Date generale
Nume: hangeul: 병자호란 (Byeongjahoran), hanja: 丙子胡亂
Data: 9 decembrie 1636 – 30 ianuarie 1637
Rezultat: victoria Qing (Manchu)
Comandanți și lideri:
Shin Gyeong-won
Hong Myeong-gu †
Kim Jun-yong
Min Yeong †
Dorgon
Tatara Inggūldai
Armata: Joseon- necunoscut
Qing- 128 000 soldați
Premise
După Prima Invazie din 1627, regatul Joseon a continuat să sfideze Manchu. Comerțul se deteriorase, iar Coreea refuza să repatrieze fugarii din Jin(ul) Târziu. În plus, aceasta avea o atitudine disprețuitoare după ce Huang Taiji a declarat noua dinastie Qing, delegații coreeni refuzând să facă plecăcini împăratului nou-întemeiatei dinastii la ceremonii și rupând toate corespondențele diplomatice în care Huang Taiji era menționat ca împărat. De asemenea, delegații Qing Inggūldai și Mafuta primiseră o recepție rece în Hanseong (actualul Seoul), soldații coreeni stând ascunși în umbră și fiind pregătiți oricând de atac, ceea ce i-a șocat și i-a determinat să plece cât mai repede de pe teritoriul ostil.
Pentru a înrăutăți situația, în Pyongando o misivă ce făcea referire la război cade în mâinile lui Inggūldai, ceea ce a reprezentat ultima picătură care a umplut paharul în ceea ce privește tensiunile dintre cele două țări. Un alt lucru menționabil e faptul că deși curtea regală Joseon era consituită în cea mai mare parte din nobili pro-război, nu se luase nicio măsură pentru a dezvolta puterea militară.
Războiul propiu-zis
În iarna anului 1636, Huang Taiji însuși a pornit în fruntea unei armate de 120 000 soldați către Coreea, fluturând steagul Manchu, al Chinei și al Mongoliei. Dodo, (cunoscut ca prințul Yu), cel de al 15-lea fiu a lui Nurhaci (întemeietorul Manchu) și unul dintre cei doi frați (pe deplin) ai lui Dorgon, conducând avangarda, a năvălit asupra Hanseong pentru a preveni refugierea regelui Injo pe insula Kanghwa, așa cum făceau regii în mod tradițional. Cum ruta sa spre insulă era blocată, regele se hotărăște să se refugieze în fortăreața Namhansan, care a fost la scurt timp asediată de armata Manchu, astfel armata coreeană din fortăreață nemaiavând mâncare suficientă și nici muniție.
În timp ce oficialii de la curtea Joseonului purtau dezbateri nerealiste, Dorgon, fratele lui Dodo, a reușit să ocupe insula Kanghwa într-o singură zi și să-l captureze pe cel de-al doilea fiu și consoartele regelui Injo. Cum asediul continua, mâncarea se împuțina din ce în ce mai mult. De asemenea, situația strategică s-a înrăutățit, toate încercările forțelor coreene din alte regiuni de a îndepărta armata manciuriană de fortăreață fuseseră dejucate, iar toate atacurile din interior eșuaseră. Această împrejurare disperată l-a forțat pe Injo să capituleze și să se supună lui Huang Taiji. Ca urmare, regele a dat trei oficiali pro-război drept ostatici și a fost nevoit să accepte următoarele condiții pentru pace:
1. Josen va deveni un regat tributar față de Qing.
2. Joseon trebuie să rupă relațiile cu Ming.
3. Joseon trebuie să-i dea drept ostatici pe primii doi fii ai regelui și, de asemenea, frați sau fii de-ai miniștrilor.
4. Joseon va plăti tribut Imperiului Qing așa cum plătea pentru Imperiul Ming.
5. Joseon se va angaja în războiul împotriva Imperiului Ming.
6. Joseon va oferi trupe și corăii pentru a ataca insula Pi.
7. Qing restricționează construirea de palate de către/în Joseon.
8.Qing îi va permite Joseonului să facă comerț cu Japonia.
După ce Injo acceptă acest tratat, este nevoit să facă o plecăciune în fața împăratului Mangchu, iar pentru a-l umili și mai mult, Huang Taiji îl pune să repete „ritualul” de opt ori.
Urmări
Mare parte din regiunile nordice și centrale ale Joseonului fuseseră devastate în urma războiului și deși armata Mancgu era foarte disciplinată, soldații mongoli au jefuit fără milă orașele coreene. De asemenea, conform condițiilor impuse de tratatul de pace, Coreea a fost nevoită să trimită trupe pentru a ataca inula Pi, situată la gura de vărsare a râului Yalu. Hong Taiji ordonă, de asemenea, ridicarea unui monument ( 삼전도비 Samjeondobi , 三田渡碑) în onoarea așa-numitor „virtuți excelente ale împăratului Mangchu”. În 1639, acesta este ridicat la Samjeondo, unde avusese loc ceremonia de supunere.
În timp ce oficial acultau de toate cererile dinastiei Qing, în privat oficialii coreeni au continuat să aibă o atitudine sfidătoare față de curtea regală a imperiului și de poporul Manchu, pe care îî considerau niște barbari necivilizați. În secret, învățații coreeni au continuat să folosească numele de eră al dinastiei Ming chiar și după prăbușirea acestuia și afirmau că Joseon este succesorul legitim al civilizației Ming, și nu „barbarul” Qing.
Luarea ca ostatici a celor doi prinți (condiție enunțată în tratat) seamănă cu sistemul de ostatici care poate fi observat anterior în relațiile Yuan-Goryeo, dar spre deosebire de mongoli (dinastia Yuan), care deținuseră câteva generații succesive de prinți moștenitori, Manchu nu a continuat această practică după prima generație. Odată ce avea să consolidaeze curtea imperială și să proclame oficial dinastia Qing în 1644, Mangchu îi va elibera pe prinții coreeni. Totuși, cel mai mare dintre prinți moare în mod misterios după întoarcerea în Hanseong, cel de-al doilea luându-i locul de prinț moștenitor și devenind ulterior regele Hyojong (domnie 1649-1659).
Hyojong, de-a lungul întregii sale domnii, a nutrit doar sentimente de ură față de curtea imperială a Qing, plănuind chiar și o expediție împotriva imperiului cunoscută drept Bukbeol („Represalii pentru Nord”), care însă nu s-a materializat din cauza morții regelui în ajunul începerii campaniei militare.
Începând din 1639 și continuând până în 1894, Coreea a rămas o țară tributară față de Qing, deși influența Manchu a început să scadă la începutul secolului al XVIII-lea datorită faptului că Joseonul începuse să prospere din nou, iar Qing să decadă. Totuși, relațiile s-au rupt abia în 1895, după Războiul Sino-Japonez în care Japonia a ieșit victorioasă și i-a cerut părții învinse să accepte independența deplină a Coreei, acest lucru consituind de fapt un plan prin care niponii plănuiau să izoleze Coreea de China și să o exploateze, ulterior chiar să o invadeze.
Impactul cultural asupra Coreei
În timpul primei jumătăți a secolului al XVII-lea, invaziile Manchu asupra Peninsulei Coreene și stabilirea ulterioară a dinastiei Qing în China au provocat un nou interes al elitei coreene față de propia cultură a Joseonului. Așadar, învățații și oficialii au studiat mult mai în profunzime istoria, geografia, agricultura, literatura și arta țării lor, această mișcare rămânând în istorie sub denumirea de Sirhak sau „învățarea practică” și fiind în vogă între anii 1600-1800. De asemenea, aceasta a determinat explorarea dialectelor native, geografiei și a obiceiurilor sociale și apariția unor cărți în Hangeul (aristocrația folosea Hanja) la nivelul clasei de jos și clasei de mijloc ce promovau teme „netradiționale”. Producția de ceramici, care decăsuze după invaziile japoneze, urmate de invaziile Manchu, a „reînviat” spre sfârșitul secolului al XVII-lea, tehnica de lucru fiind una proaspătă și mai creativă. În ciuda neîncrederii și ambivalenței, s-au continuat schimburile culturale și diplomatice atât cu Japonia, cât și cu China, ceea ce a influențat semnificativ dezvoltarea culturii Joseonului.
Sursa: KCC.Romania
Today at 8:51 am by 
×Sex
×Gold
×Silver
×Reputation 
×Age 
×Location 
×Mood 
" />
