Gramatica

Cei care predau limba japoneza spun adeseori ca partea cea mai usoara in invatarea acestei limbi este gramatica. Totusi, acesta nu inseamna ca este atat de usor, intrucat s-a ajuns la aceasta concluzie prin comparatie cu scrierea care este intr-adevar partea cea mai dificila. Pentru a dovedi cat este de simplu, se spune inca de la inceput ca in limba japoneza nu exista modificari in functie de gen, numar si caz. Acest lucru este adevarat, insa nu compenseaza pentru greutatile sub alte apecte, cum ar fi cele trei nivele de limba sau ordinea modificata a cuvintelor intr-o propozitie, care pot da batai de cap, cel putin la inceput.

Limba japoneza difera de limba romana, in principal, prin faptul ca este o limba aglutinanta, ceea ce inseamna ca se vor alatura diferite silabe pentru a se forma cuvinte, acestea pastrand o radacina neschimbata. Chiar si in cadrul unui enunt, diferitele parti de vorbire sunt marcate cu particule pentru a li se indica functia, dar nu-si schimba forma. Doar in cadrul verbelor ( si implicit a adjectivelor, care se pot comporta ca niste verbe) se poate discerne o flexiune in conjugare, dar care, doar adauga diferite sufixe la o radacina care ramane neschimbata. In plus, verbele nu-si schimba forma in functie de persoana. Mai jos avem verbul taberu, 食べる (a manca) cu formele pe care le poate lua, prima coloana cuprinzand formele la asa-zisul “plain style” sau 普通計 ( futsuukei), iar ce-a de-a doua la formele neutre in ます（-masu):

1. 食べる　tabe-ru

食べます tabe-masu
2.　食べた　tabe-ta 食べました　tabe-mashita
3.　食べられる　tabe-rareru
食べられます　tabe-raremasu

4.　食べられた　tabe-rareta 食べられました　tabe-raremashita
5.　食べさせる　tabe-saseru 食べさせます　tabe-sasemasu
6.　食べさせた　tabe-saseta 食べさせました　tabe-sasemashita
7.　食べさせられる　tabe-saserareru 食べさせられます　tabe-saseraremasu
8.　食べさせられた　tabe-saserareta 食べさせられました　tabe-saseraremashita

Cele 8 forme corespund dupa cum urmeaza: 1. forma de dictionar/ neutral prezent; 2. forma de trecut; 3. diateza pasiva; 4. forma de pasiv trecut; 5. diateza cauzativa; 6. forma de cauzativ trecut; 7. forma de cauzativ-pasiv; 8. forma de cauzativ-pasiv trecut. Acestea sunt formele principale pe care le poate lua un verb; pe langa acestea, mai exista si formele care se folosesc in propozitii subordonate, cum ar fi enunturile conditionale. Un comportament asemanator au si adjectivele care in limba japoneza se pot comporta ca niste verbe (adjectivele terminate in –i, -い) putand sa ia astfel toate formele de mai sus, precum si altele care ar intra in conjugarea unui verb propriu-zis; pe langa aceasta functie, adjectivele pot avea si un comportament de adjective propriu-zise (adjectivele in –na, -な), determinand un substantiv, dupa modelul care noua ne este cunoscut din limba engleza, adica precedand substantivul.

In limba japoneza exista mai putine forme de vorbire decat in limba romana; astfel in categoria substantivului pot intra toate categoriile de pronume si numeral intrucat au un comportament asemanator. Particularitatea legata de substantive este faptul ca acestea nu pot avea decat o singura forma indiferent de gen sau numar. Astfel, prin substantivul kodomo, 子供、se poate intelege ca este vorba fie de un singur copil, mai multi, unul anume, unul oarecare, fetita, baiat, etc.; distinctia se face in functie de contextul in care apare cuvantul. Exista anumite modalitati de a reda pluralitatea, cum ar fi de exemplu, sufixul –tachi (－たち), insa acesta nu poate fi alaturat oricarui substantiv (in cazul lui 子供 formarea pluralului este posibila cu －たち, insa raman celelalte indeterminari). In ceea ce priveste adjectivul, desi din ceea ce s-a putut vedea mai sus, acesta poate avea valente de verb, el se constituie in propria lui categorie, intrucat are si functiile pe care un adjectiv le are in orice limba. Categoria adverbului nu prezinta trasaturi speciale fata de adverbele din limba romana. In ceea ce priveste cuvintele de legatura, exista ceea ce ar corespunde conjunctiilor si prepozitiilor din limba romana, dar si o serie de particule care marcheaza functia fiecarui cuvant intr-un enunt; astfel, avem particula wa, cu notatia in scris ha, は, care marcheaza topicul enuntului; orice cuvant poate fi marcat cu acesta particula, indiferent de functia gramaticala. Insa avem si particule care arata aceasta functie, cum ar fi particula ga, が, care marcheaza subiectul gramatical. Inafara de aceste clase mai exista in limba japoneza si numeroase cuvinte imitative, interjectii, sau cuvinte formate prin repetitii, care apar in discursul zilnic, chiar si formal, mult mai des decat in alte limbi europene, unde utilizarea lor este restransa la situatii destul de informale; de exemplu, dintre cuvintele imitative putem avea: tokodoki (ときどき, cateodata), iroiro (いろいろdiferite, variate), kirakira (きらきら, a straluci) etc.

Limba japoneza este o limba de tip SOV (subject-object-verb), ceea ce inseamna ca verbul este intotdeauna la sfarsitul enuntului (insa pentru obtinerea unor efecte poetice, acesta isi poate schimba pozitia in enunt). De asemenea, termenul care determina este intotdeauna precedat de cel care este determinat, ceea ce face ca ordinea tuturor cuvintelor sa fie oarecum invers decat in limba romana. De exemplu, enuntul urmator:
あした　買い物に　行こう　と　思います。
Ashita kaimono-ni ikou to omoimasu.
s-ar putea traduce in felul urmator:
Ma gandesc sa ma duc la cumparaturi maine.
adica luand cuvintele exact in ordinea invers decat apar in romana. Asadar, mai ales la inceput, cand inca nu s-a format o obisnuinta in a recepta acest tip de enunturi, pare ca se contrazice afirmatia initiala, cum ca gramatica japoneza este usoara. De aceea, ar fi poate mai bine sa se porneasca nu de la ideea ca este mai simplu, ci de la aceea ca este pur si simplu diferit, si ca nu trebuie aplicate aceleasi reguli gramaticale pe care le-am invatat in studiul altor limbi, sa zicem “neorientale”.

Sincer, mi se pare că e mai uşoară gramatica japoneză decât cea să zicem germană sau chiar şi engleză. Tocmai datorită genurilor care nu suferă modificări ca în celelalte limbi mai sus menţionate e mai uşoară. Dar sunt o grămadă de clasificatori + kanji care au de la 2 sensuri în sus ceea ce face să devină puţin mai grea decât am putea crede. Dar totodată, e mai okay decât chineza unde ai numai kanji pentru că dacă nu ştii un cuvânt să îl scrii în kanji, poţi scrie în Kana şi tot te poţi înţelege cu oamenii.

Gramatica japoneza clar e mai usoara, problema la japoneza este la scriere (ca si la chineza, de altfel).
Sunt multi clasificatori, dar de multe ori la cuvinte poti folosi clasificatorul general, nu e nevoie sa ii stii chiar pe toti.
La kanji e problema. Un kanji nu are neaparat mai multe sensuri, dar are mai multe citiri. Totodata exista alti kanji cu aceeasi citire. De exemplu:

会
Acest kanji inseamna intalnire, in general, a te intalni cu cineva, ceva se intalneste cu altceva, cam astea. Si are urmatoarele citiri (in paranteza am scris ce se pune dupa acel kanji ca nu e ca in chineza unde e totul numai kanji, ci e o parte kanji si o parte hiragana, in special cand e vorba despre un verb):
e, kai, a(u), a(waseru), atsu(maru)

Dar cu citirea "e" mai exista si 画 (pictura, poza). Iar cu citirea "kai" mai exista si 階 (asta e un clasificator pentru etaje, dar se foloseste si in 階段 care inseamna "scari").

Aşa, citiri. Scuze. Eu m-am oprit la clasificatori să învăţ lol. Şi da, exact. Cineva care vrea să înveţe lb. japoneză de la zero, va trebui să îşi sacrifice timp ca să înveţe tot (gramatică + vocabular). Deşi dacă chiar vrei să înveţi japoneza, va fi destul de uşor. x3

da, mie de exemplu nu mi-e greu sa o invat, doar ca e mult de invatat. desi gramatica e simpla si destul de putina, sunt vocabularul si kanji. clasificatori sunt naspa, eu stiu doar cativa asa mai importanti

care sunt mai exact clasificatorii?

Clasificatorii sunt extrem de multi, nu poti sa ii scrii sau sa ii stii pe toti (mai ales ca strain).
Sunt niste cuvinte care se folosesc atunci cand numeri o cantitate de ceva (nu cand numeri in general). Exista niste asemanari intre anumite lucruri si pentru acel grup de cuvinte se foloseste un anumit clasificator. Dar exista si niste clasificatori generali ca sa fie mai usor.

De exemplu:
本　hon: clasificator pentur obiecte lungi si subtiri
鉛筆を五本ください。
Enpitsu wo go-hon kudasai.
Dati-mi va rog 5 creioane.

In romana nu se poate traduce, dar in japoneza se pune in astfel de situatii.

Alte exemple de clasificatori:
satsu: pentru carti, reviste, ziare etc.
dai: obiecte mecanice, de obicei mari (vehicule, masini de spalat etc.)
hiki: pentru animale
mai: obiecte plate (farfurii, foi de hartie etc.)
nin: pentru persoane

aha, multumesc mult ca m-ai lamurit