun că poporul meu au fost creaţi din întuneric şi lumină, dar Creatorul a fost cel care le-a dat Suflu. Ştiu de la părinţii care m-au crescut că alarienii sunt asemenea zeilor, numai că ei pot muri mai repede decât zeii. Poporul meu poate fi ucis foarte uşor, pe când zeii pot fi ucişi doar de o anumită armă, care i-ar lăsa fără suflul lor. Aşa sunt şi eu. Pentru ca Echilibrul de pe alaris să fie menţinut, Creatorul a făcut să existe Sanctuarul Sacru. El a pus acolo energia luminii şi a întunericului pentru a curge în armonie. A pus paznici care să păzească această armonie şi a chemat nişte fiinţe care să se pregătească pentru bătălia ce va urma. Echilibrul Universal este în pericol, pentru că cel care manipulează întunericul aşteaptă să acţioneze. Cel pe care-l numiţi Creator, de fapt, nu există, ci este Toki, cel care a devenit Paznicul Sanctuarului. Am intuit bine ?
─ Incredibil. Nu degeaba eşti fiica lui Mikomi ! Aşa este. Cei chemaţi să se pregătească sunt numiţi Protectorii. Unul dintre ei va veni lângă tine pentru a te proteja. Ceilalţi vor trebui să plece în căutarea armei tale de luptă. Doar unul dintre ei va reuşi să ţi-o aducă.
─ Da, vor pleca, dar cel cu inima pură va reuşi să vadă sabia. Cel ce mi-o va aduce are în el mai multă lumină decât crede. Doar lui i se va arăta sabia, caci ea are ferecată înăuntrul ei puterea întunericului şi a luminii la un loc. Ele nu sunt în armonie, iar puterea armei stă în Fluxul Echilibrului. El poate chema întunericul sau poate aduce lumina, poate distruge sau crea, poate împlini orice vis. Depinde de cel ce-o foloseşte pe Akuna, căci acesta este numele ei.
─ De unde ştii asta ? Numele sabiei nici măcar nu se cunoaşte. Măreţul Toki ştie doar unde se află şi va pleca în curând spre ea însoţit de cei opt protectori ce vor pleca în căutarea ei. Cum de ştii tu numele sabiei şi mai ales ceea ce poate face ea ?
─ Suflul lui Mikomi mi-a fost dăruit de mama la naştere. eu sunt Fiica Luminii, cea care poate stăpâni şi mânui acea sabie. Numai eu puteam să-i dau nume şi numele pe care il-am dat a fost deja acceptat.
─ Înseamnă că Gadai va fi chemat pe Onix. Curând, întunericul va începe să-şi trimită mesagerii pe Alaris. Trebuie să ne grăbim...
─ De ce să ne grăbim ? Ai spus că mă vei învăţa. Pentru a putea să ştiu totul despre Alaris, va trebui să învăţ mult. Ca să pot să mă lupt cu sabia, va trebui să învăţ. Întunericul nu va îndrăzni să vină mai devreme pe Alaris. Acum de-abia îşi desăvârşte creaturile. Voi ieşi eu mai întâi din ucenicie şi mai apoi va începe invazia.
─ Acum tu spui lucruri de neînţeles.
─ Da ? N-am ştiut. Probabil că nu mai sunt Ran, ci Dei-Mikomi acum, dar voi fi Ran, până ce va trebui să-mi arăt puterea. Mai este mult până atunci. Acum, de-abia începe ucenicia mea. Învăţăm, Înţeleptule ?
─ Învăţăm, copilă.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

felicitări pentru scriere!

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

8. Lacrima Speranţei

Aşa cum îi promise, Înţeleptul se apucă s-o instruiască pe Ran. Pentru început, el consideră potrivit s-o înveţe despre taina stelelor, a poziţiilor lor şi cum să se poată ghida după ele. O învăţă apoi graiurile străine şi cum se poate ajuta de natură. Îi dezvălui că va trebui să ajungă pe Tărâmul de Dincolo de Negură, unde stătea Magicianul, cel care ştia de puterea plantelor de pe Alaris. Pentru a învăţa să se lupte va trebui să ajungă în Tărâmul de Miazâ-Zi, unde avea să fie învăţată arta duelului de către Maestrul Duelului. Înţeleptul îi dezvălui că acest maestru este o creatură ca para focului, cu fulgere în ochi şi vâlvătăi în păr. Nimeni nu ajunsese până în tărâmul ei.
Cea mai de preţ învăţătură pe care o primise Ran erau Legile Înţelepciunii. Înţeleptul i le spusese pe rând, cele mai imprtante, demne de a fi reţinute erau : „Nimic nu stă, totul se mişcă, totul vibrează”; „Orice cauză are efectul ei, orice efect are cauza sa”.
Ran era foarte ascultătoare şi învăţa repede ceea ce i se spunea. Citea din cărţile aflate în locuinţa înţeleptului pentru a afla din ele ceea ce nu-i putea spune profesorul ei. Astfel se scurseră doi ani de învăţături preţioase. Când Ran împlini 15 ani, Înţeleptul îi spuse că trebuie să plece. O conduse chiar el la graniţa tărâmului său şi-i arătă un drum.
─ Trebuie să mergi pe acest drum. El te va duce în Tărâmul Comorilor. Când vei ajunge acolo, te vor întâmpina fiinţe mai mici de înălţime ca tine. Ei sunt Căutătorii de Comori. Caută acea fiinţă ce-şi spune Făurarul. El te va conduce spre Peştera de Ametist. Ca suflul lui Mikomi să poată fi folosit de tine, trebuie să recuperezi Lacrima Speranţei. Pare o bijuterie, dar nu este. Mikomi şi-a împărţit suflul în două părţi egale. Una ţi-a dat-o ţie când te-a lăsat în grija lui Toki şi a doua a ascuns-o în acea peşteră. Înşuşi Toki a ascuns-o. Nu-ţi va fi uşor s-o găseşti.
─ Mulţumesc, Înţeleptule !
─ Fie ca lumina să te călăuzească !
Ran porni spre partea a doua a călătoriei sale. Avea un drum lung de parcurs, dar în cele din urmă ajunse pe Tărâmul Comorilor. Aşa cum fusese avertizată, fiinţe mai mici de statură ca ea-i ieşeau în cale, uitându-se întrebători la dânsa. Zarva stârnită de apariţia lui Ran în acel tărâm, îl făcu pe cel căruia i se spunea Făurarul să iaşa afară din locuinţa sa. Luându-se după indicaţiile semenilor săi, o zări pe Ran.
─ Ce cauţi în Tărâmul Comorilor ? întrebă el puţin arţăgos.
─ Vin din casa Înţeleptului. El m-a trimis pe acest tărâm ca să-l caut pe Făurar. Numele meu este Ran, dar şi Dei-Mikomi. Am fost sfătuită să nu-mi folosesc numele străvechi şi nici nu-l voi folosi prea des. Îmi place Ran, pentru că mă reprezintă mai bine. Dei va fi doar suflul meu interior. Mi s-a mai spus că aici se află Lacrima Speranţei.
─ Atunci, fii bine-venită în umila mea casă. Intră, te rog ! Te aşteptam.
Ran acceptă invitaţia, iar Făurarul îi dădu ceva de mâncare şi o lăsă să se odihnească. După odihnă, cei doi se duseră spre Peştera de Ametist. Intrară înăuntru, ghidaţi doar de lumina palidă ce se răspândea în jurul lor de la micile obiecte ce păreau a fi nişte felinare. Acolo, în acea peşteră, nu exista decât noapte, lumina soarelui Alarian nu pătrundea vreodată acolo şi creaturi fără ochi îşi găsiseră locaşul acolo. Lumina de la felinarele din jur îi ajuta pe Căutători să sape cu ajutorul uneltelor după pietre preţioase. Cei doi ajunseră la un perete al peşterii unde pietrele preţioase stăteau înfipte în stâncă. Puteai întinde mâna şi luai tot ce vroiai de pe acel perete. Acolo, Făurarul se opri şi-i spuse lui Ran :
─ Aici, pe acest perete există trei pietre preţioase. Una este de culoare albastră, una de culoare roşie şi una de culoare verde. Sunt trei bucăţi dintr-un întreg. Se potrivesc perfect una-într-alta şi crează ceea ce se numeşte Lacrima Speranţei. Trebuie să găseşti acele bucăţi şi Lacrima va fi a ta.
─ Este o încercare de inteligenţă nu ?
─ Da, aşa este.
Ran începu să privească peretele acela din faţa ei cu atenţie, căutând acele bucăţi ce s-ar potrivi una-într-alta şi care să dea ceea ce căuta ea. Îşi amiti că-l vindecase pe fratele ei mai mare folosind Lacrimile Speranţei, un flux de energie albă ca o ploaie de lacrimi, aşa că începu să caute acele trei bucăţi, care unite, ar fi putut da o lacrimă.
─ la câte încercări am voie ?
─ Ai dreptul la două încercări. La a treia încercare trebuie să reuşeşti, pentru că nu vei mai ieşi de-aici. Dacă pierzi şi a treia încercare, va trebui să munceşti trei ani în această peşteră. Câte un an pentru fiecare încercare greşită. La finalul celor trei ani de muncă, îţi voi arăta chiar eu pietrele acelea căutate de tine.
─ Bine. Am văzut trei grupuri de pietre, care au culorile zise de tine şi care ar putea îndeplini cerinţa de a se îmbina perfect. Aş vrea să le iau şi să le combin. Dacă ratez, atunci va fi precum ai spus tu.
─ De acord.
Ran luă cele trei grupuri de pietre şi apoi începu să le aranjeze. Cu pietrele din primul şi al doilea grup nu se întâmplă nimic, dar cu cele din al treilea grup da. Pietrele celui de-al treilea grup se îmbinară armonios una-într-alta, creând o lumină albă puternică în jurul lor. În mijlocul luminii se zări chipul lui Mikomi, care-şi privi fata, apoi lumina o înconjură pe Ran, apoi se stinse.
─ Ai reuşit, fata mea. Acum ai suflul speranţei în tine. Abia acum eşti Fiica Luminii. Misiunea ta aici, s-a încheiat.
─ Mulţumesc, Făurarule. Şi acum ?
─ Urmează-mă.
Făurarul o conduse pe Ran prin peşteră, scoţând-o în capul celălalt al ei, opus intrării.
─ Drept înainte, cale de câteva zile se află Tărâmul de Miază-zi. E timpul să faci cunoştină cu Maestrul Duelului ! Drum bun, fata mea !

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

Tine-o tot asa la scrieri!

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

9. Maestrul Duelului

Plecând din tărâmul Făurarului, Ran o apucă pe drumul indicat pentru a ajunge la Maestrul Duelului. Drumul ei fusese lung şi anevoios, dar ajutându-se de cele învăţase, reuşise să-şi facă din natură un aliat atât împotriva foamei, cât şi pentru adăpost pentru dormit. Zile întregi merse Ran, până ce intră în Tărâmul de Miază-Zi, unde era casa maestrului.
De îndată ce intră în acel tărâm, o întâmpinară grămezi nedesluşite de cadavre, „vorbind” parcă în limba lor neauzită, trimiţând un miros greu în jurul lor. Probabil aparţineau celor ce se încumetaseră să ajungă acolo şi nu trecuseră de probele maestrului. Făurarul îi spusese că maestrul e generos cu învăţătura sa, de reuşea careva să treacă de încercările sale, dar nimeni nu reuşise vreodată.
Trecând cu greu printre peisajul presărat de cadavre din când în când, Ran ajunsese la locaşul maestrului. Creatura care-i deschise poarta, când ea bătuse în ea, era precum i-o descrisese Înţeleptul. Ran nu se înspăimântă, ci salută politicos :
─ Vin de departe şi-l caut pe Maestrul Duelului.
─ Cu ce pricină ?
─ Vreau să învăţ arta duelului.
─ Du-te în drumul tău copilă ! Violenţa produce un spic de nenorocire, care nu dă decât o recoltă de lacrimi !
─ Stai ! Nu-mi închide. Numele meu străvechi este Dei-Mikomi.
─ Vai, copilă ! Ai ajuns tocmai aici, în pustietatea asta ! Intră. Te voi ospăta şi te vei odihni, dar va trebui să treci de încercările mele pentru a putea să înveţi arta duelului. Te încumeţi ?
─ Mă încumet !
După ce mâncă şi se odihni îndeajuns de mult, Ran îi spuse Maestrului că este pregătită pentru a trece de probele sale.
─ Am înţeles că ai învăţat multe lucruri. Am numeroşi spioni şi ştiu asta. Îţi va fi uşor să treci de probe.
─ Nu se ştie niciodată, pentru că o probă este precum o problemă ce se cere rezolvată. Înţelepciunea stă în felul în care rezolvi problema.
─ Cât de frumos vorbeşti !
─ Prima ta încercare constă într-un test. Ştii că pentru a deveni un maestru al duelului, expert în arta sa, trebuie să te supui unor reguli şi să urmezi un anumit cod.
─ Da. Regulile şi codul duelului. Ştiu. De reguli nu-mi pasă, dar codul îl ştiu. E foarte simplu : „Să nu depui niciodată armele în luptă”; „Să-i aperi pe cei slabi până la ultima suflare”; „Să nu agresezi pe nimeni”; „Să lupţi pentru a-ţi salva destinul”; „Să nu încalci jurământul făcut sub niciun pretex”. Acesta ar fi codul.
─ Vezi ? Deja ai trecut de prima încercare ! Ştii tu oare ce înseamnă străvechile cuvinte Oromazdes şi Aremanos ?
─ Înţeleptul mi-a povestit că departe de Alaris există Galaxia Calea Lactee, unde pe o planetă numită Terra, cei care poartă numele de pământeni foloseau aceste cuvinte. Ele fac parte din cultura lor străveche şi ştiu ce înseamnă. Oromazdes înseamnă „născut din cea mai pură lumină”. Ar fi foarte simpul pentru mine să-mi însuşesc acest atribut, având în vedere că mama mea a fost Mikomi, dar nu o fac pentru că vreau să rămân doar Ran. Aremanos înseamnă „născut din tenebre” şi acest atribut ar fi potrivit pentru Gadai, viitorul duşman pe care-l voi avea de înfruntat !
─ Şi uite cum şi a doua probă s-a trecut !
Ran îl privi cu uimire pe maestru. Se aşteptase la probe mult mai grele.
─ Acum o ultimă încercare. Răspunde-mi la o întrebare : Ştii tu care este Originea ?
─ Cel ce i-a creat pe alarieni, i-a creat purtând în suflet speranţa şi credinţa că ei vor fi desăvârşiţi. Cel care le-a insuflat suflu a făcut-o din iubire faţă de creaţia sa. Astfel, iubirea şi speranţa pot fi considerate Origine.
─ Bravo, copilă. Înţeleptul te-a învăţat bine. Acum, vino cu mine ca să-ţi arăt arta duelului. Îţi voi da o sabie, pentru a te folosi de ea până ce Akuna va ajunge în mâinile tale.
Ran îl urmă pe maestru într-un loc asemenea unei arene. El îi dădu o frumoasă sabie lui Ran spunându-i despre ea :
─ Ţine minte : foloseşte-o cu mare chibzuinţă. Are în ea tăria munţilor de pe alaris, taie precum diamantul şi şoaptele vântului sunt închise în ea.
După ce Ran îşi luă arma în primire, începură lecţiile din Arta Duelului. Astfel, ea învăţă cum să se lupte, dar şi cum să se apere. Când ajunse la finalul învăţăturilor sale trecuseră încă doi ani.

❥×Enrolment Date : 2019-09-09

e prima data când vad acest stil de scriere

--Never give up!--

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 Giphy.gif?cid=19f5b51a49fe6e72f62dbb9e840292296fd0763024a8e8e4&rid=giphy

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

10. Magicianul

Când maestrul consideră că era suficient de antrenată, o conduse pe Ran spre marginea regatului său, arătându-i drumul spre Tărâmul de Dincolo de Negură, unde îşi avea casa Magicianul. Era ultimul popas al lui Ran, în calea învăţăturilor sale. După ce stătea şi la Magician, se putea întoarce acasă la părinţii ce-o crescuseră. Ran îi mulţumi maestrului pentru învăţăturile date şi plecă spre noul tărâm. Avea deja 17 ani acum şi nu avea idee cât timp va mai sta şi la Magician, dar ştia că nu putea da înapoi. Urma să înveţe rolul plantelor şi puterile lor secrete.
Drumul spre locuinţa Magicianului nu era aşa de lung ca celelalte, ajungând mai repede la ultima sa destinaţie. Cum Ran învăţase graiurile necunoscute, înţelegea limbajul plantelor. Realiză că era pe un tărâm magic, unde plantele aveau glas şi sporovăiau de zor unele cu altele. Aşa află Ran care era locuinţa Magicianului şi bătu la uşa acestuia.
În pragul uşii apăru o fiinţă ciudată, cu urechi ascuţite, care se vedeau dintr-o pălărie roşie ce-o purta pe cap.
─ Ziua bună, Magicianule, îl salută Ran.
─ De unde-mi ştii numele ?
─ Plantele mi l-au şoptit.
─ Plantele nu vorbesc !
─ Doar pentru alarieni nu vorbesc, nu şi pentru Dei-Mikomi !
─ Intră, dragă.
Ran intră în locuinţa Magicianului. Era plină de ierburi şi plante, iar magicianul se scuză că nu are ce să-i ofere decât plante de leac, iar Ran îşi scoase ceva de mâncare din traista sa, traistă pe care însăşi Înţeleptul i-o dăduse când plecase în călătorie. Mâncă ceva şi se odihni puţin apoi aşteptă ca magicianul s-o înveţe tainele plantelor.
─ Află copilă că sunt multe feluri de plante pe Alaris. Trebuie să ştii să le deosebeşti şi să ştii să le foloseşti cu înţelepciune. Ţine minte că platele au puterea de a tămădui, de a deschide porţi ferecate, de a îndeplini farmece şi vrăji. Din cele tămăduitoare te voi învăţa să faci alifii felurite, pentru cele care deschid porţi ferecate îţi voi dezvălui cum anume să le deosebeşti între ele, iar din cele care îndeplinesc farmece sau vrăji, te voi învăţa să faci poţiuni miraculoase.
Ran îşi începu învăţătura la Magician, studiind felurite flori şi plante care mai de care mai colorate, înmiresmate şi având proprietăţile lor misterioase. Timp de un an de zile, nu făcu altceva decât să înveţe. La sfârşit, când ştia totul, Magicianul o conduse spre cărarea ce-o ducea cel mai repede spre casa ei.
─ Copila mea, eşti o tânără minunată. Ai 18 ani acum. Când va veni ziua marii bătălii, nu uita : cere de la lumină înţelepciunea ei şi de la întuneric puterea. Vei înţelege atunci ce-am zis. Nu abuza nici de lumină, nici de întuneric. Ia această sticluţă cu tine. In ea se află o poţiune miraculoasă. Foloseşte-o cu chibzuinţă atât împotriva duşmanului, cât şi pentru prieteni. Pare mică sticluţa, dar este cea mai de preţ comoară a mea. Lichidul pus în ea nu se termină niciodată. Drum bun, copilă !
─ Mulţumesc.
Ran plecă spre casa sa. Drumul i se păru foarte scurt în comparaţie cu cel parcurs de la plecarea sa de-acasă. Când ajunse acasă, părinţii mai să nu o recunoască. Era o tânără înaltă, mlădie la trup, cu păr lung, de culoarea razelor soarelui de pe Alaris, cu ochi albaştrii. Se schimbase cu mult faţă de când plecase de-acasă, căci cinci ani, pe calea învăţăturii păruseră foarte lungi pentru părinţii ei. Când ea ajunse acasă, fusese prilej de sărbătoare, iar Ran îşi îmbrăţişă fratele, care era acum un maestru în arta luptelor şi-un iscusit tămăduitor. Învăţase de la tatăl lui totul şi se mândrea cu ceea ce învăţase.
Curând, toată liniştea avea să fie tulburată, căci armatele întunericului începeau să se ridice...

❥×Enrolment Date : 2018-07-04

mama mia ce de inspirație pe aici! Felicitări!

快い浮気者 [Help],,This is reality,,[Life]私のキャンデ
One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 R

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

11. Venirea lui Rei-Protectorul

Marele Toki era înştiinţat de fiecare mişcare a celui ce vroia să stăpânească întreg Alarisul pentru a se declara Forţa Supremă. Acesta începuse să-şi trimită creaturile, neştiind că Ran avea să le învingă pe toate. Gadai, încă nu era pregătit să vină pe Alaris, pentru că tatăl lui refuzase să-l lase. Îi spusese să rămână pe Onix, pentru că se va duce el pe Alaris. Îi mai spusese că dacă i se va întâmpla ceva, un spion va veni să-l înştiinţeze şi atunci era liber să pornească Războiul Suprem.
Creaturile, conduse de către cel care le crease şi care-şi luase un nume alarian, începuseră să-şi facă simţită prezenţa. Mulţi începuseră să vorbească despre dispariţii misterioase, despre morţi sau alarieni care căpătaseră peste noapte forţe nebănuite.
Toki, aflând despre ceea ce se petrecea pe Alaris în ultimul timp, se duse la Sanctuarul Sacru, unde-i chemă lângă el pe cei nouă protectori.
─ A venit vremea să mergem în căutarea armei. Dei i-a pus şi un nume : Akuna. V-am urmărit îndeaproape pe fiecare şi ştiu ce puteţi, însă dintre voi nouă, îl voi trimite pe Rei pe Alaris. Îţi vei păstra numele de Rei şi te vei duce chiar azi pe Alaris. Te va găsi Ran, căci acesta este numele lui Dei-Mikomi acolo. Ai grijă, Rei, creaturile întunericului sunt foarte periculoase. Sunt înzestrate cu puteri nebănuite şi însuşi cel care le-a creat le conduce. Numele lui alarian este Nintai, ceea ce înseamnă perseverenţă. Eşti pregătit, Rei să te duci pe Alaris ?
─ Da, Mărite Toki.
─ Atunci, pleacă !
Rei, îl ascultă pe Toki şi plecă pe Alaris. Coborî din Casa Zeilor, din Sanctuarul Sacru pe Alaris. Când sosi, hainele lui de Protector dispăruseră în mod miraculos, fiind înlocuite cu veşminte alariene. Nimerise într-o piaţă, departe de casa lui Ran şi trebuia să fie atent în jurul lui. Alaris pentru el era o lume necunoscută, având în vedere că el nu ştia altceva decât incinta Sanctuarului. Între timp, Toki şi cei rămaşi plecaseră în căutarea Akunei.
Ran, împreună cu fratele său Raiku, se aflau şi ei în aceeaşi piaţă unde era Rei. Drumurile lor nu se intersectară. Cei doi fraţi observau că negustorii nu mai erau veseli ca altă dată.
─ Întunericul începe să câştige teren. Frica pune stăpânire pe semenii noştrii, Rai.
─ Aşa este surioară. Trebuie să fim atenţi. Nu ştim de unde se poate ivi o creatură a întunericului.
Deodată, se făcu zarvă mare în piaţă şi la o distanţă considerabilă se vedeau nişte lumini şi se auzeau scrâşnete de săbii.
─ Cineva se luptă în piaţă, Rai. Hai să mergem să vedem.
Ajunşi la locul de unde se vedeau luminile şi se auzeau sunetele, îl văzură pe Rei, luptându-se cu o creatură a întunericului. Lupta era inegală, creatura fiind mai puternică decât adversarul ei. Rei fusese rănit şi zăcea pe jos, iar creatura se pregătea să-l atace, dar Raiku, fratele lui Ran o opri la timp, încetinind-o.
─ Hei, străine, eşti bine ? îl întrebă Raiku pe cel rănit.
─ Da, cred că da.
─ Raiku, ia-l de aici. Rana lui nu-i una obişnuită.
─ Bine, Ran.
─ Nu vă temeţi, le zise ea spectatorilor îngroziţi. Plecaţi de-aici cât mai aveţi timp.
Ran îşi scoase sabia pe care i-o dăruise Maestrul Duelului, cea despre care-i spusese că avea şoaptele vântului închise în ea. Aflată în poziţie de atac, ea aştepta creatura să se repeadă asupra ei. Lupta începu curând şi cei doi luptători, se duelau cu o asemenea viteză, încât era imposibil să distingi ceva. Deodată, lupta încetă. Creatura părea rănită.
Sabia lui Ran zăcea undeva pe jos, ruptă în două.
─ Se pare că nu sunt un bun duelist, zise Ran. Am reuşit să rup o sabie despre care mi s-a zis că nu poate fi ruptă.
─ Ce-ai de gând, surioară ?
─ Mă gândesc eu la ceva. Acum, creatura-şi linge rănile. Nu va mai ataca, dar nu s-a terminat încă.
Ran se apropie de cel care se luptase înaintea ei cu bestia.
─ Vă simţiţi bine, domnule ?
─ Da, mulţumesc, domnişoară.
Rei se uită la Ran. Era de-o frumuseţe deosebită, sau cel puţin aşa i se părea lui. Nici aceasta nu rămase indiferentă la frumuseţea lui Rei.
─ Ai adus tolba cu alifii, Raiku ?
─ Da, surioară.
Ran căută în tolba întinsă de fratele ei sticluţa pe care ea o primise în dar de la Magician. O găsi şi după ce-i înlătură dopul, turnă doar o picătură pe rana lui Rei, aceasta vindecându-se pe dată.
─ Creatura-şi revine surioară.
─ Se pare că este timpul să-i punem capăt.
─ Surioară, nu-i o creatură obişnuită.
─ Am observat. E o creatură a întunericului.
─ Da, aşa este. Sunt o creatură a întunericului şi mă mândresc cu asta, pentru că sunt puternică.
─ Creaturi vorbitoare. Întunericul îşi alege oşti pe măsură.
─ Da. Şi ca dovadă, mai chem nişte ajutoare.
Creatura scoase un sunet prelung şi imediat, alte creaturi îşi făcură apariţia.
─ Creaturi plămădite de-ntuneric, ce beneficii oare v-aduce întunericul pe care-l serviţi ?
─ Ne face putrnici.
─ Dar nu şi invincibili. Întunericul aduce lacrimi când este folosit în exces. Şi nu sunteţi singurele creaturi ce pot folosi acest întuneric. Există o energie întunecată, pe care voi nu puteţi s-o stăpâniţi, dar eu pot să mă folosesc de ea. acea energie se numeşte Rugul Întunecat. Am să vă arăt ce înseamnă rugul acela, zise Ran.
Se îndreptă spre sabia care zăcea ruptă, luă cele două bucăţi în mâinile sale şi apoi zise :
─ Maestrul Duelului mi-a zis că are şoaptele vântului închise înăuntrul ei, dar n-am înţeles până acum ce-a vrut să spună. Chiar dacă lama ei obişnuită se rupe, pot să creez o lamă din energie. Cred că voi alege Rugul Întunecat.
Deodată, o lamă de culoare neagră, înconjurată de flăcări se ivi şi Ran le atacă pe toate creaturile de-odată. Nu mai rămăsese niciuna în picioare.
─ Trebuie să ştii ce să ceri întunericului şi ce să ceri luminii. Acum am înţeles, zise Ran. Hai frate, să mergem acasă. Nu mai avem ce face aici.
─ Şi cu domnul pe care l-ai vindecat ce facem ?
─ Domnul e binevenit la noi acasă, dacă nu are unde să se ducă.
─ Mulţumesc pentru invitaţie. Trebuie să pornesc în căutarea mea.
─ Te putem ajuta.
─ Mulţumesc, tinere, dar nu cred că mă poate ajuta cineva.
─ De ce ?
─ Caut pe cineva anume.
─ Pe cine ?
─ Raiku ! Ţi-am spus că pui uneori prea multe întrebări.
─ Nu-i nimic. O caut pe Dei-Mikomi.
─ Ţi s-a spus numele ei alarian ?
─ Da.
─ Du-te acasă, Rai şi anunţă-i pe părinţii noştrii că vom avea oaspeţi.
Raiku plecă de lângă ei.
─ Înseamnă că Toki a plecat în căutarea Akunei.
─ De unde ştii ?
─ Ran sau Dei-Mikomi. Acum ai înţeles ?
─ Am crezut că...
─ Mulţi cred că-i o simplă coincidenţă, dar nu-i aşa.
─ Te cunosc mulţi cu numele străvechi ?
─ Nu.
─ Atunci ştii că nu-i va fi uşor Măreţului Toki să-ţi găsească sabia.
─ Nici nouă aici să ţinem piept creaturilor întunericului. Însă Toki va ajunge curând la o răspântie. Va fi pus în faţa alegerii. Dacă va alege calea cea proastă, atunci îi va fi foarte greu să ajungă la Akuna, dacă va alege calea cea bună, atunci va trece prin multe greutăţi până va ajunge la ea, dar îi va fi mai uşor să-l pună pe cel în stare s-o scoată din stânca în care este înfiptă s-o ia de-acolo şi să mi-o aducă.
─ De unde ştii toate astea ?
─ Nu ştiu nici eu. Cred că a mai fost o bătălie între lumină şi întuneric, cândva, demult, înainte ca mama mea să moară. Însă datele despre ea-mi scapă acum. Vino, Rei, să mergem la casa părinţilor mei. Tu eşti cel ce-a fost trimis să mă protejeze până la aducerea Akunei, nu-i aşa ?
─ Da.
─ Avem drum lung până la casa mea, dar trebuie să-ţi spun ceva. Simt că m-ai înţelege, pentru că vii din Sanctuar.
─ Spuneţi, Stăpâna mea.
─ Nu sunt stapâna nimănui. Cred că Toki nu ştie chiar totul. În mine mai sălăşuieşte ceva, în afară de suflu mamei mele. Simt că el doarme, dar că se va trezi în curând. Mă urmăreşte strania impresie că este un suflu întunecat. Trebuia să înţeleg bine valenţele întunericului, pentru a nu mai repeta o greşeală. Îţi aminteşti că am afirmat că a mai existat o bătălie între întuneric şi lumină ?
─ Da.
─ Simt că trebuie să aflu acest lucru. Presimt că de acestă taină stă legată victoria mea în Războiul Suprem. Dacă nu aflu răspuns la ceea ce mă macină, voi pierde bătălia.
─ Şi cum vrei să aflii ?
─ Nu ştiu. Voi găsi eu o cale.
Cei doi ajunseră la casa lui Ran, unde Rei fusese primit cu braţele deschise. Ran se miră de atitudinea părinţilor săi.
─ S-a întâmplat ceva ? Îl cunoaşteţi pe Rei ?
─ Raiku ne-a spus că te-a scăpat de nişte creaturi fioroase în piaţă.
─ M-a... Ran îşi privi fratele ca şi când ar fi putut să-l ucidă cu privirea, dar până la urmă îşi dădu seama că părinţii ei ar fi fost foarte îngrijoraţi dacă ar fi aflat că ea s-a luptat, aşa că îşi continuă propoziţia : ... apărat chiar foarte bine, nu-i aşa, Rei ?
─ Da.
Rei îi susţinuse minciuna pentru că nu era prost să nu-şi dea seama de ceea ce se întâmpla în faţa lui.

❥×Enrolment Date : 2020-03-16

Big up sis!

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

Din nefericire nu mai am. Nu am mai scris nimic de-atunci. Mi s-au dat atât de multe critici cu linguriţa, asemenea picăturilor chinezeşti, că nu am mai scris nimic de-atunci.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

Cum adică tins-a criticat operele tale literare?

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

Da, au avut o mulţime de critici şi tot ce citeam m-a inhibat. De aceea am renunţat să mai scriu aşa lung şi m-am axat mai mult pe rp.
Dacă observi, nici rp-ul meu pe alocuri nu e bun. Am impresia că plictiseşte lumea.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

Nu e adevărat. Mie îmi pare rău că nu am apucat să-ți răspund la rpg pentru ca am avut ceva de lucru prin casa. Și oneshot-urile mie mi-au plăcut foarte mult.

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

❥×Enrolment Date : 2019-11-17

Asta a fost etapa încercărilor mele literare. Din păcate, ea a luat sfârşit în 2011. De atunci nu mai scriu decât în rpg-uri.

❥×Enrolment Date : 2015-07-25

Îmi pare nespus de rău să aud asemenea cuvinte. Mare păcat pentru talentul tău.

Pensez-vous que j’existe pour vous ?
______________________

One Shot şi Lucruri Neterminate. - Page 2 KdTsNrbw_o

_______________________

<÷÷÷÷÷Love the ocean perfect blue÷÷÷÷¬

Re: One Shot şi Lucruri Neterminate.

» Chad Future/B.A.P - "ONE SHOT"
» 6 lucruri amuzante!
» 10 lucruri uimitoare despre Coreea
» 6 lucruri interesante depre Amstaff
» 10 lucruri amuzante despre Coreea de Sud