Adevarul despre Necronomicon

In 1922 H.P.Lovecraft mentiona pentru prima data in povestea scurta “The Hound”, celebra Necronomicon. Fascinatia pentru cartea oculta a atins un apogeu in anii ’70 cand au aparut pe piata cateva variante deNecronomicon, care se jurau a fi reale. Sa fie Necronomicon pur si simplu un produs al imaginatiei lui Lovecraftsau din contra, sa fie o veche si uitata lucrare mistica?

H.P.Lovecraft si Necronomicon
Iata ce marturisea Lovecraft in volumul V din “Selected Letters“:
“Numele de Necronomicon (nekros – cadavru, nomos – lege, eikon – imagine = O imagine a legii celor morti) mi-a aparut intr-un vis…”

Cum spuneam si mai sus, cartea oculta a aparut prima data in “The Hound”, poveste scurta inclusa ulterior in volumul “Dagon & Other Macabre Tales”. Trimiteri catre Necronomicon apar in numeroase povesti ale lui Lovecraft, cum ar fi “The Festival” (1923), “The Descendant” (1926), “The Call of Cthulhu” (1926), “The Last Test” (1927) (cand Lovecraft inventeaza un nume arab al cartii, Kitab al Azif), “History of the Necronomicon”(1927) (care ne ofera cele mai multe informatii despre carte) “The Dunwich Horror” (1928), “The Whisperer in Darkness”(1930), “Medusa’s Coil” (1930), “At the Mountains of Madness” (1931), “The Dreams in the Witch House”(1932), “The Horror in the Museum” (1932), “Through the Gates of the Silver Key” (1933), “Out of the Aeons” (1933), “The Thing on the Doorstep” (1933), “The Shadow out of Time” (1935), “The Diary of Alonzo Typer” ( 1935) si “The Haunter of the Dark” (1935).
Lovecraft situeaza originea cartii oculte in secolul VIII, fiind scrisa de Abdul Alhazred, “poetul nebun” din Sanaá, Yemen. Se prea poate ca Lovecraft sa isi fi gasit inspiratia in “Cartea Mortilor”, atat cea egipteana cat si cea tibetana. Aceste scrieri contin incantatii care vin in ajutorul sufletului dupa moarte dar Necronomicon, pe de alta parte, nu a fost conceptut pentru a oferi ghidare in lumea de dincolo. Mai mult, Necronomicon nu ofera nici instructini de invocare a demonilor, asa cum apar in scrierile oculte de inspiratie Iudeo-Crestina. Cartea isi duce cititorul intr-o dimensiune paralela, acolo unde exista entitati extratereste cu puteri asemanatoare zeilor. Acestea asteapta ziua cand au sa se intoarca in lumea noastra – “when the stars are again right” (atunci cand stelele se vor alinia in pozitia corecta).

Totodata scriitori, prieteni apropiati ai lui Lovecraft, au fost vrajiti in asemenea masura de Necronomicon, incat au inceput sa mentioneze si ei cartea in povestile lor. Necronomicon raspandise o vraja stranie in scena horror. Toti vorbeau despre ea. Era ca si cum ar fi existat. Alaturi de Necronomicon, si alte carti oculte imaginare incep sa fie populare: Clark Ashton Smith- “The Book of Eibon”, Robert E. Howard— “Unaussprechlichen Kulten”, Robert Bloch — “Cultes des Goules and De Vermis Mysteriis” etc.

Necronomicon – de Simon
Dar daca Necronomicon ar fi real? Daca opera fictiva a lui Lovecraft s-ar fi inspirat dupa o carte antica ingropata in timp si in secrete? In 1977, The Magickal Childe, cel mai celebru magazin ocult din New York, publica pentru prima data o varianta considerata oficiala de Necronomicon. Cartea era semnata de un misterios Simon, si a avut vanzari record din 1977 pana in prezent. Spre deosebire de varianta sa lovecraftiata, varianta scrisa de Simon este o coletie de pseudo ritualuri bazate pe mitologia sumeriana. Din 1970 pana in prezent au mai fost publicate inca trei volume - “The Necronomicon Spellbook” – ritualuri magice care pleaca de la 50 de nume ale lui Marduk; “Dead Names: The Dark History of the Necronomicon” – o istorie a Necronomiconului din anii 70 si a scenei oculte newyorkeze;“The Gates Of The Necronomicon” – care ofera instructiuni de folosire detaliate pentru varianta din anii 70. Cat de autentica este creatia lui Simon? Este Necronomiconul cheia secreta care deschide poarta catre salasul demonilor sumerieni?
Hai sa ne gandim logic. Cam orice text antic apare mentionat pe undeva. De exemplu, “Cartea lui Enoch” apare mentionata in Biblie. Scandaloasa “Evanghelie a lui Iuda” apare mentionata in cateva texte bisericesti timpurii, ca fiind un text eretic. Mai mult decat atat, manuscrisele originale se intampla de multe ori sa fie descoperite. Manuscrisul original al Cartii lui Enoch a fost descoperit in Etiopia in secolul XVII si chiar si Evanghelia dupa Iuda a aparut in secolul XXI. Dar nu stim nimic despre Necronomicon. Nici cele mai misterioase scrieri antice nu ofera vreun indiciu care sa argumenteze existenta acestei carti. Nu mai are rost sa spunem ca nu a fost descoperit vreun manuscris original care sa poata fi datat cu carbon. In plus, expertii au gasit inconsistente in varianta originala scrisa in sumeriana.

In aceste conditii e perfect logic sa tragem concluzia ca Necronomiconul lui Simon a aparut intr-un moment in care lumea isi dorea sa apara. Oamenii erau fascinati de cartea oculta a lui Lovecraft si isi doreau cu ardoare ca o lucrare asemanatoare, antica, misterioasa si in primul rand interzisa, sa existe. The Magickal Childe le-a dat oamenilor exact ceea ce au cerut.

Doar pentru fani
Facsinatia pentru Necronomicon nu s-a oprit insa la scrieri oculte si nici la povestile lui Lovecraft. Cartea si-a facut debutul pe marele ecran si a devenit extrem de populara odata cu franciza “The Evil Dead”. Aici cartea numitaNecronomicon Ex-Mortis, este o culegere de texte sumerene antice scrise in sange. Un grup de adolescenti care petrece un weekend la o cabana izolata, dezlantuie la propriu iadul atunci cand se decid sa citeasca pasaje din Necronomicon. Restul povestii mai mult ca sigur ca il stiti, si nu putem decat sa ne bucuram ca toamna asta aduce si un serial, continuare a povestii originale. Da, tot cu Bruce Campbell . Vezi trailerul aici.


Cartea mai apare mentionata si in franciza “Friday the 13th”, in cel de-al noulea film al seriei - “Jason Goes to Hell: The Final Friday”. Exista si un film Necronomicon, antologie inspirata din povestile lui Lovecraft.

Tot Necronomicon l-a inspirat si pe artistul supra-realist H. R. Giger, care a publicat un compendium de imagini in 1977, intitulat H. R. Giger’s Necronomicon.