Tratamentele de înfrumusețare în timpul dinastiei Joseon

            În ultimii ani, cosmeticele coreene au devenit așa de populare încât magazinele duty-free au trebuit să instituie o limită în ceea ce privește vânzarea lor. Nu numai asta, însă multe companii de produse cosmetice folosesc piața coreeană ca un banc de probă pentru noile produse, ceea ce demonstrează atât prestigiul crescând al cosmeticelor coreene, cât și ochii formați ai consumatorului coreean pentru acestea.

            De când au început femeile coreene să dezvolte o pasiune pentru cosmeticele bune? Haideți să pornim într-o călătorie în trecut, în timpul dinastiei Joseon.

            Printre coreencele din perioada Joseon, a avea o piele fină și un păr bogat, negru și lung erau principalele condiții pentru ca o femeie să fie considerată frumoasă. În special, cea mai râvnită trăsătură era un ten ca de porțelan. Însă, pentru a avea o piele curată și fină, fără pete sau decolorări însemna să nu muncești deloc.

            Deși nu toate femeile erau într-atât de norocoase încât să nu fie nevoite să muncească, dorința de a avea o piele minunată nu fusese înăbușită. Soluția la această dilemă poate fi găsită înTakjijeongrye (o carte cu reguli privind cheltuielile guvernului) și Gyuhapchongseo (o enciclopedie despre viața de zi cu zi  a femeilor) din colecția Arhivelor Jangseogak de la Academia de Studii Coreene (Academy of Korean Studies).

            Primul pas în avea un ten de porțelan e curățirea sa. Cel mai popular „demachiant” facial era „jodu” sau „pudră de  fasole”. Pentru a face jodu, femeile coreene măcinau fasole mung, fasole adzuki și fasole de soia cu o piatră de moară, iar apoi le decojeau, le măcinau din nou mai fin și, în cele din urmă, le cerneau printr-o sită. Takjijeongrye explică că acest săpun- pudră ajută la îndepărtarea celulelor moarte și conferă pielii finețe după ce este fricționat pe fața udă și, în plus, are și un efect excelent de înălbire.

            Nu există nicio îndoială că pudra de fasole era un produs cosmetic de curățare a feței foarte bun, fiind descris ca un tratament efectiv în păstrarea vitalității și vindecarea erupțiilor de pe piele în Donguibogam, o encicplopedie medicală compilată de doctorul Heo Jun în perioada dinastiei Joseon. Totuși, această pudră-săpun avea și un efect nu tocmai plăcut: un miros urât. Însă, ulterior i s-a adăugat un parfum care l-a transformat într-un săpun cu mireasmă plăcută, devenind în cele din urmă un obiect de lux pentru femeile de la curtea regală.

            Atunci ce puteau folosi femeile simple, din afara palatului, în loc de jodu? Ingrediente populare prin rândul femeilor obișnuite erau produse secundare din cereale simple cum ar fi tărâțele de orez și tărâțele de grâu, care erau înfășurate într-o muselină sau pânză de mătase, iar apoi fricționate pe piele. De asemenea, pentru spălarea feței mai era folosită și apa albicioasă în care fusese spălat orezul. Aceste cosmetice naturale erau la fel de bune ca jodu pentru curățarea pielii.

            Al doilea pas pentru a avea o piele frumoasă e hidratarea. Sticla-tărtăcuță era considerată cel mai eficace ingredient pentru hidratarea pielii. Dacă pui un peduncul de tărtăcuță proaspăt tăiat într-un vas, vei obține un suc cu o consistență lipicioasă. Când este aplicat pe față, sucul face pielea mai hidratată și mai fină. Alte plante cum ar fi buretele-tărtăcuță, castravetele, lămâia etc. au efecte similare. De asemenea, cu ajutorul sucului frunzelor de mentă presate puteți obține o cremă fină parfumată și hidratantă.

            Ceea ce urmează este de nelipsit în „tratamentul” pentru o față ca de porțelan. Aplicarea cremei nutritive numite „myeonyak” (sau „tratament facial”) este ultimul pas pentru un ten proaspăt, curat, care să amintească de o lună plină luminoasă pe cerul nopții.

            În Gyuhapchongseo este menționat că „dacă pielea devine crăpată și neuniformă în timpul iernii, puneți trei ouă în lichior, închideți etanș vasul/ borcanul în care ați pus ingredientele și lăsați deoparte pentru o lună. Dacă aplicați aceasta pe față, nu numai că crăpăturile vi se vor diminua, dar pielea vă va străluci ca jadul” ceea ce ne spune că o piele perfectă pentru coreence însemna o piele radiantă.

            Însă mai este un lucru care nu ar trebui trecut cu vederea:  părul negru ca abanosul, care accentua tenul ca de porțelan. Părul negru, lung și bogat  era unul dintre cele mai înalte standarde de frumusețe. Coreenii erau renumiți pentru un astfel de păr. Solii chinezi veniți în Joseon adeseori puneau ochii pe [url=http://kccro.ro/ro/Gache %28%EA%B0%80%EC%B2%B4%29]gache[/url], o mesă tradițională purtată ca o perucă sau împletită cu păr adevărat pentru a-l face să pară mai bogat.

            Secretul coreencelor pentru menținerea unui păr frumos era regimul de îngrijire la care era supus. La fel ca în îngijirea pielii, curățarea era cel mai important lucru. La fel de important era și pieptănarea cu grijă a acestuia. Femeile din Joseon foloseau două tipuri de piepteni -  primul era un pieptăne cu dinții distanțați pentru a descâlci părul, iar apoi era folosit un pieptăne cu dinții fini pentru a-l aranja. Odată ce procesul pieptănării era gata, părul era împletit la spate.

            Îngrijirea pielii și a părului erau chestiuni din spațiul privat al încăperilor femeilor.  Cum am putut totuși să aflăm ce foloseau femeile de atunci pentru înfrumusețare și care era scopul fiecărui ingredient? Răspunsul este dat de Arhivele Jangseogak, unde există aproximativ 950 documente istorice și manuscriși de la curtea reală care oferă o imagine vividă a vieții și culturii din curtea regală a Joseonului.

            Aceste documente ne aduce informații cu privire la ce tipuri de produse de înfrumusețare foloseau femeile din Joseon. Explică, pe lângă altele, că hwangmil (mierea) era folosită pentru a da strălucire feței și că jinyu (ulei de susan) era folosit pentru a da un luciu deosebit părului. De asemenea, se menționează și cumpărarea unui număr mare de soseong, o perie specială pentru curățarea pieptenilor.

            Deși părul îngrijit în acest mod meticulos era frumos de unul singur, femeile din Joseon vreau să aibă o coafură mai mare și au recurs la adăugarea unor mese de la alte persoane în părul lor. Această „modă” este bine ilustrată în pictura Miindo  (Portretul unei frumuseți) de Shin Yun-bok (1758-?), unul dintre cei mai mari artiști ai vremii. În una dintre consemnările din Arhivele Jangseogak se menționează că Gacheshingeumsamok ( un ordin regal ce interzicea folosirea perucilor de lux pentru femei) a fost adoptat din cauza dorinței aproape fanatice pentru frumusețe în rândul femeilor, care devenise ceva de lux și care a condus la o adevărată problemă socială. Notabil este faptul că ordinul a fost distribuit nu numai în chineză, dar și în Hangeul, pentru ca (și) oamenii simpli să citească și să-l îndeplinească.

            Acest lucru ne arată că indiferent de clasa socială, fiecare femeie din Joseon avea aceeași dorință: să arate frumoasă prin obținerea unui ten ca de porțelan și prin deținerea unei podoabe capilare bogate.  Așadar, nu ne rămâne decât să ne punem întrebarea dacă nu cumva standardele de frumusețe și industria cosmeticelor coreene au început să se dezvolte încă din dinastia Joseon.

Sursa:KCC.Romania